CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Scrieri >  





ERNEST HEMINGWAY
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Romancier, povestitor și reporter de război, Ernest Hemingway s-a născut în 21 iulie, 1899, în Oak Park, Illinois, fiind al doilea copil al unui medic cu un cabinet particular. La vârsta de 17 ani, și-a început cariera de corespondent de presă la un ziar din Kansas City. În 1918, după ce Statele Unite intră în Primul Război Mondial, se înrolează ca voluntar; va fi rănit în luptă şi decorat. În 1921 se mută la Paris, împreună cu prima soţie, Hadley Richardson, aici îi cunoaşte pe marii artişti şi scriitori ai generaţiei sale: F. Scott Fitzgerald, Gertrude Stein, Ezra Pound, Pablo Picasso, James Joyce. În această perioadă îi apare primul roman, „Fiesta” (The Sun Also Rises, 1926). Îşi petrece mare parte din timp în căutarea aventurii: merge la vânătoare în Africa, la coride în Spania, pescuieşte în Florida. Este reporter în timpul Războiului Civil din Spania şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Supraviețuiește miraculos în două accidente aviatice în Africa.  
 
Printre cele mai cunoscute romane ale sale se numără :  
 
„ Moartea după-amiază”, (Death in the Afternoon), 1932 (roman)  
 
„Învingătorul nu ia nimic” (Winner Takes Nothing), 1933 (povestiri)  
 
„Colinele verzi ale Africii”, (Green Hills of Africa), 1935 (roman)  
 
„A avea și a nu avea”, (To Have and Have Not), 1937 (roman)  
 
„Zăpezile de pe Kilimanjaro”, (The Snows of Kilimanjaro and Other Stories), 1939 (povestiri)  
 
„Pentru cine bat clopotele”, (For Whom the Bell Tolls), 1940, (roman)  
 
„Bărbați la război”, „Adio arme”(Men at War), 1942 (antologie de lucrări revăzute)  
 
„Dincolo de râu și între copaci”, (Across the River and into the Trees), 1950 (roman)  
 
„Bătrânul și marea”, (The Old Man and the Sea), 1952 (roman)  
 
Primeşte Premiul „Pulitzer”,în 1953. Premiul „Nobel” pentru Literatură în 1954, cu motivația juriului : „pentru măiestria artei narative, foarte recent demonstrată în «Bătrânul și marea» și pentru influența pe care a exercitat-o asupra stilului contemporan.” În scrierile sale dezvoltă teme general-umane despre viață și moarte, despre luptă, cedare, trădare, fidelitate, în general „lucrurile cele mai simple, în modul cel mai simplu”, după cum spunea scriitorul ale cărui opere au un puternic caracter autobiografic.  
 
Se sinucide în 1961, în Ketchum, Idaho.  
 
Reproducem aici un fragment cu amintiri despre scriitor, evocate de către editorul său, A. E. Hotchner :  
 
„…a retrăit agonia perioadei petrecute la Paris pe când scria „Fiesta” trecând totodată prin suferinţa îngrozitoare de a fi îndrăgostit de două femei în acelaşi timp, o experienţă care avea să nu‑i dea pace până la moarte. Unele destăinuiri intime se regăsesc în „Papa Hemingway”, dar când Editura „Random House” a trimis manuscrisul avocaţilor scriitorului (înainte de publicare), aceştia l‑au trecut prin tocătorul lor juridic prudent şi, drept rezultat, rândurile despre persoanele implicate care erau încă în viaţă au fost eliminate. Când m‑au întrebat despre oamenii care apăreau în carte, avocaţii au mers atât de departe, încât mi‑au cerut o dovadă că F. Scott Fitzgerald, mort de douăzeci de ani, era într‑adevăr decedat. Am avut şi un motiv personal pentru care am fost de acord să nu împărtăşesc gândurile lui Ernest atunci. Mary Hemingway îmi era prietenă devotată şi aveam sentimental că ar fi suferit dacă ar fi aflat ce spusese Ernest despre primele două soţii, aşa că era mai bine s‑o cruţ. Trecerea timpului i‑a acoperit cu un văl pe toţi cei implicaţi în evenimentele respective. Am păstrat fragmentele scoase din „Papa…” şi am mai adăugat multe altele din primele însemnări, pe lângă materialul înregistrat pe benzi înainte să se dezintegreze. Încă îmi amintesc limpede ce s‑a întâmplat şi ce s‑a zis în acea perioadă profetică a vieţii mele. Încă aud felul aparte în care vorbea Ernest. Nu ţinea jurnale sau caiete de însemnări, însă era uluitor cât de mult reţinea din conversaţii. Nu numai că recrea schimburi de replici de demult, dar putea imita cadenţa şi stilul vorbirii contemporanilor săi: F. Scott Fitzgerald, Josephine Baker, Gertrude Stein şi al altora de la Paris. Acest talent incredibil se oglindeşte în dialogurile din romanele şi nuvelele sale. O dovadă în ce mă priveşte este faptul că în „The Dangerous Summer” a recreat magistral o conversaţie avută cu mine şi pusă pe hârtie la multă vreme după corida la care a avut loc discuţia. Odată l‑am întrebat dacă ţinea vreun jurnal care l‑ar fi putut ajuta.  
 
„- Nu, toate aceste lucruri mi se întipăresc în minte, mi‑a răspuns. N‑am ţinut niciodată însemnări sau un jurnal. Apăs butonul aducerii aminte şi sunt acolo. Dacă ceva nu‑i acolo înseamnă că nu a fost memorabil. […]”  
 
Am trăit multă vreme cu povestea lui Ernest în minte. Nu este o amintire îngropată şi scoasă la lumină. Ceea ce mi‑a povestit de‑a lungul călătoriilor noastre mi‑a fost încredinţat cu un scop. Am ţinut povestea în mine atâţia ani, iar acum simt că am obligaţia faţă de Ernest să o aştern pe hârtie, dând frâu liber amintirilor.” „Hotchner şi Hemingway”. A.E. Hotchner (născut 1917), editor, romancier şi scenarist, este autorul faimoasei biografii „Papa Hemingway” (1966).  
 
*  
 
Iubirile lui Hemingway.  
 
S-a spus că lui Ernest Hemingway i-a fost greu să aibă o relaţie civilizată cu o femeie, cel puţin pentru un timp mai îndelungat, dacă aceasta nu făcea dovada unui servilism total.  
 
Prima sa soţie, Hadley Richardson, era cu opt ani mai în vârstă decât el şi destul de înstărită; a trăit din banii ei până ce cărţile au început să i se vândă în număr mare. Era o femeie plăcută, înţelegătoare, atrăgătoare, înainte de a se îngrăşa, gravidă fiind cu primul copil a lui Hemingway, Jack („Bumby”).  
 
Pauline Pfeiffer care i l-a dăruit pe Patrick, băiatul lor. Aceasta şi-a folosit banii pentru a face viaţa lor mai îmbelşugată, cumpărând şi decorând o casă frumoasă în Key West, Florida, care a contribuit la deschiderea gustului lui Hemingway pentru pescuitul în larg, pe care a ajuns să-l adore, mai ales că avea amintirea peștelui prins de el la vârsta de doi ani, când tatăl său l-a luat prima dată la pescuit. În 1931, când Pauline l-a anunţat că aştepta un al doilea copil, Gregory, căsătoria lor a intrat însă în declin.  
 
Hemingway căpătase deja gustul pentru Havana şi acolo s-a încurcat cu o blondă, Jane Mason, cu 14 ani mai tânără decât el. Era subţire, drăguţă, băutoare, o sportivă de primă clasă, căreia îi plăcea să-şi petreacă vremea cu tovarăşii de băutură ai lui Hemingway, pentru ca apoi să conducă maşini sport cu o viteză ameţitoare. Era, din multe puncte de vedere, o eroină ideală pentru Hemingway, însă era şi o fire depresivă, care nu-şi putea controla viaţa complicată. A încercat să se sinucidă şi a reuşit să-şi frângă coloana, moment în care Hemingway şi-a pierdut interesul pentru ea.  
 
Relaţia lor s-a deteriorat din momentul în care Hemingway a cunoscut-o pe Pauline Pfeiffer, o fată zveltă, mult mai bogată decât Hadley. S-a ajuns la divorţ. Hadley a acceptat situaţia şi nu i-a creat probleme lui Hemingway.  
 
Ceea ce a urmat s-a numit Martha Gellforn, o reporteră şi scriitoare subtilă, provenind, ca majoritatea femeilor din viaţa lui Hemingway, din rândul înaltei burghezii din Midwest. Era înaltă, o blondă cu ochi albaştri, cu aproape zece ani mai tânără decât el. Martha era o fire mai curând pretenţioasă şi este puţin probabil să fi fost vreodată fizic atrasă de el. A refuzat întotdeauna să-i facă un copil şi mai târziu a adoptat unul. Ea se căsătorise cu Hemingway în primul rând pentru că era un scriitor vestit, ceva ce şi-ar fi dorit cu ardoare să fie şi ea: spera ca acea carismă literară a lui să treacă şi asupra ei. Martha a fost de departe cea mai inteligentă şi mai hotărâtă dintre soţiile lui Hemingway şi nu a existat vreo şansă ca mariajul să dureze. Şi asta datorită unui motiv: a obiectat vehement în faţa deprinderii lui Hemingway de a bea şi a brutalităţii pe care o genera băutura. Evident, s-au despărţit la sfârşitul anului 1944.  
 
Cea de-a patra şi ultima căsătorie a lui Hemingway a durat până la moartea acestuia şi asta în principal datorită faptului că protagonista de la acea vreme, Mary Welsh, era decisă să meargă până la capăt, orice s-ar fi întâmplat. Mary era ziaristă la „Time”, nu era o ambiţioasă precum Martha, însă era harnică şi isteaţă. Dându-şi seama că Hemingway dorea o nevastă–servitoare şi nu o posibilă rivală, ea a renunţat complet la ziaristică pentru a se mărita cu el.  
 
Relaţia n-a fost ocolită de certuri şi violenţă. Mary i-a spus lui Hemingway: “N-ai decât să mă tot îndemni cât vrei să părăsesc casa şi pe tine, că nu ai să reuşeşti… Orice ai spune sau ai face, dacă nu mă omori, ceea ce ar fi cam complicat, am să rămân aici şi am să-ţi ţin casa până în ziua în care ai să vii treaz dimineaţa şi ai să-mi spui sincer şi fără ocolişuri că vrei ca eu să plec”.  
 
Era o ofertă pe care Hemingway nu a acceptat-o. A plecat însă el, luându-şi viaţa.  
 
Florica Patan  
 
Referinţă Bibliografică:
ERNEST HEMINGWAY / Florica Patan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3124, Anul IX, 21 iulie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Florica Patan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florica Patan
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!