CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poezie > Pamflet >  





Florica BUD - MIGDALE DULCI-AMARE (8): „PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ” (PAMFLET)

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Nu este om pe acest feeric pământ, să nu se nască, să crească şi să se mântuiască la gândul că oarecând, într-una dintre vieţi, va deveni laureat al Premiului „Nobel”. Nu contează în ce domeniu va fi încununarea respectivă. Pe acest fond fertil un juriu internaţional --- cuprinzând savanţii activi pe Terra, savanţii din Galaxia noastră şi din alte Galaxii, reprezentanţii extratereştrilor şi desigur membrii Asociaţiei Greierilor Mutanţi --- a hotarât ca celebrul binom al lui Newton să fie rebotezat. Ar fi şi cazul într-o lume a schimbărilor, redefinirilor şi reinventărilor. Adică dragul de el se va numi de azi înainte Binomul Newton-Basse. Desigur că lumea bună, nicidecum voi Provinciali Atentonţi Marmelodioşi, ştie de ce. O lume întreagă a auzit de minunatele realizările ale celui care va înnobila cu numele său, numele binomului lui Newton. Urmarea acestei recunoaşteri ar fi că, în viitorul apropiat pe numitul Domn Basse, îl paşte şi un Premiu „Nobel”... pentru literatură.  
 
Desigur că Domnia Sa ar fi meritat orice „Nobel” sau măcar cel pentru pace, dar din păcate toate sunt reţinute cel puţin pentru un deceniu. După cum ştim „Nobelul” literar nu prea are la cine să fie oferit. Ca urmare el a devenit un fel de premiu de consolare pentru cei rămaşi pe dinafară, adică pentru nominalizaţii celorlalte premii. Până la urmă nici cel pentru literatură nu este chiar de lepădat veţi sări asupra mea, aşa cum o faceţi măcar o dată pe lună, voi Slovenşi Mici De Mână Mari La Stat. Nu ne rămâne decât să îl felicităm pe Domnul B., mai ales că tot într-un viitorul nu prea îndepărtat îl va fi fiind păscut, iertat să îmi fie timpul verbului, şi un Pulitzer. Desigur invidia este prezentă în rândurile mele, dar la fel ca cea a confraţiilor mei, ea este constructivă. Ne păstrăm speranţa că şi nouă celor care traim, cu gândul, în America poate la un moment dat ni se va întâmpla o poveste frumoasă. Acum, unii dintre noi mai cârcotaşi vor cârcoti că domnul B, nu are operă. Cum să nu aibă operă, tot ceea ce ni se întâmplă bun în continuare în viaţa noastră bătută de Dumnezeu, se datorează acestui domn. Şi apoi Opera este ca şi scrisă, aflându-se pe suporţi magnetici. Există în ţară şi în lume multe edituri dispuse să le publice. Până să se usuce scrisul pe diplomele respective, gata şi tomurile.  
 
Domnia Sa are poveşti pentru copii, pentru adulţi şi alţi copii, cum îmi place să îmi numesc eu povestioarele, comedii, tragedii, tragicomedii şi romane de dragoste. Şi acum mai sunt unele şi chiar unii care suspină după viitor-trecutele poveşti, de amor nebun. Aş aminti pe duduile Zaraza ( Eşti un Demon din vis care tulbură minţi), Ecaterina( Ecaterino vede-te-aş moartă cu dric la poartă... Ecaterino vede-te-as vie în colivie la Văcăreşti). Nu cumva să o uiţi pe Paraschiva (Şi cât te-am iubit Paraschivo... ţi-am luat fată în casă.... să nu mă înşeli Paraschivo)! Mă atenţionaţi din nou, Melanco Tristifori Juanieni Dumneavoastră.Oricum versificatorii îndrăgostiţi ai secolului trecut erau de o cruzime înfiorătoare, încât bietele zeiţe ale amorului nu ştiau ce să aleagă, moartea sau viaţa în colivie la Văcăreşti.  
 
Să le lăsăm să îşi facă somnul de frumuseţe şi să ne întoarcem în epoca noastră banală dar plină de premii „Nobel”. Doar să întinzi mână să le culegi. Cum să nu câştige şi domnul B. unul chiar şi pentru literatură dacă pe lista cu nominalizaţii nu au fost cine ştie ce nume? Acelaşi Mircea Cărtărescu, îmbatrânind pe listă printre alţii mereu săltaţi. Să nu îl uiţi pe Stan Pătraşcu cel care mai scrie şi dincolo de mormânt epitafe pe crucile „Cimitirului Vesel de la Săpânţa”, îmi veţi forţa mâna voi, Natio Robus Gutainici; Madonna pentru viitorul cântec Aye, Aye, Aye, de pe albumul Yes, Yes, Yes. Ar mai fi fost un biochimist care nu prea a mai avut ce descoperi: S.I.D.A., cancerul şi tot feluri de gripe, au fost create, pardon descoperite şi vor fi fiind eradicate, iertare gramaticală vă rog, în viitorul îndepărtat. S-a rătăcit pe listă şi un fizician care a a adus o completare legii gravitaţiei. Adică el a demonstrat că legea gravitaţiei este valabilă doar în cazul merelor care nu au viermi. Şi cum ale noastre sunt doldora de ei iarăşi rămânem iarăşi de căruţa istoriei universale.  
 
Iarăşi va fi nevoie să se constituie organisme care să ne suprevegheze. Odată cu organismele internaţionale apar şi ONG-urile. În cazul acesta ele vor lupta pentru protecţia viermilor, nu cumva să consumăm merele atât timp cât viermii sunt încă vii. Desigur că ar fi necesare şi nişte ONG-uri care să îi extragă pe bieţii viermi decedaţi ca să îi înhumeze. Necesară ar fi şi o organizaţie tot civilă pentru elucidarea altei probleme strigente: De ce românii nu crează toate condiţiile ca viermişorii din mere să se transforme în fluturi? Desigur că întrebarea vă aparţine vouă Ionatanieni Rujifori Sâmbureenici, în toată gogomăneala ei. De ce atâta bătaie de cap când există merele europene, şi nu numai, care neridicând aceste probleme sunt perfecte pentru noi şi nici nu ar fi necesar ca savanţii, şi aşa stresaţi, să regândească legea Gravitaţiei.  
 
Asta dacă, domnul Nicuşor cel din pamfletul din februarie, nu a reuşit să salveze într-un fel sau altul viermii din merele româneşti. Vă aduc aminte că Sceneta cu salvarea viermilor face parte din piesa USR-istă „Cum vom salva România? „. Să nu mă întrebaţi dacă este vorba de usr-işti din U.S.R. sau cei din U.S.R, că ma apucă un mal a la tete din cauza labirintului în care mă aruncaţi. Este vorba de user-işti din U.S.R.-ul politic şi nu de userişti din USR-ul scriitoricesc. Iar Domnul Nicuşor, repet este domnul Nicuşor şeful lor şi nu cel din cântecelul Nicuşor avea o tobă, Bum bum bum....toată ziua vrei nu vrei bate tinicheaua ei.. Desigur că versurile nu aparţin domnului Mircea Cărtărescu şi nici nu sunt versuri traduse de el, versuri la care să îşi fi adus aportul, vă veţi simţi obligaţi să semnalaţi Trueri Truliluli Postmundus.Domnul M.C. îi este dator domnului B. Mult mai dator decât i-a fost lui Boby Solo sau Dylan, cum l-o fi chemând pe laureatul „Nobelului” pentru Literatură, 2016. Aşadar dacă l-a tradus pe suspomenitul laureat cu atât mai mult are obligaţia să îl traducă şi pe cititorul său fervent, era să scriu feroce, domnul B. Apoi are o mână bună, Domnul Cărtărescu ce traduce el, Nobel primeşte. Poate între timp va apare un nou Nobel, Nobelul Pentru Generozitate sau Nobelul Cedez Locul. Că s-a aflat până la noi şi până peste zece mări de generozitatea sa camaraderică.Se spune ca începând cu anul acesta vrea să scape de lastul Premiilor Naţionale care îl trag în jos, nefiind văzute cu ochi buni de cei de afară. Iar pentru cei câţiva ronişori nu merită nici măcar să îsi deschidă umbrela, dacă va plouă în ziua cu premiul.  
 
Pentru că nu vreţi să cedaţi şi de mila gurilor voastre căscate, vă voi explica un lucru dragi Gogomuri Ţepişori Anteportas. Apropo de domnul B., scriitor nu este cel care efectuează un act mecanic, împingând din greu un toc, un stilou sau un banal pix. Lucrul acesta este făcut de milioane de oameni, începând cu cei care scriu procese verbale, petiţii, cereri, declaraţii sau scrisori de dragoste. Un scriitor este un demiurg care clocloteşte de patimi şi idei grandioase, chiar dacă ele sunt doar în capul lor şi încă nu sunt scrise de mână sau calculator, aşa cum ar fi în cazul domnului B. Viitorul este al celor care îşi vor încredinţa produsulcreieropoetic sau prozaic dictând sau înregistrându-şi gândurile.Abia aştept ca scanerul găndurilor să fie fabricat în serie ca să îl putem achiziţiona şi noi. Iţi faci o selfie al creierului minut cu minut, şi iată cartea este gata! Dar, Domniţilor Inventatori Simpăticei , este vital ca lucrul acesta să se întâmple cât mai repede pănă nu ne pierdem ideile şi inspiraţia sau Doamne Fereste, creierul sa o ia razna dându-şi, Restart.  
 
Ce este binomul lui Newton-Basse sau teorema binominală? Să ne stoarcem şcolăreşte creierul. Este formula care furnizează dezvoltarea unui binom. Ce este un binom? Este o expresie algebrică constituită din suma sau diferenţa a doua monoame. Dar un monom ce este? Veţi întreba Algebriciosi Pro Fracţia. Gata! Fiţi drăguţi şi mai întrebaţi-l şi pe Nenea Nicuşor, că este de meserie şi ne poate explica că oricând binoamele se pot transforma în trinoame şi polinoame cu ajutorul multinominalelor. Este punctul în care m-aţi pierdut!  
------------------------------  
Florica BUD  
Baia Mare  
20 iunie 2017  
Referinţă Bibliografică:
Florica BUD - MIGDALE DULCI-AMARE (8): „PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ” (PAMFLET) / Florica Bud : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2362, Anul VII, 19 iunie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Florica Bud : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florica Bud
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!