"Plouă pe suflet, teribil mai plouă"
Sub pași ni se-adună picurii de rouă,
Sufletul bocește cu tristețe-amară,
Tălpile se scaldă în plâns de vioară,  

 

Plouă și pe suflet, plouă și pe gând
Că n-o să mai vedem lumina curând,
Oamenii plutesc în rea nepăsare
Și-au uitat cum e s-admire și-o floare  

 

Simțurile lor sunt de-acuma moarte,
Lipsa de respect e la cote-înalte
Prea se mulțumesc cu apa de ploaie
Și către cei mari spatele-și îndoaie...  

 

Plouă cu tristețe în inima mea
Este pustiu cerul, nu vezi nicio stea
Caravane trec prin visele reci
Cu priviri de ceață mereu le petreci!  

 

Geme-întreaga țară dar nimic nu face,
Le suportă toate și-n mizerii zace,
Relele se-adună pe răbojul vieții
Vorbesc despre ele, întruna, poeții  

 

Dar nimeni în seamă nicicând nu i-o lua
Că-s săracii țării, cine să îi vrea?
Ei trăiesc cu slova, ea le este-averea,
Nu la ei, la alții, e astăzi puterea!  

 

"Plouă pe suflet, teribil mai plouă",
Unde să găsim acea lume nouă
Care să ne-învețe ce este Iubirea
Și să ne respecte tuturor trăirea?