CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Orizont > Reportaj >  





Călător în Țara Dacilor
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Sarmizegetusa Regia
Nu ştiu încă dacă faimoasa comoară a dacilor este aurul abundent de care dispuneau sau însăşi pământul pe care-l păstoreau, dar gândul mă face să cred că cea de-a doua opţiune este şi cea mai plauzibilă. Se tot aud voci de istorici care afirmau că dacii exportau în Europa mierea de albine (pe atunci nu se inventase zahărul, venit din Lumea Nouă la o distanţă de un mileniu şi jumătate) şi produsele lactate de provenienţă ovină. Dacă e aşa, este de la sine înţeles că bogaţi deveneau şi fără să sape adânc în măruntaiele pământului. Cred că aurul era mai degrabă un element de podoabă decât unul de trezorerie. Şi dacă regii daci nu moşteaneau şi nu transmiteau din tată în fiu tronul, pot crede că şeful statului era ales numai în urma unor virtuţi pe care democraţia de azi ar fi suprem de invidioasă. (Mă mai întreb dacă nu cumva conceptul de democraţie s-a născut tot aici, mai devreme decât cel elen). Cert este că dacii erau un popor aparte, respectat de întreaga lume antică, iar bogăţia sa spirituală era principala virtute.  
 
Celebra ospitalitate românească, invocată de fiecare dată când un străin ne calcă ţara, este recunoscută ca fiind de origine dacă, aşa că am crezut de cuviinţă să cred că strămoşii noştri nu puneau prea mare preţ pe bogăţiile lumeşti. De ce un asemenea ataşament pentru nişte pietre colorate? Şi totuşi sclipiciul lor instigă şi lăcomeşte. Poate şi printre daci au fost asemenea oameni şi poate că tocmai o ieşire din matricea spirituală tradiţională a dus la decăderea sa.  
  
Drumul către Sarmizegetusa Regia este un dans într-un peisaj paradisiac. Cuvintele sunt prea neajutorate pentru a concepe starea de spirit care ţi se strecoară în pulsaţiile inimii, iar timpul este de o statornicie incredibilă. Localităţile se succed în rafale, iar concentrarea privirii pe indicatoarele rutiere care ne conduc către capitala Daciei e pulverizată de peisajul idilic. De la o localitate la alta traversăm câteva coline despădurite. Păşuni scăpate în galben de iarba dată în rod, asemenea grâului, sunt despicate pe alocuri de verdele crud al arbuştilor ce ţin piept căldurii. În zare, sub albastrul inocent, piramide verzi anunţă apropierea de templul sacru. Din vârf de colină se văd poalele munţilor îmbrăcaţi în păduri de foiase, iar Timpul, scăpat puţin din încremenire, ne duce la poalele lor. Urmează un slalom de câţiva zeci de kilometri printr-o pădure ancestrală. N-ai fi crezut niciodată că aici mai sunt aşezări omeneşti, dar cu o încăpăţânare specific umană apar câteva case aglomerate la şosea, cu pretenţia de constituire a unui sat.  
  
Într-un final, şoseaua ajunge într-un punct terminus, iar parcarea, construită ca un pod peste un gălăgios pârâu te invită la popas. Doar un indicator răzvrătit te anunţă că drumul către cetate nu s-a terminat. Urmează un urcuş de câteva sute de metri pe care turistul este invitat să-l încerce la pas. Se intră în pădure iar „pardoseala” din pietre de granit pune la muncă glezna mult prea odihnită. Poarta cetăţii răsare direct în luminiş, dar totul aici e presărat doar cu urme: urme de porţi, urme de ziduri, urme de temple. De fapt, cea mai impresionantă parte este Sanctuarul Dacic în care „urmele” desenează figuri geometrice din ce în ce mai compuse. Panouri cu explicaţii bilingve aduc turistului câte o risipire din noianul de nedumeriri. Dar peste toate astea peisajul rămâne infinit de sacru. Pietrele sanctuarului, urme de temple ortogonale susţinute cândva de coloane la care acum li se văd doar urmele bazelor circuale stălucesc în lumina soarelui de vară. Structura bazaltului oferă variaţii de gri, de la cel mai închis în zona umbroasă, către alb în zona mângâiată de soare. O altă încremenire a timpului, susţinută de liniştea absolută, te obligă să-ţi şopteşti întrebările cele mai vehemente. Celelalte rămân mute precum întreaga natură.  
  
Încă de la intrarea în cetate luciul pământului mă intrigă. Am sentimentul că păşesc pe cioburi de sticlă. Şi totuşi nu-i… Mă aplec şi deslipesc din argila pământului pietre cu aspect de nestemată. Nu mă pricep la geologie, dar îmi dau seama că aşa este toată structura solului: o imensă nestemată lucind în soare de parcă Pământul Sacru al Dacilor este pavat cu pietre preţioase. Frumos gând nemărturisit… Dar e oare o întâmplare? Şi până la urmă, nu-i aşa?  
  
Nu ştiu ce-i mai sacru în Sarmizegetusa Regia, Sanctuarul sau Natura? Poate şi Una, şi Alta – Amândouă… Întreaga Dacie!?...  
  
 
 
Referinţă Bibliografică:
Călător în Țara Dacilor / Gabriel Todică : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2436, Anul VII, 01 septembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Gabriel Todică : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriel Todică
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondator: George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!