CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Orizont > Meditare >  





DOUĂSPREZECE VISE
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
DOUĂSPREZECE VISE  
 
Există unele antagonisme între credință și știință, între aceste două sfere ale cunoașterii umane, punând în evidență ideea de desacralizare a lumii moderne ( cf. M. Eliade), când parcă am vrea să fim noi înșine oarecum dumnezei... am realizat clonarea, avem trenuri cu levitație magnetică Maglev, avem androizi care ne scriu mesajele, șirul ar putea continua... Sunt încredințată că argumentele pro și contra libertății absolute a spiritului, apar și dispar pe firmamentul științei, poate și al religiei, căci totul evoluează și e supus schimbării, cu o viteză de neimaginat. Omul poate accede cunoașterea fără limite, dar produsul imaginației și inteligenței lui s-ar putea întoarce vreodată împotriva lui? Nu știm, deocamdată el este ajutat în muncă de roboți inteligenți... adevărați colaboratori. Dar ce ne rezervă viitorul nu știm.  
 
Pe de altă parte, faptul că nu tot „nimicul” a fost cuprins în actul creaţiei divine inițiale face ca partea rămasă să se transforme în contrariul său, în rău şi afanisire. El rămâne ca un rest căruia i-a fost (îi este) refuzată posibilitatea metamorfozării în ceva. De aceea re-soarbe fiinţele şi lumea în propriul abis. În măsura în care ne luptăm cu neantul, în sens barthian, ne luptăm de fapt cu o formă de rău.  
 
Una din ultimile ipoteze ale științei a fost formulată de Stephen Hawkins în „Universul într-o coajă de nucă”. El vorbește despre posibilitatea lumii noastre de a fi brană. „Modelele lumilor-brane reprezintă un subiect de cercetare fierbinte. Sunt foarte abstracte, dar prezic noi tipuri de fenomene care pot fi testate prin observații. Ele ar putea explica de ce gravitația pare să fie atât de slabă…. O consecință ar fi lungimea Plank, cea mai mică distanță pe care o putem sonda fără a crea o gaură neagră, și ar putea fi semnificativ mai mare decât o indică slaba gravitație de pe brana noastră care este cvadridimensională.” (Stephen Hawkins, „Universul...”, Humanitas, 2016, p.199). Însă numai prin experimente atomice vom putea afla acest lucru, spun cercetătorii....  
 
Tot mai mult se vorbea de „Large Hadron Collider”, cel mai mare accelerator de particule din lume. Sistemul se află lângă Geneva, la 90 de metri sub pământ, într-un tunel circular de 27 de kilometri, săpat la graniţa dintre Elveţia şi Franţa.  
 
Astfel de experimente care ar putea duce la apariția unei găuri negre, așa cum s-ar fi putut întâmpla la Geneva, sunt respinse de majoritatea oamenilor și este de amintit aici sacrificiul fetiței de 12 ani, din India, la aflarea știrii că Pământul ar putea fi înghițit/ scurs/ absorbit prin Oceanul Indian... Un pericol de neconceput pentru un suflet atât de plăpând...  
 
*  
 
Cine a fost ea? fetița de care își amintește cu regret o lume întreagă? Eu nu-i mai știu numele, dar ar fi putut s-o cheme Hiraani, Harsha, Ekanta sau Makara sau oricum altcumva, numele ei n-ar fi putut însemna nimic altceva decât „candoare” sau „frumusețe”, „gingășie” sau „puritate”, „fragilitate” sau toate la un loc, înscrise în conștiința ei de copil de doisprezece ani, atentă cu toată ființa la lucrurile serioase ale oamenilor mari din orașul ei sau de oriunde, din India sau din oricare altă țară... pentru că înțelegea, începuse bine de tot să înțeleagă mersul lumii acesteia care nu era nici pe departe perfectă, care nu soluționase nici pe departe problemele, unde libertatea și pacea erau deziderate instabile sau încă neatinse de om, unde fericirea putea să însemne o felie de pâine sau chiar mai puțin... De ce oamenii, câți sunt ei în această lume, pot fi nedrepți, de ce copiii sunt adeseori părăsiți, de ce fericirea nu poate fi definită și de ce zâmbetul este efemer...? De ce aleargă oamenii spre moarte și de ce fac experimente atomice care să pună viața în pericol...? Ar vrea să spună lucrurile acestea să le știe și oamenii mari, poate le-au știut, dar le-au uitat, însă cum să-și facă auzit glasul... cum?!  
 
Ochii ei mari, negri, care nu văzuseră prea multe din această lume, dar care acum păreau să pătrundă nemărginirea, fără a mai pune întrebări, stau pironiți în valurile înspumate ale Oceanului Indian, ce-i pătrund prin pupile ca un vârtej albastru-cenușiu ce-i înghite ființa... voalul de mătase al veșmântului ei se ridică și plutește, la fel și pletele ei lungi, în timp ce ea nu mai vede decât cerul care se îndepărtează ușor, ușor ducându-i visele în tăriile albastre, împietrite... trupul fragil avu senzația de îngheț, dar până să realizeze acest lucru, începu să se încălzească... gustul sărat de pe buze îl simțea ca pe un canon de trecere dincolo, ca atunci, în copilărie când bunica ei făcea un sos sărat și iute, de care ea nu se putea atinge... poate că Oceanul îi amintește acum, după atâția ani, o imagine, poate singura, din copilăria mică... închise ochii în adâncimile ce începeau să se întunece ale apelor, nu mai știa dacă înghite apă sau respiră, totul devenise atât de confuz, nici nu mai conta dacă Oceanul o soarbe azi sau mâine, ca pe întregul Pământ, a uitat totul pentru că ea caută acum altceva, o lumină, ceva să păstreze definitiv din această lume, da, razele de soare refractate în ape ar fi o ultimă și frumoasă imagine a lumii de dus în eternitate.. . se răsuci , ridică brațele ei grațioase ca într-un ultim dans... în care urmează toate mișcările corpului învățate în Nrytia și Nritta, pentru a se reprezenta pe sine drept singurul mod de comunicare al sufletului cu absolutul... erau momente în care simțea că extraordinarul este vizibil și sublim în același timp... la vârsta de 5 ani, pătrunsese pentru prima oară pe porțile școlii de dans, pentru următorii 7 ani... înveșmântată în varietatea multicoloră aproape infinită a sariului indian, se avânta într-o sarabandă de mișcări unduitoare, unde fiecare gest se topește în celălalt, creând efectul unui carusel viu de culoare, energie și splendoare... este sub apă, dansul curge involuntar, ca într-o nuntire cu moartea... simțurile o părăsesc, acum somnul, somnul îl simte atât de plăcut, ca o dăruire, odihnitor ca brațul mamei... începu să viseze, se făcea că mama o strânge în brațe și o leagănă la sânul ei s-adoarmă. Vru parcă să rostească „mama!” , dar sunetele i-au fost „prinse” în bula de aer, poate ultima, eliberată de pieptul ei plăpând...  
 
Nu mai schiță nicio mișcare, niciun gest , se pierdu în imensitate sau nemărginire ca și când ar face corp comun cu ea...  
 
*  
 
Chiar înainte de experiment, micuța indiană s-a aruncat în Oceanul Indian, spre a deveni „prințesa” valurilor, cu mesajul ei atât de simplu, de păstrare a Planetei, dincolo de orice pericol. Imaginea ei, spaimele trăite de ea, frământarea, zbuciumul ei sufletesc le-am simțit și eu:  
 
„…mă absoarbe suflul sacrificiului/ fetei/ portal înspumat al mântuirii/ doisprezece ani ca douăsprezece/ trepte prin/ ambiguitățile lumii . atât avea fetița din India/ ce s-a aruncat în valul cel mai sălbatic/ cel mai înspăimântător . cum să fi oprit/ ea sfârșitul luminii . Cum ?/au spus că în condiții de experiment/ se va demonstra viteza de/ neimaginat/ a elementelor . la nivel infinitezimal, dar este posibilă apariția găurii negre/ care să soarbă Pământul prin/ Oceanul Indian . Simt . simt câmpul energetic hipnotic al lumii/ o substanță iluzorie . Măști/ spaime înspumate pe ape și în ceruri . până în/ adâncuri de suflet ce ne înghit treptat speranța și-ncrederea . lăsându-ne arși în/ deznădejde și revoltă a fetiței cu/ douăsprezece vise . și douăsprezece inimi -/ când va mai crește/ atunci/ își va trăi iubirea pe funduri de/ nisipuri și stânci plânse . iar noi, voci,/ vom fi acolo, în ape reci, adânci . Nuntașii/ pământeni ai unei alte ana cu glasul sugrumat . și douăsprezece / cioburi de suflet înecat” (Florica Patan, „Douăsprezece vise”, în „Confluente Literare”, august, 2018)  
 
„Visătorii sunt mântuitorii lumii.” (James Allen) Sufletul nostru stă uneori în palmele lor ridicate spre cer... Progresul științific implică riscuri și chiar victime, așa a fost întotdeauna. Sensibilitatea omului transcende durerea neputinței lui prin dragostea, compasiunea, înțelegerea și acceptarea ideeii de sacrificiu al celor ce-l fac fără a clipi…  
 
Florica Patan  
 
Alba Iulia  
 
15 iulie 2019  
Imagine internet.  
Referinţă Bibliografică:
DOUĂSPREZECE VISE / Florica Patan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3133, Anul IX, 30 iulie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Florica Patan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florica Patan
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!