CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  





Manole
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Manole ticălosul
ULTIMA PARTE  
  
Aici, la închisoare, Manole a realizat că sunt mulți oameni cu un suflet rău și înrăiți pe lume și pe Dumnezeu. Oameni care te înjură sau te lovesc doar pentru că ei se simt ne însemnați în această viață. El, deși îi se spunea "Ticălosul" pentru că mai fură pâine uneori, era privit totuși cu respect pentru că nu își turnase complicele la furt atunci la judecată. Nu avea răutate în suflet, nu răspundea dacă era provocat la bătaie și nici la cuvinte grele. De la biblioteca lua deseori cărți și citea. Voia să afle mai multe despre lume și viață. Să înțeleagă care este rostul lui pe pământul asta.  
  
Exista în penitenciar, posibilitatea de a-și continuua studiile. Veneau în fiecare zi, profesori competenți care țineau ore de curs, seara, pentru cei ce voiau să se înscrie chiar la bacalaureat sau pentru echivalarea liceului.  
  
În cei trei ani, în afara activităților la atelier, el mergea și la cursurile de echivalare. Unul dintre profesori a simțit dorința lui de a nu rămâne așa doar cu calificarea de tâmplar de mobilă și făcea meditațîi cu cei ce voiau să termine mai repede liceul. Astfel ca la sfârșitul perioadei de detenție, Manole putea să se prezinte la bacalaureat .  
  
Câteva nopți la rând, îi tot apărea în vis o femeie slăbuță pe care el nu o cunoștea; dar care îi spunea pe nume și îl îndemna să fie un om bun. Nu știa sigur, dar credea cu tărie că aceea este mama lui. Confuz după aceste vise repetate, el a cerut voie să discute cu preotul închisorii. Această discuție a avut un efect bun asupra spiritului său, i-a mărturisit preotului cum a fost viața lui la Orfelinat și după aceea .  
  
Pentru că preotul l-a îndemnat să creadă că mama lui îl veghează de sus și că ea nu l-ar fi abandonat dacă nu ar fi fost foarte bolnavă. Acest lucru l-a liniștit un pic și l-a reapropiat cumva de Dumnezeu. Astfel că spre sfârșitul pedepsei și-a dat seama că închisoarea de fapt îi adusese câteva lucruri foarte bune în viața lui: calificarea ca tâmplar, echivalarea liceului, și redescoperirea Lui Dumnezeu; a sinelui, a esenței lui de om bun. Cumva se transformase în altcineva, într-un om matur care avea planuri acum. Preotul închisorii i-a scris o recomandare pentru un atelier de reperat mobilă și a fost angajat imediat după eliberare. Unul din gardieni i-a spus că un unchi de al lui caută un ajutor pe lângă gospodărie contra cazării într-o cameră. Mulțumit și hotărât în sinea sa, el s-a apucat de muncă și de învățat, mai avea două luni până la examenul de bacalaureat .  
  
Se gândea uneori, că acum trei ani, nici nu ar fi visat să realizeze atât de multe în trei ani. Prins în muncă, dar și în planurile lui de viitor își făcea totuși timp să mai treacă și pe la biserică să mai vorbească uneori cu preotul.
Într-o zi la atelier a întâlnit un bărbat care părea că este imaginea lui în oglindă, acesta s-a recomandat :  
  
-Ion Manole!  
  
-Manole Ursu, s-a recomandat și el, ce interesant este că numele tău de familie este identic cu pronumele meu .  
  
Apoi au vorbit despre familiile de unde provin; Manole nu a putut spune despre el decât că era orfan, că mama lui e moartă, se numea Ana Ursu și că el se născuse la Bacău .  
  
Ion i-a povestit că mai are doi frați, că părințîi lui trăiesc amândoi și că și familia lui locuise în Bacău unde tatăl lui făcuse armata.  
  
Ion și Manole s-au împrietenit în timp și oricine îi vedea îi întreba dacă sunt rude. În vara aceea după ce a dat și luat cu bine examenul de bacalaureat, Manole a fost invitat de Ion acasă la părinții lui la masă.
În ziua aceea în timp ce se îmbrăca a avut un fel de sentiment ciudat , de parcă femeia aceea care îi apăruse de atâtea ori în vise era lângă oglindă și îl privea mândră și zâmbitoare.  
  
A plecat la familia prietenului lui, Ion cu un sentiment de fericire în suflet și pe față dar fără să știe cauza. Atunci când tatăl lui Ion, ce se numea Dumitru, i-a întins mâna și i-a zâmbit, parcă un curent electric a trecut prin mâinile lor... Au urmat din partea lui Dumitru multe întrebări despre mama lui și el a răspuns cu ceea ce știa. Fără nici o explicație acesta și-a apucat capul în palme și a început să plângă cu hohote. Toți cei prezenți și chiar și soția lui îl privea fără să înțeleagă nimic din tot ce se întâmplă.  
  
-Ana mea a murit, iar tu ești băiatul ei, dar nici nu ai cunoscut-o, o Doamne iartă-mă!  
  
-Pe tine, fructul iubirii, noastre te-a numit așa, pentru ca eu să te recunosc, vino să te îmbrățișez, fiul meu pierdut!  
  
-Dragă mea nevasta, dragii mei fii, înainte de a te cunoaște, când eram în armata am cunoscut o fată subțire și frumoasă.  
  
-Ea , Ana avea numai 16 ani iar eu abia împlinisem 19, într-o permisie ne-am iubit și i-am promis că o iau de soție când mă eliberez din armată. Dar ea nu a mai venit la mine la unitate multe luni, cum venea până atunci.  
  
-Cam pe atunci te -am cunoscut pe tine nevastă, apoi am hotărât să ne căsătorim. Ana m-a căutat la unitate dar eram transferați o lună la Canal pentru niște lucrări.  
  
A mai venit o singură dată la poarta unității, plânsă și cu o rochie largă pe ea. Eu i-am cerut iertare că nu mă țin de cuvânt, dar i-am spus că mă însor cu o față bună.  
  
Și ea întunecată, cu ochii parcă arzând în cap, nu a mai spus decât :  
  
-Să nu mă mai cauți Dumitre, nici pe mine nici pe copil!!  
  
A mai zis că are tuberculoză și că medicii i-au dat doar maxim 6 luni de trăit.  
  
-Ce copil, Ana ? Am întrebat-o eu .  
  
-Lasă Dumitre, tu nu te îngrijora , că o avea Bunul Dumnezeu grija lui.  
  
-Până să îmi dau eu seama ce vrea să spună sau să facă; ea fugit plângând și eu nu am mai găsit-o niciodată!  
  
-Am căutat-o mult timp, Cel de Sus mi-e martor, niciodată nu am crezut că a născut vreun copil, era prea slabă.  
  
-Acum înțeleg de ce nu am găsit-o.  
  
-Iartă-mă fiule, din toată inima te rog , iartă-mă Ana și iartă-mă Doamne dar nu am știut!  
  
După această mărturisire șocantă pentru toți cei aflați la masă Dumitru l-a strâns în brațe, tare de tot pe Manole.  
  
-O să mergem amândoi la Starea Civilă și îți vor trece în certificatul de naștere și numele meu fiule!  
  
A fost acceptat de întreaga familie s-a trezit deodată cu trei frați cu care semăna destul de mult și cu un tată iubitor. Și actuala soție a lui Dumitru l-a primit cu drag,doar era un băiat orfan ce crescuse greu încercat de viață.  
  
GABRIELA Maria Ionescu. 07 decembrie 2019  
  
povestirea va face parte din volumul meu de debut Iubirea nu dă restul !.  
  
 
Referinţă Bibliografică:
Manole / Gabriela Maria Ionescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3264, Anul IX, 08 decembrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Gabriela Maria Ionescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriela Maria Ionescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!