CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fragmente >  





În ţara unde

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În ţara unde dorul izvorăşte
iar apa are gustul de iubire,
unde pământul sub ploi întinereşte
şi versu'-are parfum de nemurire.

În ţara unde binecuvântat,
din ceruri a căzut un colţ de rai
şi Maica Domnului grădină a aflat
în florile ce cresc râzând pe plai.

În ţara unde tot omu-i primitor
şi te primeşte cu pită şi cu sare
unde şi pietrele suspină-ncetisor,
iar doina-asemuire-n lume n-are.

În ţara unde mioarele au grai,
şi bourii se nasc cu stea în frunte,
unde se-ncing nedeile pe plai
în sunet de cimpoi şi alăute,

În ţara unde marea-i mai albastră
şi teiul te îmbată cu parfumul lui,
unde se prinde-o mână cu cealaltă
o inimă-ntregind peste-apa Prutului.

În ţara unde cântă ciocârlia,
iar munţii-şi poartă aurul cu fală,
în ţara ce se cheamă ROMÂNIA,
încă mai sunt eroi. Române scoală!

E vremea să îţi aperi "sărăcia
şi nevoile şi neamul" cu vitejie,
de-ar fi să mai stropeşti odată glia
cu sânge de viteaz, Române ai mândrie!

de Gabriela Mimi Boroianu
12.05.2014
Referinţă Bibliografică:
În ţara unde / Gabriela Mimi Boroianu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1374, Anul IV, 05 octombrie 2014.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Gabriela Mimi Boroianu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriela Mimi Boroianu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!