CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  




Autor: Florentina Savu         Ediţia nr. 3752 din 09 aprilie 2021        Toate Articolele Autorului

LUMEA ILUZIILOR
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Paul este un băiat micuț, cu ochii ca de chinez și cu fata ovală. Are nasul în vânt și buzele groase, urechile cam măricele, cu pavilioanele ușor depărtate de cap și cu un păr răzvrătit din cauza șepcii pe care o poartă șmecherește, cu cozorocul la ceafă.
A venit pentru prima oară la grădiniță însoțit de tatăl său, care s-a grăbit să-l lase acolo după ce scosese din borseta-i neagră un pachet de cafea Jacobs, pe care i-l întinsese fără un cuvânt educatoarei. Aceasta, neschițând niciun gest că l-ar lua, el i l-a trântit pe catedră și a plecat repede, nelăsându-i timp să articuleze vreun cuvânt.
Văzându-se părăsit, băiețelul a început să urle, să dea din picioare, să lovească cu palmele ori cu pumnii în dreapta și în stânga, în timp ce copiii ceilalți îl priveau uimiți, ba unii chiar râdeau de el, lucru ce l-a înfuriat și mai tare. Nu împlinise încă patru anișori, însă avea personalitate, nu glumă!
Educatoarea l-a plimbat prin celelalte săli de clasă, i-a oferit jucării de tot felul, însă lacrimile de pe obrajii copilului continuau să strălucească iar nasul să-i curgă șuvoi. Doamnei îi era milă de mogâldeața din brațe și căuta să-l împrietenească cu ceilalți copii, așezându-l acolo unde își dorea și dându-i jucăria aleasă. Într-un târziu a încetat cu suspinele, s-a luat cu joaca și a uitat de tatăl său care îl "abandonase" într-un loc total necunoscut și printre "străini".
Oriunde mergea educatoarea, copilul o însoțea, chiar și la toaletă, rămânând paznic la ușă. Colegele râdeau de ea și o tachinau întruna. Timp de aproape un an, Paul a însoțit-o pretutindeni ca un cățeluș credincios. Probabil vedea în ea siguranță, vedea în ea persoana care îl putea apăra oricând de primejdii sau o vedea ca pe o înlocuitoare a mamei sale. În mulți ani de activitate cu copiii, acesta era pentru educatoare primul caz de acest gen.
În timpul activităților era mai mereu absent, cu gândul aiurea, parcă ar fi fost un obiect de mobilier și nu o ființă vie. Dacă era întrebat ceva, răspundea cu totul altceva. De fiecare dată venea cu replici din te miri ce desen animat.
Tatăl său era mai tot timpul plecat în afară, la muncă. Acasă își deschisese un bar pe care apoi îl lăsase pe umerii soției sale iar aceasta trebuia să se descurce singură și cu copiii (mai avea o fetiță de vreo doi ani), și cu barul, și cu gospodăria. Cei mici erau lăsați în permanență cu televizorul pornit pe desene animate iar femeia părea mulțumită că ei ședeau cuminți și nu o deranjau decât atunci când le era foame. Așadar, educația lor fusese lăsată pe seama televizorului, până aveau să meargă la grădiniță.
Apatia lui Paul nu era deloc întâmplătoare. Vorbea cu personaje imaginare încât uneori chiar îți puneai întrebarea dacă nu are cumva unele probleme de natură psihică. Era atipic. Nu semăna cu ceilalți copii. Nu se juca, nu era vesel niciodată, nu știa să se bucure de nimic, era sperios și de umbra lui, cu care uneori îl surprindea vorbind.
Educatoarea a considerat necesar, la un moment dat, să stea de vorbă cu părinții dar aceștia au săltat din umeri, spunându-i că acasă este vesel, se joacă, este foarte inteligent, vorbește frumos și că "dă din el expresii de om mare."
Doamna a încercat să le explice cu diplomație cât este de nociv să lași televizorul pe mâna copilului, să facă singur cunoștință cu tot felul de personaje, mai bune ori mai rele, să acumuleze angoase, spaime de care
va fi foarte greu să se debaraseze mai târziu, le-a explicat că sufletul și psihicul unui copil sunt atât de fragile la această vârstă...
Într-o zi, doamna educatoare i-a învățat pe copii o poezie despre toamnă după care l-a rugat și pe Paul să repete o strofă. A refuzat.
- Paul, zi după mine: "Umblă vântul prin copacii goi/ Și aruncă cu castane-n noi"
Dar el a refuzat categoric și i-a răspuns, fără să clipească:
- Nu pot să spun asta, doamnă!
- De ce nu poți, Paul?
- Fiindcă la noi acasă nu umblă niciun vânt și nici nu avem vreun castan, chiar dacă ar umbla, să arunce cu castane...
Altădată, majoritatea colegilor lui plecaseră acasă, mai erau doar câțiva care așteptau mașina școlii să-i ducă la destinație. El, cu ghiozdănelul în spate a început să converseze:
- Stai cuminte! Ai răbdare!
Apoi iarăși:
- Tu nu auzi? Acu' o să vină mașina...
Era singur la o măsuță.
- Cu cine vorbești, Paul?, l-a întrebat doamna.
- Cu ăsta din spatele meu. Nu vrea să înțeleagă.
- Dar cine este în spatele tău?
- Cum cine? Iepurașul!
- Care iepuraș?, l-a întrebat ea tot nedumerită.
- Ăsta de pe ghiozdănel!
- Și ce vorbești cu el?
- Îi spun să aibă răbdare că o să vină mașina curând și o să plecăm acasă.
De multe ori zărea umbre ale colegilor săi pe pereți sau propria umbră și vorbea cu ele ca și cum ar fi fost niște personaje reale ori din desene animate și atunci chiar scotea "expresii de om mare".
Copilul părea un adult, un copil bătrăn care pierduse contactul cu realitatea. Pe chipul său trist chiar se vedeau trăsăturile unui vârstnic.
Pe măsură ce înainta în vârstă devenea tot mai apatic, tot mai rupt de realitate, tot mai îndepărtat de colegii săi, de activitățile zilnice atât de la clasă, cât și de cele din aer liber. Era imposibil de scos din această stare atâta timp cât părinții nu colaborau deloc în acest sens cu educatoarea.
Venise iarna. La clasă se desfășura o activitate de evaluare, organizată pe subgrupe : desen, pictură, lucru manual, cu tema "Peisaj de iarnă". Materialele puse la dispoziție erau diverse. Băiatul făcea parte dintr-un grup care își exprimase dorința să picteze. Aveau la îndemână acuarele, diverse pensule precum și pastă de dinți bleu, albă, bleu cu alb, etc.
- Cum, doamna, se poate picta cu pastă de dinți?
-Da, se poate, cu degetele, dactilopictură. Poți face fulgi de zăpadă, nori, oameni de zăpadă, tot ce îți trece prin minte și consideri că s-ar potrivi cu tema propusă.
Paul a ieșit deodată din lumea aceea a lui de câlți, în lumea adevărată. A realizat o lucrare emoționantă pe care doamna, cu ajutorul colegilor, a notat-o cu un calificativ de "foarte bine". Pictase norișori, munți, o cabană, ninsoare, oameni de zăpadă, omăt peste tot iar la fereastra cabanei doi copii, un băiat și o fată, care priveau la minunățiile de afară...Doar ei doi și atât!
Copilul se simțea singur și abandonat, nu avea încredere în nimeni, era rănit de indiferența părinților și se izolase în munți, la fereastra unei cabane, împreună cu surioara lui. Niciun alt suflet prin preajmă!
Câți copii, asemenea lui Paul, vor mai fi prin alte cabane, prin alți munți, în alte ierni?
Ce important este să mergem să-i căutăm și să ieșim cu ei în fața cabanei, să ne jucăm făcând împreună oameni de zăpadă, să ne rostogolim apoi prin omăt, să chiuim cât putem de tare încât să răsune muntele de veselia noastră!
Lucrarea lui Paul a rămas ca o amintire vie, prinsă pe o sfoară, cu clești de rufe, suspendată în fața clasei. Norii din tabloul său erau atât de cețoși!
Ce bine ar fi dacă am încerca să împrăștiem norii copiilor noștri! Ce bine ar fi dacă le-am acorda mai mult timp, mai multă atenție! Ce bine ar fi dacă le-am oferi doar vise adevărate și dacă le-am alunga iluziile din spatele unor ecrane reci, precum zăpada din tabloul lui Paul!  
  
Referinţă Bibliografică:
LUMEA ILUZIILOR / Florentina Savu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3752, Anul XI, 09 aprilie 2021.

Drepturi de Autor: Copyright © 2021 Florentina Savu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florentina Savu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!