CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Naratiune >  




Autor: Flori Bungete         Ediţia nr. 2967 din 14 februarie 2019        Toate Articolele Autorului

O VIAȚA DE OM (continuare)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
-Mamă, mamă, nu vreau să plec! Nu vreau să merg la Paris! Nu vreau la Pension. Mai bine mă duc la mănăstire. De ce nu mă trimite la mănăstire, așa a zis, așa să facă! 
  
Nu vreau să plec din țară. Nu vreau să plec așa departe! 
  
-Nu cred că ești în măsură să te împotrivești voinței tatălui tău! Ai fost nesăbuită o dată, nu-l provoca. Poate e ceva trecător, lasă timpul să curgă! Ileană, gândește-te bine! 
  
-Nu o să se răzgândească, sunt sigură, a vorbit deja cu mătușa Eftimia să-mi găsească un soț! Mai bine mă omor!, strigă din răsputeri Ileana, după care se aruncă pe pat, cu fața în jos, bătând amenințător cu pumnul în perne. 
  
-Da, asta am să fac! Mă omor! 
  
-Ba nu ai să faci asta! Ascultă-mă bine: nu lua decizii la mânie! Lasă timpul să curgă. E adevărat că roata vieții nu se întoarce, dar nici nu știi ce te așteaptă până nu se toarce și ultimul fir. Datoria fiecăruia e să aștepte! Numai singur Dumnezeu e în măsură să termine ce a început. Numai o ființă netrebnică și irațională se poate crede Dumnezeu! 
  
Ești tânără. Abia ai împlinit șaisprezece ani. De cele mai multe ori, o greșeală săvârșită la o vârstă fragedă, te maturizează, te călește pentru viață. De acum încolo, trebuie să cugeți și să cântărești . Să măsori de șapte ori și să tai o dată. Și acum, gata, s-a terminat cu mofturile! E bine așa cum a ieșit, mai zise coana Matilda, și își făcu o cruce mare în fața icoanei, însă de mulțumit, mulțumi în gând lui Arsenie...De ce? Avea ea un motiv bine întemeiat, motiv care o costase ceva parale! 
  
Ascultând vorbele mamei printre suspine și hohote de plâns, într-un târziu, Ileana se liniști și adormi. 
  
Dormi somn lung și odihnitor, până a doua zi spre prânz. Când ieși din cameră, umflată de somn și cu rochia ponosită, dădu nas în nas cu conu Iorgu. 
  
-Să binevoiești a mă urma în camera de lucru. Avem de discutat. Este cazul să o chemăm și pe mama ta să fie de față? 
  
-Nu, prefer să nu fie! 
  
-Oricum, dacă nu a fost cu ochii pe tine când trebuia, acum e de prisos. Nu îngădui nimănui să-mi nesocotească deciziile și ordinele de acum în colo. Deci, urmează-mă! 
  
Supusă, Ileana, intră și se așeză pe scaunul din fața biroului, stând țeapănă, cu sufletul la gură, ca un condamnat care își aștepta sentința. 
  
-Uite cum stă treaba, și țin să-ți spun de la început că nu te-am chemat să te întreb dacă vrei ori nu, ci ca să-ți spun că mâine pleci la Paris. Totul este aranjat! 
  
Ileana, parcă rămase fără aer, dar se ținu tare. Știa că era inutil să se împotrivească. Se hotărâse să lase timpul să curgă, ca un izvor la vale, care nu știe niciodată unde are să ajungă. Uneori se pierde în câțiva metri, înghițit lacom de un altul mai puternic, alteori, ajunge mare și voinic, înghițind el cu lăcomie tot ce-i iese în cale. Așa gândea, și gândea bine. Dacă nu pierise acum, de mânia tatălui, de rușinea satului, ori de dorul lui Codin, n-o să piară nici de acum înainte. Era hotărâtă să se întoarcă, indiferent cât timp avea să treacă până se ivea ocazia, și să-l găsească pe cel căruia îi făgăduise că va merge după el. Credea în mintea ei, că ,, indiferent cât timp” avea să fie un an, doi...cinci, șase...nicidecum, șaizeci de ani! 
  
***** 
  
Șaizeci de ani, bătuți pe muchie, trecură până când Ileana, după cum își propusese, se întoarse în sat. 
  
Conu Iorgu și coana Matilda, plecaseră demult la cele sfinte. Ileana, aflase de fiecare în parte, dar nu a venit să-i conducă pe ultimul drum. Știa că nu putea rămâne, trebuia să se întoarcă de fiecare dată, și mai bine renunțase. Orânduise totul în așa fel încât de înmormântări să se ocupe cineva de încredere. Tot acesta se ocupase și de casă, o vreme, până când, cu sau fără voia ei, casa a trecut în proprietatea statului, amenajându-se în ea, școala din sat. Nu era o pierdere prea mare. În comparație cu ce deținea, în Franța, prin...inevitabila căsătorie și prin moștenire, moștenirea mătușii firește, era...derizorie. Copii nu avea. La început, s-a bucurat, căci dorința de a se întoarce era arzătoare, și nu voia să facă pe nimeni să sufere. Apoi, după mulți ani, când și-a dat seama cât de greu e să fii ...singur în doi, au cuprins-o remușcările. 
  
Și mai tare, atunci când a rămas chiar singură, singurică, să-și numere anii și să măsoare...drumul spre casă. I se părea o călătorie grea, ținând cont de faptul că nici cu sănătatea nu ședea prea bine în ultima vreme. Însă... 
  
***** 
  
-Bună ziua, doanmă! Cum a fost călătoria? Dați-mi voie să vă iau bagajele și să vă conduc la mașină. E în spatele gării. Domnul primar nu a putut veni, m-a însărcinat pe mine. Sunt Ion, secretarul primăriei din comună. 
  
-Îmi pare bine, Ileana...Ileana și atât! 
  
-Cum doriți dumneavoastră, doamna Ileana. Să mergem, v-am pregătit, din ordinul domnului primar, o aripă a casei, cea care era în starea cea mai bună. Știți că de când n-a mai funcționat ca școală, s-a mai deteriorat. Dar cu ajutorul lui nea Vasile păduraru, tatăl domnului primar și al unor meșteri buni, e cât de cât locuibilă. La retrocedare era în stare mult mai bună, dar... 
  
-Nu-i nimic.Important este că o să fiu...acasă! Să mergem așadar. 
  
Ajunseră cam într-o oră. Când mașina opri în fața porții, inima Ilenei începă să bată cu putere. Ședea nemișcată, țintuită pe scaunul mașinii, cu sufletul la gură, ca atunci, cu mulți , foarte mulți ani în urmă, în preziua plecării, în fața tatălui său. Parcă se temea, să nu dea față-n față cu el în momentul când va deschide ușa de la intrare. Tresări învoluntar, când îl auzi pe Ion: 
  
-Dacă doriți, puteți coborî. Totul e în regulă, nu vă fie teamă! 
  
-Da, desigur, iartă-mă! Coborî, ajutată de Ion și se îndreptă spre poarta mică. Poarta mare, fiind într-un stadiu mare de deteriorare, nu mai putea fi deschisă, motiv pentru care, nu s-a putut intra cu mașina în curte. 
  
Se opri, uitându-se în jur mirată. 
  
-Câtă schimbare!, gândi ea. Nimic nu mai este ca înainte. Șaizeci de ani, o viață de om! 
  
Dacă curtea și casa sunt de nerecunoscut, cum o fi oare Codin? Dar oricum, nu contează, important este că este viu. Și sănătos, din câte m-a asigurat Vasile. 
  
Tocmai atunci, din spatele casei, își făcu apariția un munte de om, încă zdravăn și frumos la anii lui. 
  
-Bine ați venit coniță! Tot frumoasă! Cea mai frumoasă pentru mine! Vă divinizam când eram mic. 
  
-Și tu, tot frumos, că frumos erai și când erai mic! Aveai niște ochi! Ia să-i văd, la fel sunt. 
  
-Mai întunecați, de griji multe, dar la fel de ageri, mulțumesc lui Dumnezeu. Da, poftiți, totul e aranjat. 
  
-Mulțumesc, Vasile, să intrăm, oricum avem de vorbit! 
  
***** 
  
-Codine, eu sunt, Vasile! Trebuie să vorbim, ieși afară. 
  
-Bine ai venit, ce vânt te-aduce? De mult timp nu ai dorit să-mi mai vorbești. Nu te acuz, Doamne ferește, doar asta ne-a fost învoiala, dar mă mir acum, ce poate fi atât de important? 
  
-Am să-ți spun, dar mai întâi, vreau să-mi spui cum te simți. 
  
-La anii mei? Liber ca pasărea cerului, ager ca o căprioară, cei drept, mai bătrâioară, și sănătos, ca un tun din ”77! 
  
-Eiii, se vede treaba că m-am înșelat. Și eu care credeam că ai uitat să vorbești, iar tu ești pus pe șotii! 
  
-Să uit să vorbesc? Pasărea uită oare-a ciripi, lupul a urla și câinele-a lătra? Zi iute ce vânt te-aduce, că m-ai făcut curios. 
  
-Îți zic, dar lasă-mă un pic să-mi revin. Nici nu știu ce să mai cred. Bag seamă că ți-a priit natura și libertatea. Nu te dai pe unul ca mine! Mă bucur pentru tine. 
  
Fii atent! Nu pot să-ți spun mai multe acum, decât că trebuie să facem un drum împreună, până la Casa Pădurii. Ia stai, parcă te văd proaspăt ras și primenit! Așa-i? 
  
-Da, azi este ziua în care mă bărbieresc și mă primenesc. 
  
-Cam ciudat...Hai, să mergem, nu zice nu, e o surpriză plăcută. Îmi pare rău că nu pot să-ți spun mai multe. 
  
-Ciudat ești tu! Ce am de pierdut dacă nu merg? 
  
-Nimic, ai pierdut deja șaizeci de ani din viață prin coclaurii ăștia. Câțiva în plus, ce mai contează? 
  
-M-ai făcut curios! Calc peste toate jurămintele și merg. 
  
-Hai, acuș ajungem!, zise Vasile, și porniră la drum. 
  
Ajunserără în apropiere de casa pădurii, la vreo treizeci-patruzeci de metri, când Vasile exclamă: 
  
-Mai să fie, trebuia să verific ceva puțin mai în spate, și am uitat! Mă întorc. Nu mă aștepta, intră în casă și omenește-te. E o sticlă cu țuică pe masă. 
  
-Tot... 
  
-Tot din aceea din care ți-am adus un litru anul trecut, și bănuiesc că mai ai și acum din ea. 
  
-Ai ghicit, cam de un deget pe fundul sticlei. Sunt ...cumpătat! 
  
-Nu ca alții vrei să spui! Hai, mergi în casă, vin și eu imediat. 
  
Casa Pădurii, nu era prea mare. O tindă și o odaie. Tinda ținea loc și de bucătărie. Nici nu trebuia mai mare, pentru o singură persoană. 
  
Codin intră, parcă temător să nu deranjeze ceva. Nu mai intrase într-o altă casă, în afară de coliba lui de...Avea dreptate Vasile, de șaizeci de ani! O viață de om. Văzu sticla pe masă, o apucă de gât, luă un pahar, și dădu să toarne în el. 
  
-Să pui și pentru mine unul, se auzi din cadrul ușii de la odaie, un glas de femeie. Codin, speriat la început, vru să o ia la fugă, dar parcă picioarele nu-l ascultau. Ultima dată când auzise glasul acesta, îl îndemna la fugă: 
  
,,-Fugi, Codine, fugi! Am să vin după tine!”, auzi răsunându-i în urechi. 
  
-Ileana?, îngână el cu glasul sugrumat. Ai venit? 
  
-Am venit, Codine, și n-am să mai plec niciodată, zise aceasta venind spre el, lipindu-se de pieptul său. Am venit, așa cum ți-am promis! Că a trecut atâta timp, nu a fost vina mea. Am răbdat și am sperat... 
  
-Iar eu, te-am chemat și am așteptat! Dorința a mai arzătoare, a fost să nu închid ochii până nu te mai strâng măcar o dată în brațele mele. 
  
De-aș fi putut întoarce roata vieți.... 
  
- Roata vieții nu se întoarce,Codine, dar nici nu știi ce te așteaptă până nu se toarce și ultimul fir. 
  
SFÂRȘIT 
  
Referinţă Bibliografică:
O VIAȚA DE OM (continuare) / Flori Bungete : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2967, Anul IX, 14 februarie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Flori Bungete : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Flori Bungete
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!