CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Scriitori >  





TUDOR ARGHEZI, „PSALMUL DE TAINĂ”
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Poezia erotică argheziană. Sacru și profan în „Psalmul de taină”  
 
Farmecul femeii iubite este imponderabil, spunea Lucian Blaga, iar Arghezi considera că iubirea este focul care nu este stins niciodată și singura frumoasă este femeia iubită.  
 
Tudor Arghezi, pe numele său real Ion N. Theodorescu ( 21 mai 1880, București -14 iulie 1967), poet modern, dar și tradiționalist, cunoscut ca autor ce a dezvoltat lirismul românesc sub influența baudelairianismului, a fost distins cu Premiul internațional Johann Gottfried von Herder în 1965 și nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Literatură în același an, pentru o activitate prodigioasă.  
 
Poezia erotică argheziană. În Cuvinte potrivite (1927), volumul de debut, Arghezi publică o poezie surprinzătoare, Psalmul de taină, de factură erotică, având fiorul religiozității.  
 
Psalmii arghezieni, ce constituie un ciclu aparte, reflectă experiența monahală de la Cernica, dilemele omului modern. Sunt o specie a poeziei moderne filozofice privind omul în căutarea absolutului și problematica existențială. Psalmii lui Arghezi nu sunt poezii mistice, ci poezii despre zbatere interioară, iluzie, credință, îndoială. Într-o accepțiune etică, Divinitatea la Tudor Arghezi înseamnă voia de bine, frumos și adevăr, iar din punct de vedere estetic, Dumnezeu este visul dintre toate cel frumos. (Eugen Simion) Psalmii în viziune argheziană au la bază o teologie specifică expresionismului.  
 
În poezia erotică a lui Tudor Arghezi, femeia intră în marile rosturi ale existenţei, lângă germinaţia pământului, lângă soare, lângă noapte, lângă timp şi lângă Maica Domnului. (Ilie Guțan) Ea participă la frământarea geniului, a omului de excepție, şi la marele război ce-l duce omenirea cu ignoranţa şi cu nefericirea.  
 
Iubirea creștină și iubirea umană au în ele sămânța divină, ea este o sămânță ce poate rodi în suflet, sub harul sacralității. Aceasta este o realitate. Cel ce iubește în chip lumesc caută toate calitățile posibile în ființa serafică de lângă el. De aceea o idealizează, așa cum o face poetul în creionarea chipului iubitei din Psalmul de taină, iar idealul ține de imaginar.  
 
Poetul crede în puritatea și sfințenia începuturilor arhetipale, căci avem credința, nădejdea și dragostea. Dumnezeu a făcut lumea din iubire și către iubire suntem chemați, ca supremă împlinire a ființei umane, fiind drumul cel mai scurt către Dumnezeu.  
 
Psalmul de taină este considerat psalm prin căutarea absolutului cu iz religios, dar este de taină, referindu-se la eros. Iubirea definește natura umană în ascensiunea ei spirituală prin jertfa de sine pentru celălalt.  
 
Însă în această ascensiune intervine iluzia/ imaginarul și totul devine straniu să afli taina realității în irealitate. (Emil Cioran). În Psalmul de taină, femeia este prezentată ca o formă de epifanie, cu un sacru fals, psalmistul erotic răsturnând cultul datorită neînțelegerii, poate a limitelor, poate a incapacității spirituale a iubitei în taina iubirii. „Spinii” reprezintă metaforic ceea ce femeia nu poate atinge cu propria înțelegere, căci reprezentarea sacralității se înscrie în paradigma hristică a jertfei sinelui, a martiriului asumat în iubire.  
 
Poezia este consecința unei rupturi sau îndepărtări a iubitei, iar tonalitatea este solemnă, într-o invocație a celei dispărute deja în alte rosturi. Lauda cu accente de odă se curmă brusc, și se transformă în contrariul ei, într-o adevărată diatribă, în blestem.  
 
Născut de mamă, poetul speră să renască prin iubită. Femeia este investită cu două rosturi : mamă și iubită. Cea dintâi i-a dat viață, făcându-l om , cea de-a doua poate să-i dea har, făcându-l poet. Cele două ipostaze ale femeii, acum absentă, privită retrospectiv sunt: femeia-slovă ( Muza Supremă a poetului, inspirația) și femeia-săcure ( prezența femeii în cuplu a fost resimțită dureros, ca o agresiune). Prezentarea este simbolică, prin metafore opuse ca modalitate de transfigurare, însă cu același impact asupra poetului și el aflat în ipostaze diferite : poetul-pădure ( simbol pentru capacitatea de rezonanță și stabilitate în sentiment), poetul-visare ( sugestie pentru forța imaginativă) și poetul-trunchi al iubirii ( forță, dar și vulnerabilitate). Femeia l-a acaparat total pe bărbat, ca o mireasmă ce se răspândește, exprimând rapiditatea cu care s-a desfășurat cucerirea acestuia, dar și atotcuprinderea ei spațială.  
 
Poetului i se refuză împlinirea în plan uman prin iubire, componenta spirituală ca esență interioară a acestei trăiri rămânând neatinsă la înălțimea așteptărilor lui, iar starea de solitudine și sentimentul de părăsire se instaurează. Edenul este pierdut.  
 
Elementele sacre se împletesc cu cele profane, ca o pendulare între extreme :  
 
„Unde ți-s mâinile să-ntoarcă în aer căile luminii ?  
 
Unde sunt degetele tale să-mi caute-n cunună spinii ?”  
 
Spinii, metaforă intrinsecă, se înscriu în paradigma hristică a martiriului, a sacrificiului. Spinii simbolizează brutalitatea unei realități înțepătoare, dure, greu de suportat.  
 
„Tu ce-nfiori pe șesuri plopii când treci, din creștet la picioare,  
 
Și prinzi de tot ce te-ntâlnește o plasă caldă de răcoare.”  
 
Natura rămâne veșnicul depozitar poetic al neîmplinirilor, este mereu un cadru rezonant al scenelor erotice ; în poetica argheziană, vegetalul vibrează la frumusețea ce se răsfrânge ca-ntr-o oglindă.  
 
„Pustia vremii, străbătută de șoimi de scrum și de nisip,  
 
Cărora vântul le-mprumută o-nfățișare fără chip.”  
 
Versurile reliefează deșertăciunea/ profanul în imagini ale pierzaniei, ale spulberării și risipirii, în totală opoziție cu dorința eului liric, aceea de a se integra ca parte a eternității, a nemuririi, prin creație / sacrul.  
 
Și șoldul tău culcat în iarbă, pe care plantele-l cuprind  
 
Și-ascultă-n sânul tău suspinul iubirii, cucerit murind ?  
 
Imaginea vizuală, cu gesturi teatrale ale unui eros diafanizat, de o frumusețe inefabilă a femeii ideale, cufundată în iarbă, spiritualizată și rodnică inspirațional, plasează portretul acesta într-o sacralitate a teluricului, dar senzualitatea ei o coboară, s-ar părea, în profanul existenței, în suspin și suferință.  
 
Tu ce scrutezi, scoțându-ți sânii pe jumătate din veștminte  
 
Ca să-i sărute focul gurii, cuprinși de mâini cu luare-aminte.  
 
Iubita nu înțelege, nu are acces la pătrunderea tainei și nici măcar nu încearcă să o dezlege, să depășească obișnuitul din existența ei, încorsetată în destinul ei senzual.  
 
Imaginile paradisiace se estompează dispărând odată cu paradisul promis. Iubita cade pradă destinului ei limitat de frumoasă și atât, iar iubirea inițială se transformă în ură. Ideea este că atât iubirea cât si ura au aceeși rădăcină, aceeași reprezentare ce există și în estetica urâtului, care își găsește sevele în frumosul transfigurat. Paroxismul sentimentului de iubire înșelat în așteptări generează blestemul final.  
 
Femeia este pusă în centrul universului, poetul plasându-se în planul secund, pe o poziție contemplativ-reflexivă, meditativă. Iubirea oferă frumusețe, compatibilitate, dar și întristare și deziluzie, durere a despărțirii, prăbușire a lăuntrului.  
 
Momentul sublim al frumuseții nu poate fi păstrat decât părăsindu-l, spune Andrei Pleșu, în Jurnalul de la Tescani. Punctul nu poate fi prelungit. El este unic și irepetabil, întreaga noastră existență fiind o desfășurare de astfel de puncte/ clipe unice, diferite ca intensitate a emoției.” (Andrei Pleșu)  
 
PSALMUL DE TAINĂ  
 
O, tu aceea de-altădată, ce te-ai pierdut din drumul lumii!  
 
Care mi-ai pus pe suflet fruntea şi-ai luat într-însul locul mumii,  
 
Femeie răspândita-n mine ca o mireasma-ntr-o pădure,  
 
Scrisă-n visare ca o slovă, înfiptă-n trunchiul meu: săcure,  
 
Tu ce mi-ai prins de cântec viaţa cu braţe strânse de grumaji  
 
Şi m-ai oprit ca să mi-o caut la tine-n palme şi-n obraji  
 
Pe care te-am purtat brăţara la mâna casnică-a gândirii.  
 
Cu care-am năzuit alături să leagan pruncul omenirii.  
 
Pur trandafir, bătut în cuie de diamant, pe crucea mea  
 
Şi care-n fiece mişcare pierzi cu-o petală câte-o stea.  
 
Pământ făgăduit de ceruri cu turme, umbră şi bucate.  
 
Tu care mi-ai schimbat cărarea şi mi-ai făcut-o val de mare,  
 
De-mi duce bolta-nsingurată dintr-o vâltoare-ntr-o vâltoare,  
 
Şi ţărmii-mi cresc în jur cât noaptea, pe cât talazul mi se-ntinde  
 
Şi ai lăsat să rătăcească undele mele suferinţe;  
 
Unde ţii mâinile să-ntoarcă în aer căile luminii?  
 
Unde sunt degetele tale să-mi caute-n cununa spinii?  
 
Şi şoldul tău culcat în iarbă, pe care plantele-l cuprind  
 
Şi-ascultă-n sânul tău suspinul iubirii, cucerit murind?  
 
Tu ce nfiori pe şesuri plopii când treci din creştet la picioare,  
 
Şi prinzi de tot ce te-ntâlneşte o plasă caldă de răcoare.  
 
Tu ce scrutezi, scotându-ţi sânii pe jumătate din veştminte  
 
Ca să-i sărute focul gurii, cuprinşi de mâini cu luare-aminte,  
 
Pustia vremii, străbătută de şoimi de scrum şi de nisip,  
 
Cărora vântul le-mprumută o-nfăţişare fără chip;  
 
Tu te-ai pierdut din drumul lumii ca o săgeată fără ţintă,  
 
Şi frumuseţea ta făcută pare-a fi fost ca să mă mintă.  
 
Dar fiindcă n-ai putut răpune destinul ce-ţi pândi faptura  
 
Şi n-ai ştiut a-i scoate-n cale şi-a-l prăvăli de moarte, ura;  
 
Ridică-ţi din pământ urechea, în ora nopţii, când te chem,  
 
Ca să auzi, o! neuitată, neiertătorul meu blestem.  
 
TUDOR ARGHEZI  
 
Din titlurile cele mai cunoscute ale poetului :  
 
Poezii : Cuvinte potrivite (1927), Flori de mucigai (1931), Ochii Maicii Domnului (1934), Cărticică de seară (1935), Prisaca (1948), 1907-Peisaje (1955 ), Cântare omului (1955), Frunze (1961), Ritmuri (1966) ; romane : Cimitirul Buna-Vestire (1934), Lina (1942). A scris, de asemenea, teatru, pamflete, publicistică, tablete, traduceri și a coordonat ziarul Bilete de papagal.  
 
Surse :  
 
Nicolae Balotă, Opera lui Tudor Arghezi  
 
Florica Patan  
 
21 mai 2019  
 
Alba Iulia  
 
Referinţă Bibliografică:
TUDOR ARGHEZI, „PSALMUL DE TAINĂ” / Florica Patan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3065, Anul IX, 23 mai 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Florica Patan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florica Patan
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!