CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593



Acasa > Impact > Istorie >  




Autor: Gheorghe Constantin Nistoroiu         Ediţia nr. 3689 din 05 februarie 2021        Toate Articolele Autorului

Gheorghe Constantin NISTOROIU - AVEAM O ȚARĂ LIBERĂ
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Nu mor strămoşii niciodată,/  
Războiul lor în noi şi-l poartă!”  
(Octavian Goga)  
 
În Ţara Dacului liber – Dacia, trăiesc nemuritorii valahi care-şi aşează Trupul pe pământ îmbrăţişând Vatra Străbună, pentru a-şi înălţa Sufletul la Cer ca să-i cuprindă Iubirea.  
 
În Ţara Dacului liber răsăreau lumina şi cântul, dorul şi ruga, izvorul şi plinirea, legenda şi nădejdea, stelele-visuri prelinse din catifeaua bleumarină a cerului cu binecuvântarea norilor, ce-şi lăsau roua pe petala de trandafir a tinereţii, ca o încântare peste mirificul-mioritic Plai.  
 
În Ţara Dacului liber holdele râdeau pline, Nistrul și Dunărea stăteau de veghe la hotar, ochii junilor erau luceferi voievozi, brazii şi stejarii semeţi purtau în braţe cerul, iar apele toate legănau Doinele.  
 
În Ţara Dacului liber, Împăratul – Iisus Hristos – Regele Daciei, cum admirativ şi mândru îL adora Eminul nostru Luceafăr, venerează Eroii şi Martirii dacoromâni căzuţi în luptă pentru Drapelul Patriei dragi şi pentru Crucea Sa biruitoare, aprinzând cu emoţie sfântă candelă pentru fiecare în Cerul dragostei Sale, din câte-o ramurică de stea.  
 
În Ţara Dacului liber inimile curate şi dârze se uneau în vecie înfrăţind grâne şi maci, iar ochii lor ridicaţi către cicoarea de cer, cuprindeau strălucind toată zarea pelasgo-traco-getă.  
 
În Ţara Dacului liber frunţile de stâncă ale Voievozilor ţineau Carpaţii încoronaţi peste Legiunile veşniciei, iar Vlădicii revărseau taina rugăciunii de foc întru Potirul hristic ca dăinuire predestinată amintirilor vii, faptelor binecuvântate, pildelor de urmat: ca să stai lângă izvor, să te culci lângă dor, să te scoli pentru mit, să te înalţi întru misticul Răsărit al Învierii.  
 
În Ţara Dacului liber, Pâinea rotundă ca o horă şi mare cât o ţară era dăruită tuturor Fiilor şi celor călători şi pelerinilor şi celor pripăşiţi şi celor ce n-au semănat, chiar cu prea mare risipă.  
 
În Ţara Dacului liber care s-a primenit întru Hristos – Jerfă şi Arhiereu, tainele sălăşluiau întru comuniune de gând şi cuvânt, de faptă şi miracol, de suferinţă purificatoare şi rugă, de iertare şi jertfă, de libertate şi adevăr, de dreptate şi iubire, de viaţă şi mărturisire.  
 
În Ţara Dacului liber toţi cei vii şi toţi cei plecaţi se găteau de sărbătoare înflorind în suflet suavă grădină, dăltuind în luptă şi cântec Istoria, dând astfel răsunet şi taină hotarelor sacre.  
 
Aceste Pietre de hotar – Eroii şi Martirii creştini ortodocşi au cimentat cu jertfa sângelui lor sfânt HOTARUL ORTODOX al DACIEI, în care duşmanii izbesc, vrăjmaşii sfărâmă, iar ciocoii noi din lăuntru desprind bucăţi mari prin mişeleasca şi ticăloasa lor trădare, strâmtorând astfel GRANIŢELE Patriei, după interesele lor politicianiste, de vasali ai Ocultei, trecându-le din statornicia de drept a entităţii sacre indivizibile, prin conspiraţia lor în starea cu programare „invizibile”, după cum afirma marele patriot creştin ortodox generalul-locotenent dr. Grigore Stamate în cadrul emisiunii „Teoria Conspiraţiei”, difuzată de canalul „6 TV”.  
 
Cedările teritoriale, respectiv mutilarea graniţelor sunt faptele reprobabile cele mai ruşinoase şi mai odioase care aparţin regilor şi celor programaţi de Marea Conspiraţie să ajungă preşedinţi, de fapt pseudo-preşedinţi şi niciodată Voievozilor daci care şi-au pus sângele, coroana, crucea, poporul şi biruinţa la temelia de-apururi a Statului naţional creştin. Cedările teritoriale – ciuntirea graniţelor sunt de fapt preţul trădării – arginţii primiţi pentru scump sângele vărsat al Patriei, precum şi pentru frângerea Trupului ei sfânt.  
 
Toţi Eroii – Martiri dacoromâni, Neomucenicii veacului al XX-lea au fost şi au rămas în Pantheonul spiritual al Neamului, Turle de Cer şi Temelii de Ţară zidite cu sufletul lor. De mai există astăzi Daci Liberi, în clipa chemată să aleagă a Gliei soartă, în suflet să răsune tot dorul de DREPTATE al celor osândiți la umilire, al celor ce doresc îngenuncheați să rupă lanțul noului IMPERIU și înfrățiți din nou în dragoste creștină, să-nvingă și să-ngroape ura fratelui de frate...  
 
Puterea și dăinuirea Neamului stă în UNITATE de voință și în conștința apartenenței la un popor dăltuit prin milenii de luptă pentru apărarea gliei strămoșești, împodibită cu spiritualitatea și cultura românescă, cu tradiții și obiceiuri unice ce au păstrat sufletul românului profund înnobilat. Să nu uităm că veșnic va rămâne doar dreptul românului de a fi ROMÂN, restul de drepturi izvorâte din tumultul vremurilor prezente poartă încă pecetea vremelniciei și lesne pot să fie ”revizuite” sub presiunea intereselor străine.  
 
Să mergem îngânând ADEVĂRUL celor ce au trăit cu Țara în suflet chiar și atunci când suferința le era mai puternică decât viața, precum marele poet ANDREI CIURUNGA: „Ţara mea de dincolo de Ţară/ cu privirea umedă de jind,/ te-am purtat în mine pribegind,/ ca pe-o flacără ce arde pe comoară.// Încă din pruncia mea de aur/ m-am ştiut cu tine cununat,/ dar te-a vrut al ei – şi te-a furat/ nesătula poftă de balaur.// De-am strigat apoi că eşti a noastră/ tânără, întreagă şi pe veci,/ m-au închis între pereţii reci/ şi mi-au pus zăbrele la fereastră.// Azvârlit în temniţa duşmană/ gem ades, însângerat sub fier,/ şi-atunci pun câte-un crâmpei de cer/ din seninul tău – bandaj pe rană.// Foamea când îmi cască noi abise/ vine câte-un pui de cozonac/ ce-a crescut ca mine, pe Bugeac,/ trupul să mi-l sature prin vise.// Ţara mea de dincolo de ape,/ dacă şovăi în credinţa mea,/ simt cum îmi trimiţi, vânjoşi, să-mi stea/ toţi stejarii din Orhei pe-aproape.// Când îmi dau târcoale bezne grele,/ lilieci când se izbesc de grinzi,/ numai tu prin noapte îmi aprinzi/ policandrul NISTRULUI cu stele.// Zgribulit în hainele vărgate/ astăzi vântul iernii îl ascult./ Hora noastră a murit de mult,/ frigul muşcă tălpile-ngheţate.// Dar pândesc la drum o primăvară/ să întindem iar din prag în prag/ hora mare sub acelaşi steag -/ ţara mea de dincolo de ţară...” (Ţara mea de dincolo de Ţară, Andrei Ciurunga, Lacrimi pentru Basarabia 1940-1945, Ed. Cucuteni, Bucureşti)  
 
***  
AVEAM O ŢARĂ LIBERĂ!  
(partea a II-a)  
 
„Tu nu eşti nou, dar dintre vechi Întîiul aici  
Lăsat în grai să sângere s-ar cuveni. Nu piere  
Urma eroului, doar se îmbracă în foc şi devine  
Icoană în grinda nemuritorilor.”  
(Ioan Alexandru)  
 
În Ţara Dacului liber, Glia străbună îşi purta Apele sfinte la sân, îmbrăţişând cu braţele sale vânjoase şi darnice, şirurile milenare de Munţi – Cetăţi - Altare de slujire a Neamului.  
 
În Ţara Dacului liber, chezăşia o purta Dragostea de Dumnezeu şi Iubirea de Moşie.  
 
În Ţara Dacului liber, ofrandă se aducea din toate roadele pământului, din tot ceea ce se semăna, din tot ceea ce natura oferea în rodul ales şi din viaţa care prin moarte învia.  
 
În Ţara Dacului liber, visele se întrupau Sibilelor frunţi peste care susurau strălucind diadema Apelor-steme, ca Nistrul nicicând să-l înfrunţi, sau Oltul şi Mureşul, Siretul şi Prutul, Bistriţa şi Târnava, Crişul şi Timişul, Jiul şi Argeşul, Buzăul şi Dunărea albastră săltând Voievodal cu toiagul Vlădicesc peste timpul ce se scurge şi vremea menirii sihastră.  
 
În Ţara Dacului liber, Patria era Fiica lui Dor-Împărat care a strâns Roşul – sângelui martiric şi l-a pus pe steag lângă Galbenul de aur al iubirii, lipit de Albastrul cerului meleag.  
 
În Ţara Dacului liber, lumina se înveşmânta în Cuvântul ei risipit în mărgăritare ca să ducă faima Voievozilor daci, dincolo de spaţiu şi de timp, în toate cele patru mari puncte cardinale.  
 
În Ţara Dacului liber, toate Râurile Gliei străbune se varsă-n Istorie, dinastice în timp şi în glorie având heraldică domnească pecetluită peste undele lor surâzătoare, purtătoare de viaţă.  
 
În Ţara Dacului liber, Munţii Carpaţi şi Frăţânii lor, Bătrânii Dobrogei, poartă în sânul cald toate ctitoriile ancestrale, voievodale, vlădiceşti, boiereşti, răzăşeşti, peşterile haiducilor ori cele cu pustnici.  
 
În Ţara Dacului liber, fluturii planează în roiuri de curcubeu printre mieluşeii zburdalnici şi iezii neastâmpăraţi, iar vântul resfiră flori pentru mirificele albine,ce le vor adormi curând în mierea vieţii, în timp ce tăcerea greierilor, în refacere după madrigalul de seară şi de noapte, îşi pregăteşte sub buclele aurii ale secarei următoarele lor fermecătoare concerte.  
 
În Ţara Dacului liber, lumina foşneşte cu aur peste brocartul ancestralilor Brazi, împământeniţi de Tatăl ceresc, de la începutul lumii peste această Vatră a armoniei celeste.  
 
În Ţara Dacului liber, voioşia, bucuria, umorul, cântecul, jocul şi poezia au netezit permanenta transhumanţă înspre calea pururei transcendenţe, în aşa fel ca folclorul nostru regal, pornit de la bunic la nepot, să suie-n ceruri la străbuni cu privighetori şi ciocârlii cu tot.  
 
În Ţara Dacului liber, Primăvara deschide hrisovul Anului prin magul Ghiocel, prin seraficul ciripit de păsărele, prin Vestalele ce ţes covorul de smarald al ierbii, prin seva ce desface mugurul în verdele imperial al vieţii pregătind cu alai împărătesc Sărbătoarea Dumnezeirii – Învierea Domnului, care împărtăşeşte Frumuseţea divină sufletelor frumoase.  
 
În Ţara Dacului liber, Vara regină, majestuoasă, impudică, ispititoare şi pură, ca Rugul aprins al spiritualităţii noastre proverbiale, se-aprinde în tinda chindiei ţărăncii frumoase, cu sânii nuferi dalbi, lăsându-şi valurile moi de mătase să prindă contur pe malul apei, cu sălciile smerite în care clipocesc peştii argintii, umbrindu-le după-amiaza cu gene ei lungi de azur.  
 
În Ţara Dacului liber, vibraţiile de velur ale Toamnei bogate, ispiteau surâsul de soare ca să picure-n struguri sublimul adevăr, iar frumoaselor Dochiţe venite la cules, vântul răsfăţat să le mângâie buclele rebele, dând tonul cântecelor şi chiotelor înnobilate de Cotnarul auriu.  
 
În Ţara Dacului liber, Iarna se îmbracă cu Iia de nea a creştinului ortodox, cernind peste cuşmele dace ale caselor primitoare Colindele Naşterii Domnului şi cele ale Născătoarei, aşternând peste urmele paşilor colindătorilor grăbiţi de prichindei, tineri şi seniori, hlamida sa princiară, căreia i s-a conferit Ordinul Mihai Viteazul, încrustat cu heraldica Crucii biruitoare.  
 
În Ţara Dacului liber, Glia stă ca o Mână a omului darnic cu palma uriaşă întinsă: harta descifrată în zorii dimineţii, arată fiecare Apă ca pe-o linie a vieţii. Căuşul rotund ca un Potir de împărtăşire indică înfrăţirea Carpaţilor-Cetate cu dealurile, podişurile şi câmpiile ce dau nobleţe Neamului. Tumultosul-fluviu ce urcă şi coboară e meridianul inimii ce străbate Muntele dragostei, ca viaţa să devină Iubire. Cele patru degete sunt cele patru Piscuri cardinale de munţi ale Vetrei străbune: degetul mare e pecetea pusă pe hrisovul veşniciei, arătătorul e Kogaionul dacic, mijlociul e mijlocitorul-echilibru al sorţii, inelarul-codul familiei, degetul mic-descendenţa dinastică, iar nervii şi nervurile alcătuiesc gândurile, cuvintele, faptele, gândurile, frângerile, împlinirile, suişul mistic ce urcă senin înspre Înviere.  
 
În Ţara Dacului liber, luminişul mirabil de lună lunecă în lacul Codrilor albaştri ce se răsfrâng peste pâlpâirea candelor cuibărite în salba de nuferi, iar Teiul secular, ce şi-a adunat ramurile din undele reci, s-a alăturat Plopilor ce fredonau vrăjitele romanţe pe-nsoritele poteci.  
 
În Ţara Dacului liber, Limba noastră cofiinţială cu Religia zamolxiană monoteistă, purtând în cuget şi grai milenarul nimb al dăinuirii pelasge, primenite apoi în creştinismul Hristic şi-au ţesut tainic dorul şi menirea în Cazanii şi Cronici sfinte, în Tradiţii şi Poeme, în Slove alese şi Liturgice cântări, fiind cele mai fidele Străjere, Mame şi Dascăli ce ne-nvaţă Tricolorul, împletind comuniunea Treimei Mici din râul de sânge, din holda de grâu şi din marama de cer, pentru a se întrupa laolaltă triunghiul divin: martiriul + iubirea + sfinţenia.  
 
În Ţara Dacului liber, câmpiile doldora de lumină erau holde mănoase de grâu argintat de stele, prin care trecea Iisus cu Apostolii Lui, binecuvântu-le şi dându-le valahilor rodul înmulţirii pâinii rumenite, aburinde, crescută din aluatul vredniciei şi omeniei lor fără margini.  
 
În Ţara Dacului liber - Vatra străbună a Fecioarei MARIA, ursită din leagăn să fie slujită de prinţesa Dochia, de regele Decebal, de regii şi împăraţii pământului, slăvită de Tatăl ceresc, Care a ales-o, adorată de Fiul în care S-a Înomenit, preamărită de Duhul Sfânt, Care a îndumnezeit-o şi de toată monarhia cerească, devenind astfel CRĂIASĂ a Cosmosului şi-a adăugat Numelui – renume, cognomenul MARIA-VLAHERNA-CARPATINA, aşezându-şi GRĂDINA în sânul Daciei Mari, ştiind că în această Glie sacră, nepreţuită şi nemuritoare vor odrăsli mereu de-a lungul timpului şi ale vremii roditoare cele mai alese Vlăstare, sublimele Flori spirituale ale Divinului ei ODOR.  
 
În Ţara Dacului liber, Neamul nemuritor s-a închegat din efervescentele şi mirificile vieţi trecute-prezente-viitoare într-o convieţuire, armonie şi comuniune naturală, subtilă şi sublimă, asumându-şi întru totul cuvântul şi fapta, credinţa, crezul, lupta începuturilor, apoi nădejdea, încleştarea, împotrivirea, asaltul şi biruinţa asupra tuturor încercărilor, continuând cu inefabilul idealurilor şi euforia împlinirilor, respectiv statornicia şi dăinuirea, astfel încât, măsura Dacului, a Neamului să nu fie cronologică în timp şi spaţiu, ci în marile transformări ale culturii şi civilizaţiei prin geniul creaţiei spiritual-religioase, care-l urcă-n transcendent.  
 
În Ţara Dacului liber, Fiii ei cei mai de seamă îi împărtăşeau soarta şi destinul cu tot ce aveau mai bun, mai curat, mai cucernic, mai adevărat, mai drept, mai demn, mai iubitor, mai frumos, mai eroic, mai profetic, mai sfânt, mai dacoromân, dăruindu-se plenar Jerfirii supreme, precum aristocratul-savant George Manu, care şi-a adorat Cerul Vetrei sale străbune şi Cerul strămoşilor săi aşezaţi de-a Dreapta Împăratului lor Hristos, mărturisindu-şi cu mândrie valahă în faţa duşmanilor-atei, anchetatori, străini de credinţă şi ţără, care-l judecau în fără de legea lor ucigaşă, tocmai pentru marea lui Iubire de Patrie: „Nu am de ce să mă apăr. Tot ce am făcut a fost pentru a distruge comunismul. Îmi pare rău că n-am reuşit.” (Gheorghe Jijie, George Manu – Monografie, Ed. Elisavaros, Fundaţia Profesor George Manu, p. 441)  
 
PATRIA  
„Eşti stînca dîrzei Sarmisegetuze,/ eşti cremenea cohorticelor castre,/ cerdacul rustic încrustat cu astre,/ fîntînile cu basmele pe buze.// Eşti dornele cu lostriţe albastre,/ şi cîntecele doldora de spuze,/ rovinele-ntre zale şi cobuze,/ cununile şi zapisele noastre.// Ieri, suliţa şi zimbrul şi mistreţul./ Azi, dalta ce-n surîs preschimbă steiul,/ mireasma lunii, grîul, băltăreţul,/ azurul şi oţelul şi ţiţeiul./ Tu eşti prezentul sfînt şi Voroneţul,/ luceafărul şi zarea şi temeiul.” (Radu Gyr, Anotimpul Umbrelor, Ed. Vremea, Bucureşti-1993)  
 
Dar iarăși o caut, ”Ţara Dacului liber” și ieri, ca și astăzi, nu o mai găsesc decât în durerea profundă în care sufletul meu adună mireasma Mărturisitorilor plecați către Ceruri...  
 
Poate adunându-ne sufletele în Ceata Dacilor liberi ne vom asuma întru totul Cuvântul şi fapta, credinţa, crezul, lupta începuturilor, apoi nădejdea, încleştarea, împotrivirea, asaltul şi biruinţa asupra tuturor încercărilor Vrăjmașului...  
 
***  
AVEAM O ŢARĂ LIBERĂ!  
(partea a III-a)  
 
„Noi ne-am hrănit din tot ce-am dăruit,  
Avutul nostru, tot ce-am risipit.  
Nu pregeta să suferi şi să sângeri!  
Izbânda noastră creşte din înfrângeri!”  
(Radu Mărculescu)  
 
Dacia – Regatul libertăţii peste care se întindea lumina Soarelui cu izvorul ei cristalin zugrăvindu-şi aura majestuoasă peste trecutul eroic rămas şi prezentul zelos ce dăinuieşte, peste munţii înalţi şi apele repezi, peste câmpiile mănoase şi dealurile dăltuite de vremuri, peste zăpezile scrobite răsunând de Colindele Naşterii, peste primăverile însorite de verdele vieţii, peste verile unde chindia fugărea răcoarea, peste toamnele doldora de pometuri, de orătănii, de turme, de porumb şi de vin, peste pădurile dese din care ţâşnesc altare şi cetăţi, peste legendele timpului şi vietăţile miraculoase, peste răsărituri şi amurguri, peste zările albastre şi paşii pelerinului, peste doinele răsfrânte în dumbrăvile sihastre, peste păsările măiastre şi mireasma florilor, peste roiurile de albine şi cugete aprinse ale îndrăzneţilor, peste cântecul, jocul şi portul emblematic purtător de taină, peste Ţărâna sacră – Pantheonul atâtor viteji şi pustnici, care cu pumnul lor de pământ sfinţit au urcat şi-au ctitorit lăcaşuri în cer.  
 
Dacia – Regatul libertăţii îşi avea propriul ei Soare - născut din Lumina Cuvântului!  
 
Dacia – Regatul libertăţii avea hărăzit în Sânul Vetrei sale străbune un Pământ martiric şi un Cer profetic cu Soarele său, care prefigura pe SOARELE – HRISTOS – Lumina lumii. „Soarele Daciei, grăia marele profet-rege Zamolxis, m-a născut şi am fost trimis în Egipt cu o Mână de Pământ în Sân ca Icoană a Fiinţei mele de adânc... Voi nu ştiţi, (le grăia preoţilor egipteni) ce sunt OCHII de Ţărână în care Soarele răsare... Ţărâna acestui Pământ are în ea SOARELE. Noi Dacii nu avem Zei, Avem ICOANA unirii Cerului cu Pământul... Văd Lumea în SOARE, cum din Pieptul lui răsare SOARE Întrupat ce se face şi Pământ... Dar tot aici pe Pământul strămoşesc era „Marea TAINĂ”... (Ierom. Ghelasie Gheorghe, Moşul din Carpaţi (Căutarea Originilor), Colecţia Isihasm, 2000, p. 6-11)  
 
Pământul Daciei Mari şi Soarele ei trăiau într-o armonie deplină de comuniune cerească, de frumos, de adevăr, de libertate, de cântare şi părtăşie cu Dumnezeu. „Sufletul acestui Neam”, continua Profetul, are deja „TAINA LUI”. Pământul ce noi îl luăm în Mână la moarte, este închipuirea Plămadei dintre El şi Lume. Poporul meu, Neamul nostru a „DUS” din Moşi-strămoşi Pământ la Cer, din care DUMNEZEU „TRUP” şi-a făcut. Recunoaşteţi Poporul meu în CHIPUL Lui HRISTOS, şi Pământul Neamului nostru.” (ibid., p. 14)  
 
Expresia: „Neamul nostru a „DUS” din Moşi-strămoşi Pământ la Cer”, prefigurează şi ofranda sacră adusă cu smerenie Cerului, respectiv Atotcreatorului, de către Neamul geto-dac, „cel mai drept şi cel mai viteaz dintre traci”, după afirmaţia lui Herodot, pentru Cea care se v-a naşte pe Pământul Daciei Mari al Profetului-rege Zamolxe, ce v-a primi ulterior şi cognomenul de Grădina Maicii Domnului, pentru cea mai faimoasă prinţesă a Vlahilor, deci, Crăiasa MARIA - Vlaherna – Carpatina, prin care se v-a uni pururea Cerul cu Pământul.  
 
Mare v-a fi fost bucuria legendarului-rege Zamolxe când s-a îmbrăcat smerit şi profetic cu Cămaşa lui Hristos, revelată prin Taina cea Mare, prin Taina mai presus de orice Taină – Întruparea Domnului. „O cât se va „Bucura” ZALMOXE când va lua „HAINA Lui HRISTOS” ce are în ea şi „Ţesătura” acestui Pământ.” (ibid., p. 15)  
 
Ce privilegiu sacru! Ce binecuvântare cerească să fiu în preajma părintelui Ghelasie, clipe, ore, zile, dar întrerupte pe parcursul câtorva ani cât eram student la Teologie! El, misticul şi isihastul nu m-a grăbit în tainele sale spre a nu mă poticni. A lăsat binecuvântarea să-şi continue ciclul: formare, creştere, cunoaştere, înţelegere, cultură, creaţie, mistică, mărturisire.  
 
Totuşi, cu răbdare şi tainic mi-a transmis şi inserat în cuget spiritul nostru Iconic Carpatin.  
 
Aşa s-a întreţăsut în sinele meu metafizic Icoana dumnezeiescă: Maria-Vlaherna-Carpatina!  
 
Mare bucurie, frumuseţe, nădejde, har, dragoste şi împlinire mi-ai făcut Avva Ghelasie!  
 
Expresia: „Haina lui Hristos” ce are în ea şi „Ţesătura” acestui Pământ”, se tâlcuieşte astfel: „Haina lui Hristos” – face referire la Trupul lui Hristos, Înomenirea Sa, iar „ce are în ea şi „Ţesătura” acestui Pământ”, semnifică Plămada sacră, Obârşia care a luat-o Iisus din fiinţa Fecioarei Maria – Fiica acestui pământ dacic, prin Naşterea din Ea, din acest Pământ ales de Tatăl ceresc şi pe care l-a odrăslit dumnezeirii şi omenirii Duhul Sfânt.  
 
Nu întâmplător, profetul Mihail Eminescu ne-a transmis expresia: Hristos – Regele Daciei.  
 
Marii cercetători care s-au ocupat conştiincios de Studiul Religiilor lumii, confirmă monoteismul geto-dac, ca o religie superioară antichităţii. „E destul să pomenim aici credinţa strămoşilor noştri daci, care mărturiseau un singur Dumnezeu, credeau în nemurirea sufletului şi în viaţa viitoare... O ştire precisă ne aduce Iisus. El împlineşte toate cerinţele ca să fie absolut crezut. Este, într-adevăr, o altă lume, desăvârşită.” (Protos Arsenie Boca, Ţara de Obârşie, în Gândirea, Anul X, Nr. 1-3/ 2001)  
 
Obârşia Daciei Mari explică şi destinul ei în Iconomia şi Împărăţia Mântuitorului Hristos, Care are aceeaşi Obârşie cu nemuritori daci. „Iisus a reîntors Sensul existenţei iarăşi în Ţara de obârşie: Împărăţia sensului şi a explicaţiei depline.” (idem., Gândirea...)  
 
Tensiunea vitală a vieţii Dacului liber s-a aprins şi înteţit permanent în Vatra străbună a Cetăţii, în cotidianul cerinţelor, trebuinţelor, încercărilor, responsabilităţilor, iar consistenţa spiritualităţii lui religioase eroico-martirice s-a înălţat pe Rugul Aprins al focului ceresc al creştinismului, permiţând trecerea spre o nouă renaştere, spre adevărata împlinire, a dacului recreat, care a pătruns odată cu Învierea lui Hristos prin toate încheieturile şi fibrele vieţii sale, cutremurându-i sufletul, uimindu-i cugetul, stârnindu-i dragostea ca Frumuseţe divină.  
 
În Dacul liber, devenit trăitor creştin, temelia, stâlpul, farul conştiinţei sale spirituale este Adevărul revelat, singurul pe care se pot clădi: viaţa, binele, dreptatea, frumosul, crezul, nădejdea, suferinţa, dăruirea, veşnicia sa şi a celorlalţi cu care îşi împleteşte destinul haric.  
 
Prin noua axă creştină toate categoriile vieţii, naşterea, mişcarea, creşterea, maturizarea, conştiinţa, credinţa, adevărul, timpul, spaţiul, cauza şi efectul, materia, substanţa, realitatea, pogorârea harului, trecerea în transcendent, capătă dimensiunea hristică a orizontului eshatologic, care dă sens şi plinătate vieţii spiritual-religioase, mărturisitoare a Dacului liber.  
 
Adevărul divin revelat, în credinţa creştin-ortodoxă, nu trebuie manifestat în credincios, în luptător, decât în conştiinţa sa mistică, harică, mesianică, hristică, prin trăire, ca menire, ca atitudine, ca responsabilitate, ca iubire, ca mărturisire, asumându-se demnităţii şi onoarei Neamului său, indiferent de încercări, de zguduiri, de drame ori tragedii, care se văd mult mai clar când suferi cu ele, prin ele: „Astfel, avea să spună eroul nostru marele Român, Radu Mărculescu, pas cu pas, cu inima strânsă, am urmărit toată drama poporului nostru: ocupaţia sovietică, foametea, dezorganizarea organizată, arestările, condamnările, execuţiile, deportările, în genere toată răsturnarea lumii noastre cu capul în jos şi cu fundul în sus. Dar şi începuturile unei << rezistenţe>> (eroică, disperată, dar fără noroc). Iar în final, abandonarea noastră de către Occident (din interese de joasă specie) la picioarele de lut ale uriaşului sovietic.” (Radu Mărculescu, Pătimiri şi Iluminări din Captivitatea Sovietică, Ed. Humanitas, p. 447)  
 
Dacia Mare a fost liberă şi imperială cât timp a promovat în cadrul sistemului său social cele două forme de guvernământ monarhice, imperative: Teocreţia – forma absolută şi Etnocraţia – forma perfectă. Tocmai de aceea am avut mari voievozi demni şi domnitori aleşi care s-au jertfit pentru Neam, pentru Patrie şi pentru Dumnezeu.  
 
Când s-a abdicat de la aceste forme superioare s-a pripăşit natura inferioară a celor trei mari degenerate: tirania, oligarhia şi democraţia, ultima fiind cea mai atroce, cea mai lungă şi cea mai perfidă: o ţesătură din haos, având imprimată pe ea hegemonia numărului, brodată cu viciul incurabil, tivită cu sufragiul turmei, fără criterii de selecţie a valorilor, urzită pe parvenitism, ateism, idioţenie, imoralitate, demagogie, dezastru economic, minciună şi furt.  
 
De aceea Ciocoii Vechi şi Noi sunt vânzători de Neam, de Biserică, de Patrie şi de Pământ.  
 
Marele filosof creştin şi naţionalist Petre Ţuţea, considera că: „Democraţia totală e un cimitir istoric. Prin însăşi ordinea ei ideologică, democraţia îl obligă pe idiot să stea alături de geniu şi să-i poată zice: ce mai faci, frate?” (321 de vorbe memorabile ale lui PETRE ŢUŢEA, Ed. Humanitas, Bucureşti-1993, p. 40-41)  
 
Etnocraţia este marea ctitorie a etnicului care îşi are drept temelie şi stâlp valorile supreme, moral-religioase ale Neamului creştin ortodox. Valorile supreme semnifică varietatea indestructibilă a spiritualităţii etnicităţii respective care o circumscriu Patriei şi Bisericii. Numai raportându-ne la aceste valori suntem CREŞTINI ortodocşi şi totodată ROMÂNI!  
 
Valorile moralo-religioase sunt coordonatele fundamentale ale SINELUI prin care se reflectă conştiinţa adevăratei identităţi de DACOROMÂN şi CREŞTIN ORTODOX.  
 
Numai în Etnocraţia creştin-ortodoxă în conlucrare cu Teocraţia se întrupează aceste înalte valori: adevărul, binele, curajul, dreapta măsură, demnitatea, frumosul, fidelitatea, jertfa, înţelepciunea, libertatea, onoarea, solidaritatea, care trasează continuu Calea devenirii noastre naţionalist-creştine în Istorie, precum religiozitatea, limba, tradiţia, cultura, independenţa, unitatea, suveranitatea şi suzeranitatea statului naţional.  
 
Democraţia este absenţa totală a Valorilor supreme, în golul cărora se ridică prin eforturi disperate edificiul unui conglomerat imaginat pe promisiuni, pe iluzii deşarte, pe deşertăciuni.  
 
Filosoful Ilariu Dobridor face o radiografie a omului prea contemporan şi prea neliniştit, sărac cu duhul, lipsit de originalitatea tradiţiei creatoare, care absolutizează un concept nihilist, aplicându-l procustian, cu „grilă” interpretativă, societăţii, în plan multidimensional: pe „economicul” lui Marx, pe „instinctul” lui Bergson, pe „sexualitatea” lui Freud şi pe „marea conspiraţie” dirijată de puternicii lumii, gen miliardarul iudeo-maghiar G. Soros ş.a.  
 
De ce neliniştiţii, oligarhiştii urii, mercenarii haosului, agită violent liniştea Cetăţii creştine?  
 
„Fiindcă domină spiritul faustic – răspunde Spengler; fiindcă se revoltă forţele telurice – răspunde Keyserling; fiindcă se deplasează centrii spirituali pentru un nou ev creştin – adaugă Berdiaev; fiindcă a invadat misticismul slav – completează Massis. Fiindcă s-au dizolvat certitudinile, adevărurile stabilite şi convenite – dogmele – răspundem noi. Pentru sufletul omenesc(românesc) Certitudinea e rodul vieţii şi condiţia rodirii, (mântuirii).” (Ilariu Dobridor, Decăderea Dogmelor, Ed. Fronde Alba Iulia – Paris, 1999, p. 1)  
 
Comandorul de Aviaţie Radu Theodoru numeşte această deviaţie anticreştină citatomania, mişcare bântuită de „ideea unui guvern planetar, guvern care trimite obligatoriu la programe, instituţii care să le transforme în viaţă, o justiţie planetară şi, implicit, o poliţie şi o armată planetară necesare să aducă pe calea cea bună indivizii, comunităţile, popoarele, naţiunile şi statele care, înapoiate fiind, nu s-au ridicat la conştiinţa globalizării.” (Radu Theodoru, New Age - Imposibilul Hermafrodit, Ed. Miracol, Bucureşti-2004, p. 3)  
 
„Degeaba”, au murit tinerii creştini însângerând cu inima lor curată, Tricolorul Patriei în Decembrie ’89, strigă marele rapsod şi patriot creştin-ortodox Tudor Gheorghe.  
 
Degeaba, reconfirmă „nechemaţilor”, care impun presiunea eradicării urmelor identităţii noastre, academicianul Ioan-Aurel Pop, că IDENTITATEA românească este „felul de a fi şi de a se simţi împreună al românilor, pe temeiul câtorva caracteristici, cum ar fi limba (vorbirea), originea (stirpea), cultura (creaţiile spirituale şi instituţiile adiacente), religia (creştinismul), teritoriul, obiceiurile (tradiţiile).” (Ioan-Aurel Pop, Identitatea Românească-Felul de a fi român de-a lungul timpului. Ideea Europeană, Bucureşti-2016, p.17)  
 
Degeaba, grăieşte optimist Generalul-locotenent dr. Grigore Stamate că „Gunoaiele şi otrepele se vor pierde în propria nimicnicie.”  
 
Degeaba, mărturisea permanent în Agora vremii sale, profetul Mihail Eminescu că „Biserica Ortodoxă Română este Mama poporului român!”  
 
Degeaba, marele apologet creştin ortodox Mihail Diaconescu reiterează semnificaţia imperativă a valorilor supreme, precum că, „Preocuparea pentru lumea valorilor, ca măsură supremă a relaţiilor umane este o dimensiune majoră a tuturor creaţiilor spirituale prin care poporul nostru s-a impus în istorie.” (Mihail Diaconescu, Istorie şi valori, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti-1994, p. 15)  
 
Degeaba, profesorul Alexandru Nemoianu trage semnalul de alarmă ai noii prigoane anticreştine şi antiromâneşti, care „a poruncit închiderea Bisericilor şi s-a încercat o imixtiune grosolană în practica liturgică. Iar aici trebuie afirmat răspicat. Cei care în chip deschis sunt contra Bisericii sunt; Johannes, PNL şi vespasiana USR. Aceştia nu mai sunt simpli „atei”, sunt activişti anti-creştini, ramură a satanismului! Să nu uităm asta la alegeri!” (Alexandru Nemoianu, Noua Prigoană, 25 Octombrie, 2020, Istoric, USA)  
 
Degeaba, celălalt mare apologet creştin-ortodox Dan Puric strigă din lăuntru conştiinţei lui de dacoromân că „identitatea unui om, ca şi a unui popor, rămâne o taină. Iar taina, vorba lui Evdokimov, nu se trăieşte, ci te trăieşte.” (Dan Puric, CINE SUNTEM, Ed. Platytera, 2008, p. 146)  
 
Degeaba, stă de veghe la Vatra culturii creştine, scriitorul, publicistul, poetul George Roca.  
 
Degeaba, decriptează Ion Măldărăscu în revista sa ART-EMIS, COVID-19, ca pe „un clasic model de manipulare la nivel global.”  
 
Degeaba, răsuna buciumul sufletului frumos al poetului Andrei Ciurunga: „Dac-am strigat că haitele ne fură,/ adâncul, codrii, cerul – stea cu stea,/ şi sfânta noastră pâine de la gură,/ nu-s vinovat faţă de ţara mea!” (Andrei Ciurunga, Nu-s vinovat faţă de ţara mea!, în Lacrimi pentru Basarabia 1940-1995, Ed. Arvin Press, 2004)  
 
Degeaba, căci am încremenit în toleranţa creştină, iar HAITELE ne fură şi urlă turbat.  
 
Cine este leprosul, vorba primarului Florian Pandele, cretinul turbat proletcultist care intră în CETATEA creştină să profaneze simbolurile naţionale şi Altarul lui Hristos, iar pe urmele lui se repede hămesită haita hienelor atee, neoactiviştii sorosişti, care-şi înteţesc urletele viscerale pornind la marele vânat al Ţării?!  
 
Nădejdea nu trebuie să dispară din sufletul creștinului Ortodox !  
 
Poate că nu sunt DEGEABA, ATITUDINILE creştinilor ortodocşi care se ridică!  
 
Poate suntem spre bătaia de trezvie a Orologiului minţii din ceasul al XII-lea!  
 
Poate că Ei – Neomărturisitorii sunt Profeţii Noului Apostolat Creştin Ortodox!  
 
Să FIE! AMIN !  
 
Cinstire tuturor Moşilor şi Strămoşilor Neamului Dacoromân şi urmaşilor lor!  
-----------------------------  
Gheorghe Constantin NISTOROIU  
Brusturi, Neamț. 24 Ianuarie 2021  
 
Referinţă Bibliografică:
Gheorghe Constantin NISTOROIU - AVEAM O ȚARĂ LIBERĂ / Gheorghe Constantin Nistoroiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3689, Anul XI, 05 februarie 2021.

Drepturi de Autor: Copyright © 2021 Gheorghe Constantin Nistoroiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Constantin Nistoroiu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!