CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Versuri > Ipostaze >  





NU-I LOC GREȘIT

 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
NU-I LOC GREȘIT  
 
Și câte locuri sunt în lumea asta  
aleg doar unul, las pe celelalte  
chiar de-s odihnă, popas de ființare  
și n-aș greși să fiu  
tot eu, pe rând, în toate,  
dar curcubeie  
aici mi-s stelele în iarbă,  
visând sub somnolența pădurilor deschise  
noi portative de lumină - cheie...  
 
Și zi de zi, urcând o scară  
ce-nșurubează forme  
cu răsuflări celeste  
mă recunoaște zarea după zâmbet  
- veșmânt al clipelor senine -  
și chiar de  
n-am caleașcă de argint în poartă,  
eu știu că universul  
iacint și inimă cuprinde.  
 
Nu-i loc greșit să intri  
într-o biserică de lemn,  
la Vingard,  
să te închini la secular altar, ca bunii,  
s-asculți frunzișul foșnind istorii,  
manuscrise,  
cânturi  
în filamente aurii de soare  
ce duc în case prin ochii de fereastră vise.  
*  
În imagine: Vingard, județul Alba  
Foto: Wilhelm Falk.  
pf  
*  
TEATRE DE OPERAȚIUNI  
Culorile erau aprinse  
ca lumânările unui tort,  
prelinse pe hârtia  
peste care priviri deprinse  
cu insolența  
trec înțelegând că-i doar  
un ziar  
ce scrie voința,  
semn cu pretinse inimi învinse  
măști de slavă stinse  
în scrumul labirintic  
al umbrei,  
teatre de operațiuni cu marionete,  
și minute cu zâmbete  
cuprinse  
în curgerea fluidă a clepsidrei  
pf  
*  
DACĂ  
Nu mai ning norii zăpezilor albastre  
peste satul adormit  
să ne înfășurăm în puful copilăriei  
pe margini de drum spre școală  
nici roșu în obraz nu mai facem  
rugii de măceș sunt plini de scoabe  
noi nu le proiectăm în vrăbii mici  
nedrept  
dacă ar ninge la noapte aș ieși pe terasa  
dinspre miazăzi și aș prinde fulgii pe obraji  
să se topească acolo cerul  
și să curgă în inima mea  
liniștea din stele.  
pf  
*  
RESTUL  
Era încredințat de chibzuința  
în cuibarul de necredincioși  
când noaptea începuse să se lase  
și să aline orice jale.  
Avea motive să compare  
o viață foarte profundă  
cu ceremoniile mithraice.  
Ar putea să-și găsească  
hrană spirituală  
chiar în „lațurile” unui zeu în  
aparență înfricoșător.  
Restul o să meargă de la sine  
existența nemaifiind garantată oficial  
se va trece la o radiere.  
pf  
*  
TRAVALIU STRATEGIC  
Ascultă-mă,  
este ca și cum  
cristalul luminos din inima cerului,  
(semn perfect al geometriei clipei)  
s-ar pune pe cuvânt,  
alegând obrazul  
minei de creion din  
buzunarul de la piept, ce conturează  
pe foaia universului  
sensul căsătoriei Cerului  
cu Terra  
 
vezi?  
sunt aceiași pași care caută ca lupul  
flămând lumina  
lumii observabile prin lornion  
în visul lui Jung...  
 
FLORICA PATAN  
Referinţă Bibliografică:
NU-I LOC GREȘIT / Florica Patan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3767, Anul XI, 24 aprilie 2021.

Drepturi de Autor: Copyright © 2021 Florica Patan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florica Patan
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondator: George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!