CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  




Autor: Flori Bungete         Ediţia nr. 2247 din 24 februarie 2017        Toate Articolele Autorului

ÎNGER SAU DEMON Partea a doua, CAP II
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CAPITOLUL II 
  
După o săptămână, au fost anunțați că s-au găsit trei locuințe care ar putea să le îndeplinească condițiile cerute. Au stabilit ziua în care să poată să meargă pentru a le vizita, invitând cu ei și pe soții Petrescu. 
  
Erau amplasate în trei zone diferite. După ce le-au vizitat pe primele două, nici unul dintre ei, după numeroase discuții nu a fost interesat în mod deosebit de nici una dintre ele. 
  
Când au ajuns la a treia casă, inclusiv copiii au avut o anume reacție. Probabil au avut impresia că au fost duși într-un parc nou. O curte mare cu alei frumos amenajate, cu foarte multă verdeață, o casă , nu prea mare dar foarte luminoasă și funcțională, o terasă cochetă care dădea spre o piscină mică, însă cu o formă atrăgătoare, un spațiu care putea fi amenajat cu ușurință într-un loc de joacă, și lucrul cel mai important pentru Maria, care a făcut ochii mari la vederea ei, avea o cușcă pentru câine, asemănătoare cu cea din curtea lor de la țară. Cel puțin ea, s-a îndrăgostit instantaneu se acel loc! La fel cum s-a îndrăgostit de Victor când l-a văzut pentru prima dată. Își aduse aminte și zâmbi larg, cu toată fața. 
  
Victor îi surprinse reacția și o întrebă: 
  
-Îți place? 
  
-Foarte mult, cred că e ceea ce-mi doream, dar n-aș fi putut niciodată să exprim în cuvinte. Ție? 
  
-Firește, mai ales că ție îți place așa de mult, și apoi , mai e și reacția copiilor: deja se simt ,,acasă”! 
  
O să vorbesc cu doamna să redacteze actele cât mai curând posibil, iar eu o să merg chiar mâine la bancă. Pregătește-te pentru un nou început! Și o sărută lung , de față cu toată lumea. Se opriră din sărutat doar atunci când auziră în spatele lor un ropot de aplauze, după care izbucniră cu toți în râs. 
  
Primiră felicitări și urări de bine după care plecară, mulțumiți de achiziția făcută. 
  
Stagiunea fiind încheiată, Maria și-a organizat timpul în așa fel încât să petreacă cât mai mult timp posibil alături de copii. Aproape în fiecare zi ieșea cu ei în parc, însoțită firește de bonă. La locul de joacă al copiilor interacționa și socializa cu persoane de diferite vârste și categorii sociale. Nu cunoștea pe nimeni la început, însă pe ea o recunoșteau foarte mulți și o întrebau cu mult respect: 
  
-Nu vă supărați, dumneavoastră sunteți doamna Maria Stănescu, actrița? , la care ea răspundea : 
  
-Da, dumneavoastră cum vă numiți? și după ce –i afla numele spunea bucuroasă: 
  
-Încântată de cunoștință! și bineînțeles că de fiecare dată găseau și teme de conversație , fie că persoana respectivă era o mămică, o bunică, un bunic, o bonă sau un simplu trecător. 
  
Altădată, situațiile deveneau chiar comice, când cineva o aborda și-i spunea nonșalant: 
  
-Ce bine semănați cu actrița aceea, Maria Stănescu, o cunoașteți? Sau sunteți cumva surori? la care Maria răspundea râzând: 
  
-Desigur, o cunosc foarte bine! Dacă vreți vă fac cunoștință și dumneavoastră și întindea mâna recomandându-se: Maria Stănescu, actriță! Cu cine am plăcerea, răspuns la care cei mai mulți rămâneau fără cuvinte. 
  
Da, Maria Stănescu, deoarece pentru scenă își păstrase numele de fată. Așa o cunoscuse publicul și așa trebuia să rămână. 
  
Aceste ieșiri în parc cu copiii erau pentru ea minunate clipe de fericire. Se simțea din nou copil . De multe ori așezată pe câte o bancă mai retrasă, singură, închidea ochii și lăsa imaginația să lucreze. Se vedea din nou copil în sat, la joacă alături de prietenii ei din copilărie. 
  
-Ce vremuri! gândea Maria și ofta adânc.........De cele mai multe ori din visare o trezeau copiii care veneau lângă ea strigând-o: 
  
-Mami, mami, hai să ne jucăm, hai vino! și bineînțeles, niciodată nu erau refuzați. 
  
Dar ,,vara Mariei” nu a fost petrecută numai în parc. Nu, nici pomeneală! A fost o ,, vară plină”. 
  
În scurt timp au intrat în posesia casei , mutându-se într-un timp record ajutați de foarte mulți prieteni apropiați. Cu ajutorul lor au reușit să-și amenajeze casa în așa fel încât fiecare colțișor era o încântare. Tot spațiul era funcțional cu un aer modern dar în același timp cald, familiar. Era o casă în care se simțea încă de la intrare bucuria de a trăi, liniștea și pacea interioară a celor care o locuiau. Soții Petrescu s-au implicat cel mai mult, fiind în timpul mutării mai mult acolo decât acasă la ei. Și asta le făcuse mare plăcere. Se simțeau în adâncul sufletului împliniți, bucuroși, se simțeau părinți și bunici! 
  
Mutarea în casă nouă a fost marcată de o mică-mare petrecere. La început s-a dorit a fi ceva restrâns , dar în momentul în care au făcut lista invitaților, erau cu mult mai mulți decât crezuseră ei. Noroc cu terasa și curtea mare unde au putut amenaja un spațiu de vis. 
  
Părinții Mariei au venit și ei cu câteva zile înainte, astfel că Ioana s-a putut ocupa de ultimele pregătiri, alături de d-na Petrescu și bona Irina. Bunicii, nu au putut să vină dar au avut grijă să trimită un cadou de ,, casă nouă”. În momentul când l-a desfăcut, Maria a început să plângă spre uimirea celor din jurul ei. Primise o icoană. Cea mai de preț icoană din casa bunicilor, o icoană lucrată într-o manieră unică, ceea ce o făcea specială. Specială mai ales pentru ea. Era icoana la care Maria se închinase pentru prima dată! Și...ca o ironie a sorții, reprezenta pe Sfântul Gheorghe omorând balaurul! Deci lacrimile ei erau cât se poate de firești, pentru ea, nu și pentru ceilalți. Pentru că ,,ceilalți” sau mai bine o mare parte dintre ei nu cunoșteau multe întâmplări din viața Mariei... 
  
Curgeau lacrimile pe fața ei ca atunci, în copilărie , când plângea de dorul tatălui iar bunica o strângea cu putere la piept și o săruta pe amândoi obrajii spunând: 
  
-Gata, a trecut, hai nu mai fi tristă, bucură-te de orice clipă, Dumnezeu e cu tine! ...și parcă o simți pe bunica sărutându-i obrajii și dintr-o dată începu să zâmbească strângând icoana cu putere la piept , gândindu-se în același timp unde ar fi locul cel mai potrivit din casă pentru a o pune? ...iar răspunsul îi veni instinctiv în minte: camera copiilor, unde se vor putea ruga și închina la Dumnezeu în fiecare seară , la fel cum a făcut și ea . Și era convinsă că Sfântul Gheorghe avea să-i ocrotească și să fie mijlocitorul între ei și bunul Dumnezeu! 
  
Îl rugă și ea pe Domnul , cu toată puterea gândului, convinsă fiind că o ascultă, să le dea bunicilor sănătate multă, bătrâneți ușoare, iar în ceasul de pe urmă, aripi să zboare la cer. Dintotdeauna fusese convinsă că bunicii ei vor ajunge în Rai și vor sta la masa Domnului alături de sfinți. Așa credea ea că sunt sfinții din cer: buni, blânzi, îngăduitori, ascultători, povățuitori, darnici și nu în cele din urmă, iertători. 
  
Se reculese și mulțumi tuturor pentru plăcerea de a le fi alături în aceste momente, ei și lui Victor, pentru urări și pentru daruri. Au primit o grămadă de daruri, care de care mai frumoase și mai utile, de la oameni pe care ea personal îi cunoștea , dar și pe care îi vedea pentru prima oară. 
  
Între timp, Victor își formase o echipă de oameni ,, unul și unul”, avocați competenți, cu experiență și recomandări solide, care susținuseră și rezolvaseră procese grele, într-un cuvânt, o echipă de profesioniști! Și cum era și firesc, fuseseră și ei invitați, iar pentru Maria o încântare să-i cunoască. 
  
Cu toate că inițial renunțaseră la toate planificările pentru concediu , după petrecere, mama Mariei veni cu o propunere neașteptată: 
  
-Dragii mei, poate ați observat sau nu, dar noi nu am adus nici un cadou. Însă, vi-l oferim acum, și vă spun de la început, nu acceptăm nici un refuz! Vă faceți bagajele și plecați unde vreți voi, pentru o săptămână, singuri, fără copii. De ei, ne ocupăm noi: mai rămânem până la întoarcerea voastră din concediu.Nu vă faceți griji, ne vom descurca, doar avem ajutor de nădejde, și privi spre d-na Irina care făcu un semn discret de confirmare. 
  
Înțelegând că lucrurile erau deja aranjate, Maria spuse: 
  
-Mulțumim din suflet, ăsta da cadou, vom pleca mâine la....și se uită spre Victor, iar când privirile li se întâlniră, răspunseră amândoi în același timp:... Brașov! Căci unde altundeva se puteau simți ei mai bine?! Acolo unde a început povestea lor de dragoste. Și ce mai poveste....... 
  
A doua zi, dis de dimineață, plecară spre Brașov. Discutară pe drum multe, vrute și nevrute, nici nu simțiră când a trecut vremea și s-au trezit în oraș dar nu oriunde, ci în fața pensiunii unde se cazaseră în urmă cu câțiva ani. De atunci, nu mai merseseră niciodată la Brașov, însă, acum instinctiv, ajunseră de parcă ar fi mers pe drumul acela zi de zi. Și să mai zică cineva că Dumnezeu nu există! Orice ar accepta Maria, dar această afirmație , nu! Ar fi avut o mie și una de argumente ca să-și susțină cauza. 
  
Spre fericirea lor, au găsit o cameră liberă, cea în care locuise Victor, ceea ce a adus în plus un moment de mare bucurie, s-au instalat și au pornit să colinde orașul. Primiseră la plecare o sumă considerabilă de ,,bani de buzunar”, așa că își puteau permite orice ca să se simtă bine. 
  
De cum ieșiră din pensiune, pașii îi purtară centimetru cu centimetru prin aceleași locuri, pe unde își trăiseră începutul minunatei povești de dragoste. Au retrăit amintiri frumoase care vor rămâne veșnic în mintea și sufletul lor. Și au avut firește grijă să le împrospăteze. Au mers îmbrățișați pe străzi, s-au sărutat în același loc unde s-au sărutat prima oară, au mers în aceleași locuri minunate aducându-și aminte de tot ce au trăit în acele zile de neuitat. 
  
Cum poți uita vreodată primele clipe de adevărată fericire? Cum poți uita oare prima îmbrățișare pasională, primii fluturași în stomac, primul sărut? 
  
A fost o săptămână de vis! Dacă nu ar fi fost telefoanele date regulat pentru a fi la curent cu ce se întâmpla acasă, ar fi crezut că s-au întors în timp, și vor lua povestea de la capăt. 
  
-Oare aș putea, gândea Maria în sinea ei, dacă aș mai retrăi o dată acest început să fac in așa fel încât să 
  
nu mai sufăr, să am parte numai de clipe de fericire? ...după care își răspundea : 
  
-Cred că acest lucru ar fi imposibil! Cum ar spune bunica, Dumnezeu te încearcă. Puterea de a merge mai departe , de a învinge și de a fi fericit e în noi. Și fericirea, ca orice pe lumea asta, are un preț. Și acela se numește ,, sacrificiu” . Când și în ce mod trebuie plătit, numai Dumnezeu știe! 
  
Și ...cu voia Domnului, săptămâna se sfârși, iar ei au fost nevoiți să se întoarcă acasă. 
  
Bucuria revederii a fost mare. Toți ai casei s-au bucurat de întoarcerea lor, inclusiv Pufi, care nu știa ce să mai facă pentru a le atrage atenția asupra lui. Cine era Pufi? ..cadoul soților Petrescu, care au crezut de cuviință să aducă un locatar pentru cușcă! ...și bineînțeles, l-au acceptat ca pe un nou membru al familiei. Era mic și drăgălaș...nevoie mare! Copiii îl adorau erau nedespărțiți atât în curte cât și în casă. Iar el, Pufi, nu știa ce să facă ca ei să fie veseli mereu. 
  
Maria și Victor se întorseseră acasă odihniți, plini de energie, revigorați și mai îndrăgostiți ca oricând. 
  
Plini de speranță și optimism se lăsară purtați de valurile vieții, cu bune și cu mai puțin bune, dar cu voia Celui de sus , le dovediră pe toate. 
  
Cei mici au intrat la grădiniță, mai apoi la școală, cum era și firesc, alături de ei au trecut prin fiecare etapă, s-au bucurat și au suferit împreună, ca în orice familie, au mers la sebări, savurând fiecare reușită, și nu au fost puține, i-au vegheat când au fost bolnavi, i-a consolat la fiecare căzătură de pe trotinetă și mai apoi bicicletă, le-au tratat și oblojit fiecare julitură, au serbat zile de naștere și onomastici alături de cei dragi, ce mai, au avut multe de făcut. 
  
Iar în paralel cu toate acestea, Maria și-a continuat cariera, reușind să se mențină în formă pe tot parcursul anilor, primind cele mai bune roluri pe care le-a interpretat fenomenal. Victor de asemenea , alături de echipa lui de avocați au avut cele mai mari reușite din breaslă. Toate acestea , pe lângă multe altele au făcut să se considere cei mai fericiți oameni din lume, și cei mai norocoși. Pentru că au avut norocul de ai ține Dumnezeu aproape de ei, sănătoși și sfătoși pe toți cei dragi: bunici, părinți, soții Petrescu, prieteni ....pe toți cei pe care ei îi iubeau și respectau în egală măsură. 
  
În toți acești ani, au avut grijă să-și educe copiii în așa fel încât să le insufle dragostea de țară și de frumusețile ei. Au plecat în concedii și excursii peste tot: la munte, la mare, în deltă, au vizitat toate mănăstirile din Moldova, frumusețile Bucovinei, ale Maramureșului, Valea Oltului și Valea Prahovei, Rezervațiile Naturale, lacuri, peșteri, trecători, Vulcanii Noroioși, ...toate vestigiile și edificiile culturale din București și din alte localități....într-un cuvânt, tot ce se putea vizita. Și așa, rând pe rând......... 
  
Referinţă Bibliografică:
ÎNGER SAU DEMON Partea a doua, CAP II / Flori Bungete : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2247, Anul VII, 24 februarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Flori Bungete : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Flori Bungete
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!