CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Anunturi >  





CONCURSUL NAȚIONAL de CREAȚIE ARTISTICĂ pentru copii, mai 2018
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CONCURSUL NAȚIONAL DE CREAȚIE ARTISTICĂ  
 
ZÂMBET DE COPIL ÎN ZBOR DE FLUTURI  
 
- Partea a II-a -  
 
Ne continuăm călătoria însetați de spiritul înălțător, purificator, atât de luminos al copiilor, încredințați fiind că și noi vom fi la înălțimea așteptărilor acestora.  
 
Lucrarea 127, Dimitrie  
 
NOTA 10, pentru imaginație și optimism! Excelent scrisă!  
 
Călătorie în lumea aspirațiilor mele  
 
În esență, viața este un mozaic de gânduri, sentimente și speranțe, iar singura barieră este realitatea. Aceasta ne desparte de fantezie, de imposibil, de aspirații... Odată ce bariera imaginară se ridică, dorințele oscilează între nimic și absolut.  
 
Fiecare ne dorim să purtăm pe cap coroana reușitelor, prin munca noastră. Eu am un singur vis, o singură aspirație, aceea de a ajunge astronaut. Vreau să explorez universul infinit, să descopăr toate secretele pe care le ascunde, să ajung să văd planetele ce colindă prin spațiu. Singurul om care mă susține în permanență și-mi dă încredere că voi reuși este mama. Din ochii ei păstrez cea mai frumoasă moștenire, curajul. În privirea ei s-a pierdut, cândva, neștiut de lume, un cer albastru, infinit, al cărui văzduh este străpuns de privirea mea în fiecare zi, când îi văd chipul blajin.  
 
Pentru mulți oameni, orizontul este finalul, limita, dar pentru mine este  
 
de-abia...începutul.  
 
(...)  
 
Ca o dorință pierdută în negura timpului, racheta Appollo 14 este deja ajunsă în spațiu. Aterizez pe lună și observ pentru prima dată importanța gravitației... După o lungă călătorie prin univers, mă trezesc în garaj, cu ochii la macheta universului pe care o construisem în urmă cu câteva zile.  
 
Acum înțeleg că orizontul nu este o limită, imposibilul e posibil și că trebuie să facem ceea ce nu putem...  
 
Marineață Dimitrie  
 
13 ani  
 
Clasa a VII-a  
 
Palatul Copiilor Pitești, jud. Argeș  
 
Lucrarea Nr.128, Andreea  
 
Nota 10. Instanțe narative într-un tot unitar: artă a portretului și a dialogului, artă a descrierii, artă a narațiunii cu gradație, punct culminant și deznodământ fericit. Spațiul este un sat mărginit de o pădure a cărei magie farmecă pe copil.Timpul, nedeterminat, e aproape de prezentul nostru. Dar imaginarul proiectează imaginea pădurii în fabulos. Frumos! Limbajul acoperă MUNTENIA și Ardealul („pită”) într-un chip surprinzător de fain!  
 
ÎN INIMA PĂDURII  
 
(...)  
 
-Aşteaptă, priveşte. Pădurea e tăcută pentru cine nu ştie să o asculte. Pădurea are viaţa ei. Pădurea în sine e magia, şopti bătrânul.  
 
Şi, într-adevăr, acum Luca vedea, auzea, simţea bătăile inimii pădurii. Cerbii boncăluiau, adunându-se să bea apă de la izvorul limpede din poieniţă. Veveriţele săreau de pe o creangă pe alta în căutarea ghindelor, strângând provizii pentru iarna ce urma. Vulpile îşi terminau vizuinile construite ca să reziste frigului, iepurii cu blăniţa albă se pregăteau să se facă nevăzuţi sub stratul de zăpadă, porcii mistreţi îşi strângeau puii, aricii îşi numărau ţepii, ascunzându-se în tufişuri, astfel, toţi gospodarii pădurii se pregăteau pentru iarnă. Păsările călătoare plecaseră demult, numai cele de noapte se mai încruntau, sforăind printr-o scorbură.  
 
Luca privea atent în jur şi acum simţea căldura pădurii în suflet, şi, totuşi, corpul îi era rece şi începu să tremure.  
 
-Deja ţi-e frig, băiete? îl întrebă bătrânul. Stai să vezi de acum încolo.  
 
Şi atunci bătrânul vârî mâna într-o scorbură şi scoase o geacă de iarnă veche cu miros de ace de brad şi cu nişte buzunare mari şi largi. O îmbrăcă, îl luă pe Luca în braţe şi îl băgă în buzunar.  
 
-Acum ţi-e bine? râse bătrânul.  
 
-Aha... spuse Luca, dârdâind.  
 
Uşor, uşor peisajul se schimba din nou. Stejarii înalţi cu frunze gălbejite se prefăcură în brazi falnici şi verzi, iar din cer începură a cade câţiva fulgi de zăpadă. Aceşti câţiva fulgi au aşternut într-o clipită un covor alb sclipitor în care i se cufundau din ce în ce mai mult paşii bătrânului. Luca tremura şi se uita uluit în jur. Deşi acum pădurea tăcuse cu adevărat, se simţea suflul cald al vieţuitoarelor care hibernau vârâte prin scorburi şi vizuine. Totul era alb în jur, şi deşi ei înaintau, totul părea la fel. La un moment dat, printre crengile albe ale brazilor se zări un nor de fum. Imediat îşi făcu apariţia şi o căbănuţă din lemn acoperită şi ea de zăpadă. Avea o singură cameră, cu două geamuri cât o gaură de cheie, atât era de mică. Bătrânul deschise uşa şi îl mişcă pe Luca:  
 
-Băiete, hai jos, am ajuns. Aici o să-ţi fie cald.  
 
Luca se dezmetici puţin şi privi în jur. Se afla într-o încăpere micuţă cu pereţi din lemn îmbrăcaţi cu câte-o blană de vulpe sau porc mistreţ. Camera avea o sobă mare pe unul din pereţi, un pat micuţ lipit de altul şi o masă rotundă, joasă, cu două buturugi pe post de scaune, în mijloc. Bătrânul îl aşeză pe Luca pe una dintre buturugi şi, luând un tuciuleţ de pe sobă şi un castron de lut, îi spuse:  
 
-Hai, mănâncă, e ciorbă de păstârnac, e foarte bună.  
 
Luca nici nu-şi mai amintea că lui nu îi place păsârnacul şi termină ciorba dintr-o înghiţitură. Îi mulţumi pentru masă şi îi spuse:  
 
-E magica pădurea, am văzut. E o casă bună şi are şi viaţă, cum ai spus. Dar nu îţi e urât mereu singur aici?  
 
Afară se întuneca, iar soarele nu-şi mai reflecta lumina în zăpada de un alb imaculat. Totul dormea liniştit afară. Bătrânul îşi scoase încălţările, mai băgă un lemn în focul din sobă, se aşeză pe buturugă lângă Luca, oftă o dată şi spuse:  
 
-Ei, acum dacă m-ai întrebat, sunt nevoit să-ţi povestesc. Eu nu am fost întotdeauna singur aici. Pădurea a fost odată animată şi de oameni, nu numai de animale. Bărbaţii se adunau la vânătoare de porci mistreţi, iar fetele tinere culegeau ghebe şi urzici. Stăteam şi eu cu ei şi mai schimbam câte o vorbă. Într-o zi am văzut-o... Avea păr lung şi castaniu, împletit într-o coroniţă pe mijlocul capului, îmbrăcată în ie nouă, mai albă şi mai curată decât zăpada pe care o vezi pe geam, cu un şorţ roşu ca sângele şi nişte ochi albaştri, aşa ca ai tăi (...)  
 
Luca s-a dezmeticit şi şi-a dat seama că se afla la baza copacului din care căzuse. Fără să mai caute vreo explicaţie spuse:  
 
-Bunicul m-a salvat...  
 
De atunci pădurea a devenit iar animată şi de oameni, căci Luca o cutreiera în fiecare zi şi, devenind pădurar, i-a atras şi pe alţii s-o descopere. Chiar şi acum, când Luca şi poştaşul Radu, la rândul lor, sunt bunici, Luca încă îşi caută, îşi strigă bunicul, iar acesta îi răspunde prin foşnetul frunzelor bătute de vânt, prin bocnetul cobitelor de cerb, prin ciripitul păsărilor, căci, aşa cum pădurea a renăscut prin Luca, aşa şi bunicul a renăscut, dar într-o altă lu  
 
Popa Andreea Alexandra  
 
16 ani  
 
Clasa a X-a  
 
Palatul Copiilor Piteşti, Argeş  
 
Prof. Simona Marineaţă  
 
Lucrarea Nr.129, Ana.  
 
Nota 9,50. O lecție de viață dureroasă, scrisă cu sensibilitate.Bravo!  
 
Lucrarea Nr.130, Sara.  
 
NOTA 10 ! Pentru creativitate și originalitate absolută! Am intrat în lumea metafizică a imaginației și am simțit emoția unui mesaj de înaltă sensibilitate și intuiție artistică, legat de ideea de ÎNTREG, dincolo de viață și de moarte. Frumos!  
 
Copiii din stele  
 
Mă plimb… mă plimb… pe o stradă.  
 
Încerc să înţeleg de ce merg exact pe mijlocul străzii. Mă uit în stânga, dar nicio lumină nu este. Un zgârie-nor fura soarele. Nicio rază nu-l depăşea. Toate visele acelor copii se aflau acolo. Erau nişte vise colorate, dar pierdute odată cu speranţa lor de a evada din propria persoană. Pe cealaltă parte, totul era frumos. Toate dorinţele erau îndeplinite. Orice speranţă avea o cheie cu care să o deschizi, iar orice greşeală era iertată.  
 
Oamenii parcă erau din lumi diferite, dar împărţeau aceeaşi stradă. Aveau reguli diferite. În tărâmul din stânga erau interzise culorile. Copiii erau obligaţi să se îmbrace doar în negru şi alb. Fiecare zi era, pentru ei, un chin. După ploaie, tot ce-i liniştea şi le arăta că există măcar o mică minune era curcubeul. Ace de lumină care înseninau şi uneau cele două tărâmuri... Le uneau şi făceau un întreg. Un întreg mai frumos... (...)  
 
Partea ciudată este că un băieţel de şase ani tot la asta se gândea. Exista o conexiune între ei. Dacă unul rămânea fără idei şi celalalt la fel. Parcă erau gemeni despărţiţi la naştere, unul bogat, altul sărac, amândoi cu un suflet mare. Aceştia încercau să se întâlnească, dar era practic aproape imposibil. Aveau de trecut doar un singur obstacol. Dar, cum să o facă? Erau mult prea mici, trebuia un adult, un alt vis... Era nevoie să străbată o cărare lungă şi îngustă. Părea mai mult un coşmar decât un drum. Se numea “Calea Imposibilă”, fiindcă nimeni nu s-a mai întors de acolo. Lumea a încercat să-i sfătuiască, dar degeaba. Nu înţelegeau. Curiozitatea lor era un rău ce le făcea bine. Nu puteau scăpa. Nici măcar nu voiau să scape din închisoarea ficţiunii, lumea imaginaţiei.  
 
Primul puse piciorul pe o pavelă gri. Celălalt făcuse întocmai. Observară că acele bucăţi de piatră dispăreau încetul cu încetul. Aşa că o luară la fugă (...)  
 
Se gândeau că vor ajunge într-o lume fără graniţe. Vor fi, în sfârşit, liberi! Chiar dacă nu mai erau pe pământ… erau într-o lume perfectă. Era perfectul pe care nu puteau să îl vadă.  
 
Şi ce dacă s-au despărţit de realitate? Acum sunt unde nu se puteau gândi. Erau nişte ciudaţi, dar acum peste tot se auzea “Copiii din stele”!  
 
Stroe Sara  
 
12 ani  
 
Clasa a VI-a  
 
Palatul Copiilor Pitești, jud. Argeș  
 
Prof. Simona Marineață  
 
Lucrarea Nr.131, Sabina.  
 
NOTA 10, pentru o proză scurtă absolut minunată, ca o lecție despre zâmbet, în care aflăm că stresul, frica sau răutatea sunt bariere în calea zâmbetului, după cum spune băiatul-flutur, un personaj imaginar pe care îl percepem ca potențialitate în lumea unui ADEVĂRAT / FALS / sau POSIBIL, al copilăriei magice!  
 
Cora și Fabrica de Zâmbete  
 
(… )  
 
- Nu, nu, să nu cumva să faci asta! Știu că este hipnotizată, dar nu trebuie să iei în mână Bucuria Eternă. Ai putea chiar pieri! Și nouă ne este greu să nu o atingem, dar rezistăm. Tu știi cum se face un zâmbet?  
 
- Cum? a întrebat Cora încântată.  
 
- Amestecăm un bob din Bucuria Eternă cu puțin Diluant, apoi avem grijă să adăugăm Poțiune Zâmbăreață, care face Bucuria Eternă să se transforme într-un zâmbet, nu într-un râset. Apoi ungem zâmbetele cu lipici cu sclipici, iar fluturii le duc în lumea voastră.  
 
Fata a ascultat interesată explicația. Fluturele a condus-o pe un coridor lung, iar Cora a simțit cum din sufletul ei se deșira o ață cu greutate de lanț. Tânjea să ia Bucuria Eternă, dar știa că nu putea nesocoti sfaturile ghidului său și s-a smuls din starea aceea. Băiatul se opri la capătul unui coridor, unde nu era nimeni.  
 
- Promiți că ai grijă de el?  
 
- De cine? a întrebat buimacă fata.  
 
Băiatul cu aripi de fluture i-a întins o cutie legată bine cu fel și fel de sfori înnodate în diferite moduri. Cora își dădu seama că în cutie era ceva valoros, așa că nu-și putu abține curiozitatea și o desfăcu. Nu era nimic în ea. Sau…? se simțea brusc mai fericită, mai împlinită și mult, mult mai optimistă. Când se gândi la școală, nu-i veniră în minte teoriile complexe și notele mici, ci prietenii ei dragi care explicau alături de ea o problemă la matematică. S-a uitat la băiatul-fluture.  
 
- E un zâmbet?  
 
- Un zâmbet etern, a spus el. Poartă-l sănătoasă, Cora, și ai mare, mare grijă de el să nu ți-l răpească stresul, frica sau răutatea...  
 
Terzea Sabina  
 
10 ani  
 
Clasa a IV-a  
 
Palatul Copiilor Pitești, jud. Argeș  
 
Prof. Simona Marineață  
 
Lucrarea Nr.132 ...descalificat de Comisie.  
 
Lucrarea Nr.133, Bogdan.  
 
Nota 9. Spontaneitate, sinceritate și naturalețe!  
 
Lucrarea Nr.134 Bianca.  
 
NOTA 9, pentru descrierea jocului, cu simplitate și candoare.  
 
Lucrarea Nr.135, Alina.  
 
Nota 9, pentru surprinderea farmecului firesc, al jocului.  
 
Lucrarea NR.136, Andra.  
 
Nota 9,20. Pentru un poem-monolog adresat cu naturalețe copilăriei, cu zâmbet de copil în zbor de fluturi.  
 
Lucrarea NR 137, Nicolae.  
 
Nota 9. Un tablou plin de „culoare” , cum spui tu! Cu mai mult exercițiu de scriere, vei putea să le spui pe nume culorilor... în curând!  
 
Lucrarea Nr.138, Ionuț Turcu.  
 
Nota 9.90, pentru forța de cuprindere a realității exterioare și interioare, prin imaginar, frumos!  
 
Lucrarea Nr.139, Ionuț Turcu,  
 
NOTA mea: 9, 90, pentru ideea de identificare cu un flutur ce are conștiința propriei fragilități și pentru expresia poetică în linii concise.  
 
Lucrarea Nr.140, Cosmina.  
 
Nota 9,50, pentru versuri în care se reflectă conștiința națională și ideea de unitate a românilor.  
 
Lucrarea Nr.141, Georgiana.  
 
NOTA 9,50, pentru exprimarea sentimentelor patriotice cu sensibilitate.  
 
Lucrarea Nr.142, Antonia.  
 
Nota 9, pentru versuri patriotice, bine !  
 
Lucrarea Nr.143, Petru Rareș.  
 
Nota 9, pentru patriotism ardent, frumos !  
 
Lucrarea Nr.144, Emanuel.  
 
Nota 9,50, pentru iubirea de patrie și de străbuni, pentru îndemnuri de unitate și stabilitate.  
 
Lucrarea Nr.145, Alexandra.  
 
Nota 9,40, pentru scriere reflexivă despre copilărie, generații, timp, natură și efemeritate.  
 
Lucrarea Nr.146, Adelina.  
 
NOTA 10, pentru un eseu scris cu sensibilitate și inteligență emoțională. Un mesaj care atinge sufletul, precum un sunet de flaut, frumos!  
 
De la ieri la azi  
 
Brațul lui mai astăzi mă dezmiardă, îmi spune o poveste în timp ce își lasă degetele de o greutate infirmă să se plimbe prin părul meu atât de emotiv că primește o fărâmă de compasiune.  
 
Mi-a citit câteva rânduri din suflet și m-a privit în ochi, spunănd că o simplă mângâiere nu este de ajuns. Tot el mi-a adus o întreagă simfonie care este gata să-și mânuiască instrumentele după propria-mi voință. Nu mi-a plăcut niciodată să intru în firescul lucrurilor, așa că am lăsat micile viețuitoare, așezate într-o ordine neînțeleasă pe crengile tinere ale copacilor, să îngâne sunetele dorite. Mai mult de atât, mi-a trimis o multitudine de parfumuri pe care să le încerc. Prospețime, dulceată, revigorare, toate îmi iau cu asalt simțurile izbite de aceste miresme de-a dreptul copleșitoare.  
 
Strădania sa este în zadar. Gândurile mele, totuși, sunt într-o călătorie despre care nu știu cât va dura. La plecare au îmbrățișat toate aceste cadouri ale lui mai, pentru ca mai apoi să parăsească locul cu indiferență. Sunt prea nehotărâte, prea zbuciumate, ostenite de întreaga lor alergătură dintr-o parte a lumii în cealaltă. Am încercat să le spun de fiecare dată să se liniștească, însă niciodată nu au vrut să mă asculte.  
 
Banca ce stă la adăpostul unui nuc împovărat de ani, de vremuri vechi și noi, m-a primit acum, mi-a spus să mă simt ca acasă și să îmi las greutățile la intrare, astfel mi-am pus întreaga ființă în grija ei. Liniștea îi este tulburată de un clinchet de clopoțel, de un sunet serafic, de niște note scrise cu aur pe un portativ necunoscut. (…)  
 
Brațul lui mai se îngreunează, îmi pune presiune pe tot trupul, iar degetele sale par a vrea să-mi provoace cele mai teribile dureri de cap. Mintea îmi este într-o întreagă alertă, totul se mișcă într-o repeziciune nemaipomenită, iar respirația îmi este lovită de regretul unei bogății pe care am pierdut-o. Realitatea a alergat, m-a prins din urmă și mi-a șoptit în ureche faptul că am trecut la un alt nivel, lăsând în urmă copilăria.  
 
Ce suntem noi: eu și mica făptură? Suntem două povești, două destine, suntem un bujor uscat și un boboc într-o vază așezată neglijent pe o masă, suntem ,,acum” și ,,atunci”, două cântece, două vârste diferite.  
 
Sentimentul geloziei mă izbește cu violență, iar regretul începe să zgârie acolo unde rana este deja formată. Mi-am pierdut copilăria, vârsta de aur, naivitatea care mă făcea atât de fericită, zâmbetul atașat întotdeauna pe chip, am pierdut puterea de a nu vedea partea obscură a lumii căreia trebuie să mă adaptez. Mi-e dor să mă mulțumesc cu ceea ce am, să văd puținul ca fiind mult, să nu-mi pese de timp și trecerea lui prea rapidă, să știu că există doar ,,azi”, fără a mă mai gândi la ,,mâine”, mi-e dor să vin în parc nu pentru a putea medita, pentru a dori să fiu singură, ci pentru a savura din plăcerea jocului, descoperirea noilor lucruri alături de cât mai mulți ca mine. De ce este acum atât de greu să găsești un suflet la fel ca al tău? să găsești un suflet care să aibă aceleași camere și în ele să fie aceleași comori? Atunci era atât de ușor, ceva firesc, un lucru care făcea parte dintr-o lume ce ne-a fost dată doar nouă, celor mici și naivi, o lume căreia i-am construit ziduri subțiri pentru a nu se ciocni de un alt univers.  
 
Gata, este timpul să mă trezesc, trebuie să-mi urmez rutina a cărei prizonieră am devenit. Îi mulțumesc băncii pentru ospitalitatea sa, zilei de astăzi că mi-a oferit o lecție atât de prețioasă și dureroasă, îi mulțumesc orchestrei, îi mulțumesc lui mai, îi mulțumesc în șoaptă chipului angelic, zâmbetului de copil în zbor de fluturi.  
 
Sectiunea de creatie literara-Eseu  
 
Dinu Adelina-Cosmina  
 
Jud. Bacău, loc. Bacău,  
 
Varsta: 16 ani  
 
Colegiul “Mihai Eminescu”  
 
cl. a XI-a, prof. Cernat Loredana  
 
Lucrarea Nr.147, Georgiana.  
 
NOTA 9,40. O schiță (proză scurtă) despre limita dintre viață și moarte, dintre rațiune și compasiune, dintre tărie și fragilitate, dintre șansă și neșansă. Descrisă cu sensibilitate, problematica bolii împlică forța deciziei imediate, raționale, dar și latura afectivă, umană. Textul nu a fost revăzut și corectat de concurent, nici de profesor, lăsând erorile de tastare.  
 
Lucrarea Nr.148, Ariana.  
 
Mulțumesc pentru nr. de telefon, consider că este o glumă...  
 
NOTA 9,80, pentru o scriere care ascunde sub aspectul exuberanței adolescentine și a unei superficialități oarecum studiate (ai numai 11 ani! dar te plasezi ca personaj-narator, ceva mai sus, în imaginar, și scrii chiar un serial!), repet, care ascunde nonșalant amărăciunea, poate chiar nedreptatea unei adaptări la situații de viață dacă nu stranii, în orice caz, nemeritate! Bravo!  
 
Este evident că diamantul luminează timpul ! Aici se încheie călătoria mea, în care m-am întâlnit cu fantezia înaripată și spiritul carismatic al copiilor ce și-au pus în valoare personalitatea genuină cu autentic har scriitoricesc, dându-ne sentimentul ales, liniștitor, că literatura română este la adăpost, pe mâini bune !  
 
„Ce greșeală este să crezi că un copil, pentru că e mic, poartă în el visuri minuscule !” George Enescu.  
 
Prof. Florica Patan  
 
Alba Iulia, 31 mai 2018.  
 
Referinţă Bibliografică:
CONCURSUL NAȚIONAL de CREAȚIE ARTISTICĂ pentru copii, mai 2018 / Florica Patan : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2714, Anul VIII, 06 iunie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Florica Patan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florica Patan
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!