CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Orizont > Opinii >  





TRĂSĂTURI DE MODERNITATE ÎN POEZIA ELENEI TOMA
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
TRĂSĂTURI DE MODERNITATE ÎN POEZIA ELENEI TOMA  
 
CUM AR FI MAI UŞOR ?! SCRIS DE ELENA TOMA  
 
m-am întrebat dacă n-ar fi mai uşor fără trup  
 
atât de puţinele tale braţe nu ar mai putea cuprinde  
 
văpaia din mine orizontul ce se îneacă în mare  
 
fără să ştie de ce azi nu mai ştiu cine sunt  
 
un alt răsărit marea întinsă ca o lumină  
 
finalul prezentul un nou început  
 
mă locuieşte un copac bolnav  
 
m-a invadat bolborosind incantaţii  
 
urzind un apartament printre crengi de ocazie  
 
în care să poată iubi fără margini crescute  
 
să poată dormi ca un nou născut  
 
alergi spre mine crezând că sunt petecul de speranţă  
 
închisă ermetic în cupele sânilor cu talii de pere  
 
noaptea se uită la noi prin ochii ferestrei  
 
să te aştept ne vom rostogoli în inexplicabil  
 
azi nu mai ştiu cine sunt  
 
mă întreb n-ar fi mai uşor fără trup  
 
Elena Toma, 23 iulie 2019, publicată în UNIVERS XXL  
 
***  
 
TRĂSĂTURI DE MODERNITATE ÎN POEZIA ELENEI TOMA  
 
*Retorica discursului liric. Gustul pentru imposibil. Ambiguitatea  
 
Poezia, în sens general, este scrisă cu sufletul, ea surprinde stări emoționale, trăiri ale celui care construiește un edificiu liric al său, ce nu seamănă cu al nimănui, ea pornește de la o realitate, oricare ar fi ea, exterioară sinelui sau interioară, o transfigurează metaforic într-o suprarealitate ce reverberează și augmentează emoția.  
 
Citind „Cum ar fi mai ușor?!” am identificat trăsături definitorii ale poeticii actuale pe care le voi trasa în câteva linii aici, cu bucuria de a fi trăit emoția estetetică a unui text scris cu sensibilitate, cu accente meditative, nuanțat în metafizica ideilor și cu o turnantă ludică, ce-l apropie de cititorul implicat emoțional, pregătit să intre in jocul unui scenariu al iubirii propus de Elena Toma. Vorbim de un parcurs liric cu versuri albe, fără punctuație. Doar în titlu, care este imaginea-cheie a constructului poetic, repetat în arhitectura poeziei, autoarea conferă interogației retorice rostire clară: „Cum ar fi mai bine?!”- o forță problematizantă pentru trăire, pentru sentimentul cel mai puternic, iubirea, adăugând semne de interogație și exclamație, ca repere ale dorinței de ascensiune spre absolut. Eul poetic intră năvalnic în temă, formulează problema, oferă o premisă, ca un punct de pornire ipotetic: „m-am întrebat dacă n-ar fi mai ușor fără trup”.  
 
Întrebarea care se pune în titlu este reluată și repetată, fără a pune presiune pe conștiință, nefiind o obsesie, ci un joc al probabilităților, supoziții axate pe o dinamică de tipul adevărat - fals , real - imaginar, concret - abstract . Poemul este un pretext de analiză a realității pe care Eul o transcende simbolic, încercînd să creeze imaginar o altfel de lume. Proiectul fiind unul absurd, rămâne neîncheiat, autoarea trecând la un alt tip de mesaj, ce decurge firesc din lectura poemului.  
 
* Ipostaza cititorului de actant al scenariului propus  
 
Întrebarea frontală, formulată în titlu: „Cum ar fi mai ușor?” lăsă în urmă ceea ce pare a fi fost „greu”. Pe de altă parte, lipsa unei soluții finale conferă textului o trăsătură postmodernă: text fără început și fără sfârșit. Cititorul este invitat să reflecteze, eventual să găsească el, în plan imaginar, o soluție, care de departe se vede însă a fi imposibilă. Dihotomia structurală sudată, cu care ne-am născut, corp și suflet, nu poate fi reconfigurată.  
 
* Senzația de confuzie, multiplicitate a eului, alteritate  
 
Poemul scris de Elena Toma, propune un scenariu al iubirii în plan ipotetic. Dacă iubirea este o realitate complexă, poate chiar dureroasă, dacă așa cum este ea e greu de suportat, atunci „cum ar fi mai ușor?” Premisa de la care se pornește ar fi că, teoretic, omul ar putea accede la fericire.  
 
Ambiguitatea intervine în confesiunea lirică. Parcursul devine discursiv, prin apariția unui Tu neprecizat, dar văzut distorsionat „atât de puținele tale brațe nu ar mai putea cuprinde / văpaia din mine...” Iubirea, numită metaforic „văpaia din mine” și reluată în finalul poemului printr-un adjectiv substantivizat, abstract, „inexprimabilul”, sugerează intensitate de „văpaie” a sentimentului, dar și imposibilitatea de pătrundere a tainelor ei „inexprimabile”.  
 
Cei doi protagoniști ai iubirii sunt Ea , care urmărește firul reflexiv al scenartiului pe care îl propune, și El, care pare impasibil. Multiplicarea brațelor lui, o imagine vizionară, cu accente expresioniste, augmentează sentimentul de neîmplinire, căci Ei îi par prea puține pentru a-i cuprinde formele de pară ale trupului. Și atunci, ce-i mai rămâne? Nimic altceva decât un scenariu deja enunțat: „m-am întrebat dacă n-ar fi mai ușor fără corp”.  
 
Starea de confuzie, specifică postmodernismului, atinge cote ale neputinței înțelegerii – „alergi spre mine crezând că sunt petecul de speranţă”...  
 
Imaginea Eului confuz „azi nu mai știu cine sunt” configurează ideea de multiplicitate a variantelor posibile ale propriului Eu. Eu , alt Eu, poate un celălalt Eu și încă un alter-ego multiplicat în oglinzi interioare, induc starea de alteritate și de confuzie exacerbată.  
 
* Refuzul raționalității ; principiul cunoașterii emoționale  
 
Având dificultăți existențiale în microuniversul interior, posibil și în macrocosm, unul incert, când se sugerează vizionar ideea disoluției lumii: orizontul este căzut, legătura om-natură s-a rupt și se întâmplă confuzii între planurile vegetal-uman : „mă locuiește un copac bolnav/ urzind un apartament printre crengi de ocazie”.  
 
Dezolantă imprecizia aceasta de tip postmodern, „de ocazie”; „copacul bolnav m-a invadat bolborosind incantații” –iată o hiperrealitate aproape de un delir al neputinței, al limitării, cu sonorități confuze ale bolboroselii, amintind parcă de un trecut negru.  
 
Personajul liric își pune din nou întrebarea din titlu, rămasă fără răspuns, „m-am întrebat dacă n-ar fi mai ușor fără trup”, reluată, la fel de confuz, în finalul poemului, „mă întreb dacă n-ar fi mai ușor fără trup”, ca într-un joc al vieții, pe un balansoar trecut- prezent al verbului „a se întreba”. Chiar dacă este un joc serios, meditativ, el se desfășoară în plan imaginativ și conferă textului un caracter ludic, juvenil, finalul poemului nefiind unul trist, ci, mai degrabă, detașat de poveste, ușor enigmatic, ca și când n-ar fi vrut decât să experimenteze absurdul, prin refuzul postmodern și el, al raționalității: „orizontul se îneacă în mare”, este percepția disoluției lumii și imposibilitatea de înțelegere prin percepții senzoriale raționale, repet.  
 
În aceste condiții, apare ca primordial principiul sensibilității și al afectivității. Motivul liric al luminii, cea interioară care se reflectă în exterior sau, invers, „marea întinsă ca o lumină” infinită, se reflectă în suflet, luminându-l. Se întrezărește o lumină ca o breșă „de salvare”, cum ar spune Mircea Cărtărescu, respectând proporțiile ( el referindu-se la trecerea într-o altă dimensiune) : „finalul este un nou început”, aducător de liniște și pace, categorii ale stării de fericire, când somnul poate fi ca al unui nou-născut. Poemul este o infuzie de imagini contradictorii, când exacte, când confuze creând iluzia unei probabilități absurde: „... n-ar fi mai bine fără trup”. Simplificarea nu se poate produce, poemul pare neterminat prentru că nu mai dă soluția.  
 
*Concluzii.  
 
Chiar dacă spiritul este cel care poate da aripi de zbor iubirii, el nu poate fi rupt de trup, aceasta fiind condiția umană, damnată să-și accepte structura dihotomică, a modelului ancestral creat, omul, trup și suflet. „Oare prin câte iaduri să mai treacă omul, să înțeleagă că altceva sau altcineva ne guvernează?, că nu el se făurește pe sine!” (Heidegger)  
 
Poetul postmodern, liber să se plimbe prin toate curentele literare precedente, are șansa alegerii. Elena Toma trece prin clasicisnul simetriei început-final, are o notă romantică a nopții care se uită, metaforic, prin „ochii ferestrei”, se orește la imaginea distorsionată, expresionistă a copacului „bolnav” bolborosind „incantații”, se exprimă într-un limbaj simplu și versuri moderne, libere, pentru a transmite un mesaj legat de enigma din profunzimea sufletului, spusă în text și în subtext, că avem liberul arbitru, dar altcineva ne guvernează destinul.  
 
Intuiția poetică legată de expresivitatea postmodernă în lirismul Elenei Toma este remarcabilă și ne îndreptățește să credem că folosește pana scrisului de mult, sau, în orice caz, dispune de o arie întinsă de lecturi. Vocea sa este una gravă, dar echilibrată, viziunea este simbolică și nuanțată, scriitura se compune cu eleganță și simplitatea rafinamentului. Pentru toate acestea are la îndemână hiperbola, metafora și simbolul, personificarea văzutelor și nevăzutelor din univers, precum și concepte estetice: frumosul și absurdul, multiplicitatea eului, confuzia și ambiguitatea, realul și imaginarul.  
 
Articol de Florica Patan  
 
Alba Iulia  
 
24 iulie 2019  
 
Imagine internet.  
 
Referinţă Bibliografică:
TRĂSĂTURI DE MODERNITATE ÎN POEZIA ELENEI TOMA / Florica Patan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3127, Anul IX, 24 iulie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Florica Patan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florica Patan
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!