CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poezie > Pamflet >  





Florica BUD - MIGDALE DULCI-AMARE (7): „ÎN FIECARE ZI MI-E DOR DE MINE, SAU CUM SE PREPARĂ SILVOIŢUL!” (PAMFLET)

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Este simplu să faci silvoiţ dacă ai prune. Dacă nu le ai, va trebui să îţi faci rost de ele. Nu s-a auzit încă niciunde pe glob că ar fi avut loc vreo… ploaie cu prune. Cu şerpi, da. Ploile cu broaşte ţestoase şi cu peşti au devenit o banalitate. Iar, “Ploaia cu… cârnaţi”, mă veţi întrerupe azi pentru prima dată, Corcoduşieri Omologaţi Ca Frunze, a fost înregistrată ca marcă pentru Nastratin Hogea, de către Anton Pann. Cel mai simplu este să faci silvoiţ, dacă eşti proprietarul de drept al unui prun. Sunt bune şi fructele vecinului, dacă ai procură de la notar pentru ele.  
 
Dar cel mai natural şi cistaş lucru este să le culegi personal. Orice fruct pentru dulceaţă, compot, peltea, gem sau sirop trebuie să fie cules cu dragoste. Cerinţele pentru a face silvoiţul-magiun personal sunt şi mai mari. Dacă emiţi un câmp odios în ziua culesului, te bântuie vreo undă sinistră sau te-ai certat cu nevasta, vecinul sau şeful, mai bine nu păcătui, pângărind roadele cu mâinile tale prin care se scurg energii negative.  
 
Cele mai bune prune pentru demersul nostru anunţat sunt prunele bistriţe. Pentru cine nu le cunoaşte, bistriţele sunt exact fructele prunului prezentate în abecedarul copilăriei mele, la litera P. Sper să nu fac confuzie de pagină cu vreo altă pagină din abecedarul celeilalte existenţe. În sfârşit, nu aş vrea să vă amestec în ghiveciul meu existenţial tocmai astăzi când ne-am propus să facem nu orice magiun, ci cel mai bun. Ideal ar fi ca prunele să fie culese dimineaţa pe rouă, aşteptam cu sufletul la gură intervenţia voastră, Drăgostoşi Armurieri Federali. Şi nu din orice prun, ci din cel plantat de tine, dacă eşti matur sau din cel sădit de alţii, dacă eşti doar un prunc.  
 
Îmi este dor de mine cea din grupul de copii care jucau “tupu”, adică de-a v-aţi ascunselea, pe uliţă şi mai ales în curtea şi după şura lelii Anica Babii. De ce din toate curţile o alegeam pe cea mai modestă? Este greu de explicat. Poate pentru că lelea Anica având mai mulţi copii şi fiind şi cea mai nevoiaşă de pe stradă, accepta să îi facem hărmălaie chiar sub geamuri. Mai era şi atracţia din vecini de lelea Anica, mărul cu mere dulci de la badea Aleisa din ogradă. Când spun dulci, nu mă gândesc la merele acrişoare pe care le găsim prin pieţele noastre tot mai greu lovite şi pe cale de dispariţie.  
 
Dulci sunt merele?, întrebi tu posibilă victimă, suprapunând dorinţa ta de a mânca merele poftite pe oferta realităţii. Dulci-s, doamnă dragă, şi mustoase. Din păcate nu erau aşa, erau dulci în accepţiunea vânzătorului. Apropos de doamne, azi am semnat un contract care avea doar câmpul „Domnul”. Desigur puteam să mă supăr pe cei care au înglobat femeile în marea clasă a bărbaţilor şi să nu semnez. Haide protestează Domnule, mă veţi îndemna la rele chiar voi, Uniformi În Ritm De Dans, voi cei care aţi înregistrat femeile şi bărbaţii într-o singură marcă: “Domnul”.  
 
Am semnat, mi se părea că aş căuta cearta cu lumânarea semnalând ciudăţenia. Cui? Celor care au redactat-o? Nu am acces la ei. Celor care mi-au trimis contractul cu menţiunea să mă grăbesc cu semnătura. Am lăsat să treacă de la mine, nefiindu-mi dor de mine, cea de curând certăreaţă.  
 
Rămăsesem în piaţa cu deziluzii şi cu mere acrişoare în loc de dulci. Mă gândesc că suntem tot mai puţini cei care ştim ce înseamnă un măr dulce; cel care este dulce de mic, iar când ajunge la maturitate, este extrem de dulce şi mustos. Să fii măr dulce nu mai este trandy, coole, era în copilăria mea cînd nu erau atâtea dulciuri la tot pasul. Desigur că dulceaţa mărului se transformă în fructoză, mă veţi avertiza Duioşi Ochelandri În Pândă, fructoză care se depune nici mai mult nici mai puţin decât pe talie, cine o are. Cine nu o are este în dezavantaj, riscând să i se depună pe burtă. Desigur că burta face tensiune, fie că aşa este legea firii, fie că posesorul ei se enervează când se vede în ochii celor din jur. Ochii celor din jur au devenit unitate de măsură, cu dreptul de a cântări fără represiuni.  
 
Decât să ne întristăm, mai bine ar fi să ne întoarcem la prunele noastre, eroinele afirmaţiei , „Nici nu ştie câte prune are în straiţă”. O lăsăm pe fetiţa care ţopăia mereu într-un picior, plină de energie, să mai joace tupu. Mai bine să ne fie dor de ea decât să ne plictisească, îmi recomandaţi de zor Cascăliformi Malflorieini Şi Arţag. Să mergem mai bine spre cea care împreună cu surioara ei culeg cu grijă prunele, păstrând codiţele acestora. Cele cu codiţă sunt cele mai bine plătite la Centrul de primire legume şi fructe. Mânuţele lor aşează cu atenţie prunele, să nu rămână urme pe suprafaţa pieliţelor sensibile, în lădiţele ce aşteptau cuminţi să fie umplute. Zilele de vară păreau nesfârşite, iar prunii nu prea înalţi, erau încărcaţi de rod. Cu greu se putea despovăra un prun într-o zi. Cele mai urâte şi fără codiţe erau folosite la silvoiţ. În vremea aceea silvoiţul fiind singurul lux dulcifer, se făcea în cantităţi mari în căldările de cupru târguite de ţărani pe te miri ce, de la ţiganii căldărari ce poposeau în fiecare an spre sfârşitul verii. Soseau în căruţele cu coviltir şi se aşezau la marginea satului. Nu îmi aduc aminte să fii existat teama că ei ar putea fura copii. Nu îmi aduc aminte nici de formula „dacă nu eşti cuminte, te dau la ţigani”. Ar fi un fals să folosesc cuvântul rom, deoarece nu îl folosea atunci nimeni.  
 
Abia aşteptam ziua cu silvoiţul. Unul dintre gospodari, probabil cel care era dispus să fie năpădit de vecini, copii şi şogori, se punea harnic pe lucru ca să facă instalaţia. O numesc aşa pompos, necunoscând vreun termen care să o denumească. Dar mai bine să o botez, simplu, silvoiţarniţa ori magiunarniţa. Gospodarul săpa un şanţ să zicem de doi metri lungime, un metru lăţime şi tot un metru adâncime. La un capăt se săpa vatra pe care se aşeza căldarea. Sub căldare fireşte se făcea focul. La capătul opus căldării se modelau scări tot de pământ, pe care stătea omul. Sistemul de învârtit era format dintr-un X de lemn care era fixat pe fundul căldării de un fus mai gros tot din lemn şi mai înalt decât căldarea. Lateral pe el se prindea o pârghie, care era manevrată de către proprietarul prunelor, vecinii şi neamurile cantonate în curtea gospodarului. Până la urmă, ca la fiecare clacă, oamenii se ajutau între ei.  
 
Frumoase obiceiuri! Alte vremuri! veţi găsi, prin comparaţie, cusur vremilor noastre, Onor Constatorieni Înveşmântaţi În Fumul Anilor. Până şi noi copiii aveam privilegiul de a învârti în silvoiţ, asta dacă eram cuminţi. Şi, Slavă Domnului, că cel puţin noi fetele Trif, ale lui Ionu Hedeşului, am fost!  
------------------------------  
Florica BUD  
Baia Mare  
7 decembrie 2016  
Referinţă Bibliografică:
Florica BUD - MIGDALE DULCI-AMARE (7): „ÎN FIECARE ZI MI-E DOR DE MINE, SAU CUM SE PREPARĂ SILVOIŢUL!” (PAMFLET) / Florica Bud : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2174, Anul VI, 13 decembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Florica Bud : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florica Bud
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!