Ți-aduci aminte nopțile în care,
Plângeam, de toată lumea fiind uitată?
Tu m-alinai ștergându-mi fața-nlăcrimată,
Și-ai mei genunchi Tu-i oblojeai pe rană...
Ți-aduci aminte jalea mea de mamă,
Ce își plângea durerea pruncului născut,
Tot încercând să-i dreagă aripa ce s-a rupt
Când înger pe pământ venise să mă vadă?
Ți-aduci aminte, Doamne-a mea durere?
Și lacrimile câte-au curs pe față?
Și nopțile în care stat-am față-n față
Doar noi, cei părăsiți de lumea-ntreagă?
Ți-aduci aminte, Doamne? n-ai uitat?
Cât bine mi-a făcut a Ta prezență!
Când moartea ne pândea în permanență
La ușa de salon, de prin spitale...
Ți-aduci aminte, Doamne? Am promis
Să stăm de vorbă-n fiecare noapte,
Eu să Îți spun durerea mea în șoapte,
Tu să mă mângâi și să-mi dai povață...
Ți-aduci aminte, Doamne? N-am uitat...
La ceas de noapte eu îngenunchez
La crucea răstingnirii Tale și veghez...
Iar Tu îmi mângâi fața-nlăcrimată,
O, Doamne-al meu, oare pentru a câta dată?
