Într-o zi măritul soare
A coborât pe ogoare
Schimbându-și înfățișarea
În fată mândră ca floarea
Dar un zmeu crud l-a răpit
La-ntuneric l-a dosit,
Lumea-ntreagă-a suferit
Că lumina i-a pierit...
Un fecior viteaz, frumos,
Pornit-a vijelios
Spre zmeul nesuferit
Și-o grea luptă s-a stârnit...
Trei anotimpuri luptară
De cu zori și până-n seară:
Vară, toamnă, iarnă iară
Pân' se făcu primăvară...
El soarele-a liberat,
Ceru-ntreg s-a luminat
Dar viteazul, grav rănit,
În curând, biet, a murit...
Unde sângele i-a curs
Albi ghiocei au străpuns,
Flori albe-n roșu pătate
Ce păreau îngemănate.
De atunci, de 1 Martie
Mărțisor frumos se-mparte,
Într-un șnur fin el e prins
Și-n alb și roșu cuprins...
Feciorii dau mărțișoare
Fetelor, cu drag de soare,
Lor obraji și ochi le râd
Că au numai flori în gând...
Roșul de pe șnurul lor
E sângele de fecior
Iară albul este floarea
Ce vestește primăvara,
E-acel ghiocel fragil
Ca un zâmbet de copil,
Alb ca neaua proaspăt ninsă,
Lumină în ochi aprinsă...
Ciucur roș' și ciucur alb
Gemeni sunt ce-anunță cald
Trezirea la viață nouă
Și pe soare și când plouă...
Tu, măi Martie-Mărțișor,
Ne aduci în suflet dor,
Poftă de trai în lumină
Și sub o boltă senină!
