Frământări religioase  

N-am putut să stau deoparte şi doar să observ agitaţia stârnită pe teme religioase din ultima vreme, pe toate canalele de comunicare. Chiar nu mă aşteptam ca Biserica Ortodoxă Română să apeleze la modernism aşa, deodată, pentru a duce un război propagandistic pentru a-şi menţine influenţa spirituală în băncile din şcoli. Şi zic asta dincolo de marea frăsuială privind opoziţia faţă de actele de identitate biosecurizate, speriind lumea cu faimosul CIP sau incriminatul număr 666 sau citirea pe dos a cardului, chiar dacă am văzut preoţi folosindu-se cu mult aplomb de aceste unelte moderne, de cardul bancar, de telefoanele mobile (din ce în ce mai deştepte) care au o grămadă de CIP-uri în ele (cuvântul CIP face referire la circuit electric integrat şi nu-i altceva, aici, decât o memorie), inclusiv pe cartela SIM a acestuia, de folosirea cu mult talent a internetului. M-au surprins diversele postări pe site-urile de socializare, şi nu numai, cu diverşi actori pledând pentru ora de religie din şcoală, şi iată că interesul poartă fesul!...  

Ultima problemă majoră de pe agenda BOR este existenţa şi continuitatea orelor de religie din şcoli. Problema nu-i de azi de ieri, ci aş îndrăzni să spun că, încă din momentul în care s-a luat decizia de a introduce Religia ca obiect de studiu în şcoli, fiind, încă de pe atunci, voci care s-au opus vehement, dar influenţa politică a BOR a făcut ca lucrul acesta să se întâmple. Până la urmă a fost un experiment pe seama copiilor (şi a părinţilor deopotrivă) pentru a impune reguli de intimitate a credinţei, într-un mod mai mult forţat decât unul benevol. Şi ca orice lucru făcut sub semnul autorităţii, nu avea cum să reziste, mai ales într-o societate democratică, aşa cum încă mai sperăm că trăim în România. Şi dacă totul ar fi decurs în spiritul credinţei creştine, spre evocarea bunătăţii lui Dumnezeu şi al iertării, iar dacă lucrul acesta s-ar fi potrivit şi cu aspiraţiile elevilor, poate că ar fi fost un experiment reuşit, dar impunerea unor restricţii de natură religioasă la vârsta experimentărilor, este un prag pe care mulţi nu-l pot accepta. Nu cred că este potrivit să ameninţi copiii că dacă nu acceptă credinţa creştină, ba mai mult, canoanele şi regulile ce ţin strict de instituţia bisericii şi mai puţin de filosofia creştină, vor cunoaşte osânda iadului. Nu cred că un copil trebuie să vină speriat de la ora de religie, fie de teama alunecării în păcat şi al cunoaşterii focului iadului, fie impunerea evitării unor sărbători de origine păgână (şi mă refer la anumite sărbători de import gen Hallowin – ceea ce ar fi un alt subiect de discutat), fie de obstrucţionarea unor petreceri gen Ziua Femeii doar pentru că e post, fie de teama unor note proaste pentru că, nu-i aşa, influenţează media generală a elevului şi devine, astfel, vulnerabil în competiţia pentru a accede spre alte nivele de învăţământ. Da, ora de religie şi chiar religia însăşi a devenit cale de şantaj şi vulnerabilizare a elevului. Da, ora de religie nu-şi îndeplineşte rolul de ascensiune spirituală, ci a devenit o piatră de moară agăţată de piciorul elevului, atât la nivel pragmatic, al administrării timpului alocat pentru studiu, cât şi în calea aspiraţiilor şi viziunilor proprii aşa cum şcoala ar trebui să-l încurajeze să şi le dezvolte. Da, religia este împotriva cursului firesc impus într-o instituţie de învăţământ modernă. Ar fi fost, poate, mai nimerit ca ora de religie să fie o lecţie de istorie a religiei, de prezentare a tuturor filosofiilor religioase din lumea asta: de la upanişade, Yoga, budism, hinduism, confucianism, iudaism, islamism, numerologie şi filosofie greacă, inclusiv incursiune în cunoaşterea legendelor Olimpului, Iliada şi odiseea etc. Da, asta ar aduce la lărgirea orizontului de cunoaştere al elevului. Nu cred că doar exacerbarea dogmei creştine este soluţia pentru orele de religie. Cu ce ne diferenţiem, atunci, de practicile statelor islamice? Vreţi să formaţi şi voi militari religioşi? Ne pregătim pentru cruciade ca răspuns la Statul Islamic? La îndobitocirea în masă pe calea religiei, răspundem cu aceeaşi monedă? Dacă ne gândim la un război religios, cred că pentru a-ţi învinge duşmanul, trebuie mai întâi să-l cunoşti, dar sunt, oare, în stare profesorii de religie să facă faţă unor asemenea provocări? Eu mă tem că nu!  

Dar, peste toate astea, ultimele evenimente de pe scena politică au făcut ca, în şcoli, să fie cerută completarea unor formulare, prin care, li se cere părinţilor aprobarea pentru a permite elevului să acceadă, în continuare, la ora de religie. Toate bune şi frumoase, şi democratice, aş spune, dacă lucrurile nu mi s-ar părea cusute cu aţă albă! Deşi am intuit că această întrebare este pusă tendenţios şi cu substrat, cred că toată lumea a răspuns în spiritul firesc al întrebării. Cred că oricine este de acord ca progenitura să participe în continuare la orele de religie măcar până la sfârşitul anului, gândindu-se fără doar şi poate, că este impropriu ca, pe final de an şcolar, să schimbi orare, să redimensionezi clase, să treci la diverse manevre administrative ce i-ar bulversa şi mai rău pe elevi. Nu mai spun că dacă ora de religie este pe la mijlocul orarului, copilul ar ieşi din supravegherea unui cadru didactic, ceea ce ar fi mult mai periculos! Şi cred că în acest spirit au răspuns majoritatea părinţilor ştiindu-şi copilul mult mai în siguranţă la oră decât să umble aiurea, nesupravegheat, în acest timp. Mi s-ar fi părut mult mai firesc ca această întrebare să facă referinţă pentru următorul/următorii ani de studiu. Şi cred că răspunsurile ar fi fost cu totul altele. Dar ceea ce mă siderează este că aceste răspunsuri s-au constituit într-un veritabil sondaj de opinie, de care BOR doreşte să se folosească, ceea ce nu cred că-i corect! Iar explicaţia-i tocmai ce v-am prezentat-o!... Iar spiritul întrebării este deturnat în mod vădit într-o intenţie de a demonstra interesul crescut al populaţiei pentru ora de religie, ceea ce-i cu totul fals! Şi mai vorbim de adevăr, spirit creştin şi dreptate!?... Dacă vreţi să faceţi referendum, ok! Dar numiţi-l aşa, şi formulaţi întrebări clare, fără echivoc, pentru ca rezultatul să fie incontestabil! Nu vă ascundeţi după diverse trucuri birocratice! Vă vede Dumnezeu!  

Peste toate aceste problematici, rămân, însă, cu alte întrebări: Dacă s-ar face o istorie a religiilor, treaba asta nu-i din patrimoniul Filosofiei? Şi atunci, de ce să nu-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului şi să lăsăm asta pe seama orelor de filosofie? Dacă se insistă pe orele de Religie, de ce trebuie copiii să le facă din clasa intâi până în clasa a XII-a? Totuşi sunt opt ani de studiu, mai mulţi decât seminarul de teologie şi cu facultatea la un loc! Aveţi de când ca pe diploma de bacalaureat să treceţi şi calificarea de preot? Măcar ştim că ies cu o competenţă sigură din şcoală!... Nu ştiu unde o să-i angajaţi pe toţi, dar mă gândesc că cei ce nu iau BAC-ul îi faceţi călugări, nu? Umplem ţara de mănăstiri şi-i băgăm pe toţi acolo, că aşa vom fi siguri că poporul ăsta ne va da ascultare!... Dacă nu, îi trimitem în cruciade să se înveţe minte!