Împăcare
SCHIȚĂ DE NEFICȚIUNE?
Bună ziua dragii mei.
Ce-ați întrebat?
Dacă m-am împăcat cu soțul meu? Desigur!
Bineînțeles că îmi era mai bine singură. Făceam ce doream eu și când aveam chef – după bunul meu plac.
Porneam mașina de spălat rufe o dată pe săptămână. De călcat nici vorbă că-s siberiană get beget, de patru generații plus pedigreu.
Puneam vasele murdare direct în mașina de spălat vase iar dacă ieșeau pătate sau puțin murdare nu mă deranja.
N-aveam chef nu făceam patul, curat nici vorbă, nimeni nu-mi spunea să gătesc sau când să mâncăm și mai ales împreună.
Auziți „să mâncăm împreună” când eu și Zaraza nu am ales încă numele cățelușilor născuți de cățeaua ei? Lupoaică nemțească cu copac genealogic, nu o oarecare.
Asta este ceva practic peste posibilitățile mele. L-am lăsat să mănânce singur și am vorbit la telefon cu Zaraza două ore, dar încă nu i-am botezat. Sincer vorbind nici nu contează prea mult că oricum ea vrea sa-i vândă, dar să-mi aud eu soțul „ai uitat să aduci șervețelele, draga mea” sau „scumpete, nu este solniță pe masă”?
Cum adică “dacă nu-mi place Andy de ce m-am împăcat”?
M-am împăcat pentru că nu mai puteam să-l văd fericit alături de verișoara mea Suzy. Să-mi văd soțul plimbându-se liber și fericit alături de nesuferita aceea este ceva ce nu pot primi.
Tocmai alături de Suzy căreia la nunta ei i-am spus că-i cea mai mare dobitoacă din familie deoarece toți știu că soțul ei Tom este homo. Nu m-a crezut dar apoi au divorțat.
Dobitoacă, dobitoacă, însă chiar și Suzy are „mândrie de femeie”. Ea-i cu zece ani mai tânără decât amantul soțului.
Acum însă când m-am reîmpăcat cu Andy va trebui să se ducă la Suzy pe furiș, nu să iasă cu ea pe strada mare mână în mână, la restaurante, la teatru sau mai știu eu unde, iar dacă mă enervează pe mine prea mult cu apetitul său amoros - mai mult decât o dată pe trimestru „pac la rabanut, la tribunal”.
Ce spuneți? De ce nu merge cu mine la plimbare sau în alte locuri unde o plimbă pe Suzy? Eu sunt foarte ocupată. Toată viața mea se desfășoară intre serviciu și celular. Dacă nu am zilnic șase ore pe internet la forume sunt ca o drogată fără heroină.
Pentru orice eventualitate, lui Andy i-am găurit toate prezervativele – discret prin ambalaj, folosind un ac fin și realizând patru perforații în fiecare. Să-l văd atunci - bărbat însurat cu mine și copil cu ea: el cu Suzy și mașină, eu cu vilă plus pensie alimentară.
Până la primăvară să ne auzim doar de bine, apoi vă mai povestesc eu despre Suzy.
Multă sănătate și bucurii tuturor cititorilor!