O noapte cu chef. 

SCHIȚĂ DE FICȚIUNE 

Moto: 

Dragă și când ne iubeam 

Dintr-un măr ne săturam 

Dragi cititori, astăzi vă voi povestii despre „o noapte cu chef”. 

Ce să fac uneori se mai întâmplă și așa ceva. Odată ce înaintăm în vârstă, mai rar, dar totuși. 

Vineri noapte fiind eu mai doritor m-am dus la frigider unde am găsit o sticlă cu vin roșu în care mai rămăsese puțin. De unde rămăsese? De la sărbătoarea de Pesach căci eu sunt un mare băutor. 

Nu, nu rămăsese mult, doar un rest pe care când l-am turnat într-un pahar obișnuit am văzut că umple doar jumătate. 

Așa bine pregătit m-am întors în dormitor unde mi-am îmbiat soția să-l bem împreună. 

Văzând că nu am succes am introdus degetul în pahar începând să-i ung vinul pe piept, dar a sărit ca arsă urlând: 

- Ce ai înnebunit complet? Vrei să-mi murdărești bunătate de pijama nouă cu vin roșu? Tocmai în noaptea aceasta? 

Nu prea înțelegeam ce este atât de deosebit „în noaptea aceasta”, dar i-am propus: 

- Atunci mai bine bea jumătate – adică un sfert de pahar. 

- Cum pot să-l beau când am luat „tableta franțuzească pentru întinerire”? 

Ce tabletă o fi luat nu am prea înțeles. Oricum Gerovital nu avem în casă. 

Peste câteva minute însă fiica noastră a venit plângând: 

- Am avut un vis urât și vreau cu mama! 

Fără alt comentariu s-a urcat în patul nostru conjugal – exact la mijloc între noi. 

Nereușind să adorm am început să gândesc „unde am greșit”? Cel mai probabil că fiind doritor și somnoros totodată am luat vinul rece fără a-l mai încălzi puțin în cuptorul cu microunde? Da, probabil că aceasta era problema, însă vinul încălzit forțat mai are același gust și parfum? Poate ca-n restaurantele de cinci stele trebuia încălzit paharul de la o lumânare? 

Ce spuneți? Ce-i păsă ei de parfum? Probabil că aveți dreptate! Iar de gust îmi pasă doar mie. Îmi pasă?! 

Stau puțin în salon apoi mai văd ce-i cu vinul. 

Gata am hotărât să-l mai las puțin să se încălzească după care îmi trimit fiica înapoi în camera ei. 

Întorcându-mă în dormitor am găsit-o pe domnișoara bând ultima înghițitură și întinzându-mi paharul cu grație: 

- Pinot Noir la mijlocul nopții este un adevărat deliciu. Poți să-mi umpli din nou paharul? De fapt ași prefera un pahar de cristal. 

Nu-mi venea a crede ce „prințesă” s-a făcut, dar înainte să înțeleg ce se întâmplă s-a auzit sunând la ușa de intrare. 

Cine să sune la ora trei noaptea? Doar un bețiv. Drogați nu avem în bloc. 

Nu m-am dus, dar l-am auzit pe fiul meu vorbind cu cineva, iar peste câteva minute a apărut în dormitor cu o tavă pe care erau patru pahare cu picior, iar în cealaltă mână ținea o sticlă de Fetească albă începută. Adică era cam o treime. 

Râzând a turnat vinul în pahare: 

- Vecinul nostru domnul Putzkovici ne-a adus un cadou! 

Extrem de enervat m-am dus pe balcon și am văzut că în fața geamului de la dormitorul nostru – al meu și al soției atârna un microfon ultrasensibil – probabil legat apoi la computer căci astăzi magnetofoanele au devenit ceva anacronic. 

Altă dată i-am tăiat firul cu cleștele, dar acum era mai departe, iar eu aveam o altă idee. M-am dus la computer unde am coborât pe celularul meu cunoscutul cântec al lui Dan Spătaru „Trecea fanfară militară” și am programat ca să-l cânte la volum maxim peste exact trei minute. 

Am adus mătura cu coada lungă, apoi cu un elastic am legat celularul la capătul ei, l-am apropiat de microfon și am așteptat. 

În liniștea nopții bubuiturile tobelor au răsunat puternic, iar eu am auzit un urlet de la etajul de deasupra apoi o voce de femeie urlând: 

- Nemernicule! Soțul meu a leșinat! Asculta cu căștile pe urechi. 

Cunoscând-o deja că minte și exagerează nu am crezut-o dar poate soțul ei, domnul Putzkovici va trage concluziile corespunzătoare. 

Reîntorcându-mă în dormitor am văzut că membrii familiei mai aveau de discutat – probabil sub influența vinului de Fetească albă astfel că m-am întors la computer decis să văd actualitatea mondială. 

Spre mirarea mea arabii anunțau bombardarea Siriei, iar rușii spuneau că au doborât rachete americane și englezești. 

Gata, nu mai aveam starea pentru dragoste – bombardamentele la distanță nu prea mare de noi nu-s ceva liniștitor. 

Pe timpul „Războiului rece”, în adolescență învățasem versurile „Pacea trebuie tradusă / În americano-rusă”. Atunci nu se confruntaseră direct zvârlind milioane de dolari în aer. 

N-au ce face cu banii? Sunt milioane de refugiați cărora le lipsește mâncarea sau le este insuficientă. 

Spre a mă calma am hotărât să duc gunoiul. 

Pe palier, așteptând liftul am întâlnit-o pe vecina noastră Doamna Sarah – pensionară cu o vârstă „matusalemică”. 

Anul trecut, cu lacrimi în ochii mi-a spus: 

- Prima mea fiică a fost internată într-un spital geriatric. Poți să-ți închipui – nu are decât opt zeci și unu de ani și a fost diagnosticată cu demență senilă?! 

Revenind la prezent – o priveam insistent încercând să-i aflu vârsta, iar ea a observat: 

- Femeilor le place să fie cochete! Vârsta este cel mai mare secret al meu și se va știi doar pe piatra de mormânt. 

Observasem că nici bastonul cu care merge la cumpărături nu-l are în mână, dar ea continua: 

- Am auzit discuția ta de azi noapte. Nu fii trist. Poimâine vine la mine nepoata mea cea mică – de la al cincilea copil. Vom sărbătorii împreună Ziua Independenței. În bufetul din salon sunt pahare din cristal de Boemia, cu picior și două sticle: una cu vin alb de Cotnari și alta negru de Indigene. 

Esther te simpatizează și de când a divorțat este totdeauna amatoare de amor, iar eu adorm devreme! 

Mâine am să-i cumpăr o cămașă de noapte sexy adecvată. 

Mă întrebam dacă vorbește serios. 

Întorcându-mă înapoi în locuința mea gândeam că doamna Sarah a învățat la liceul german din Cernăuți. Oare vârsta ei are trei cifre? 

Intrând în dormitorul conjugal mi-am observat soția și fiica întrecându-se în sforăituri, dar în pat, loc pentru mine nu mai era. 

Soția era îmbrăcată într-o pijama de culoare bordo, deci vinul nu i-ar fi pătat-o așa de tare. 

Cunoscând „guralivitatea” familiei Putzkovici, acum reflectez dacă până la prânz va mai rămâne cineva în cartier care să nu „cunoască” povestea vinului roșu din dormitorul nostru. 

Abia aștept să aud „înfloriturile” ce se vor adăuga prin transmitere orală?! Vor transmite oral? Cred că prin celular! 

Ce-ați întrebat? După Ziua independenței ce va povestii doamna Sarah? Nimic, ea este întotdeauna foarte discretă.