CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Versuri > Contemplare >  





PRIVIND PRINTR-UN LORNION

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
PRIVIND PRINTR-UN LORNION  
 
SAECULARIA  
 
Prinde-mă-n desen cu plaiuri, flori cu fire fin cusute, ori  
păduri cu ciocârlii, uită-mă acolo secoli lângă-un suflet  
ce-ndrăgesc și mă lasă în chemarea visului ce am brodat,  
Întregirea Țării mele cu istorii scrise-n veac, hai, citește-mi  
frontispicii în latină de pe ziduri de cetate, pune-mă pe-un  
colț de stea!  
 
Suie-mă în Piatra Craivii, în Cricăul Apoulon, amintit de  
Ptolemeu, versul antic despre daci, cu cetatea neînvinsă,  
Decebal având refugiul și-alte patru fortărețe ale milenarei  
Alba, Apulum de secol unu; zi-mi legenda viu păstrată,  
despre Caesar și ai lui, XIII Leg. Gemina patrulează  
și acum...  
 
Du-mă în istorii aspre, când cu sângele vărsat am păstrat  
un nume drag și ea Patrie ne este; Alba Carolina, evul mediu  
ni-l relevă cu statui și gardă vie, prinde-mi în cercei de iarnă  
felinare de gutui, cântă-mă din frunză verde, scurge-mă în ape  
limpezi ce destinul meu îl poartă, printre stele  
’ntrevăzut...  
 
Fă-mă slovă-n alfabet, pot fi I de la Istorii, să rămân înscrisă-n carte,  
glorios 1 Decembre, pune-mă în imn să cânt României Mari, la Alba!  
Du-mă-n Catedrala Întronării, sfânt lăcaș de rugăciune pentru neamul  
românesc și-mi înalță în altare spirit drept, curat în cuget, însetat  
de libertate, pune-mă să-nalț zidirea neamului în  
liturghii...  
 
Ține-mă-n albastru iris și mă poartă printre astre, du-mă-n cercul de  
Lumină și-ntr-un salt ondulatoriu să mă fac un punct pe hartă, în Cetate,  
la Cugir, unde revelații spun cum că totul are-n lume sensul devenirii  
pure și ample accelerații, scrie-mă în arhetipuri, vechi legende, cronici  
puse-n manuscriptum, ori pe ia seculară, tot așa cum  
ai făcut...  
 
CURAJUL CLIPEI  
 
Mă ocroteai cu dureros gând nerostit, pe frunte  
îmi puneai mărgea de stea  
și mugurii plesneau ochi înverzit, când primăvară  
respirai, mi se părea.  
Te bucurai, te miri ce lacrimă învinsă, nici nu voiai  
să îți închipui vis oprit,  
ori viața ta cu respirări de vânt cuprinsă, în timp  
amarnic, ape-adânci și văl cernit.  
Simțeam rugul arzând, primordial, plânge și azi,  
pe strada noastră, teiul trist  
același cânt aud urcând trepte-n astral și Domnului  
Iisus Hristos scriu acatist.  
Să prindem, vreau în zbor curajul clipei, neostenit  
măcel al morții eu resping  
însingurări și rătăciri, dau tot risipei, treziri de dor  
în palma frunzei le ating.  
 
MAI TINERI NOI  
 
Nimic nu spui și stai de ieri închis,  
cărările prin stele ți-s străine,  
spre casa noastră tu în fugă vii decis  
și, ca un leu din nou rănit, te-ntorci  
la mine.  
 
Eu te visam și te vedeam la fel de tânăr,  
grăbit ai fost mereu, nu știu de ce,  
te așteptam, mi-aduc aminte, tu hoinar și  
eu în insectar, ca prinsă-n  
ace.  
 
Și îmi doresc să-ncepem iar, de s-ar putea,  
povestea despre flutur, mirele;  
cu faptele pierdute-n veac, mai pot vedea  
ca într-un film aproape șters,  
luminile…  
 
Să mergem vrei în munți, pe Caraiman,  
la Cruce sus coboară cerul, presimt Styxul.  
Pământu-și schimbă, știu, frecvența Schumann  
mai bine ne întoarcem, prefer  
Sfinxul.  
 
Să stăm, în casa noastră, ca pe vremuri  
sau mergem drept la Alba, cafea Kent  
o zână eu, tu Belphegor, citim îndemnuri  
mai tineri noi, ne avântăm în  
sentiment.  
 
POPAS  
 
Îți tace tristă clipa cu inflexiuni de ceară,  
abia pășești prin astre, cu gândul chinuit  
și inima-ți se frânge în mugure de gheară,  
aud și azi un plânset din norul risipit.  
 
Vii-nsingurat pe ape, tristeți date uitării  
și îmi strecori în palme, șăgalnic, crini subtili,  
ce leagă-n patru ițe năframă a durerii  
s-o pun pe cap în toamna cu iriși volatili.  
 
Flori albe de speranță pe umeri , nins tăcut,  
ce bucurii răsar și pier murind ca ieri,  
ducând pe aripi arse, suspinul din trecut  
un timp absent ascunde, nostalgic, mângâieri.  
 
Nu mai alerg pe câmpuri, țin florile în glastre,  
brățară neagră, șoapte, pelinul tot băut  
din petecul de cer cad visele ferestre  
mă poartă către satul cu numele știut…  
 
Să strângem azi la Vingard ciobul rămas, nou vas,  
să-l umplem cu misterul din lumi răstălmăcite  
să facem din tăceri poteci găsind popas  
pe cerul unui ceas cu limbile-amorțite?  
 
Mai bine un ceai cald în casa noastră, ca pe vremuri  
sau mergem drept la Alba, cafea Kent  
o zână eu, tu Belphegor, avem îndemnuri  
mai tineri noi, încrezători în sentiment…  
 
ULTIMUL MAI, TREI  
 
Mi-ai aprins lumina-n suflet și mi-ai dat curaj să fiu  
clipa ce închide-n palme întuneric sângeriu  
când nori negri, grei, cu temeri, se aruncă peste sat,  
prind în pleoape crini de ploaie și mătăsuri din Înalt.  
 
Mi-ai luat verighetă de la Cluj și inel cu diamant,apoi  
ne-am ales și casă pe-o potecă fără ploi  
n-om fi fost oglinda lumii, drum abrupt viața ne-a-ntins  
lângă lună fermecați, spaimele noi le-am învins.  
 
Într-o noapte de mai, trei te-ai gândit să lași în urmă  
don de soi, pragul iar plâns, amintirea dintr-o umbră  
peste care trece timpul fără rost, de tot pustiu,  
dacă vine iarna iară, toate trec, eu nu mai știu.  
 
Gândul țese pânze albe, lacuri line și cascade, degete  
subțiri și moi prind un mugur de surâs, vin în cete  
căprioare, printre stele desenăm luna eșuată-n gard,  
punem iar hotar înalt, de la Șpring până la Vingard.  
 
ARHITECTURĂ POETICĂ  
 
Am venit să-ți fiu refugiul, clipa ta de suflet, versul  
Să strâng în oglinda lumii, în culori, tot universul.  
Am răzbit cu greu prin astre, vin la tine-n prag cu strofa  
Să culegem adevăruri, chiar în titluri ne luăm  
roba.  
 
M-am întors în piruete, să-mi găsesc în lume ritmul  
Doar poetul să cuprindă în arhitectură gândul  
Și-n imagini figurate stări de spirit arzând clipa  
În castelul singuratic răvășesc prin veacuri  
rima.  
 
Am zidit în joc secund genuri, specii și noi teme  
M-am trezit în zbor de vultur, figurat în linii ferme  
Și-au plecat în versuri albe trestii prinse-n compoziții  
Sau în prozodii complexe am pictat vaste  
construcții.  
 
Mi-am eliberat speranța prinsă-n univers poetic  
Creionând cu gândul ploaia, grindina – simbolul liric.  
Proiectând lumea-n imagini, iar mă prinde romantismul  
Clasicism uitat prin reguli, levitez cu  
modernismul.  
 
Ca floarea de colț prin gene, vaporosul simbolism  
Redă metaforic starea, sentiment pus în lirism  
„La musique avant toute chose” cântă muzica en rose  
Ca și când visezi că zbori pe-un portativ  
Berlioz .  
 
Expresionismul vine ca foamea ce mușcă-n noi  
Peste câmpuri, zbor de-albine, fără aripă, prin ploi  
Lumea în dizarmonii construiește postmodern  
Ca istorii scrise-n iie, plâns e cerul în catren.  
 
Subiectiv configurează versul meu meditativ  
Viața, spațiul, timpul, moartea, lumea în contemplativ  
Timorat, vocea eului răzbate în dicteu automat  
Cu mesaje transparente, discursiv,  
transfigurat …  
 
MAI, TREI  
 
Eu credeam că norul plânge ploile în luna mai  
nu știam că el adună lacrima vărsată-n lume,  
boabe de cristal albastre peste iriși, ochii mei  
nor plăpând purtat de vânt în văzduh încins de temeri.  
 
Cine să străbată calea într-un glob de apă vie  
să-ți redea pe chip lumina, să-mi înalțe-n astre zmeul  
peste-un timp rotit năvalnic, să-mi aștearnă-n palmă  
dorul alb-albastru negru flutur ?  
 
Am să-ți caut umbra-naltă și lumină am să-ți dau,  
te-ai ascuns în pragul nopții și-ntr-un dureros cuvânt  
într-o zi de azi, mai, trei… ți-ai acoperit suflarea  
florilor de luna mai, timp apus în verbul morții !  
 
Dor de tine, pe pământ, dor de tine, zmeu și flutur!  
 
TE ZĂREAM  
 
eu mă-mpleticeam  
 
prin gene  
 
coborând timpul pe schele  
 
ridicate-n replici triste  
 
puse-n fagure de stele,  
 
te zăream bătând poteca  
 
veșniciei dintre șoapte  
 
nu știam de-i vis  
 
aieve-i ?  
 
te-nălțai zburând prin  
 
astre.  
 
VINE IAR CRĂCIUNUL  
 
vine iar Crăciunul mergem toți la Vingard  
cu albe petale ninge peste tine  
ninge timpul tău intrat în vecie, copiii-au făcut  
un om de zăpadă, nasturi de cărbune, nas de  
morcov plâns, ochii de tăciune ca o rugăciune  
arde plita-n casă, căriga-i luată în tavan mai joacă  
flacăra durerii  
până adormim cu gândul la tine și-apoi la Iisus  
la renii care or să ni-l conducă pe Moșul în zbor  
cine știe, poate vii și tu, pom de iarnă nemeș  
s-aduci de la munte pentru Sărbători  
 
bunul mezel face, buna cozonac și-l numește struț  
pentru că-i colac, nimeni nu gândește că-i vreun  
animal  
vanilii cu rom, scorțișoară-n miere, bucuria iernii  
cu arome vine, mere coapte-n ler și nuci cu stafide  
ești și tu pe-acolo, nu te-oprești din lucru  
nu te-ntreb nimic liniștea nu-ți tulbur  
ești și tu pe-aici te-nvârtești într-una  
ca un titirez les mains dans les poches  
ba spargi lemne-n șură, ba-ți aprinzi țigara  
ba urci iar în pod după colț de lună  
pașii tăi grăbesc prin cotloane vechi  
ai găsit copilul care-ai fost deunăzi  
verde crud prin gene izvor tu aveai, copil  
cu părul bălai o măsea prindeai din mosorul  
vieții, o scoteai c-o ață  
„stai, mamă, s-o dau stelelor în noapte  
să-mi aducă alta mult mai tare-n colț  
vremilor ce vin să le dea norocul  
stai să o arunc sus pe țigla casei  
să-mi aducă-n dar dinți de diamante”  
 
stau și-ascult povestea gândul plâns în șoapte  
visul nu-mi ajunge vreau să te cuprind  
în duh sau în spirit, în gând sau cuvânt  
 
MOȘTENIREA MUNTELUI  
 
„Știi ? mă dureau imaginile încrustate în gând,  
vântul mușca stâncile dăruite fratelui,  
despletite de timp  
adevărul în derivă era neputincios, prin spațiile  
nedreptății, însângerându-mi ființa unită cu vremile-acelea -  
uriașii dinainte de timp. . .  
 
nu priveam… simțeam într-un puls haotic,  
cum vulturii discordiei planau peste muntele retezat  
de lăcomia fiicei, cu tăișul ascuțit, bumerang de orgolii  
neștiut al sufletului, re-te-zat la rându-i,  
nedreptăți sangvine, lăsând firul promisiunii paterne  
prin veacuri abandonată, neîmplinită,  
acoperită de lespedea înlăcrimată de stele.  
 
ORI ALTUNDEVA...  
 
Bucle de-ntrebări peste-al iernii vânt,  
simfonii andante încolțesc un gând  
dansând ritm de vals, Frederic Chopin,  
chihlimbar aprins inima-n gobelin  
verde crud prin gene izvor revărsai,  
în ritm de ninsori destin împleteai.  
 
În lăcașul vechi, lumini scânteiază  
relevări de sacru din veacuri veghează  
alegând iubirea, ne-am făgăduit  
și ne-am țesut anii cu fir de iacint.  
Hai să construim casa lângă lună,  
ori să ne-așezăm cuminți în lagună.  
 
Nu simțeam pe-atunci marmurele reci  
pe ape albastre tu gândeai să treci.  
Doctoru-mi șoptește diagnostic pus  
„Hotărârea-i luată de-acolo de Sus !”  
Părul tău la tâmple nici încărunțit  
în ziua de trei timpul s-a oprit .  
 
Spre zări siderale drum tu ți-ai făcut,  
visul să-ți închei cu-n fior tăcut.  
Să ne fi mutat într-o stea aprinsă  
și să fi găsit o cale ascunsă.  
Să fi construit din stele altare  
și să fi aflat leacul de salvare !  
 
Despre rostul casei vreau să mai vorbim  
rătăcind prin astre, tot să răscolim !  
despre cum e vremea, ne-nghite pământul ?  
cum e mântuirea, dacă plânge vântul,  
dacă mă mai plimbi pe lac cu șalupa,  
sau de vrei cumva să vezi Guadelupa .  
 
Dacă vrei să pun plăcintă la masă,  
ori să îți aduc lună nouă-n casă  
de-un colț să-ți agăți gândurile toate,  
să plutim noi doi, coji de nucă sparte  
pe-oceane întinse și pe mări albastre  
vântul austral ne poarte-n astre.  
 
Prin zăvoaie verzi în zile de iunii,  
pasul să se-afunde în liniștea lunii.  
Să ne cernem trupul în praful de stele,  
pe fund de oceane să-mpletim inele  
pe un nor de crini de vrei să plutim,  
ori altundeva mâine să pornim !  
 
EU NU-MI POT IMAGINA  
fragmente  
 
Hai să scriem tabla toată, stelele departe ni-s,  
analizele curg râuri, soare strălucește-n Nice,  
diamante de iubire mi-ați întins ca un covor,  
voi păstra în amintire aripa întinsă-n zbor.  
 
Noi scriam pe tablă scheme, cazuri, funcții, într-un dor  
de-a cunoaște exprimarea vântului sub cer cu nor,  
vă-ntrebam de genitivul complementului de loc,  
ridicați din umeri aer și cu chei dintr-un breloc,  
 
deschideați cerului poarta și intrați în infinit,  
vă-ntorceați de-acolo nuferi tot cu gândul la zenit.  
Profii, corectând caiete, note-au pus în CEC-ul vieții  
cunoștințele sculptate în credința libertății.  
 
Voi veniți la școală limpezi,bucuroși și cu mult fler,  
o decizie șocantă au luat stelele în cer:  
în sclipirile de Wake-up să plutească pe nori fete,  
vii la tablă, ghicești viața dintr-o floare prinsă-n plete.  
 
Însă „nihil sine Deo” ! și voința Domnului  
este ca fiece Om să-și găsească rostul lui,  
să-și înmulțească talanții, în Lumina moștenită  
cu abilități formate și competența țintită;  
 
Viața în afara școlii eu nu-mi pot imagina,  
doar ea știe proiecta cu mult tact și ordona  
într-un Tot al lumii noastre idealul social,  
sistematizat concentric, ascendent, cu potențial.  
 
Ne-au cerut dosarul galben scris la zi, iar la control,  
nu credeam noi că vreodată galbenul să aibă rol,  
cu bun-simțul calității am stat noapte-am completat,  
ucigându-l în tabele, cerul frunții înstelat.  
 
Am crescut în adevăruri într-un esprit de l’époque,  
eu aici fac referire doar la ce-am trăit, evoc  
abstractul imponderabil, istorii, morfologii,  
metafizicul poetic și imaginarul, știi….  
 
La catedră vezi misterul legilor nescrise-n veac,  
tot ce poți să scrii cu creta pe o tablă ca un leac  
este să-i înveți pe tineri să se-acomodeze blând  
adevărurilor care deschid ochiul lor plăpând.  
 
Devenirea e o forță în de iarbă fir crescut,  
în lumină și iubire dintr-un cer recunoscut,  
absolutul e în toate, în sonorități și gesturi,  
doar cu o privire-atentă! vezi tabloul plin de fluturi...  
 
Formatori de conștiințe în contextul cosmic dat,  
în esențe tari de mediu și natură, existență,  
fondul ontic, dinamismul pun vocații-n congruență.  
 
Somnolent ca un articol, hotărât, nehotărât,  
stă în bancă fără funcții un băiat mai abătut;  
uns cu mir privește fixul cum a fost și nu mai este,  
strategii el întocmește, nici din gene nu clipește,  
 
liniștit ca apa-n sticlă, și perlat precum un val,  
întrebări el formulează în absconsul abisal;  
iară noi mergem la Sală, conspectăm pe Montessori  
sau, mai nou, solenoidul, așezat sub casa scării.  
 
Școala este-n conținuturi zidul lumii-n temelii  
ea este acel Cumva ce punctează strategii,  
cu finalități concrete în linii conceptuale,  
într-un flux oral și scris, cu evaluări finale.  
 
Când ne-au convocat prin trestii într-o analiză SWOT  
puncte tari și puncte slabe aveam toți ca într-un vot  
invocații și simboluri, don de soi, mătăsuri fine,  
noi valorizăm iubirea în cunoștințe fluide.  
 
Am plecat și în excursii, cu adjective cu tot,  
timpuri vechi renasc în cronici și în firele de tort,  
noaptea vine pe-ndelete așezându-ne la somn,  
Dunărea să ducă fulgii pernelor rupte-n nesomn.  
 
Adjectiv în luminițe, potențându-le misterul,  
lumea prinsă-i în imagini, caracterul și cuvântul  
din oceanul de-ntrebări sau ivite chiar din lut,  
visele ni le măsoară și le urcă-n absolut.  
 
În campionatul școlii, joacă fotbal și băieții,  
fetele sunt antrenate de un an prosper în lecții,  
am venit și eu s-asist, mingea-n față mă lovește,  
nu contează, am luat premiul, cine bate mingea crește.  
 
Și pronume personale, „tu” sau „ea”, „voi” amândoi  
operați în analize forme reflexive-n „sine”; apoi  
noi vom învățadespre „toți”; „unul”, „altul”, „cineva”  
ca nehotărâte clare, iar – nimic - e „altceva”.  
 
Slide-uri puse-n power point, cursuri de formare-n Cluj,  
lecții grele, frig în oase, ceai de mentă peste ruj,  
conștiința e„substanță”, ea pulsează-înalt vibrant,  
ritmic pune-n ecuații tot Întregul rezonant.  
 
Nobil cavaler, verbul e nucleul oricărei structuri,  
vine în enunțuri, aducând misterul,  
vouă vi se pare greu indicativul,  
preferând visarea desenați iar fluturi...  
însă fără verb, un covor teluric lipsit e de zboruri.  
 
Gândurile-nalt vibrante schimbă lumea în esențe,  
dăm cuvintelor sonore energia-n confluențe,  
în acel climat de pace punem teorii in rem,  
noi mode(r,l)atori suntem, dăm soluții în sistem.  
 
Și elevii își dezvoltă potențialul personal  
- spirit creator și critic - cu un corp profesoral,  
ei deschid poarta puterii de-a fi omul înzestrat ;  
ce-a trimis pe lume Domnul, fie binecuvântat !  
 
Hai să scriem tabla toată, stelele departe ni-s,  
analizele curg râuri, soare strălucește-n Nice,  
diamante de iubire mi-ați întins ca un covor,  
voi păstra în amintire aripa întinsă-n zbor.  
 
În subiectivismul lui, onorabil, Adevărul,  
estetic și versatil vine-n clasă și Frumosul,  
cu priviri întrebătoare căutăm în Absolut,  
iar din colț de stea coboară Bucuria înscrisă-n punct.  
 
JOC  
 
stai în cămăruța tristă,  
frigul încă pietre crapă, iarna albă nu e dusă,  
iei în brațe puișorul, inima îi bate timpul  
îi vorbești despre luceferi, îl pui jos cu galben puf  
din scânteile de lună, ou de aur strâns în pumn  
nu mai mișcă aripioara, jucăria nu mai suflă  
 
iei un lemn și-l bagi în sobă , jaru-l aprinde  
subțire, apoi îl rotești prin aer  
cercuri se-nvârtesc aprinse, parc-ar fi cerul cu stele  
vine mama intră-n casă și cu ea un aer rece  
„ce-ai făcut?” te-ntreabă plânsă,  
văzând băț aprins în mână  
„uite, mamă, vezi rățușca după ușă nu mai mișcă  
vreau s-o încălzesc cu focul, s-o trezesc  
că-i adormită, eu am strâns-o cu iubirea  
vreau să-i dau un pic de viață  
 
știi tu, mamă, dacă moartea  
nevăzută-n casă vine, pe sub ușă se strecoară  
să ne ia din ochi lumina  
uite, mamă, dacă-nvârt bățul-n vârf lumină face,  
vreau din ea rățuștii mele să-i dau doar un bob aprins  
să-i pun în ochi strălucirea  
eu cred, mamă, joc în casă vine moartea și  
din timp mușcă flămândă, zile-nlăcrimate lasă.”  
 
printre astre în tăriile albastre doi luceferi, ochii tăi,  
strălucesc pe fruntea nopții, în vecia-nlăcrimată...  
 
SUIȘUL  
 
stai la masă, copile, cum să pleci flămând ?  
nu pot, mamă, vezi și tu toți copiii pleacă  
să se joace-n crâng  
cuiburi să găsească și-n ele o lume  
stai, copile-acasă, uite un lichiu... nu pot, mamă,  
plec  
să-mi joc și eu viața, tot ca alți copii,  
viața mea și locul, să-mi caut norocul,  
să urc și eu scara pe zidul durerii  
trandafirul negru  
stai aici cu noi, zidul este gol nici nu are geamuri  
labirintu-i greu  
am să plec, mă iartă, știu suișu-i greu,  
nu știu dacă tata de-o fi dat de spini,  
s-ar fi-ntors acasă, eu  
am plecat pe-un drum, de se-nchide-n stânci  
să m-aștepți senină  
c-o lumin-aprinsă și cu un lichiu  
 
CRUCIADA TURCOAZ  
 
sorbeam izvoare primare  
mă-nălțam în zbor de albine  
alergam pe Calea Lactee  
aflam centrum mundi în verde  
 
căutam pitagoreicul imn  
un timp cu argint de cascade  
uitam durerea-n platani  
nu știam d-un fior kantian  
 
rătăceam în pletele zilei  
nor lăptos pe cerul fântânii  
veneau cu luminile verii  
ploi reci în pleoapele lumii  
 
eram la răscruce de astre  
răscolind drumuri mov în destin  
un soare aprinde câmpia  
cu iris stins galben în vânt  
 
și eu complice în ev  
drum de fier cu patine grăbite  
gând ivit din umbrele negre  
levitam în roșu maglev  
 
pulsând în aorta din iarbă  
contemplam simboluri de nori  
linii albe pe cerul de gând  
ducipal Cervantes grăbea  
 
trec poteci sub torent de cuvinte  
văzduh cu vârtejuri albastre  
căi arse de curs valutar  
eu în ruina de țară  
 
idei și cărări în zigzag  
pe sângeriul de lună  
căderi și suișuri des cresc,  
în cruciada turcoaz  
 
NU EȘTI UN ROBOT  
 
de la o vreme poarta aceea  
e mereu închisă  
pentru miracol, cheia se mai potrivește,  
nici în sunet, nici în gând  
sau culoare  
sunt închisă definitiv pe dinăuntrul  
deznădejdilor mele,  
dincolo de râuri, de soare și de astre,  
vibrații ruginite, neconcordante, mă rănesc  
eu aștept  
 
nu mai aștepta,  
cuvintele nu mai vin la mine  
covârșitoare, drepte,  
abia le disting, încețoșate, trăiesc  
arderea visului,  
îmi spui, din care pot ieși  
doar dacă te jertfesc tăcerii  
ai făcut-o, cu degetele astea de android  
fără simțire  
nu am rostit niciun cuvânt, simțeam  
o durere nedeslușită pe care  
am reprimat-o, și totuși  
„you are not a robot”  
 
mă tem că moartea ne privește  
în oglindă...  
 
MĂ GÂNDESC LA TINE  
 
privește-mă și spune-mi  
că nu vrei să mă vezi cu cămașa asta  
de călăreț prin ape otrăvite,  
în acea zi de miercuri, cu nările  
în văzduh ca un zmeu  
credeam că voi zbura iar în  
tării albastre de fum, să câștig timp  
să supun distanța  
până la dorul tău, iată-mă încordat  
ca marea dezlănțuită  
prăbușit în gânduri ce-mi sunt asediate  
de tine  
mă gândesc la tine, îmi spui  
tu-mi știi ruga, îmi înțelegi pasul frenetic,  
mă împaci sub  
ploile acide, incerte drumuri  
uneori mă superi ca un joc pierdut  
și iar mă împaci cu un sunet  
pus în vorbele alea ale tale  
izvoare nesecate, cu o nonșalanță  
ce construiește  
strategii și câștigă războaie fără mine...  
 
totuși mi-e groază de ultimul zbor...  
 
CU VÂNT DINSPRE EST  
 
îngândurat, cu capul plecat  
în sensurile adânci ale cuvintelor  
în litera și vibrația lor, cu mâinile  
goale cuprind lumea și o țin la piept,  
nu vorbesc de teamă  
să nu trezesc un spirit căzut  
din proxima centauri pe  
o brazdă întoarsă de nor, ce se destramă  
 
auzul meu e tulburat de mugetul  
taurilor primordiali uciși de  
o pală de vânt dinspre est...  
 
însingurat, închizi filele cărții și  
privești spre celălalt ego...  
 
o să-mi construiesc un sistem metafizic  
peste cadavrul din suflet,  
precum Fernando Pessoa  
în care să încapă toate  
visele mele neîndrăznite,  
toate universurile mele nerostite  
și mă voi instala acolo,  
într-o cazemată inexpugnabilă  
doar cu tine, îmi spui,  
fie și pentru o zi, poate ultima...  
 
COLOANE DE FUM  
 
Se înalțau de fum coloane spre cer,  
purtând tristețea furnicii din ambră  
șuierat, un vânt viscolește-un mister  
coboară ușor un nor făcând umbră  
 
Mai vino la mine văpaie pe-o stâncă,  
c-un salt din înalt m-arunc în jăratec  
când lacrimi de rouă pot să încingă  
tot spiritul lumii întors în descântec  
 
Să-mi spui dacă timpul grăbit e pierdut  
să vină un strigăt de-amurg, ori de vânt,  
un cântec cu palmele-n ploaie am vrut,  
adorm între secoli c-o stea pe mormânt...  
 
DACĂ AI PUTEA  
 
dacă ai putea să-mi faci  
dintr-un gând poteci de stele  
să mă cațăr pân’ la lună  
pe o scară de nuiele sau  
poate, pe-un nor de fum  
ai putea oare găsi pentru mine  
o frânghie de alun,  
poate fi și de salcâm, să mă sui  
în carul mare într-un cui  
de păpădie să aprind, galben,  
pe cer felinarul de mister  
pus în aur de gutuie  
 
și-ai putea încă pe-un nor, să te faci  
din flutur alb în buchetul de zambile  
nopți și zile de suiș peste dorul  
de cuvinte ce nu mint, nici nu adorm  
 
încă mi-ai putea întoarce  
lacrima în roua rece de pe firele  
de iarbă, ai putea găsi o cheie  
să deschidă uși spre soare  
tălpi de plâns să încălzească,  
înghețate-n veșnicie prin zăvoaie  
cu nămeți strânși în uitare, viscoliți  
de dor prin ramuri și cu scorburi  
de-amintiri zăvorâte cu pelin  
 
te-aș ruga, dac-ai putea,  
să-mi împletești orele, fire toarse  
pe vecie în câmpie sau din trunchi  
de apă vie, vis aievea îmi zicea  
vei veni, dac-ai putea, pe un colț  
de stea pustie să cobori pe o zorea,  
pe un sfert de păpădie scuturată,  
cine știe?  
 
DESENÂND UN LORNION  
 
pe un petec de hârtie tu ai desenat subțire  
cu-un creion cu mină verde, clorofilă din câmpie  
de pe margine de drum, poate chiar de prin oceane  
de pe stâncă sau din soare strălucind în suflet blând,  
lornion cu dioptrie  
pus la ochi să vezi mai bine prin perdelele de fum  
amintiri de pus în stele și dureri făcute scrum  
pe mormânt adun acum ...  
 
o șopârlă trece iute printre firele de viață,  
înfioară ochiul morții ce credea că  
stăpânește-ncremenirea, piatra veșniciei,  
lutul, timpul și lumina, tu mototolești hârtia  
ce o strângi în pumnul iernii, înghețată  
în uitare și arunci la coș  
iubirea  
 
NOPȚILE NINSE  
 
mă arde lumina pe frunză de stea  
prin vii au plesnit ciorchinii de miere  
caisul dinsus se pierde-n perdea  
sub stele o ultimă lacrimă  
piere  
 
mai pâlpâie toamna-n amurg  
de parcă-un izvor coboară și cerne  
muguri de ger prin padini deplâng  
zile și nopți plânse prin  
gene  
 
în nucul din poartă vin corbii nătângi  
împrăștie veșted covorul de frunze  
cu reci mâini de ceață vii să mă frângi  
pictând cu albastru durerea pe  
pânze  
 
LA MARGINEA LUMII  

Tristețea de ieri din adînc a urcat,  
căci te-am așteptat cu vin cald  
reci unbre-au lăsat pe ziduri alunii  
și-n casă târziu ai intrat  
suflarea de vânt coborând peste sat  
o simt în sobă tăciunii...  
s-au așezat înghețate în geam  
stinghere raze-ale lunii.  
 
Tot memorând alfabetul durerii  
pe norul din iris am scris  
eu cred în poveste  
de mână-a mușcat pe fata plăpândă  
din vis  
un șarpe la marginea lumii.  
 
POVESTE  
Eu nu mai știu la Vingard drumul,  
tu mi-ai șoptit în suflet taina și  
cine să-mi înalțe zborul  
nălucă pleci, pe umeri haina.  
Cu gândul mă voi îndrepta  
spre lupii pustnici din Dumbravă  
Sibiul blând va lăcrima  
tu, flutur alb, urcat în slavă.  
Și cine să aprindă vraja  
volanului întors  
ard-Ving  
de parcă ai cuprinde coaja  
cu universul Stephen Hawking.  
Îmi trece viața, ars pustiul  
tu zmeu plecat în alte zodii  
și cine să asculte graiul  
rostit de stele-ascunse-n rodii.  
 
RITMURI DE TIC-TAC  

Viața noastră curge în ritm de tic-tac, peste tot prin casă ceasurile bat  
minutul exact, vibrația lumii ; să aflăm o gară unde-ajunge sigur  
trenul fericirii pe calea lactee din care răzbate gând de armonie, binecuvântat …  
sau un film romantic merită văzut la Wake-up, în centru, de la început.  

Avem întâlniri cu un rost pe lume, să ne construim drumuri ce deschid  
portaluri de cer, să răzbim prin temeri, să vedem mai bine locul nostru-  
-anume într-un univers cu mii de-nțelesuri .  
Sfertul academic pe ceas inventat e, la cuptor plăcinta treizeci de minute,  
să văd Paulista cam un sfert de oră, ori să mai vorbim .  
 
Ședința cu părinții mereu e la fix, lucrurile toate au un flux constant, doar  
planeta-și schimbă rezonanța Schumann, deci am pus prin casă ceasuri peste tot.  
În ramă de lemn , lângă o aplică mai mereu aprinsă, bate miezul zilei un  
ceasornic lup, iernilor albastre ce noi sensuri dăm ? corul bărbătesc din înalt  
se-aude? În bucătărie, un ceas mare, verde, bate ritmul vieții, amiaza fierbinte,  
gust de foi de dafin și arome verzi.  
 
Dormitorul poartă un ceas argintiu adus de departe , din uk de fiu, aiciel arată  
two minutes two two, intrăm pe youtube? Dincolo biroul; are prins în zid,  
alt ceas pus de mine, deși m-ai rugat cuie să nu bat, să păstrăm pereții pentru  
alte vremuri , dacă se-ntorc polii avem spații noi ! acum timpul trece cu un puls  
mărit, dulce s-a rotit ora de citit… istoria suflă peste Tărtăria,  
șapte mii de ani pe Mureș în aval.  
 
În camera mare unde stau copiii tic-tacul sporește „oda bucuriei” și pe hol  
mai sunt încă două ceasuri, pe laturi în „L” , să ne încadrăm în pătrar de lună,  
cu un android să mai stăm de vorbă, să aflăm de-i soare ori de mai vin ploi ?  
ce haine s-alegem, dacă e nevoie de un fulgarin ori de cisme noi ?  
Și-n sala de baie alt ceas de perete, e atent la timpul ce nu-l putem pierde.  
Văd secunda dusă, vine alt-asemeni, dar trist îmi răspunde și ea din trecut,  
unul absolut…  
 
Pendulul nu merge. Ceas–brățară n-am pe niciun perete, am văzut la alții,  
îl citesc atenți , numărându-și anii, fără ochelari… mai privesc și cerul  
pentru confruntare, gesturi ancestrale.  
De-o viață întreagă mă trezesc exact la ora setată plus sau minus cinci,  
sauf réveille-matin. Câteva minute nici nu mai contează, mentalul dictează  
și configurează timpul, spațiul, energia lumii prin gând rezonant.  
 
Am plecat într-un alt oraș, casa… am vândut-o ! cu ceasuri cu tot, am ritmuri  
exacte, sunt ceasornic viu!! Bine programat. Am plecat într-un alt oraș, casa…  
am vândut-o ! cu ceasuri cu tot, am ritmuri exacte, sunt ceasornic viu!!  
Bine programat. Și ceasuri de masă zis-deșteptătoare, le-am abandonat. Am o  
amintire păstrată-n cutie, frumos, cu cheiță, cifre aurii, un West Germany  
„Blessing” , de la tatăl meu, doar el m-a-nvățat cum să îl citesc, cât mai este ora  
sau quelle heure est-il ?  

Prin urmare, pe ceas nu citesc, mai bine privesc cerul reflectând, timpul  
mi-l setez, după ritmul propriu, pe același ax, I get to relax !  
 
Florica Patan  
14 noiembrie 2018  
Alba Iulia  
Referinţă Bibliografică:
PRIVIND PRINTR-UN LORNION / Florica Patan : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2876, Anul VIII, 15 noiembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Florica Patan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florica Patan
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!