CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Stihuri > Reflectii >  





eseu despre singurătate și vis

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ESEU DESPRE SINGURĂTATE ȘI VIS  
 
O melodie ritmată, cu o imagine fixată,
iarnă, ninsoare în noapte,  
pustiul străzii înfrigurate, o realitate hialină
în argintul înghețat al zăpezilor,  
frumoasă în esența ei, tocmai pentru că aparține lumii noastre,  
dar percepțiile mele sunt vagi,  
în fine, lumini ce pun în relief căderea oblică a fulgilor și, s-ar părea,  
spiritul învingător, dar trist, al înghețului ce a trimis oamenii  
în căldura securizantă a căminului lor.  
 
Melodia mă fascinează, aducând în prezent ritmuri știute
parcă dintotdeauna,  
ca un puls al corpului eteric, independent
de voința sau conștiința noastră.  
Îmi sugerează altceva decât imaginea care o însoțește, ascult  
și melodia îmi sugerează
hoinăreală cu mâinile în buzunare,  
într-un alt anotimp, pe acolo, prin coclaurile de la Vingard,  
ca atunci, când mergeam după tussilago farfara, dediței și potbal,  
numit și brusturel,  
din familia asteraceae, cel care „alungă tusea”, lucruri învățate „din mers”  
... când? primăvara, în aerul înmiresmat al pădurii cu  
brațele îndreptate spre cer, un aer revărsat în lizieră.  
 
Mă atrăgea mirajul ei interior, intrasem de nenumărate ori,  
dar singură nu mă încumetam, oricât de mare ar fi fost chemarea,  
vibrația, curiozitatea ori sensibilitatea mea, eu  
cu o structură interioară aptă, desigur, de emoția pură.  
Ascult.  
 
Caut un confort fizic pierdut în pletora de insolit, într-o fracțiune  
de secundă, nu știu de ce, obrajii îmi ard, capul mă doare, am frison.  
Iau nelipsitul meu algocalmin și simt că mă încălzesc.  
Ațipesc.  
Pe melodia de hoinăreală la Vingard.  
Ajung prin delniți unde dansez cu tine și mă las ușoară, plutesc  
în brațele tale, îmi pare că levităm peste pământul reavăn  
în care-mi intra de obicei piciorul ca-n covoare groase, pufoase.  
 
Nicăieri în altă parte n-am mai simțit asta, pământul să fie pământ  
și să calci pe el ca în nisipurile unei plaje sidefii. Eu, venită din  
asfalturile stropite de mașini-cisternă în zilele toride de vară,  
să calc prin bruși pulverizați, să scot apă din fântână, să aprind un foc,  
să culeg struguri, Doamne! Să învăț un nou alfabet...  
Să mă aflu efectiv pe un alt tărâm, atât de străin,
atât de greu de cuprins  
și totuși acceptat ca fiind de-acum și al meu.  
Din doi pași, nu știu cum, suntem în livada cu pruni, cea de dinsus de casă,  
a mamei bătrâne, un domeniu întins peste câmp, parcă fără margini.  
 
Mai fusesem aici o dată sau de două ori, avusesem senzația că așa trebuie  
să fie „pe tărâmul celălalt” din toate basmele citite de mine în copilărie,  
pământul luase forma curbată a Planetei,
așa cum văzusem eu în ilustrațiile la textele lui Saint-Exupéry,
iarba era aproape uscată de o zeitate htoniană,  
o iarbă fărâmicioasă, decolorată și înmiresmată  
a toamnă mieroasă, sub gutui și pruni încărcați cu dulceața pământului.  
Sub soarele darnic de septembrie, până încolo, în octombrie.  
 
Mă uit la tine, în ultima vreme nu mi-ai mai vorbit, cred că și tu știi  
anumite lucruri  
erai grăbit, nu știu de ce, să-ți alegi o stea.  
Nu vreau să te întristez... dar noi ne-am împărtășit toate ale noastre,  
așa cum am putut.  
Știi și tu că, de fapt, noi nu mai putem dansa, nu mai putem hoinări,  
nici alerga.  

Nu mai putem râde, nu ne mai putem bucura,
nu mai putem plânge  
din te miri ce, căci timpul nostru a trecut, a trecut,  
fără să ne fi dat seama că am avut și noi unul, un mosor subțire.  
Poate l-am fi folosit mai bine, poate am fi avut alte priorități,  
nu să ne tot facem datoria, să tot respectăm
règles de vie.  
Care datorie? Nu puteam trăi altfel?  
Așa, ca cei care părăsesc civilizația plecând, de nebuni,  
prin pustietăți să experimenteze supraviețuirea,  
fără bani, telefoane mobile, mașini, nimic!  
 
Cine poate spune cu precizie care ar fi datoria unui om, care ar fi aceea?  
conștiința de sine, credința, eul personal, familia, da, le avem,  
ne definesc ca oameni, altceva caut eu. Dacă tabloul ar fi fost mai complet,  
mai bine vizualizat și înțeles, am fi prețuit altfel fiecare zi,  
în care alergam robotic pe coordonate prestabilite. Nu ne-a spus  
și nouă nimeni că viața este unică și atât de scurtă! Bine, știam,  
toată lumea știe, „unică și scurtă”, dar să ne fi spus și nouă  
cineva o dată în plus lucrul acesta, în momentele-acelea de uitare,  
de aflare sub presiuni sau tensiuni insuportabile.  

Da, sigur, dispunem de toate soluțiile, nu le aflăm în afara noastră,  
ci numai în interior, înăuntrul nostru, prin revelații, căci eram  
pe linia care unește iluzia cu realitatea sau realul cu virtualul,  
o zonă nu tocmai rea,  
aceea a visului, deci nu pragmatism, ci revelație, ceva superior,  
mă gândesc la visul esențial, revelația pe care o primești,  
sau nu, în viață, mai adevărată ca realitatea și „singurul tunel  
ce se deschide în peretele timpului” prin care-am putea evada.  
 
Melodia s-a terminat. Vreau să mai ascult o dată, dar are  
partea aceea de început, cu un sens subtil pe care nu-l percep  
în acest moment, dar care-mi sparge inima în mii de bucăți  
pe care nu mai sunt în stare să le adun. Cerul își lasă cortina de stele  
în care pulsează visele mele și mă trezesc în fața unui altar planetar.  

J`y reste encore, ma solitude, on est entourée de mes livres,  

Îmi amintesc visul care nu ajunsese la un final.  
Aici o lume, acolo alta, în cărți poveștile lumii.  
Cine spunea că dacă avem cărți nu mai suntem singuri? Sau, poate, și ăsta  
a fost un vis! Oare așa este moartea? Ca o trecere de la un vis la altul,  
ca o confuzie a realității cu visul, ca o suprapunere a lor?  
„Moartea pune punct și iubirilor și luptelor.  
Fiecare rămâne atunci cu cât a iubit sau cât a luptat.  
Mai are timp poate doar să regrete că n-a iubit și n-a luptat destul!”  
 
Florica Patan  
18 octombrie 2018
„Singurul tunel...”, citat din Mircea Cărtărescu  
Citatul final, din O. Paler.  
Referinţă Bibliografică:
eseu despre singurătate și vis / Florica Patan : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3072, Anul IX, 30 mai 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Florica Patan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florica Patan
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!