CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Naratiune >  





SEMNE
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
SEMNE  
 
Pentru câteva zile, Moni a plecat la bunici la țară, undeva în Apuseni, nu mai fusese de multă vreme și acum avea o săptămână liberă, voia să-i vadă, așa cum făcea în fiecare an. Mai întâi la buni și apoi la mare. Buni era bătrână, dar o vedea frumoasă, pentru că era veselă și primitoare, așa cum sunt mai toți oamenii pe acolo, iar moșu’, cum se spune în zonă bunicului, era o carte de povești deschisă, știa toate legendele din partea locului, până la ultima piatră ce a prilejuit cine știe ce întâmplare miraculoasă… Povestea mereu trăgând din „pipă”, cum zicea buni unui chiștoc de țigară, care n-ar fi fost niciodată întreg…  
 
Într-o zi, vărul ei Alex a urcat-o mai mult cu forța în șareta trasă de Puiu, un cal brun al dispensarului din localitate „hai , că n-ai ocazia asta în toate zilele, nu te mai sclifosi !” îi zicea el râzând… „Ai auzit de caii Akhal-Teke ? să vezi acolo forță ! Cât sunt de rapizi și voluntari, Moni, o rasă apărută acum trei mii de ani, calul turkmen…A avut unul și François Mitterrand, președintele Franței…”  
 
Ce cursă de coșmar ! La început, credea că va rezista, apoi, când drumul o luă la vale, șareta a început să zboare ; Alex râdea și-l conducea pe Puiu cu siguranța celui care făcuse plimbarea asta de atâtea ori !  
 
- Dar dacă sare o roată, la viteza asta, tu mă auzi, Alex ! oprește, da’ ce supărare m-a pus pe mine să urc aici, cu un nebun ca tine, Alex, n-auzi ? tu râzi și eu mor de frică, nu vezi ? lasă că aici se termină prietenia cu tine !  
 
Păi așa ? știi bine că mi-e frică de cai, că am avut coșmaruri cu ei, îți bați joc ? las-o naibii mai încet și oprește, nu mă mai plimb… nu mă mai plimb !  
 
°  
 
- Degeaba râzi tu, îi zise după ce coborâră . Se așezară în umbrar la scovergi cu urdă, socată făcută anul ăsta... Alex voia s-o liniștească pe Moni, chiar nu crezuse că-i era așa de frică. Apoi continuă cu „Blazonul Turkmenistanului.”  
 
- Calul meu, calul Paradisului de care-ți zic, Moni, este auriu, cu reflexe metalice, parcă sidefat, alții sunt arămii sau argintii… nu sunt înalți, au o talie mijlocie, subțire, un metru jumătate aproximativ, acum i-a mai răspândit omul, dar creșteau în deșertul Karakorum, cu ochi rotunzi, în formă de amandă, o frumusețe, un cal fiabil, voluntar, sensibil, cum să-ți fie frică de un cal ? când e atât de prețios, nobil și inteligent…  
 
- Hai, lasă, continuă el pe un alt ton, mai afectuos, ce coșmar zici că ai, spune să te eliberezi… Și ce-ai mai făcut cu Dan ăla al tău, aseară, târziu, parcă am auzit ceva, v-ați certat până s-a descărcat telefonul, tu chiar nu vezi că nu merge, draga mea verișoară ?  
 
- Să-ți zic coșmarul, lasă-l pe Dan, nu mai am nicio treabă cu el, de data asta nu mă mai împac… Coșmarul îl aveam din liceu, mi s-a repetat de câteva ori, da’ știi ce e ciudat, nu l-am putut spune nimănui niciodată ! Uite acum îmi dau seama că tu ești primul căruia îi vorbesc despre asta…  
 
- Așadar, după ce că aveai așa un vis, te aflai și într-un blocaj de comunicare, nu pot să cred, ia zi-mi-l !  
 
- Da’ mă trec fiorii și-acum, deși nu s-a mai repetat exact de când m-am împrietenit cu Dan , erau doi cai, nu mai știu al doilea ce culoare avea, dar ăla brun roșcat, roibul ce păștea în apropierea locuinței noastre, știi tu locul, pe lângă garaje, se făcea că are o inteligență malefică, mă urmărea cu privirea, apoi țâșnea, vrând să mă prindă. Coșmarul începea în momentul în care eu urcam scările la etaj, urcam o scară cu o greutate inimaginabilă, forțe potrivnice mă trăgeau înapoi în josul scărilor, el se apropia de mine cu dinții ăia fioroși, de fiecare dată reușeam să intru în casă în ultimul moment, vlăguită de forțe și terminată psihic… Apoi, mă trezeam într-o baltă de apă, tremurând, cuprinsă încă de spaime, mă mir că nu m-am îmbolnăvit !  
 
*  
 
- Dan ? ce să-ți zic de el ? e vecinul căruia eu niciodată nu i-am aruncat o privire, ce, eu urmam finanțe și el, rocker în drum, n-are un studio, n-are nimic, n-a auzit nimeni de el, fără serviciu stabil, fără nimic, ce tupeu să mă invite la „concertul” lui, de fapt o nuntă, nu știu pe unde, tatăl său îi sugerase ideea să mă invite, hm ! doar cu o chitară după el, zdrăngănește toată ziua…  
 
Eh, ce-i drept are o voce splendidă, asta m-a atras până la urmă la el, „băiatul rău”… Ei bine, de atunci, nu s-a mai dezlipit de mine, iar eu am început în cele din urmă să am sentimente, un câmp de trăiri volatile, condensate în nimic, vezi bine ! doar teorii, muzică și timp pierdut, nu știu cum să-l schimb, să-l responsabilizez puțin, ce naiba, are treizeci de ani…  
 
- Nu, draga mea, nu mai responsabilizezi tu pe nimeni, ceea ce se întâmplă este o consecință a ceea ce ai făcut la un moment dat, o alegere greșită, o pistă falsă, dar e posibil să fi acționat, la nivel energetic, forțe potrivnice ție, de aceea nimeni nu te judecă.  
 
Acceptarea acestei situații, asumarea coșmarului și împărtășirea acestuia cu mine, toate astea te eliberează și deschid mai multe uși sau posibilități… tu porți răspunderea vieții tale și nimeni altcineva! în afară de asta, Dan nu poate fi oglinda ta, cum nici tu nu îl oglindești pe el, ci doar imaginea ce ai construit-o tu despre el și care te suspendă în dileme de nepătruns, atâta tot…  
 
Ai venit aici să te trezești, să zicem așa… și să -ți redobândești libertatea… Ai stat destul la granița dintre realitate și vis, nu crezi ?  
 
Și vreau să-ți mai spun ceva, universul ne trimite semne, dacă suntem atenți, roibul ăla din vis … a fost un semn, roibul – vecinul frumos, dar incompatibil, vezi bine ! stai liniștită, acum ești bine, știi, gândește-te cine e celălalt, fără culoare, tatăl său, cred. Energia din umbră, cel care a „proiectat” parcursul vieții tale, îți dai seama că i-ai permis așa ceva ? Invitația a fost iarăși un semn pentru tine, încă și mai puternic să te ferești, rezultatul ? un punct tare pentru el și un punct slab pentru tine… de acum el deține controlul, ok ! asta îți dorești ? tu ai judecat corect „ce tupeu are” , gândeai , dar n-ai acționat corect… certurile interminabile înseamnă alimentarea lui cu energie, de aceea te simți obosită și stresată… Pentru ce ai acceptat ? știai că nu e locul tău acolo, basta ! așa ai declanșat suferința, din care e momentul să ieși ! Și vezi că lecția se repetă, până se învață…  
 
*  
 
În ceair, doi cai pasc de câteva zile iarba crudă de vară. Plouase și plaiul întins de-a lungul râului Doamnei se înviorase cu iarbă. Vântul unduia sânzienele, iar mai spre râu, în locuri ușor nisipoase, crescuse siminocul. Fusese cândva pășune pentru cai, acum terenul gazonat ținea de spațiul public, în imediata apropiere a blocurilor, numai că nimeni nu știa de unde apăruseră cei doi frumoși roibi. Oamenii nu se preocupau, din moment ce nu făceau rău nimănui. Nu se știa de unde vin și unde pleacă seara.  
 
Doar Monica, dintre cei care treceau mai aproape, când se ducea la garaj în spatele blocului, să-și ia mașina, începu să comenteze prezența lor acolo.  
 
„Nu-mi plac deloc ! Și acum, încă doi !„  
 
Florica Patan  
 
iunie, 2015  
 
Pitești  
 
imagine internet  
 
Referinţă Bibliografică:
SEMNE / Florica Patan : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2756, Anul VIII, 18 iulie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Florica Patan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florica Patan
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!