CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Fantastic >  





Incursiune în dioramă
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Incursiune în dioramă
 
  
Copilul lipi nasul de sticla dioramei. Îi plăceau animalele şi în acest muzeu ele sunt încremenite alături de culcuşul lor, de ape,… de copaci… E o nemişcare parcă prea apăsătoare… Ar fi vrut să fie vii… Dar parcă sunt vii, deşi ştie că sunt împăiate. I-a explicat cineva ce înseamnă aia „împăiate”. Adică animalul este în aşa fel pregătit încăt rămâne nemişcat pentru totdeauna. Nici păpuşile nu pot rămâne într-atât de nemişcate cum sunt cele împăiate!... Oare păpuşile de ce nu se împăiază? Ar rămâne şi ele veşnice!...  
  
- Dar ar trebui mai întâi să moară pentru a cunoaşte veşnicia, îi şopti moşul cu barba aceea albă.  
  
- De ce?  
  
- E singura cale spre Veşnicie! Doar sufletul este veşnic. Trupul se întoarce în ţărână…  
  
- Dar ele nu s-au făcut ţărână, zise copilul arătând spre interiorul dioramei.  
  
- Încă nu. Rostul lor este altul.  
  
- Da? Care?  
  
- Să-ţi ofere cunoaştere ţie, privitorul. Să-i înţelegi forma, construcţia ca să ştii cum ar fi fost în mediul lor natural, aşa cum ar fi fost înainte de a fi vânate.  
  
- Au fost vânate?  
  
- Într-un fel sau altul aproape toate exponatele sunt produsul unei vânători…  
  
- Adică au fost ucise?  
  
- Li s-a oferit şansa eternităţii!... Vezi tu? Omul a vânat dintotdeauna. Cu arme primitive la început, pentru hrană, apoi armele s-au perfecţionat şi,… într-un final, a devenit şi un fel de sport…  
  
- Sport pentru a ucide?  
  
- Oamenii au ucis mult de-a lungul existenţei lor pe pământ. S-au ucis şi între ei, în războaie… Dar au inventat şi sporturi tot cu un astfel de final: arene cu gladiatori, turniruri cavalereşti… Abia înspre timpurile de azi ele au devenit nesângeroase… Dar animalele încă mai au de plătit acest tribut omului!...  
  
- De ce?  
  
- Pentru că omul, deşi se crede mai evoluat, încă mai are instinctul sângelui…  
  
- Adică îi place să ucidă, vrei să spui?  
  
- Tot animale sunt şi oamenii!... Dar şi animalele se ucid între ele, însă o fac pentru hrană, rar pentru teritoriu.  
  
- Cum? Animalele se luptă pentru teritoriu?  
  
- Au şi ele regulile lor şi ţin la teritoriu aşa cum o fac şi oamenii! Vezi tu? Esenţialmente suntem la fel!... Iar vânătoarea este totuşi un joc al vieţii venit de la Începuturi… Numai că azi, un vânător adevărat vânează în limite sportive.  
  
- Cum vine asta?  
  
- Da! Vânătoarea este permisă. Sunt animale care se dezvoltă excesiv pentru că nu au duşmani naturali şi pot strica mediul în care trăiesc. Atunci omul are obligaţia să intervină pentru a restabili echilibrul. Aici rolul vânătorului este esenţial.  
  
- Adică omul trebuie să ucidă animalele pentru ca tot ele să poată supravieţui?  
  
- Da. Între sport şi obligaţie, omul îşi are rolul său în păstrarea armoniei din natură. I se spune „ecosistem”.  
  
- Eco…?  
  
- E un cuvânt complicat, dar prin el se explică relaţia armonioasă din natură între plante şi animale, formele de relief, climă, aer… Toate la un loc se influenţează unele pe altele şi ce-i mai mult într-o parte, strică în cealaltă, pricepi?  
  
- Îhî! Adică vânătoarea e bună!  
  
- Când e făcută chibzuit, e bună!  
  
- Aşadar, animale împăiate de aici sunt trofee de vânătoare!  
  
- Sunt şi trofee, dar adevăratele trofee sunt expuse la Muzeul Fondului Cinegetic de la Posada.  
  
- Ce-i acela fond cinegetic?  
  
- Adică e un alt mod de a spune „de vânătoare”. Iar la Posada sunt expuse trofeele premiate, cele mai frumoase capturi, cam de când s-a instituţionalizat arta vânătorii, dar în special din ultimii zeci de ani…  
  
- Insti… tu…?  
  
- Adică de când vânătoarea a devenit sport şi artă, când se ucide în special pentru trofeu.  
  
- Şi ce-i un trofeu?  
  
- Este exemplarul cel mai reuşit dintr-o specie, dintr-o anumită zonă.  
  
- Şi nu reprezintă o pierdere pentru acea specie?  
  
- Într-un fel da, dar în acelaşi timp i se oferă şansa altui exemplar, mai tânăr, să evolueze, ce până atunci creştea în umbra celui vânat. Şi la animale, ca şi la oameni, cel puternic nu-l lasă pe cel tânăr să-i ia locul. Ori omul intervine în acest sens în cazul animalelor…  
  
- La oameni cine intervine?  
  
- Cred că Dumnezeu!...  
  
- Şi Dumnezeu nu intervine şi la animale?  
  
- Cu siguranţă intervine. Prin mâna Lui se întâmplă evoluţia speciilor şi tot El trimite omul să intervină scoţându-i în cătarea puştii trofeul. Este tot alegerea Lui dacă animalul va fi răpus sau nu. Omul este aici doar o unealtă în mâna Creatorului.  
  
- Adică Creatorul ucide?  
  
- Creatorul oferă şansa Eternităţii. Trebuie să treci prin moarte ca să cunoşti Veşnicia. Iar în cazul trofeului omul are grijă să-i păstreze memoria… Vezi? E destul de dificil de înţeles lumea… Omul îi caută înţelesul de mii de ani şi nu cred că a priceput mare lucru până în prezent. Nici noi nu o să reuşim, oricât ne-am strădui!...  
  
- Şi ce-i acolo la muzeul de la Posada?  
  
- „Muzeul Cinegetic al Carpaţilor” se numeşte. A fost iniţial o reşedinţă a familiei Bibescu. Martha descindea dintr-o familie cu vechi rădăcini voievodale, basarabe şi muşatine, iar soţul ei, George Valentin Bibescu a fost primul pilot-aviator român şi s-a implicat foarte mult în activitatea tehnică din acele vremuri. A înfiinţat numeroase Cluburi profesionale. Castelul a avut o soartă aparte, fiind iniţial conceput ca un mic conac, apoi a fost extins devenind castel. Războiul i-a adus însă distrugeri, fie de către germani, fie de unguri. Dar a fost refăcut când s-a instalat pacea. După cel de al doilea război mondial el a fost părăsit de proprietari, intrând astfel în custodia statului român.  
castelul Martha Bibescu - Posada  
  
Muzeul a fost amenajat într-o altă clădire, alăturată, având un aspect mult mai modern în comparaţie cu reşedinţa princiară. Aici sunt expuse aproximativ 2400 de trofee de vânătoare dar şi armament şi echipament.  
  
Echipamentul modern a făcut ca după renovarea din anul 2004 să facă din prezentarea exponatelor o lume cu totul diferită. Acolo nu mai găseşti diorame, ci pur şi simplu intri în lumea lor. Mirosul de iarbă uscată te învăluie precum cămara de plante medicinale a bunicilor. Senzori special amplasaţi declanşează diverse reacţii sonore. Auzi ţipătul vulturilor, susurul apelor, cântecul păsărilor, mormăitul urşilor. Deşi împăiate, ele par mult mai vii.  
  
- Se şi mişcă?  
  
- Nu, dar eşti atât de aproape de ele încăt ai senzaţia că sunt vii. În fiecare cameră descoperi câte ceva nou. Ambientul contribuie pe deplin la conturarea senzaţiilor. Până şi o cascadă (artificială) curge când treci pe podeţul de lemn din faţa ei. Iar dacă vrei să îţi aduci aminte de poveştile copilăriei, într-o astfel de cameră ai să poţi recunoaşte capra cu cei trei iezişori, ursul păcălit de vulpe, o scufiţă roşie…  
  
- Oau!... Cum ajung acolo?  
  
- Pe Valea Prahovei, un loc din România în care Raiul a coborât pe pământ, pe şoseaua ce uneşte Sinaia de Câmpina, un indicator discret te va îndruma spre muzeu. E posibil să-l scapi din vedere fiind furat de peisaj, dar localitatea Posada are o rezonanţă care te poate ţine atent!...  
  
Copilul îşi deslipi nasul de dioramă şi rosti răspicat întorcându-se spre bătrân:  
  
- Vreau şi eu la Posada să văd muzeul!...  
  
- Ce muzeu, întrebă surprinsă mama?  
  
- Muzeul de care mi-a povestit moşul cu barbă albă! Şi roti privirea căutându-l.  
  
- De care moş vorbeşti? Nu a fost nici un bătrân lângă noi? Doar ţi-ai lipit nasul de sticlă!...  
  
Copilul privi încurcat în jur. Într-adevăr nu era nici un moş cu barbă albă, dar el ştia cu cine a vorbit… şi zâmbi cu înţelegere către mamă...  
  
 
  
 
Referinţă Bibliografică:
Incursiune în dioramă / Gabriel Todică : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2776, Anul VIII, 07 august 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Gabriel Todică : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriel Todică
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!