CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fragmente >  





Cazul doctorului Alun
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Anii 80' în Bucureşti, Facultatea de medicină, ea Victoria, studentă anul întâi, el, Paul anul 5 tot medicină. O colegă de an cu Victoriţa le-a făcut cunoştinţă. Au urmat frumoase plimbări şi seri de dans împreună, până când au hotărât să se căsătorească. Familiile au fost de acord. A făcut nuntă mare cu mulţi invitaţi din familie dar şi colegi de facultate. După acest fericit eveniment, cei doi tineri soţi au locuit împreună într-o camera cu chirie lângă facultate. Se iubeau cu foc, dar se şi înţelegeau foarte bine, învăţau mult împreună, se susţineau la examene. Paul se specializase în chirurgie ortopedică aşa că după absolvire, a fost trimis în oraşul M. ca medic rezident. Îşi programa gărzile în aşa fel încât să aibă din două în două săptămâni, liber să poată veni la Bucureşti la soţie. A trecut uşor timpul, a terminat şi ea facultatea cu 10, cu specializarea pediatrie. S-a mutat cu Paul în acelaşi oraş. Căsnicia lor mergea bine, dar îşi doreau copii. Paul sau d-rul Alun cum era cunoscut în oraş şi mai ales la Sanatoriul balnear unde lucra de ceva vreme, avea multe cazuri interesante şi opera cu succes. Victoriţa, cum o alintă Paul, lucra şi ea în spitalul orăşenesc şi în scurt timp a fost avansată şefa secţiei pediatrie. Tot cam atunci a venit, tot cu repartiţie un tânăr rezident cu ochi albaştri la pediatrie. Colegii cam bârfeau pe la spate, cum că gărzile şefei coincid cu ale rezidentului dar nu s-a confirmat nimic ca să fie vre-un motiv de ceartă în familia Alun. În câteva luni frumoasa doctoriţă a rămas însărcinată şi o bucurie imensă a fost în familia chirurgului Alun. Că o confirmare a valorii sale a fost şi promovat director la Sanatoriu, toate le mergeau cum nu se putea mai bine.  
 
Au avut marele noroc să aibă doi băieţi frumosi si sănătoşi, blonzi cu ochii albaştri, Viorel şi Marius.  
 
Au trecut anii, regimul s-a schimbat,acum familia mărită a cumpărat un teren şi s-au apucat de construcţia unei vile, totuşi cu stressul de la Sanatoriu şi cu grijile casei, plus construcţia noii case ceva nu mai mergea aşa de bine în familie, Paul s-a îndepărtat de soţia lui. Ea avea grijile ei cu copiii, cu slujba unde făcea mereu gărzile alături de mai tânărul coleg, formau o echipa bună, ei doi.  
 
De la un timp Paul stătea foarte mult la Sanatoriu unde ca şi mâna a două la operaţii, avea o nou rezidentă venită de la Iaşi de numai 26 de ani pe nume Maria dar i se spunea Maricica.  
 
Bârfa din sanatoriu, avea ce spune despre cei doi, care erau nedespărţiţi. Un scandal monstru s-a iscat odată cu sarcina Maricicăi. Tot cam atunci construcţia vilei se încheiase şi era aşteptată mobilă făcută la comandă. Paul Alun şi-a anunţat nonşalant soţia şi cei doi feciori, că divorţează şi că se va căsători cu Maricica cu care va avea un copil.  
 
Victoriţa nu a stat degeaba a mers pe la Sanatoriu să afle cum stă treaba şi să discute faţă în faţă cu Maricica să vadă ce este cu ea şi ce intenţii are cu Paul. Ea încă credea că problemele ei cu Paul se pot rezolva şi că Maricica este interesată de poziţie de faimă, bani şi de vila lor pe care ar vrea să pună mâna.  
 
"Ancheta" ei i-a dezvăluit cum că Maricica nu era chiar o sfânta şi că mai fusese şi cu alţii nu numai cu Paul. Suspiciunea ei i-a împărtăşit-o şi lui Paul şi cu argumente solide a vrut să îl facă să se răzgândească în legătură cu divorţul. I-a explicat că băieţii lor aveau nevoie de ambii părinţi, că acum chiar ar fi fost împliniţi odată cu mutarea în vila cea mare şi frumoasă. Şi i-a mai spus o vorba din bătrâni: "Să nu dai vrabia din mâna pe cioara de pe gard!"  
 
Paul deşi îndrăgostit că la 20, a recunoscut că soţia sa, are dreptate. Aşa că a confruntatat-o pe Maricica şi i-a cerut clar să îi facă copilului test de partenitate şi în cazul în care este al lui o să îi plătească pensia alimentară.  
 
Naşterea fetitei Maricicăi a fost un moment de cotitură în viaţă tuturor!  
 
Testul de paternitate a dovedit că nu el, este tatăl fetiţei.  
 
Însă doctoriţă care i-a recoltat sângele i-a dat o veste şoc, PAUL ERA STERIL...!  
 
Devastat a venit acasă şi a avut o discuţie monstru cu Victoriţa. A mers cu gemenii la analize şi încă un şoc gemenii nu erau băieţii lui.  
 
Oraşul vuia, cele două spitale vuiau şi ele, iar în familia Alun războiul a scos la iveală multe lucruri urâte.  
 
Divorţul a fost atracţia celor fără altă ocupaţie şi tribunalul gemea de lume.  
 
Într-un final, vila s-a vândut ...Fiecare şi-a văzut de viaţă lui, gemenii au fost trimşi în străinătate la studii ...  
 
Referinţă Bibliografică:
Cazul doctorului Alun / Gabriela Maria Ionescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2135, Anul VI, 04 noiembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Gabriela Maria Ionescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriela Maria Ionescu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!