Avem astăzi, mai mult ca ieri, o mare, disperată nevoie de cuvinte.  

Acelea dulci, spuse de mama și bunica, ți le aduci aminte?  

Cuvintele de alint, dintr-o copilărie veselă când lumea era așa curată!  

Totul era roz și pur, trăiam fără de griji într-o poveste animată.  

 

Șoaptele de iubire ne-au învăluit apoi și nu am mai fost singuri,  

am dăruit și am primit în dar purtați de amor poezii și gânduri.  

Poate am scris și noi, cândva de dor purtați nenumărate rânduri.  

Dar ele s-au pierdut neștiut ca apa scursă printre prunduri.  

 

Avem nevoie de cuvinte vii, de sentimente adevărate!  

Avem nevoie de prietenie și iubire, de gesturi din inimă , curate !  

 

Căci te-am iubit cum nu mă așteptam ,
suav si dulce ca o ploaie caldă-n geam!
Mi-ai aprins sufletul cum nici nu mai credeam !
Mi-ai dăruit lumină vie când în doi înfloream !  

 

 

 

A fost odată...  

 

Tu ştii dacă în viaţa asta, sau în cea viitoare,  

vom mai avea o şansă de a ne întâlni oare?  

Ne vom privi în ochi cu aceeaşi încântare?  

Vom fi la fel de tineri, luminoşi fără încetare.  

 

La fel de îndrăgostiţi, trăind cu aceeași ardoare!  

Intensă şi unică va fi iubirea cea atât mare?  

Ne stătea atât de bine pe când eram împreună,  

eram atât de legaţi, ţinându-ne mereu de mână.  

 

Eram frumoşi şi strălucitori în lumea cea nebună,  

visam să fim noi doi uniți, până în clipă din urmă.  

Ţii minte gustul unic al covrigul împărţit în jumate,  

soarele splendid ne lumina feţele,la Universitate.  

 

îţi spuneam cât de bogaţi suntem în iubire şi-n fapte,  

tu îmi repetai că vom fi împreună până la moarte.  

Trist, dar torţa iubirii noastre, fără de veste s-a stins,  

soarele ce ne încălzea incandescent, acum e apus.  

 

Nici mângâieri, nici sărutări, nici un cuvânt de spus,  

Totul e sfârşit, tu ai plecat spre orizontul necuprins.