CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poezie > Cantec >  




Autor: Gabriela Zidaru         Ediţia nr. 2509 din 13 noiembrie 2017        Toate Articolele Autorului

COMOARA RINULUI

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Eroica epopee germană  
Ce e scrisă de un poet anonim,  
Ne povesteşte de-a lui Siegfried dramă,  
Despre-o comoară tainică şi destin.  
 
Multe legende din vremuri străvechi  
Ne spun de eroii viteji, din trecut,  
De nobile domniţe fără perechi,  
Ce din dragoste, multe crime-au făcut.  
 
În cetatea Worms, pe malul Rinului  
Crăiasa Ute şi-ai săi copiii trăia.  
Fiind văduvă prin voia destinului,  
Fiul său Günter, cetatea conducea.  
 
Odată sora sa, a avut un vis  
Cu-n şoim puternic, frumos şi sălbatic,  
Pe care doi vulturi l-au prins şi ucis  
Ea spunând mamei, visul năpraznic.  
 
Acolo-n cetatea numită Xanten,  
Prinţul Siegfried, în Ţara de Jos, trăia.  
Un prinţ frumos care-i viteaz şi sprinten...  
Fiul lui Siegmund şi Sigelinda.  
 
Aflând de-a lui Günther frumoasă soră,  
El hotărăşte să se-nsoare cu ea,  
Dar ai săi părinţi nu o vor de noră,  
Însă, nu-i pot ei schimba hotărârea.  
 
Siegfried, de viteji cavaleri însoţit,  
Şi-n haine strălucitoare îmbrăcaţi,  
Cu bucurie, ei spre Worms au pornit,  
S-o vadă pe Kriemhilda şi-ai ei fraţi.  
 
Văzându-l Hagen lui Günther i-a zis  
Că e Siegfried, prinţul care a luptat,  
Cu Schilbung şi Nibelung şi i-a învins,  
Iar paloşul Balmung cu cinste l-a purtat.  
 
Când Siegfried pe munte călărind singur,  
Zăreşte oşteni ce-o comoară scoteau.  
Însă locul era sinistru în jur,  
Iar pentru-acea comoară, toţi se certau.  
 
Comoara tainică e blestemată.  
Destinul va împlini ce e hotărât,  
Căci din munte când ea a fost furată,  
Regele Hildebrand era omorât.  
 
Văzându-l pe Siegfried cu toţi l-au rugat  
Ca egal comoara să le-o împartă,  
Apoi şi paloşul Balmung i l-au dat,  
Ca mulţumire şi bună răsplată.  
 
Din ei nemulţumiţi la luptă pornesc,  
Iar Siegfried vitejeşte îi înfruntă.  
Pentru comoară ei cu viaţa plătesc,  
Căci viteazul îi ucide în luptă.  
 
Siegfried învingător devine rege,  
În Nibelheimul sinistru şi tăcut.  
Dar când paloşul Balmung să-l ia, merge,  
Cu violenţă-i prins de-un necunoscut.  
 
Piticul Alberich, slugă fidelă,  
Pe cei doi crai, să-i răzbune a dorit.  
Acoperindu-şi capul cu-o capelă  
S-a făcut nevăzut şi lupta-pornit.  
 
Siegfried se luptă cu ceva nevăzut,  
Iar lupta este grea, obositoare.  
Tot luptând o zi şi-o noapte-au trecut,  
Dar iată că un semn acum apare.  
 
E o bucată micuţă de mătase  
De care Siegfried trage înfuriat  
Când în faţă îndată-i se-arătase,  
Sfetnicul Alberich, acum resemnat.  
 
Din nou în munte comoara e dusă  
Şi s-o păzească, Alberich e pus,  
Dar un balaur din nişa ascunsă,  
Trezit din somnu-i greu, spre Siegfried s-a dus.  
 
Balauru-i ucis de vitezul prinţ  
Ce apoi în sângele lui se scaldă,  
Dar din tei atunci o frunză s-a desprins  
Şi pe umărul lui avea să cadă.  
 
Locul acela va fi vulnerabil,  
Căci moartea doar de acolo îi va veni.  
Restul trupului fiind inviolabil,  
Nimeni, niciodată nu-l poate răni.  
 
La Worms, Siegfried cu cinste a fost primit  
Şi respectat pentru-a sa vitejie.  
Dar niciodat' pe Kriemhilda n-a zărit  
Chiar de a stat un an în ospeţie.  
 
La Günther solie veni într-o zi  
De la Lüdeger, al Saxoniei crai  
Şi de la Lüdegast şi ai lui danezi,  
Că vor cuceri al Burgundiei plai.  
 
Alături de burgunzi, Siegfried se luptă  
Şi ei împreună îi înving pe crai.  
Luându-i ostatici spre Rin se-avântă,  
Învingători ajungând pe-al ţării plai.  
 
O petrecere s-a dat de Rusalii  
În cinstea oaspeţilor ce au venit  
Şi-n a lor luptă i-au ajutat viteji,  
Dar ei pe ostaticii nu i-au pedepsit.  
 
Günther spuse surorii să-l salute  
Pe eroul ce în luptă l-a ajutat.  
Şi-atunci cei doi s-au privit pe tăcute,  
Iar dragostea lor astfel, şi-au declarat.  
 
Dar cât Siegfried a sta în ospeţie,  
Alături de el Kriemhilda s-a plimbat,  
Căci iubirea i-a unit pe vecie  
Şi inimile lor împreună bat.  
 
Veşti noi veniră în ţara de la Rin,  
Că peste mare e-o mândră crăiasă,  
Dar peţitorii, mor îndată ce vin  
Şi luptă cu ciudată lor aleasă.  
 
Şi Günther se hotărâ s-o peţească  
Chiar dacă Siegfried l-a avertizat,  
El s-a pregătit la drum să pornească  
Riscându-şi viaţa, craiul amorezat.  
 
Brunhilda cea cumplită de soţ ar vrea  
Pe-acela ce în luptă o va birui,  
Dar Günther o avea în inima sa  
Şi nu-i păsa dacă-n luptă va pieri.  
 
Numai patru viteji pe mare au plecat...  
Ei sunt Günther, Siegfried, Hagen şi Dankwart,  
Şi în veşminte scumpe s-au înbrăcat,  
Ce-s cusute în fir de aur curat.  
 
Dar Siegfried a dorit ca să se ştie,  
Că-i este lui Günther vasal devotat.  
În Islanda, a Brunhildei moşie  
Ce ei văzând-o cu toţi s-au minunat.  
 
Mândra cetate şi-arată sub soare  
Toată splendoarea bogăţiilor ei.  
La ferestre doar chipuri zâmbitoare  
Şi ochi sclipitori de fete şi femei.  
 
Când porţile cetăţii larg s-au deschis,  
Imediat armele le-au fost cerute,  
C-aşa-i accesul oaspeţilor admis.  
Ei ascultători n-au vrut să-i înfrunte.  
 
Brunhilda spre Siegfried iute s-a-ndreptat,  
Ea urându-i bun venit în ţara sa,  
Însă prinţul Siegfried, demn a corectat,  
Că stăpânu-i Günther, de soţie o vrea.  
 
Regina îi spuse cele trei probe,  
Dar dacă la una din ele-i învins,  
Capu-i va tăia, fără alte vorbe.  
Iar Günther acceptă, de Siegfried convins.  
 
Siegfried pe Günther l-ajută nevăzut,  
Iar regina în luptă este învinsă.  
Dar de acest rezultat neprevăzut,  
Brunhilda nu se va lăsa convinsă.  
 
Pe ai săi căpitani îi cheamă la ea,  
Iar ei în castel oastea îşi vor duce.  
Dar Siegfried aflând această veste rea,  
Nevăzut, el pe nibelungi aduce.  
 
Aducând cu el vitejii nibelungi,  
Siegfried spune că-s a lui Günther gardă.  
La luptă cu ei, nu-i bine să ajungi,  
Având mereu a lor putere-n spadă.  
 
Prin Siegfried Günther trimise solie  
La Worms, să anunţe că or să vină.  
Primirea lor frumoasă vrea să fie,  
Căci vor avea pe Brunhilda regină.  
 
Coborând pe ţărm au pornit spre palat  
Întâmpinaţi de un alai zgomotos.  
Măreţ, Günther într-un jilţ s-a aşezat  
Şi-alături Brunhilda-mbrăcată frumos.  
 
Günther pe Kriemhilda în cerc o pofti  
Iar pe Siegfried îl aşeză alături.  
După datina străbună le vorbi,  
Căsătorindu-i la fel ca în rituri.  
 
La caredrală două nunţi s-au făcut,  
Dar chipul lui Günther părea mohorât.  
Văzându-l Siegfried cât era de tăcut,  
Îl întreabă de ce-i aşa amărât.  
 
Günther spune că Brunhilda în noapte  
Cu centura de tavan l-a atârnat,  
Spunându-i că de ea să stea departe,  
Să nu se mai întâmple ce s-a-ntâmplat.  
 
Dar Siegfried auzind cele relatate,  
Îi spune că el îi va veni de hac  
Şi făcându-se nevăzut în noapte,  
Se furişează cu Günther în iatac.  
 
O prinde strâns până suflul şi-l pierde  
Şi-atunci de soţ pe Günther recunoaşte,  
Însă pecând ia inelul ce-l vede,  
Ia şi centura, dar moartea îl paşte.  
 
Siegfried trimite în ţară solie,  
Că va veni cu soţia sa frumoasă.  
Părinţii săi cu multă bucuriei  
Aşteaptă cu drag tânăra mireasă.  
 
Ajunşi la Xanten au fost primiţi cu drag  
Şi Siegfried coroana ţării o primi.  
Zece ani au avut bucurie-n prag,  
Când blânda Kriemhilda un fiu dărui.  
 
Numele de Günther, pruncul a primit  
Bucurie aducând în cetate,  
Însă buna Siegelinda a murit  
Şi durere provoacând a sa moarte.  
 
Dar şi lui Günther i s-a născut un fiu  
Şi numele lui Siegfried a primit.  
Însă timpul n-a stat şi într-un târziu,  
Geloasei Brunhilda un gând i-a-ncolţit.  
 
Ea-l convinge pe Günther ca să-i cheme  
Pe soră şi cumnat, la ei la castel,  
Căci nu i-a văzut de multă vreme,  
Peste zece ani sunt de când au plecat.  
 
Venind la Worms, ei cu fală au fost primiţi  
Şi-n cinstea lor un mare ospăţ s-a dat,  
Dar fiind invitaţi mulţi cavaleri şi prinţi,  
Turnire multe ei au organizat.  
 
La turnir Kriemhilda este jignită  
Dar se abţine şi nu ripostează.  
Da-n biserică fiind prima venită,  
Din nou Brunhilda o admonestează.  
 
Zicând că-i regină prima va intra  
Căci Siegfried lui Günther, doar vasal îi este.  
Jignită Kriemhilda îi va arăta  
Cingătoarea, spunând a ei poveste.  
 
Pe Siegfried Brunhilda îl crede vinovat  
Şi-ajutată de Hagen hotărăşte,  
Că din vina lui la moarte-i condamnat,  
Dar prin sânge jignirea se plăteşte.  
 
Günther prins în mrejele lor, acceptă  
Şi-o falsă solie venind la castel,  
Aduce vestea că-ntr-o altă luptă,  
Noii duşmani îl vor ataca pe el.  
 
Acum Hagen pe Kriemhilda convinge,  
Să-i coase lui Siegfried „semn pe tunică”,  
În locul prin care moartea-l ajunge  
Ca-n luptă să-l apere fără frică.  
 
Dimineaţa ei la luptă au pornit,  
Dar venind solii falşi, i-au oprit din drum,  
Zicându-le că prinţii s-au răzgândit  
Şi nu va mai avea loc lupta, acum.  
 
Atunci făţarnicul Günther propune,  
La vânătoare să meargă cu toţii.  
Dar din nou Kriemhilda se va opune,  
Că inima-i simţea venirea morţii.  
 
Trecând Rinul spre codrii ei se-ndreaptă  
Să vâneze, până cornu-i va chema,  
La masa pusă ca bună răsplată,  
Însă Hagen, miedul uitat-a să îl ia.  
 
Să bea apă din Rin, Siegfried se-ndreaptă,  
Iar mişelul Hagen îl urmăreşte.  
Lancea-i împlântă în crucea brodată,  
Dar Siegfried muribund îi umileşte:  
 
„Deci recunoştiinţa binelui făcut  
La voi burgunzii, aşa se arată?  
V-am ajutat la nevoie în trecut...  
Voi îmi plătiţi cu mişelească faptă!”  
 
Ca trupul lui Siegfried să fie adus,  
Mişeii aşteaptă să vină noaptea.  
Şi aducându-l pe scut, la uşă l-au pus,  
Ca slugile să-i descopere moartea.  
 
Ai săi oşteni de jos l-au ridicat  
Şi cu cinste mare pentru rangul său,  
L-au spălat de sânge şi l-au îmbrăcat,  
Blestemând cu toţii criminalul rău.  
 
Însă din vremile vechi se ştie,  
Că lângă mort, ucigaşul de va sta,  
Atunci din rană sângele-i gâlgâie,  
La toţi arătând,cine-a făcut crima.  
 
Când Hagen de mort s-a apropiat,  
Din rană sângele atunci a ţâşnit,  
Semn că e ucigaşul adevărat,  
Dar Günther jurând strâmb, iar l-a ocrotit.  
 
Nibelungii în sicriu de aur l-au pus...  
Crăiasa-l plângea cu lacrimi de sânge,  
Privind îndelung la soţul său răpus,  
Ea durerea nu şi-o poate înfrânge.  
 
Hagen von Tronje lui Günter îi spune  
Să-i ceară Kriemhildei comoara să-i dea,  
C-adusă-n castel departe de lume,  
Nimeni de la ei să n-o poată lua.  
 
Günter pleacă luându-şi fraţii cu el,  
Şi-acum Kriemhilda, singură rămasă.  
Ea-şi vrea comoara adusă la castel,  
Aşa cum în gând doar Hagen dorisă.  
 
Din comoară, ea pomeni vrea să facă,  
Dar procletul de Hagen cu forţa i-o ia  
Şi în Rin la fund, o ascunde să zacă,  
Însă acel loc nimeni nu-l ştia.  
 
Kriemhilda după treişpe ani scârbită  
Părăseşte cu-a sa mamă castelul.  
Şi-n mânăstire cu drag e primită,  
În sfântul lăcaş plângându-şi calvarul.  
 
De la Worms ia ale lui Siegfried oase  
Şi îngropându-le după rânduieli,  
Ele vin la al său mormânt pioase,  
Plângând în genunchi ale lor amăgeli.  
 
Lui Attila margraful său îi spune  
Cât de frumoasă-i crăiasa Kriemhilda  
Şi-l îndeamnă cu ea să se cunune,  
C-a hunilor coroană o merita.  
 
Rüdiger va străbate Bavaria  
Pregătit să vină împeţit la Rin.  
Să-i propună Kriemhildei căsătoria,  
Cu Attila să-mpartă al său destin.  
 
Kriemhilda acceptând la drum au pornit  
Şi-n Tulna Attila i-a aşteptat.  
Frumuseţea ei pe rege l-a uimit,  
Şi demnitatea ce ea a prezentat.  
 
La Viena, nuntă cu fast au făcut,  
Iar oaspeţii lor fiind crai şi crăiese,  
Multe zile şi nopţi ospăţu-a ţinut,  
Pe mese tronând doar bucate-alese.  
 
După şapte ani, Kriemhilda a născut  
Şi pe-al său fiu Ortlieb l-a botezat,  
Dar gândul răzbunării nu i-a trecut,  
Şi-n inima ei mocnea neîncetat.  
 
Să-i cheme fratele şi curtea la castel  
Pe Attila-l roagă, dar gându-i ascuns  
E la Hagen, să se răzbune pe el,  
Căci aşteptarea la final ajuns.  
 
Cu Hagen în frunte, burgunzii au pornit,  
Trecând Mainul, la Dunăre se opresc,  
Căci apa învolburată i-a oprit,  
Dar ajutaţi de Hagen ei reuşesc.  
 
Rusalcele pe Hagen l-a sfătuit  
Să-l roage pe luntraşi să-i treacă apa,  
Însă refuzându-l, cu moarte-a plătit,  
Iar ei plecând mai departe cu barca.  
 
Prin ţara lui Gelfrat, Volker i-a condus,  
Dar străbătând-o, ei moarte aduceau,  
Căci Gelfrat de Dankwart, în luptă-i răpus,  
Iar ei mai departe au mers la Passau.  
 
Când la Bachlaren burgunzii au ajuns,  
Marcgraful Rüdiger cu fast i-a primit.  
Cu Geiselher logodindu-şi fiica, a spus,  
Că la această onoare nu s-a gândit.  
 
De Kriemhilda ei au fost întâmpinaţi,  
Dar pe oşteni departe i-a găzduit,  
La palat numai ei au fost invitaţi,  
Iar Attila ospăţul l-a pregătit.  
 
Un mare ospăţ la palat i-aşteaptă.  
Dar Attila că-s înarmaţi se miră,  
De ce cavalerii paloşul poartă,  
Căci burgunzii-n ospeţie veniră.  
 
Hagen răspunde c-aşa-i obiceiul,  
Iar Kriemhilda pe Ortlieb l-a adus,  
Şi-n braţe cu toţii i-au purtat fiul,  
Până ce-n în braţe la Hagen, a ajuns.  
 
Dankwart plin de sânge atuncea vine,  
Strigând că oştenii cu toţii sunt morţi.  
Hagen cu ură pe Ortlieb răpune,  
Iar burgunzii purced la luptă cu toţi.  
 
Mulţi veteji pieriră în luptă atunci,  
Iar sub podele sângele clăbucea.  
Cu ură Kriemhilda dând aspre porunci,  
Vrea ca hunii, palatului foc să-i dea.  
 
Arşi de sete burgunzii sângele-l beau  
Şi jarul l-au stins tontoroiul jucând.  
Afară Kriemhilda şi hunii credeau,  
Că nimeni n-a scăpat de focul flămând.  
 
Însă lupta cruntă din nou a-nceput,  
Iar în focul ei mulţi eroi muriră.  
Rüdeger şi Gernot, luptând au căzut,  
Şi pe ei burgunzii mult îi bociră.  
 
Pentru viaţa lor burgunzii se luptă,  
Ei apărându-şi onoarea prin sânge.  
Făcând din ruine a lor redută,  
Doar moartea lor îi mai poate învinge.  
 
Când ultimul burgund în luptă piere,  
Pe Günther şi Hagen soarta îi scapă.  
Dar rănit e Günther şi-a lui durere  
Ce-n suflet o are, e-a morţii apă.  
 
Krimhilda pe-al său frate-l întreabă,  
În ce loc Hagen, comoara a ascuns.  
Dar el privind-o cu o ură oarbă,  
A tăcut, fără să-i dea nici-un răspuns.  
 
Ea poruncă dă, capul să-i reteze,  
Dar răzbunarea să-i fie deplină,  
Vrea pe Hagen să îl interogheze,  
Căci moartea lui Siegfried e a lui vină.  
 
Hagen o înfruntă şi nu îi spune  
Când e întrebat de locul comorii  
Şi atunci pe loc, cu ură îl răpune  
Cu paloşul Balmung, arma trădării.  
 
Vasalul lui Attila e revoltat,  
Văzând pe Hagen de-o femeie ucis  
Neştiind că el pe Siegfried l-a trădat,  
S-o ucidă pe Kriemhilda a decis.  
 
El inima cu paloşu-i străpunge,  
Astfel blestemul comorii dispare.  
La ea în Rin, nu se poate ajunge  
Şi niciodată nu va mai apare.  
 
Apa Rinului comoara s-o ducă,  
Cu al ei blestem, în mare să piară,  
Ca nimeni să nu poată s-aducă,  
Aurul Rinului şi a lui povară.  
 
Se mai spune că al comorii aur,  
Piticul Alberich tot l-a transformat,  
Într-un inel, ce-i nibelung tezaur  
Şi-n apa Rinului, el l-a aruncat.  
 
Gabriela Amzulescu-Zidaru  
Referinţă Bibliografică:
COMOARA RINULUI / Gabriela Zidaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2509, Anul VII, 13 noiembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Gabriela Zidaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriela Zidaru
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!