Frunzuliță de pir verde
Nimănui nu-i vine-a crede
Că am ieșit azi la sapă,
Fără mâncare și apă,
Să tai pirul de pe-ogor
Și pe fiul său mohor,
Să le dau peste mustață,
Să nu-mi mai râdă în față.
Se-ntind pe ogor ca râia
Să ne cotropească glia,
Cultura să ne-o stârpească,
Masa să ne sărăcească.
Dau cu sapa și icnesc,
Cu ură pirul trosnesc,
Culc mohorul la pământ
Și din rădăcini îl smulg.
Pălămida, mama lor,
Chemată în ajutor,
Cu acele-i vrea să lupte,
Sapa la pământ, n-o culce,
Cade însă secerată
Ca și volbura rotată,
Sapa mea nimic nu iartă,
Parcă ar fi fermecată,
Ocolește doar culturi,
Le ferește de măluri,
Le dă aer, le dă viață
Și un trai plin de speranță.
Deloc frunză de pir verde,
Pe ogor nu se mai vede,
Sapei mele-i mulțumesc
Și viață lungă-i doresc.
Și la anul, spun așa,
Voi da mai tare cu ea
Să stârpesc răul și râia
De peste toată moșia.
Pir, mohor și pălămidă,
V-o spun sincer, cu obidă,
Avem mult prea mult în țară,
De-asta viața este-amară.
Un om singur cu o sapă,
N-ar putea s-aducă-n matcă
Binele și bunăstarea,
Dragostea și alinarea.
Mălură și volbură
Sufletul ni-l tulbură
Sape multe se vor strânge
Răul, toate, îl vor frânge.
Vrem să curățăm pământul,
Să nu ne pierdem avântul,
Să nu ne pierdem speranța
Și mai ales cutezanța...
Luați aminte, buruieni,
N-or mai trece multe ierni
Și stârpite veți fi toate
Că așa e cu dreptate.
Ce e drept, mereu învinge,
Ce este bun nu se stinge
Iar din umbre-o să răsară
O veșnică primăvară!
