CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Copii >  





VICTOR ȘI EMART
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Victor și Emart (BASM) 
  
A fost odată ca niciodată un Împărat pe care-l chema Emart, ca pe bunicul său și ca pe tatăl său, Împărați ce se aflau de veacuri în căutarea Fericirii. Ce credeau ei despre Fericire și dacă au găsit-o, nu știu să vă spun, pentru că acestea s-au întâmplat tare demult. Fapt este că fiul lor, Împăratul Emart, este și el în această căutare de când se știe pe lume. Odată, pe când era copil, s-a împrietenit cu un băiat de-o seamă cu el, care era sărac, dar isteț și trăia cu frații lui într-un sat îndepărtat din împărăție, peste șapte dealuri. De la el a învățat Emart ce este Prietenia și ce înseamnă cuvântul dat, căci se pierduse în Pădurea Fără Margini, când Victor l-a ajutat să scape din Valea Fioroșilor Tăietori de Copaci care l-ar fi prins acolo, în fierăstraiele lor blestemate și l-ar fi tăiat ca pe un trunchi tânăr... „Suie-te repede pe calul meu, te scot eu de aici, până nu încep tăietorii defrișarea! Eu am cules niște mânătărci după ploaia de azi noapte, le frige mama pe plită, mâncăm cu frații mei și, dacă vrei, te duc la Palat, te-ai îndepărtat foarte mult, nu glumă! Nu termină vorbele, că o vijelie porni să răstoarne pădurea și mai multe nu! Victor vru să-și cheme în ajutor frații, dar cum? Era foarte departe de casă, cerul se înnourase, ploaia începuse, forțe năprastice parcă voiau să-i înece în spaime și fulgere se descărcau de-a stânga și de-a dreapta lor... Pădurea părea că primește ajutor ceresc, nimeni să nu se mai apropie de ea... Dar fuseseră prinși acolo! Emart scoase din buzunar telefonul mobil și vru să-l sune pe tatăl său care, îngrijorat, trimisese un sfert din împărăție să-l caute pe prinț. Cum nu era semnal, nu a reușit, așa că a încălecat pe calul năzdrăvan care mai că zbura către luminișuri, să iasă din pădurea răzvrătită și să-i ducă, în siguranță, pe băieți acasă, în sat. 
  
Apoi, prințul Emart i-a cunoscut familia, casa modestă, dar îngrijită, pe frații mai mari și mai mici și pe părinții lui Victor, oameni simpli, care i se păreau fericiți, judecând după călduroasa primire făcută, masa întinsă deîndat cu ciuperci aburinde, zâmbetul lor deschis și lumina ce le sclipea în priviri... Însă Emart încă nu a aflat despre puterea gândului pe care o avea Victor și pe care o folosea foarte rar și numai în folosul oamenilor... Și despre care nu vorbea niciodată! Când a ajuns acasă, a povestit Împăratului întâmplarea, neuitând să-l răsplătească pe Victor. „Ce îți dorești tu mai mult și mai mult, Victor?” îl întrebă Împăratul, cu simpatie, văzându-l pe băiat așa de simplu îmbrăcat, ca un om din popor. Băiatul a răspuns pe dată, privindu-l drept în ochi, pe împărat : "Cel mai mult și mai mult, aș vrea ca Fioroșii Tăietori de Copaci să nu mai poată intra în Pădurea Fără Margini. Au făcut mare prăpăd, au distrus prea mulți copaci. Dacă ei nu vor mai tăia fără știre, noi am putea lucra să reîmpădurim și acest codru minunat și-ar regăsi pacea și toate viețuitoarele.” 
  
Împăratul își lăsă privirea în pământ... "Băiete, ce bine ar fi... Tu ai o dorință pe care o am și eu, de atâta vreme... Numai că Fioroșii Tăietori de Copaci sunt constituiți într-o armată întreagă, cu utilaje sofisticate, de ultimă generație. Împărăția mea nu deține mijloacele pentru a lupta împotriva acestor adevărați monștri." Tânărul prinț Emart și Victor schimbară câteva priviri, după care, prințul spuse: "Tată, îmi permiți să mă retrag cu prietenul meu, în foișorul de smarald? Aș vrea să ne sfătuim." 
  
Trebuie să știți că palatul în care locuia nobila familie era înconjurat de adevărate minunății arhitectonice. Toți curtenii le denumeau "foișoare", însă era vorba de trei construcții din pietre prețioase, concepute și realizate de artiști de renume, care făceau parte din suita împărătească. Un foișor era din perle și acolo se afla biblioteca familiei. Prințul se refugia adesea în acea lume fascinantă, pentru a parcurge, în liniște, timp de ore întregi, cărți din toate domeniile cunoașterii. Un alt foișor era construit numai din smaralde, iar acolo se țineau întrunirile în care se dezbăteau, cu toți curtenii, problemele importante, ale împărăției. Cel de-al treilea foișor era din diamant roșu, cel mai prețios, însă prințul nu aflase niciodată ce anume se afla în el, iar împăratul îi spusese doar că va fi informat la momentul potrivit. 
  
"Mergeți, le spuse împăratul, dar tu știi bine, fătul meu, că nu puteți rămâne acolo decât până la al treilea cântat al cocoșilor. Altfel, porțile se blochează și nu veți mai putea ieși niciodată." 
  
Era târziu, în noapte... Victor și Emart ajunseseră la foișorul din perle pe care îl deschiseră și intrară într-o lume a cărților care îl fascinară pe Victor până-ntr-atât, încât dori numaidecât să treacă pe lângă ele și să citească măcar o parte din titluri. „Dacă aș avea eu cărțile astea, m-aș închide aici și pe toate le-aș citi… ” spuse Victor pe nerăsuflate, entuziasmat de măreția pe care o insuflau cărțile din biblioteca prințului Emart. „Alege-ți una dintre ele și, după ce o citești, mai venim aici și vei mai primi cărți, îi spuse zâmbind Emart, simțind în inimă pentru prima oară în viața lui, ce înseamnă cu adevărat bucuria de a oferi o carte cuiva care n-are, acel sentiment de mărinimie, numit Generozitate. Băieții au înnoptat aici, s-au odihnit și la al doilea cântat al cocoșilor, se sculară și porniră mai departe. Merseră ce merseră, zi de vară până-n seară și ajunseră la foișorul de smaralde, al întrunirilor. „Trebuie să ne sfătuim, să vedem cum putem noi, cu puterile noastre, să punem capăt răufăcătorilor pădurii. Cum stăteau ei așezați față în față, pe scaunele înaltei mese a întrunirilor celor mari, iată că o voce tânără se auzi, de undeva, din înalt, și chiar își făcu apariția o zână ca din povești, toată în voaluri de smarald, cu ochii albaștri și cu părul ca seninul cerului și fața albă, trandafirie, care le spuse că au nevoie de Temeritate pentru o luptă așa de grea. „Bine, dar unde o aflăm ? ” „O aflați pe tărâmul răsturnat, acolo unde se află cele două surori gemene, fetițele furate de la mama lor, Luminița și Lăcrămioara, închise de oamenii Marelui Tăietor, cel care vine și taie pădurile noastre. Mergeți acolo și dacă reușiți să le eliberați, aflați astfel ce este Curajul, Temeritatea și-l veți putea învinge și pe Marele Tăietor. Pentru totdeauna ! Doar astfel salvați pădurea.” 
  
La al doilea cântat al cocoșilor, cei doi porniră spre foișorul de diamant, cu gândul de-a mai afla ceva, de s-ar putea, care să le înlesnească lupta împotriva Marelui Tăietor al Pădurilor. Aici intrară amândoi fermecați de toate lucrurile ce străluceau ca niște oglinzi luminoase, aproape că le ardeau ochii privind de jur împrejur, urcară scările interioare de o parte și de alta a încăperii principale, până sus, sus de tot, sub cupola cerului înstelat, căci se făcuse noapte, timpul trecând mai repede aici, datorită ștergerii pragului dintre realitate și imaginație sau vis. Acolo se așezară pe două scaune de diamant, strălucitoare, și, chiar de era deja noapte, sclipirile diamantine ale lucrurilor luminau ca ziua… Al treilea cântat al cocoșilor nu fu auzit și o zână de diamant trandafiriu le spuse, cu părere de rău, că ușile s-au închis… „Bine, și noi cum ieșim de aici ?” Doar cu puterea gândului”, le spuse Zâna de Diamant și dispăru. Gata, erau pierduți ! Aici vor rămâne tot restul vieții, doar dacă Împăratul va trimite salvatori… dar cât trebuie să fie el de supărat de neascultarea vorbelor sale ! Emart simți o remușcare puternică și înțelese cât a fost de nesăbuit și ce poate însemna Neascultarea. Nu mai scoaseră niciun cuvânt, cei doi stăteau de ceva timp cu ochii pironiți pe marile porți închise ale foișorului de diamant. Numai că Victor simți că-l cuprinde un fior, acela al libertății, se concentră asupra ideii de Libertate și, cu putera gândului, puse în mișcare porțile care se deschiseră … și o zbughiră afară, pe când soarele era deja sus. Victor câștigă definitiv încrederea prințului, admirația și prețuirea sa, căci Emart tocmai aflase ce înseamnă Prietenia cuiva, cea adevărată. 
  
Porniră spre tărâmul răsturnat … și-au mers una și-au mers șapte și-au mers șaptezeci și șapte luni de poveste până au ajuns… Era atât de departe, că le-a trebuit mult timp, iar zânele bune s-au îngrijit să aibă ce le trebuie pe drum. Iată-i acum doi flăcăiandri, unul fiu din popor îmbrăcat în portul nostru național, frumos ca o zi de primăvară, cu ie cusută în vârful acului, cu fire alb/ negru de o sobrietate nobilă, apoi pantaloni lungi, din fire de lână albă țesute manual și în picioare șosete împletite și opinci țărănești, cum se poartă. Victor are părul negru ca pana corbului, ochii , tot negri, rotunzi ca într-o pânză de Tonitza, sunt încadrați de o față ovală, alb-trandafirie, ca de porțelan. Celălalt fecior care avea să ajungă împăratul de la începutul poveștii noastre, era în haine de prinț, cu cămașă lucioasă din satin bleu și pantaloni bufanți peste genunchi, din catifea albastru cadet cu o notă de gri ușor însorită, șosete înalte și pantofi negri. Părul său blond auriu, lung, îl purta strâns la spate iar ochii dădeau o strălucire aparte chipului său nespus de frumos. Dacă vorbim de Frumusețe, atunci la cei doi tineri ai noștri trebuie să ne gândim… 
  
Mergând ei să afle ascunzătoarea unde se aflau cele două fete, care, de bună seamă, crescuseră și ele și trebuie să fi devenit de-acum adevărate domnișoare, s-au întâlnit cu Stropul de Ploaie. „Dar cum de ești singur ?”, întrebară ei. „Am rămas singur, nu mai am frați, surori, nimic, pe tărâmul acesta nu plouă niciodată, în curând o să mă usuc și eu…” Din păcate nimeni nu-l mai poate ajuta, în schimb, pe Pământ, ploile sunt calde, de vară, mocănești, de toamnă, iar cele de primăvară, năvalnice, exuberante, ajută renașterii naturii după anotimpul iernii, în care stropii devin fulgi de nea, spre bucuria copiilor. Vorbind ei despre binefacerile ploii pe Pământ, dar și despre neputința Stropului de Ploaie, despre Incapacitate în general, se întâlniră cu o Albină Supărată că stupul i-a dispărut și că a rămas singură. O luară și-i promiseră că o vor duce pe Pământ unde albinele își îndeplinesc menirea, asigurând viața oamenilor, cu speranța că va fi acceptată de suratele ei. Discuția despre Datorie, Menire și Speranță îi captivă pe cei doi, până se întâlniră cu Petala de Trandafir. Ea plutea în derivă, ca într-o cădere spre moarte, când Prințul o prinse și o întrebă ce a pățit. „Păi, se vede, aici nu mai există nicio floare, toate au fost abandonate și s-au ofilit. Nimeni nu le-a mai iubit și florile, fără iubire, mor.” Emart o puse în sân, cu gând s-o păstreze ca amintire. Va să zică lipsa Iubirii ne poate duce direct la moarte, gândi el în timp ce Victor părea interesat de apariția unui turn de piatră cenușie, fără ușă la intrare și fără scară. „Aici trebuie să fie bietele fete!” 
  
Lăcrămioara și Luminița, cele două fete căutate, erau într-adevăr în turnul de piatră rece, triste și lipsite de atâta amar de vreme de grija și dragostea părintească. Un singur ochi de geam le permitea să vadă petecul de cer care le era Altar de rugăciune și singura speranță. Emart se întoarse către Victor și-l întrebă din priviri dacă poate face el ceva… Victor se arătă de această dată neputincios, dar zise, ca pentru sine „Trebuie să găsesc un motiv extrem de puternic, mai puternic decât înseși zidurile acestea de stâncă, pentru a putea să încerc ceva…” Stătură preț de câteva săptămâni în preajma turnului fără nicio veste, fără niciun semnal că vor putea ajunge la fete. „Trebuie să existe niște tunele ceva, de ajungere în interior, altfel nu am văzut pe nimeni nici să intre, nici să iasă”, zise Emart. „Posibil, m-am gândit și eu la asta, dar vorbeau oamenii că zilele acestea fiul Marelui Tăietor le va scoate la plimbare pe fete, intenționând să se căsătorească în curând cu una dintre ele. Atunci vom vedea ce se poate face !” În ziua cu pricina, cei doi văzură fetele ieșind pe o ușă secretă care se închise imediat și pe tânărul care le conduse pe aleile pustii și triste, printre stive uriașe de bușteni aduși de pe Pământ. Ceea ce văzură Victor și Emart la tinerele fete este ceva de nedescris ! Frumusețea lor sclipitoare, fragedă și plină de viață contrasta puternic cu austeritatea locului și asta li s-a părut o Nedreptate cumplită. Dar mai presus de toate, simțiră amândoi că le încolțește în sufletul tânăr, acel sentiment mai puternic decât orice pe lume care se cheamă Iubire, o forță de neclintit, acel sentiment puternic ce înflăcărează inima și face ca orice să fie posibil. Fu motivul pentru care Victor găsi puterea să transforme cu putera gândului său turnul în scrum, pe toți Tăietorii de Copaci în pulberea drumului, cu uneltele lor cu tot, trimise buștenii în satele celor săraci să-și dureze case, își chemă calul năzdrăvan și încă unul și, împreună cu fetele se întoarseră acasă, pe Pământ, unde au reîmpădurit pădurea, s-au căsătorit și trăiesc și astăzi, fericiți, iar bătrânul Împărat lăsă toată împărăția tânărului Emart. Venise momentul să-i spună secretul foișorului de diamant : „Fiule, acum cred că știm amândoi marele secret din foișorul de diamant, Adevărul ! Nimic nu este mai prețios pe această lume, decât Iubirea. Iubirea pentru o fată frumoasă, dar, la fel de importantă, iubirea de patrie și de popor. Având Iubirea în suflet, descoperită prin fapte, nu prin vorbe, am aflat ceea ce de generații întregi căutam : Fericirea ! 
  
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa ! 
  
Patan Florica, în colaborare cu Anica Fraschini 
  
Referinţă Bibliografică:
VICTOR ȘI EMART / Florica Patan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3271, Anul IX, 15 decembrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Florica Patan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florica Patan
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!