CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poezie > Oglindire >  





Cuvinte despre mine

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Drumul meu cel lung până la fericire  
e o parte a căii de urmat spre nemurire.  
Tot ce fac izvorăşte din adâncă iubire  
către oameni, Dumnezeu şi întreagă fire.  
  
Dorul de culoare, gingăşie şi frumos îmi dă viaţă,  
iubirea necondiţionată, să zbor lin mă învaţă,  
libertatea spiritului, tot spre cer mă înalţă,  
să trăiesc în armonie, plină de speranţa!  
  
În viaţa asta, deşi noi visam nemurirea,  
căutăm ce înţelesuri şi care ne e menirea,   
unii reuşesc prin credinţă, află ce e fericirea,  
ajutând mereu alţi oameni se află împlinirea!  
  
Mi-e inima arcuş ce vibrează la mândră primăvară,   
Toată renaşterea mă înverzeşte, mă înfioară,  
Toţi copacii înfloriţi mă fac să simt ca o vioara,   
Toate florile din lume cânta pe strunele mele iară...  
  
Şi-aş vrea uneori să mă întrec în zbor cu vântul,  
apele reci să le tulbur fără să ating pământul,   
să pătrund prin cotloane, prin odăi ca şi gândul...  
să le tulbur pacea, liniştea să împrăştii cuvântul.  
  
Căci mi-e spiritul mândru ca un cerb singuratic,   
Ce apă o bea din izvorul cel pur, aparent apatic,   
cutreieră pădurea de ciute , clam şi sălbatic,   
va învinge uşor la rut, adversarul tomnatic...  
  
Mi-e inima ciutura cu apă vie, limpede şi curată,   
mi-e dorul de noi, un număr impar pe o poartă,  
mi-e sufletul plin de iubirea ce nicând nu mă iartă.  
Să-mi ardă mocnit patima, precum cărbunii într-o vatră... 
Referinţă Bibliografică:
Cuvinte despre mine / Gabriela Maria Ionescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2098, Anul VI, 28 septembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Gabriela Maria Ionescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriela Maria Ionescu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!