CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Biografie >  





SATUL VERȘENI, UN ALT UNIVERS LITERAR AL COPILĂRIEI (IV)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Însoţitorul său la vânătoare, prin imperiul zăvoaielor şi gârlelor de pe malurile Moldovei, era aici, la Verşeni, unchiul Vasile, preferatul său dintre fraţii mamei. Mai ales lui îi citea nepotul de la Paşcani cărţile aduse cu el. Mihai era mândru de starea socială a unchiului său, care "fusese în ciobănie şi făcuse bani cu oile". Era în acelaşi timp sensibilizat de starea lui civilă neîmplinită. Unchiul Vasile rămăsese multă vreme "flăcău tomnatic". Nepotul îl privea deseori cum îşi ungea pletele cu unt, se îmbrăca frumos şi pleca seara în sat "însoţit de toiag". Era "înalt şi spătos, bine legat". Îşi aminteşte de strigătura alcătuită de el, "în pilda vieţii" sale de bărbat "fără noroc": "Fruză verde siminoc/ Toată lumea-i cu noroc,/ Numai eu fără noroc/ C-am iubit peste soroc." Până la urmă, unchiul Vasile s-a însurat, dar a murit devreme, "către cincizeci de ani", ca urmare a "ruinării trupeşti" de pe urma vieţii de păstor. A rămas în urma lui un fecior, Gheorghe, cu care Mihai a avut relaţii speciale. Îi trimitea acestui urmaş direct al unchiului său preferat cărţi de la oraş, destinate celor din sat, cunoscători de slovă. Gheorghe Ursachi le ţinea într-o lădiţă cu lacăt şi le împrumuta sub ameninţarea că nu vor mai avea vad la sipetul cu cărţi cei care nu vor folosi cu grijă darul vărului său, scriitorul.

Amintirile sale despre prietenia cu unchiul Vasile de la Verşeni, de pe vremea când îşi făcea ucenicia de vânător în lunca Moldovei, sunt şi cele legate de complicitatea unchiului în improvizarea încărcăturii pentru arma sa de vânătoare. Îşi aminteşte că atunci când termina "muniţiile", până-i soseau altele de la Paşcani, vâna cu "zburături" din plumbi de la cartuşele de armă Martini. Îl învăţase acest "meşteşug" unchiul, care-i procura şi plumbii.

Fascinaţia vânătorii la Verşeni a avut ca debut împuşcarea unei raţe sălbatice după o "perdea de răchiţi născută din izvoarele prelinse de sub maluri" . Precocele vânător avea credinţa că pasărea doborâtă de el era prima raţă împuşcată pe aceste locuri, unde raţele care poposeau la apa Moldovei "nu fuseseră prigonite, îngrozite şi detunate de nimeni, până s-a înfăţişat la malul topliţii un prunc al acestor oameni paşnici care nu fac nici un rău vietăţilor din bălţi, ierburi şi hugeaguri". Doar de "vulpile care-şi scurmau vizuinile la dealuri aveau a se păzi raţele, care trăiau aici ca într-un rai". Tot la Verşeni a doborât cel mai mare iepure din "cariera" sa de vânător, trofeu pe care, "cu părul vâlvoi şi inima bătând de emoţie", abia reuşi să-l "stăpânească din zvârcoliri" . După ce le trimise scrisoare părinţilor săi (la Paşcani) despre isprava sa vânătorească, tatăl său îl consacră vânător, cu oarece ironie, arătându-se mirat tare de mărimea iepurilor "din acea parte de ţară" unde "petrecea " fiul său.

Răţoiul vănat în acea zi şi becaţinile din alte zile erau gătite de "bătrânica", dar "nu pentru foamea mea", precizează vânătorul, căci el nu s-a putut hotărî să le atingă după ce le curmase viaţa. Nici din iepure, cealaltă "dobândă", n-a gustat. Nu astfel de profit urmărea el prin vânătoare. Acestă ocupaţie ancestrală, "cu rezenonţe adânci în memoria colectivă", era hrana pentru "capacitatea receptivă" a viitorului mare prozator. "Individualitatea răscolitoare a unui peisaj " ori "timbrul unic al unei privelişti" din lunca Moldovei germinau acum , pentru a deveni apoi "poezia grandioasă a naturii", scrisă de un "Ovidiu magistral născut în Dacia noastră" .

Vânătoarea şi pescuitul "nu pot fi stăpânite în resorturile lor interioare fără o prealabilă iniţiere", fără cunoaşterea tainelor meleagurilor şi a „vieţuitoarelor asupra cărora se răsfrângeau aceste îndeletniciri ancestrale". Bunicul său de la Verşeni era mare cunăscător al vietăţilor bălţii. El îşi îndemna nepotul să le "deprindă numele", să "le cunoască înfăţişarea" şi îl învăţa pe Mihai "cu dragoste acest meşteşug". De pe malul Moldovei din dreptul Verşenilor , nepotul de la Paşcani privea cum " pe sub sălcii vechi, într-o apă curată cu prundiş la fund, pe sub maluri nalte unde ondulau fire subţiri de rădăcini, bunicul a intrat cu crâsnicul lui şi cu vălul de mlajă", pe care le avea ascunse în zăvoi, între nişte tufe ."Mergea în curgerea apei tulburând-o cu vălul pe care-l purta cu un picior, săltându-l şi scufundându-l. Din când în când, din tulbureală, scotea la lumină reţeaua în care se zbăteau peştişorii argintii". După scoaterea mlăjii din apă îi spunea nepotului: "Iată boişteni, zvârlugi şi porcuşori, buni de un borş [...]. Iată aleşi deoparte în crâsnic, cleni şi scobai, şi două mrene frumoase". Şi-şi îndemna apoi învăţăcelul "să cugete" la bunicul său atunci "când peste vremi va cronţăni peştişori uscaţi", iar învăţătorul lui în ale pescuitului nu va mai fi printre cei vii. Bunicul Gheorghe Ursachi nu i-a dat prea curând prilej nepotului său să împlinească acest "testament" spiritual căci a trăit 96 de ani. A murit într-o iarnă, răpus de o pneumonie rebelă.

Iată o altă imagine de la apa Moldovei, din acea vreme când Mihai mergea des la baltă cu bunicul său, rotarul, să prindă peşte cu acea unealtă arhaică a pescuitorilor de demult, cu crâsnicul: "Bătrânul a coborât crâsnicul de pe şopru, a luat cofăielul cel vechi şi-am ieşit amândoi pe poartă. Îndată dădurăm în prund, printre tufe de laptele-câinelui. Am apucat cărarea printre fânaţuri, pe la fântâna lui Cosma şi am ieşit la hugeagul cel mare. Acolo se afla un vad vechi. Am trecut prin vad -- bătrânul, eu, crâsnicul şi cofăielul. Numai bătrânul simţea puterea apei care-i bătea la glesne. Eu, crâsnicul şi cofăielul eram pe umerii şi în braţele lui şi ne bucuram de soare şi de mireasma de cimbrişor care ne venea din partea cealaltă a bălţii. Acolo, în partea cealaltă, printre desişuri mărunte şi întortocheate de sălcii, bătrânul cunoştea cotloane de gârle şi albii părăsite. Apa verde dormea lin, cu umbra tufişurilor în fund [...]. Mai departe erau imaşuri şi sate, spre munte. Le ştiam însă nu le vedeam; umblam numai pe sub cer, în locuri singuratice; şi la malul gârlelor şi bălţilor ni se arăta cerul celălalt, dincolo în fund, unde se coboară câteodată Făt-Frumos din poveşti" .

Ochii tânărului pescar nu priveau numai gârla în care se oglindea cerul şi scânteiau argintiu solzii peştişorilor, tocmai buni pentru borşul la care se pricepea aşa de bine bunica Anghelina. El avea ochi pentru tot orizontul ce putea fi cuprins de-acolo, din spaţiul natal al mamei: "Munţii erau aproape sub uşoara pîclă şi aerul avea o limpezime de izvor. Pe şesul larg între buchete de sălcii înfloreau fîneţurile şi sfîrîiau cosaşii neostenit sub vibrarea luminii fierbinţi" . Totul era pentru el "un peisagiu încîntător" pe "cîmpia grea de lumină", întinsă de la Verşeni până la "pîcla vînăta a munţilor". Aici era "fericit si inconştient ca însăşi natura" căci, mărturiseşte el, "fiinţa mea întreagă se armoniza cu cerul, cu apele, cu toate peisagiile […]. Poposeam la un izvor, mă odihneam pe o brazdă de fîn, intra în mine puterea vieţii nemuritoare" .

Mai ales după moartea prematură a mamei, întoarcerea lui Mihail la Verșeni, înspre lumea rurală, a avut „fecunde consecinţe" asupra celui ce urma să devină "stejar bătrân cu mii şi mii de rădăcini înfipte în pământul neamului". Multe din aceste rădăcini şi-au tras seva de la Verşeni, de aici de unde Sadoveanu s-a iniţiat în codul permanenţelor etice ale străvechii civilizaţii autohtone, "perpetuate de către rudele sale dinspre mamă, reprezentantele pământenilor celor mai vechi, fraţi cu străbunii părului" bunicilor. Martor la aceste lecţii adânci de etică rurală, adolescentul Mihail rămânea adesea "fericit şi înfricoşat, ca sub semnele şi descîntecele unui ritual magic" . Aici, pe meleagurile bunicilor verşeneni, a încolţit în Mihail pasiunea pentru miturile şi basmele naţionale; de aici se trage "fantasticul sadovenian", iar „basmul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără moarte într-acele locuri trebuie să se fi zămislit, între nişte păstori cu sufletele bucurate de lumină şi putere". La Verşeni, Sadoveanu trăia "consonanţa totală în etos" cu "pământul de la apa Moldovei" şi "în acord" cu "ritualul vieţii ţărăneşti, cu legea inflexibilă a datinilor" . Este profund solidar cu aceşti "oameni ai trecutului cu suflet demn, arhaic şi original" şi "are o iubire conştientă" faţă de ei . "Verşenii ajung să concentreze virtuţi rustice eterne, devin un simbol al unui univers spiritual în care se va integra" . Drept urmare,Verşenii, cu "neamurile mamei, care trăiau încă viaţa străbunilor", vor deveni "lumea operei sale". (VA URMA)
 
  
Gheorghe Pârlea  
  
Foto: Lizuca cea din anii '80, respectiv fetița Diana Muscă, din filmul "Dumbrava minunată", regizat de Gheorghe Naghi

NOTĂ: Extras din eseul <<Mihail Sadoveanu, „fiul țărăncii” din Verșeni>> , al cărui autor sunt, inclus în volumul cu același titlu, coord. dr. V. Șoimaru, Ed. „Balacron” Chișinău, 2015
Bibliografia va fi inserată după ultima postare.
 
  
Referinţă Bibliografică:
SATUL VERȘENI, UN ALT UNIVERS LITERAR AL COPILĂRIEI (IV) / Gheorghe Pârlea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3236, Anul IX, 10 noiembrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Gheorghe Pârlea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Pârlea
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!