CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Scriitori >  





PERSONALITĂȚI. ANTOINE DE SAINT-EXUPERY
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Bună ziua! Vă propun articole-medalion despre:
Antoine de Saint-Exupery, Mozart și Pablo Neruda. În final, Pablo Neruda, cu cea mai frumoasă declarație de dragoste, „Te iubesc”. Vă invit.  
 
Toţi oamenii mari au fost cândva copii…dar doar câţiva dintre ei îşi mai amintesc. Antoine de Saint-Exupéry  
 
Când spunem „Pilote de Guerre”, gândul nostru merge către el, Antoine de Saint-Exupéry, romancier, eseist și reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist, dispărut pentru totdeauna în Marea Mediterană.  
 
Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry (n. 29 iunie 1900, Lyon – d. 31 iulie 1944 ) s-a făcut cunoscut în special datorită povestirii „Le Petit Prince” („Micul Prinț”, 1943), una din cele mai răspândite cărți din lume, tradusă în circa 110 limbi.  
 
La prima ediție, autorul său a cerut iertare tuturor copiilor că dedică Micul Prinț unui om mare, deși era scrisă pentru copii, explicând și așteptând înțelegere din partea copiilor, că acest om este prietenul său și nu are o casă a lui. Era război... Și dacă este atât de amărât, el îi oferă altceva, cu mult mai prețios: prietenia, compasiunea și, iată, cartea lui de suflet și personajul unic în istoria literaturii universale...  
 
Acesta era omul Antoine de Saint-Exupery, născut la 29 iunie 1900 la Lyon. În 1910 intră la colegiul din Mans și își continuă studiile la Fribourg (Elveția) . În 1921 intră în aviația franceză și, în 1926, devine pilot de linie al unei companii particulare. La începutul celui de-al doilea război mondial se înrolează în aviația militară franceză și, după armistițiul din 1940, părăsește Franța și se stabilește la New York. În toamna anului 1942, odată cu debarcarea trupelor aliate în Africa de nord, Saint-Exupéry părăsește America și își reia activitatea ca pilot de război.  
 
După o perioadă de instructaj în Statele Unite ale Americii, participă, începând din 1943, la mai multe misiuni în Africa, Sardinia și Corsica. Pentru că el credea că: Un individ trebuie să se sacrifice pentru salvarea unei colectivități. Nu este vorba aici de o aritmetică stupidă. E vorba de respectarea omului ca individ. (Pilote de guerre)  
 
În timpul unui zbor de recunoaștere deasupra Mării Mediterane la 31 iulie 1944, avionul său este doborât și Antoine de Saint-Exupéry este considerat de atunci dispărut.  
 
*  
 
Primele sale romane, „Courrier Sud” („Curierul de Sud”, 1929) și „Vol de nuit” ( „Zbor de noapte”, distins în 1931 cu „Premiul Femina„), ilustrează experiența sa de aviator și se remarcă prin descrierea unor situații periculoase. Operele ulterioare, „Terre des Hommes” ( „Pământul oamenilor”, premiat în 1939 de Academia Franceză cu Marele Premiu al Romanului”) și „Pilote de guerre”, „Pilot de război”, 1942), redau filosofia de viață impregnată de umanism, a scriitorului.  
 
*  
 
Povestirea modernă „Le Petit Prince” ( „Micul prinț”, 1943), având deviza: „Numai cu inima poți vedea bine, lucrurile esențiale rămân ascunse ochilor”, s-a bucurat în epoca de după război de o mare popularitate. Un mic locuitor al unei planete minuscule pornește într-o lungă călătorie prin lume, să caute adevăratul sens al vieții. În cursul peregrinărilor sale, ajunge să-și dea seama că pentru a fi fericit ajunge să te gândești că undeva, printre milioane de stele, există ființa iubită, iar ceea ce conferă un sens existenței sunt relațiile dintre oameni, care implică și responsabilitatea fiecăruia pentru soarta celorlalți.  
 
Alte opere:„La Citadelle“ („Citadela“, 1948). „Lettre à un otage“ („Scrisori către un ostatec“, 1943), „Un sens à la vie“ („Să dai un sens vieții“, postum 1956). Lettre a l'inconnue, 2008.  
 
*  
 
Citate semnificative din Micul Prinț, o operă pe care o putem considera perfectă, nu atât pentru că nu mai are nimic de adăugat, ci pentru că nimic nu mai poate fi scos, dacă îl parafrazăm pe însuși autorul povestirii, vorbind despre perfecțiunea unui design...  
 
* Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii.  
 
* Oamenii mari nu pricep niciodată nimic şi este obositor pentru copii să le dea întruna explicaţii.  
 
* Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de gata de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.  
 
* Orice viaţă este un miracol.  
 
* Pentru a fi fericit trebuie doar să te gândeşti că undeva, printre milioane de stele, este fiinţa iubită.  
 
* Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită.  
 
* Toţi oamenii mari au fost cândva copii…dar doar câţiva dintre ei îşi mai amintesc.  
 
* Florile sunt plăpânde. Şi neştiutoare. Se apără şi ele cum pot. Se cred nemaipomenite cu spinii lor.  
 
* Trebuie totuşi să rabd vreo două-trei omizi, dacă vreau să aflu cum arată fluturii. Pare-se că ar fi ceva nespus de frumos…  
 
* Sunt singur… sunt singur… sunt singur… – răspunse ecoul.  
 
* Viaţa nu are sens decât dacă o schimbi cât de cât.  
 
* Oamenii au dat uitării adevărul acesta. Tu însă nu trebuie să-l uiţi. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu eşti răspunzător pentru floarea ta.  
 
* Încep să înţeleg, zise micul prinţ: e undeva o floare… mi se pare că m-a îmblânzit…  
 
* Omul se descoperă pe el însuşi când se măsoară cu obstacolul.  
 
* Voi sunteţi frumoase, dar sunteţi deşarte! Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru voi. Floarea mea, fireşte, un trecător de rând ar crede că-i asemenea vouă. Ea însă, singură, e mai de preţ decât voi toate laolaltă, fiindcă pe ea am udat-o eu cu stropitoarea. Fiindcă pe ea am adăpostit-o eu sub clopotul de sticlă. Fiindcă pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis eu omizile, în afară doar de câteva, pentru fluturi. Fiindcă pe ea am ascultat-o eu cum plângea, ori cum se lăuda, ori câteodată chiar cum tăcea. Fiindcă e floarea mea.  
 
* Eu nu mănânc pâine. Grâul este inutil pentru mine. Câmpurile de grâu nu înseamnă nimic pentru mine. Şi asta e trist! Dar tu ai părul blond, aurit. Atunci când tu mă vei fi domesticit va fi minunat. Grâul, care este auriu, îmi va aminti de tine. Şi îmi va plăcea zgomotul vântului prin grâu…  
 
* Accepţi să mori doar pentru ceea ce te face să trăieşti.  
 
* Oamenilor mari le plac numerele. Când le vorbiţi de un nou prieten, nu vă întreabă niciodată ceea ce este cu adevărat important. Nu vă întreabă niciodată: “Cum sună vocea lui? Ce jocuri îi plac? Colecţionează fluturi?” Ei vă întreabă: “Câţi ani are? Câţi fraţi are? Cât cântăreşte? Cât câştigă tatăl său?” Numai atunci ei vor crede că l-au cunoscut.  
 
* Nu iubi primăvara, ci înfăţişarea unei anumite flori în care primăvara s-a închis; nu iubi dragostea, ci pe cel în care dragostea se întruchipează.  
 
* Vulpea: Tu nu eşti încă pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume…  
 
* Eşecurile îi întăresc pe cei puternici.  
 
Un articol de Florica Patan  
 
31 iulie 2019  
 
***  
 
Niciun grad înalt de inteligență sau imaginație, sau ambele laolaltă, nu alcătuiesc un geniu. Iubire, iubire, iubire – acesta este sufletul unui geniu. Wolfgang Amadeus Mozart  
 
Wolfgang Amadeus Mozart (n. 27 ianuarie 1756, Salzburg - d. 5 decembrie 1791, Viena) a fost un compozitor austriac, unul din cei mai prodigioși și talentați creatori în domeniul muzicii clasice. A trăit 35 de ani, pe care i-a îmbogățit cu opere nepieritoare: Îmi trece prin minte atâta muzică și nu uit niciodată nicio notă, este, fără îndoială, unul dintre cele mai mari haruri pe care mi le-a dat Dumnezeu, această facultate de a păstra în memorie toate armoniile imaginate.  
 
La vârsta de 5 ani, înainte de a ști să scrie, compune câteva piese pentru pian, transcrise imediat de tatăl său. În ianuarie 1762, Leopold Mozart obține de la arhiepiscopul Sigismund von Schrattenbach un concediu de trei săptămâni, pentru a arăta lumii acest miracol. Turneul a durat în realitate 9 ani : la München, Viena, Augsburg, Aachen, Bruxelles, Paris și Versailles. Rămâne un an în Londra, apoi se întoarce în Austria, trecând prin Franța, Elveția și Bavaria. Între decembrie 1769 și martie 1771 întreprinde un lung turneu în Italia: Verona, Milano, Florența, Roma și Napoli. Peste tot, publicul era fascinat de talentul acestui copil precoce, între timp devenit adolescent.  
 
Familia Mozart revine la Salzburg la 15 decembrie 1771. Wolfgang împlinește 16 ani și pleacă pentru câteva luni la Bologna, unde studiază cu Giovanni Battista Martini, un renumit pedagog în arta compoziției ; este angajat ca maestru de concert (Konzertmeister) de către noul arhiepiscop din Salzburg ; dar în 1777 își dă demisia .  
 
La München, Mozart se lovește de multe greutăți, de asemenea la Paris.  
 
Starea lui morală se ameliorează cu greu, însă compozițiile sale încep să fie apreciate la curțile domnești. Lipsurile materiale îl constrâng să părăsească Parisul și iată-l la 15 ianuarie 1779 din nou la Salzburg, unde rămâne doi ani. Înregistrează un mare succes cu opera Idomeneo.  
 
În 1781 pleacă la Viena, capitala imperiului.  
 
Viena era în acea epocă capitala mondială a muzicii clasice. Mozart se simte în sfârșit independent și își creează un cerc de relații, conștient de faptul că este un virtuoz fără egal al pianului. Dă numeroase concerte publice și private, are un mare succes cu opera Răpirea din serai, fiind felicitat de însuși împăratul Iosif al II-lea aceste cuvintele: o muzică prea frumoasă pentru urechile noastre. Redescoperă operele lui Bach și Händel, pe care le face cunoscute publicului vienez.  
 
În 1785 este vizitat de tatăl său, Leopold, care constată cu satisfacție reușita fiului său. Este încântat să audă din gura lui Joseph Haydn: Fiul Dumneavoastră este cel mai mare compozitor pe care l-am cunoscut.  
 
În această perioadă Mozart compune într-un ritm neobișnuit, lucrează cu obstinație la splendidele cvartete dedicate lui Haydn și la opera Nunta lui Figaro, după o piesă a lui Pierre Beaumarchais ; termină compoziția operei Don Giovanni.  
 
Între 1784 și 1786, Mozart realizează în medie o compoziție la fiecare două săptămâni, cele mai multe adevărate capodopere. Urmează opera Così fan tutte, reprezentată cu mai puțin succes.  
 
În martie 1790 dă ultimul său concert public. Compune încă opera Flautul fermecat, cu care obține un succes enorm. Începând din luna noiembrie 1791, sănătatea lui Mozart se degradează progresiv. Se stinge în 5 decembrie 1791. Avea 35 de ani… Niciun grad inalt de inteligență sau imaginație, sau ambele laolaltă, nu alcătuiesc un geniu. Iubire, iubire, iubire – acesta este sufletul unui geniu. Wolfgang Amadeus Mozart ( numele lui nu se poate pune în paranteză !)  
 
Mottoul lui a fost: „Mă simt cuprins de muzică. Muzica este în mine”.  
 
Mozart a fost autorul, între altele, a 41 de simfonii, printre care sunt de menționat Simfonia nr. 35 Haffner, nr. 36 Linz, nr. 40 și nr. 41 Jupiter. A compus 27 concerte pentru pian și orchestră, 7 concerte pentru vioară și orchestră, concerte pentru clarinet, pentru harpă și flaut, pentru corn și orchestră, 2 simfonii concertante, divertismente, serenade. Pasionat de operă, a compus 17 opere, dintre care cele mai cunoscute, jucate și astăzi pe scenele tuturor teatrelor de operă din lume, sunt: Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat.  
 
*  
 
Geniul său excepțional îl situează mai presus de oricare maestru, în toate domeniile artei și în toate timpurile — Richard Wagner.  
 
*  
 
Răpirea din serai (conform titlului original Die Entführung aus dem Serail) este o operă a cărei muzică a fost scrisă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret de Stephanie Gottlieb, care a revizuit libretul cu același titlu scris de Christoph Friedrich Bretzner.  
 
Premiera absolută a operei a avut loc la 16 iulie 1782, la Teatrul Național din Viena.  
 
Acțiunea se petrece în Turcia.  
 
Actul I  
 
(În palatul lui Selim Pașa se găsesc închise Constanța și camerista ei Blonda. Curând apare Belmonte, un tânăr nobil spaniol, iubitul Constanței, sosit pentru a o elibera. Pedrillo, valetul său, prizonier și el, îi promite ajutorul......)Dar intrarea în palat îi este închisă de Osmin, căpetenia ienicerilor. Profitând de faptul că Pașa Selim este mare amator de arhitectură, Pedrillo ajuns grădinar îl recomandă pe Belmonte drept unul dintre cei mai renumiți arhitecți italieni ai timpului, reușind astfel să-i asigure accesul în serai. Inima lui Belmonte este plină de speranță. Constanța, dimpotrivă, singură și prizonieră în palat, își cântă dragostea pe care o crede pierdută.  
 
Actul II  
 
(În interiorul seraiului, Blonda își bate joc de caraghiosul Osmin. Deprimată și înspăimântată de amenințările lui Selim, Constanța își exprimă gândurile triste. ...) Dar iată că apare Pedrillo care anunță celor două femei sosirea lui Belmonte și planul lor de a fugi în aceeași noapte. Osmin va fi adormit cu un praf pe care Pedrillo i-l va turna în vin. Pentru moment cei patru îndrăgostiți se regăsesc fericiți.  
 
Actul III  
 
(La miezul nopții, Belmonte și Pedrillo pătrund în grădina palatului. Cu ajutorul unei scări, Constanța și Blonda coboară și cele două perechi se îndreaptă către o barcă acostată la țărm...) Osmin însă se trezește și îi surprinde. Selim Pașa sosește. Pe rând, Belmonte și Constanța iau vina asupra lor, fiecare dorind să-l salveze pe celălalt. Impresionat de puterea dragostei lor, Selim Pașa îi iartă și le redă tuturor libertatea.)  
 
*Referințe internet  
Grigore Constantinescu și Daniela Caraman-Fotea, Ghid de operă, București, 1971  
 
Un articol de Florica Patan  
 
16 iulie 2019  
 
***  
 
Pablo Neruda  
 
La 12 iulie 1904 se naște Neftalí Ricardo Reyes Basoalto (Pablo Neruda) la Parral,  
 
un oraș aflat la 300 km la sud de Santiago de Chile, fiul doñei Rosa Basoalto de Reyes, învățătoare, și al lui José del Carmen Reyes Morales, lucrător la căile ferate. În luna august mama sa moare.  
 
În 1906 José del Carmen se mută la Temuco împreună cu fiul său, recăsătorindu-se cu doña Trinidad Candia Marverde. În 1910 Pablo Neruda devine elev al liceului de băieți din Temuco, pe care îl absolvă în 1920. La 18 iulie 1917 în ziarul La Mañana, din Temuco, se publică articolul intitulat "Entuziasm și perseverență" sub semnătura lui Neftalí Reyes. Este primul material publicat de poet.  
 
La 30 noiembrie 1918 publică poemul "Ochii mei". Folosește diferite pseudonime. În 1920 adoptă definitiv pentru scrierile sale pseudonimul de Pablo Neruda. Pregătește două cărți – „Insulele ciudate” și „Osteneli zadarnice” - pe care nu le publică. O parte din acestea vor constitui material pentru lucrarea „Crepuscular”.  
 
În 1921, Pablo Neruda pleacă la Santiago pentru a urma Institutul Pedagogic și a deveni profesor de franceză. Colaborează la revista Claridad, organ oficial de presă al Federației studenților. La 24 august 1922, sub egida grupului literar „Vremia” are loc un recital din versurile unor poeți, printre care și Pablo Neruda. În iunie 1924 apare în editura „Nascimento” ediția princeps a celor „Douăzeci de poeme de dragoste și un cântec de deznădejde”. Tot în editura „Nascimento” apare volumul „Pagini alese” de Anatole France, introducerea, selecția și traducerea fiind semnate de Neruda.  
 
În anul 1925, Pablo Neruda se află în fruntea revistei Caballo de Bastos. Publică volumele „Încercarea omului infinit”, „Inele” și „Locuitorul și speranța sa”și traducerea din limba franceză semnată de Neruda, a câtorva fragmente din „Caietele lui Malte Laurids Brigge” de Rainer Maria Rilke. În revista Atenea, vor apărea „Madrigal de iarnă” și „Fantomă”.  
 
În anul 1927 Pablo Neruda este numit consul onorific la Rangoon (Birmania), iar în 1928 este numit consul la Colombo (Ceylon). În 1930 este numit consul la Batavia (Java). La 6 decembrie 1930 se căsătorește cu Maria Antonieta Agenaar Vogelzanz. În 1931 este consul la Singapore. În 1932 după o călătorie pe mare, care durează două luni, se reîntoarce în Chile. La 28 august 1933 este numit consul la Barcelona. La 6 decembrie ține o conferință și un recital de poezie la universitatea din Madrid, fiind prezentat de Federico García Lorca. La 3 februarie 1935 se transferă la Madrid, pentru a-și exercita funcția de consul.  
 
La 18 iulie 1936 începe războiul civil spaniol, iar la scurt timp este ucis Federico García Lorca. Neruda începe ciclul de poezii intitulat „Spania în inimă”. Este destituit din funcția de consul. Pleacă la Valencia, apoi la Paris. Pe frontul de luptă din Barcelona se publică, în plin război civil, „Spania în inimă”. În 1939 este numit consul, cu sediul la Paris, pentru problemele emigrării spaniolilor. În martie pleacă spre Franța, trecând prin Montevideo, unde ia parte la Congresul Internațional al Mișcărilor Democrate. La 2 ianuarie 1940 se reîntoarce în Chile.  
 
La 16 august 1940 sosește în Ciudad de Mexico în calitate de consul general. În 1941 scrie „Cânt pentru Bolivar”, editat de Universitatea Națională Autonomă din Mexic. În octombrie 1941 primește titlul de „doctor honoris causa” din partea Universității din Michoacán.  
 
La 4 martie 1945, este ales senator. Obține Premiul Național pentru Literatură în patria sa. La 30 iulie devine membru al Academiei Braziliene de Literatură din Rio de Janeiro. La 28 decembrie, printr-o ședință a tribunalului, numele său oficial devine Pablo Neruda. Scrisoare intimă adresată unor milioane de oameni, motiv pentru care președintele Republicii Chile îi intentează un proces politic. La 6 februarie 1948 rostește un discurs în Senat, publicat apoi sub titlul "Acuz". La 3 februarie, Curtea Supremă aprobă destituirea lui Neruda din funcția de senator al Republicii. La 5 februarie tribunalul hotărăște arestarea sa. Începând de la această dată trăiește ascuns în Chile, scriind „Cânt general”.  
 
La 22 1950 noiembrie primește împreună cu Picasso și alți oameni de artă, Premiul Internațional pentru Pace pentru poemul său Să se trezească pădurarul.  
 
La 10 februarie 1952, la Capri, începe să scrie volumul Strugurii și vinul. În decembrie face o vizită în Uniunea Sovietică în calitate de membru al juriului pentru acordarea Premiului Internațional pentru Pace.  
 
La 22 ianuarie 1953, se întoarce din călătoria în Uniunea Sovietică și organizează Congresul Continental al Culturii. În 1954 Pablo Neruda își donează biblioteca și alte bunuri universității din Chile, iar aceasta hotărăște la rândul ei să finanțeze Fundația Neruda pentru Dezvoltarea Poeziei.  
 
Pornește într-o călătorie în jurul lumii, trecând și prin țara noastră. Călătorii, conferințe, premii și titluri academice, editarea în tiraje impresionante a operelor sale în spaniolă și în numeroase alte limbi marchează recunoașterea marii valori a poeziei sale, care culminează cu decernarea Premiului Nobel pentru literatură în octombrie 1971. După victoria Unității Populare, când Allende devine președintele țării, Neruda este numit ambasador în Franța. Allende este asasinat Se reîntoarce din Franța.  
 
A murit la 23 septembrie 1973, la Santiago, la câteva zile după răsturnarea guvernului Unității Populare de către forțele armate reacționare. Opinia publică internațională a luat cunoștință cu profundă indignare de faptul că, după puciul militar, locuința sa din Valparaíso, precum și cea din Santiago, unde se ținea priveghiul pentru cel dispărut, au fost devastate și distruse de fasciștii chilieni.  
 
Te iubesc aşa cum anumite lucruri întunecate  
 
trebuie să fie iubite, în secret, între umbră şi suflet.  
 
Şi de-ar fi să mă uiţi vreodată  
 
Vreau să reţii  
 
o singură chestiune.  
 
Deja ştii cum funcţionează:  
 
dacă-mi arunc privirea-nspre  
 
luna de cristal sau ramul ruginiu  
 
al toamnei liniştite, ce-mi bate în fereastră,  
 
dacă alint  
 
focul şi  
 
cenuşa imaterială  
 
ori coaja încreţită a butucului arzând,  
 
îmi zboară gândul la tine  
 
de parcă toate cele ce sunt:  
 
miresme, lumină, metale  
 
ar fi mici luntri care plutesc  
 
spre insulele tale care m-atrag.  
 
Ce-o fi, o fi!  
 
dacă azi un pic, mâine alt pic vei înceta să mă iubeşti  
 
voi înceta şi eu să te iubesc azi un pic, mâine alt pic.  
 
POEMUL XX  
 
În noaptea asta pot scrie cele mai triste rânduri.  
 
Pot scrie, de exemplu: "noaptea-i înstelată  
 
şi stelele tremură albastre în depărtare".  
 
Vântul nopţii se răsuceşte în văzduh şi cântă.  
 
În noaptea asta pot scrie cele mai triste rânduri.  
 
Am iubit-o, şi, câteodată, şi ea m-a iubit.  
 
Într-una din aceste nopţi am strâns-o în braţe.  
 
Am sărutat-o la nesfârşit sub cerul imens.  
 
M-a iubit, şi, câteodată, şi eu am iubit-o.  
 
Cum aş fi putut să nu-i iubesc ochii ei mari?  
 
În noaptea asta pot scrie cele mai triste rânduri.  
 
Cum să mă gândesc că n-o mai am? Să simt că am pierdut-o?  
 
Cum să ascult imensa noapte, mai imensă fără ea?  
 
Şi rândurile cad în suflet ca roua pe izlaz.  
 
Ce mai contează că iubirea mea n-o mai poate păstra?  
 
Noaptea-i înstelată, şi ea nu-i lângă mine.  
 
Asta-i tot. În depărtare cineva cântă. În depărtare...  
 
Cu pierderea ei nu mă pot împăca.  
 
O caut cu privirea, dorind s-o aduc mai aproape.  
 
Inima mea o caută, dar ea nu-i lângă mine.  
 
N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar cum am putut-o iubi...  
 
Vocea-mi vrea să fie vântul, să-i gâdile auzul.  
 
A altuia. Va fi a altuia. Ca înaintea săruturilor mele.  
 
Vocea ei, trupul ei de lumină. Ochii ei fără hotare.  
 
N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar poate încă o iubesc.  
 
Iubirea e atât de scurtă, şi-atât de lungă e uitarea.  
 
Într-una din aceste nopţi am strâns-o în braţe,  
 
şi sufletul nu mi-e împăcat cu pierderea ei.  
 
Chiar de-i ultima zvâcnire pentru ea,  
 
şi acestea ultimele rânduri.  
 
*
Te iubesc  
te iubesc într-un fel inexplicabil,  
într-o formă de nespus,  
într-un mod contradictoriu.  
  
Te iubesc  
cu trăirile mele cele multe,  
schimbătoare încontinuu,  
din cauze ciudate:  
timpul, viaţa, moartea.  
  
Te iubesc…
cu lumea pe care n-o înţeleg,  
cu oamenii pe care nu-i pricep,  
cu duplicitatea inimii mele,  
cu incoerenţa actelor mele,  
cu fatalitatea destinului,  
cu conspiraţia visului,  
cu ambiguitatea celor făptuite.  
  
Chiar şi când îţi spun că nu te iubesc, te iubesc,
chiar şi atunci când te-am dezamăgit, nu te-am înşelat;  
până la urmă, duc la capăt un plan  
pentru a te iubi mai mult.  
  
Te iubesc…  
fără să gândesc, inconştient,  
iresponsabil, spontan,  
involuntar, din instinct,  
din impuls, iraţional.  
În definitiv, nu am argumente logice,  
nici dacă le-aş născoci  
pentru a explica iubirea mea pentru tine,  
care a apărut enigmatic din nimic,  
care nu a avut nimic magic,  
care, ca prin minune, luând formă…din nimic,  
a alungat răul din mine.  
  
Te iubesc  
te iubesc cu un corp ce nu gândeşte,  
cu o inimă ce nu raţionează,  
cu un cap ce nu coordonează.  
  
Te iubesc  
incompresibil,  
fără a cerceta de ce te iubesc,  
fără să îmi pese de ce te iubesc,  
fără să mă întreb de ce te iubesc.  
  
Te iubesc  
pur și simplu pentru că te iubesc  
eu însumi nu știu pentru ce te iubesc.  
.  
  
 
 
Un articol de Florica Patan  
 
12 iulie 2019  
 
Referinţă Bibliografică:
PERSONALITĂȚI. ANTOINE DE SAINT-EXUPERY / Florica Patan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3134, Anul IX, 31 iulie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Florica Patan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florica Patan
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!