Doamne, genunchii în rugăciune nu îi mai simt....
Simt doar că în suflet îmi cresc aripi greoaie,
Sufletu-mi plânge și adesea presimt,
Că veni-vor furtuni ce-or putea să mă-ndoaie....
Și atunci îmi aplec aripile de lut pământesc,
Și cu ele mă prind de tot ce e bun...
Doamne, ajută-mă pe pământ aripile să nu le rănesc!
Rugăciunea în aripi, veșnic s-o pun!
Când mă-ndoaie durerea și în aripi îmi cresc
Deznădejdi, și tristeți, și cuvinte amare,
Când prietenii-n aripi adesea lovesc
Tu alături să-mi stai, să-mi trimiți alinare!
Să-mi atingi aripile frânte... și să-mi vindeci genunchii,
eu atunci scutura-voi lutul cerând mântuire,
Voi striga către ceruri, plecându-mi apoi ochii,
Spre pământul din care mi-am luat nemurire...
Doamne, atinge-mă pe aripi și prefă-mă în stea!
Lutul vieții mă strânge, zborul greu mi-l preface,
Vreau în toate să văd luminând calea Ta,
Doamne, atinge-mă pe aripi, cu iubire și pace!
