CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Constiinta >  




Autor: Florentina Savu         Ediţia nr. 3460 din 21 iunie 2020        Toate Articolele Autorului

CÂNTEC TOMNATIC
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CÂNTEC TOMNATC
Florentina Savu  
  
Cântec pe frunze de toamnă
Tania Tătar  
  
Tania Tatar este o surpriză plăcută pe tărâmul poeziei contemporane.
Ea a purtat în sine un vis de care nu a devenit conștientă decât la începutul nobilei toamne a vieții.
Acest vis a erupt din sufletul său precum lava unui vulcan, cu un șuvoi de frumos, dornică, după cum ea însăși mărturisește, să lase în urmă un semn al trecerii sale prin viață, un semn de suflet pentru suflete dragi: copii, nepoți, rude.
Eu spun însă că va lăsa acest semn și în inima multor cititori care o apreciază și o iubesc.
Un om care nu renunță, indiferent de vârstă, la o pasiune pe care a purtat-o în sânge pe tot parcursul vieții sale, cu certitudine este un câștigător și merită toată admirația și respectul nostru.
Singura temere pe care o are este trecerea parcă prea rapidă a timpului care poate nu-i va îngădui să aducă la suprafață toată acea comoară pe care a strâns-o, neobosită, în sufletul său delicat, de visătoare și romantică incurabilă.
I se pare că toamna își scutură cu iuțeală frunzele, nepăsătoare și chiar nemiloasă.
Cine oare nu și-ar dori să întoarcă timpul din drum?
Trecerea lui și moartea sunt singurele certitudini cu care te naști și pe care le avem cu toții în călătoria noastră pe tărâmul numit viață.
Ne lipsește certitudinea bătrâneții fiindcă moartea nu alege după numărul anilor ci după poftele sale.
Îi cerșești adesea clipe fiindcă nu îndrăznești să-i mai cerșești ani atunci când buchetul acestora a ajuns deja voluminos:
"Mai stai timp, mă așteaptă,
poate tocmai acum am aflat calea dreaptă.
Cât ești tânăr, nici măcar nu gândești
Că veni-va o vreme când clipe cerșești..." (Trec anii)
Tinerețea este vârsta inconștienței, vârsta când ai totul la picioare și nu îți pasă deloc de timp.
La anii tomnatici însă, clepsidra cerne timpul și nu știi câte anotimpuri ori clipe ți-au mai rămas pe fundul ei pentru viitor:
"mai ieri a fost dimineață
și-acum te trezești pe înnoptat,
unde-i tot timpul ce l-ai consumat
poemul tot curge...se scrie...
e viața,
e coala ta de hârtie." (Poem)
Gânduri, "magie în amurg", vise în care plutești dar din care te și trezești cu dorința fierbinte de a rămâne pe loc sau de a alunga toamna tristă și rece, cu frunzele ei spulberate de vânt...
Și totuși, toamna este un anotimp frumos, un anotimp al culorilor, al coacerii, al bogăției, un anotimp al speranței că vei depăși țărmul ei, că iarna va fi mai târzie:
E minunat să-ți spui că
"tot trebuie să-ncerci să SPERI,
că renaști în limpezimea dimineților.
(Elan)
Poetei i-s tare dragi anotimpurile însorite și strălucitoarele culori ale toamnei.
Îi place să danseze cu visele prin toate anotimpurile vieții, cu toate vârstele prin care a trecut și prin care mai trece, cu bucurie, începând cu dansuri ștrengărești, continuând cu dansuri pasionale până când ajunge la dansul lent de astăzi când
"ai nevoie de tot ce-i omenesc
te bucură un simplu te iubesc,
zilnic tânjim după mângâieri
s-alunge tristeți și îndoieli
s-aducă soare și zâmbet în priviri
cuvinte calde, prinos de prețuiri,
să fie DANSUL VIEȚII
minunea de-a trăi" (Dansul vieții)
Timpul îi este prețios și de aceea nu mai vrea să risipească din el nimic chiar dacă pentru asta va trebui să-l ignore ca să-și trăiască restul vieții făcând tot "ce inima poftește".
Dar, de niciunde și neașteptat își face simțită prezența un inamic invizibil care trasează lumii bariere necunoscute până acum, un inamic perfid care ne pune măști pe gură și pe nas, care ne blochează ieșirile și pretutindeni se așterne pustiu și tăcere, o tăcere grea și apăsătoare.
Acest inamic ne confiscă primăvara, oamenii stau paznici la ferestre ca să-i urmărească evoluția, să se bucure puțin de ea măcar de la distanță.
Tania spune, ca o consolare, vorbindu-i propriului Eu:
"te scuturi de gânduri deodată
și-ți plângi primăvara furată,
e vremea să speri
c-ai putea să guști dulceața unei veri
de-ți va fi dată..." (Primăvară furată)
Poeta face o introspecție a sinelui, filozofează cu Eu-l său, îi mărtirisește păsurile:
"scot din amintiri albastrul fluturilor magici
pot inventa edenul din mintea mea de visătoare
astfel voi merge mai departe
amestecând cuvinte cu dorințe
sau reinventându-mă" (Introspecția)
În vremuri mai puțin favorabile, ca acestea pandemice, a ști să te reinventezi poate fi o soluție salvatoare de la prăbușire și Tania Tătar este foarte sigură de lucrul acesta mai mult decât oricând.
Ca tot omul, are și ea nopți de insomnie, angoase de tot felul, nedumeriri, are momente în care nu mai știe ce alegeri să facă, nu mai discerne adevărul de minciună, simte că "viața e ca o apă curgătoare", că oamenii nu o mai prețuiesc îndeajuns, cu propriile mâini creează dezastre, distrug mediul înconjurător de parcă
"jucării suntem toți
marionete manevrate de păpușari iscusiți" (Neputința)
Pământul își cere tributul pentru nechibzuința și nepăsarea celor care l-au secătuit și l-au otrăvit.
Poate că această pandemie venită peste lume, va da timp acestuia să se însănătoșească, să respire, să fie resuscitat pentru o renaștere după care vom putea
"spre MÂINE să privim cu speranță,
să ne bucurăm de o nouă "ȘANSĂ
la o VIAȚĂ NORMALĂ" (Tribut)
Îndemnul Taniei Tătar este îndemnul omului înțelept care vrea să se mai bucure de viață și de firescul acesteia:
"adună-te din cioburi
mai naște-te o dată
poate că viața te va ierta
altul va fi drumul ce-l vei urma..."
(Damnat)
Poeta iubește frumusețea fiecărui colț din natură, iubește iarba, florile, copacii, câmpiile, iubește oamenii.
O dor necazurile tuturor și nu rămâne indiferentă la ele.
Tania Tătar crede în prietenie, ea consideră că aceasta este sacră și trebuie prețuită, respectată, întreținută pentru a nu se stinge.
Trecerea anotimpurilor verzi o face uneori să concluzioneze:
"și-n toamnă e încă loc de fericire"
Tania consideră că orice om de pe acest pământ are dreptul la șanse egale în viață și că nimeni nu trebuie discriminat în niciun fel pentru felul cum arată ori din alte motive deloc semnificative, nimeni nu trebuie disprețuit fiindcă fiecare om este un posibil geniu și exemple de astfel de oameni geniali, cu dizabilități diverse, sunt peste tot în lume.
În treacăt, autoarea ne vorbește despre propria poveste de dragoste, despre cum și-a cucerit soțul, folosind
"mici artificii de femeie
că-n iubire, știut e, orice armă-i bună"
(Poveste)
Chiar și la această vârstă, în care toamna și-a făcut sălaș, te mai poți simți ca la douăzeci de ani și
"Cât vise se află ascunse în suflet
NOI ÎNCEPUTURI vor fi mereu"
(Andante)
Ca orice român iubitor de glie, și poeta este dezamăgită de tot ce se întâmplă în țară și parcă ar pleca, parcă n-ar pleca...
"Decizii sunt greu de luat
dar nu uita,
e locul tău de la străbuni
n-avem nevoie de minuni
să fim mai buni." (Decizii), așa că trupul trebuie să rămână acolo unde se află și inima: în țara-mamă!
Suflet sensibil și iubitor, Tania Tătar este străină de invidie, de ură, de răutate, de neiertare...
"lumea mea e un vis, un frumos paradis
mi-ar plăcea să te-aștept și pe tine aici
să ne ningă cu flori de cais."
(Ne ningă cu flori de cais)
Modestia sa este fermecătoare când își pune întrebări și-și dă singură și răspunsuri:
"Ce caut eu printre poete
când versul meu e cam stingher?"
concluzionând:
"Sunt doar o biată visătoare
prin poezie trecătoare..."(Întrebări)
Poate da, poate nu, în orice caz,o trecătoare frumoasă, o trecătoare în care vibrează poezia vieții, poezia sufletului său bogat.
Ea îi spune iubirii, conștientă de trecerea timpului:
"încă nu-i timp de plecare
să arătăm tuturor că iubirea nu moare.
Vom face-mpreună, din toamnă, o sărbătoare." (Mai stai, iubire)
Cât de prețios devine timpul când ajungi la o vârstă înaintată!
În acest miez de toamnă îi cerșim acestuia noi anotimpuri, îi cerșim veri:
"Aș vrea să mai rămâi cu mine-o vreme,
vara mea, că toamne-am strâns destule
nu mi-aș dori să pleci așa devreme,
n-am strâns destule versuri de poeme"
(Mai rămâi puțin vară)
Acum doar visele îi sunt mai la îndemână, doar amintirile îi trec adesea pragul, o atrag în lumea lor plină de magie încât autoarea se întreabă:
"De ce suntem oameni și nu vise,
nici ură, invidii, răutate
nici imperii n-ar mai fi disputate,
iubiri n-ar pieri ca un fum
mii de inimi, ar fi ferite de zbucium"
(Doar vise)
Are o dorință arzătoare:
"Aș pune lacăt la poarta timpului
pentru a mă recompune în vară"
(Toamna)
dar...cine nu și-ar dori acest lucru?
Tania trăiește din plin nefericirile întâlnite în drumurile sale: copii săraci și flămânzi, abuzați, agresați, violentați, orfani, abandonați, exploatați de proxeneți, copii cerșetori, bătrâni părăsiți în azile etc.
Ea spune că este important să te privești cu realism în oglinda timpului și să vezi acolo nu ridurile care nu au niciun fel de relevanță pentru tine ca om, ci sufletul:
"E trist că-n oglinzi superficial ne privim,
ne îngrijorează un rid
nu ghicim frământări, izolări, neputință,
trecem peste ele cu prea multă ușurință,
arătăm oglinzii doar ce vrem,
e-o lume de măști, cu zâmbete false
ce-ascund ambiții, orgolii, dorinți de putere
nu vedem cum încet, încet, sufletul piere"  
  
"Oameni, priviți în spate de-oglinzi
să nu vindem tot pe-un pumn de arginți,
ne putem corecta cât nu-i prea târziu
am putea să-mplinim și-altfel năzuinți"
(În spatele oglinzii)
Tania Tătar...o persoană modestă, cu valori deosebite, iubind frumosul, visând, sperând, având curajul să elibereze acel clocot care îi ardea ființa și făcând acest lucru cu o strălucire și cu o lumină care farmecă pur și simplu!
Și cum spune ea însăși:
"Am încercat și eu să dau aripi viselor mele. Dacă am făcut bine sau rău, voi veți decide."
Motto-ul după care s-a condus în scrierea acestui volum dar și a celui dintâi, numit sugestiv, "Condamnată la visare" a fost următorul:
"Visele nu se risipesc, dar nici nu zboară dacă nu le dai aripi" (Pablo Neruda)
Și se pare că ea le-a dat aripi de nemurire!  
  
Referinţă Bibliografică:
CÂNTEC TOMNATIC / Florentina Savu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3460, Anul X, 21 iunie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Florentina Savu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florentina Savu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!