CAMERA CU TRANDAFIRI 

(ultimul buchet) 

Se lăsă întunericul,ca un fel de purificare a unei zile lungi,cu toate frumuseţile şi urâţeniile ei.În sfârşit,noaptea va veni ca o desfătare,odihnă şi linişte pentru el.Dar această promisiune se transformase într-o zvârcolire,aproape un coşmar,până când zorile se strecurau prin perdelele lăsate.Se trezi cutremurat de gândul că e ultima zi de şcoală, 

Se întreba neîncetat ce va fi după.Anii petrecuţi la şcoală alături de Ana au fost o bucurie inegalabilă. 

În acordurile unei muzici bethoveniene,care parcă le era dedicată lor,grupuri de elevi se fotografiau.Flori.lacrimi,bucurii,emoţii. 

Dan privi lung după Ana.braţele ei erau pline cu flori.Şi el îi cumpărase cel mai frumos buchet de trandafiri galbeni,pe care i-l dăruise tremurând şi stângaci.Ea,îmbujorată,îşi înfrână sărutul şi-l îmbrăţişă doar.De ce oare simţea el că era ca o ultimă îmbrăţişare? 

Până ieri,totul era atât de real,de nebunesc.Iubire?Adorare? 

Tinereţea lor şi iubirea e îngrămădită acum într-un album,ce poate va zace cândva ,prăfuit,într-un colţ de raft. 

După festivitate,cu buchetul mare în mână,Ana i se azvârli în braţe.El o sărută pe gură,pe ochi,pe frunte,pe gât. 

---Până ieri am fost copii.Azi am intrat în viaţă,îi spuse Ana lui Dan.Avem dreptul să ne iubim. 

Dan aproape nu înţelegea.Visa oare?Aiura? 

Alunecă uşor sub aşternutul făcut de ea,uimit,prostit ,ameţit. 

Iubire?Nu! Împlinire! 

În zori ,Ana a plecat devreme,sărutându-l şi lăsându-i un bilet.Îi dădea întâlnire în altă parte,unde închiriase o cameră.De ce?se întrebă Dan.De ce nu tot aici? 

Dar ,au trecut zilele şi Ana nu a mai venit.Plecase tocmai la Bucureşti,să dea examenul de admitere.În zadar i-a scris,în zadar a sunat.Gândurile curgeau năvală,fără speranţă. 

Dan avea inima frântă.Doar ea,Ana,îl făcuse fericit.Pentru el nu mai era o,,alta,,. 

Alina picase ca un trăsnet cu vestea.:Ana se logodise. 

Nu!Nu!Nu poate fi adevărat,îşi zicea mereu. 

Îşi plimba paşii de colo-colo,încercând să înţeleagă.Oare l-a iubit?Chiar l-a iubit? 

Chipul ei se topi ca o amintire caldă pe aburii oglinzii.Şi el îl îmbrăţişă pentru ultima oară cu privirea,plină încă de atâta iubire.Sufletul gol se prăbuşi peste ce-a fost odată 

Căci nimic nu va mai fi ca atunci...Ana...Numai ea... 

Uşa se-nchise în urma unei frumoase poveşti de iubire,lăsând loc--cel puţin pentru o vreme--SINGURĂTĂŢII. 

****Flori Gomboş****