Stau în genunchi și-mi este sete
Să-L sorb din mâini pe Dumnezeu.
Nu las tristețea să mă-mbete,
Mă-mbăt cu lacrima mereu.
Mă mistuie a ta iubire,
De dorul tau îmi este sete,
Tresar de drag când vii spre mine,
Las fericirea să mă-mbete.
Nu las ocara să mă-nțepe...
Mereu mi-e sete de dreptate!
Când gura lumii multe spune,
Mă-mbăt cu ale mele fapte.
Mi-e sete de copilărie,
De al bunicii ceai de tei,
De gustul mărului din poartă...
De-aș vrea să-l gust, de un să-l iei?
Mi-e sete de al mamei cântec
Și de a tatei grea povață,
De –a lor iubire părintească,
Ce m-a-mbătat întreaga viață.
Mi-e sete mare de prieteni,
Din cei cu sufletul curat,
Ce știu cu sufletul să-mbete,
O! Ce puțini eu am aflat...
De -aș mai găsi, i-aș pune-n suflet,
I-aș îmbăta cu-a mea iubire...
Dar singur beau și-o să mă-mbete,
Setea de om, ce-o port cu mine.
Stau în genunchi și-mi este sete,
De Dumnezeu și de trecut...
Mă-mbăt cu frumusețea lumii,
Cu ce-aș fi vrut... și n-am avut....
