CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Recenzii >  




Autor: Florentina Savu         Ediţia nr. 3329 din 11 februarie 2020        Toate Articolele Autorului

IUBIRE DINCOLO DE MOARTE
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
IARNA ULTIMEI IUBIRi
De Angela Mihai  
  
Angela Mihai este poeta-Înger, eu așa am numit-o pentru că prin IUBIREA sa extraordinară și DINCOLO de moarte, cu statornicia ei, cu durerea ei, cu hainele cernite pe care le poartă cu eleganță la o vârstă la care culoarea ar fi trebuit s-o facă fericită, m-a impresionat până la lacrimi.
Versurile sale sunt suspine, plâns reținut, clocot și furie uneori, ele sunt jalea în cea mai brută formă a sa, poeta înălțându-se prin aceste versuri până în cerul în care soțul stă ascuns privirilor sale, înfometate și însetate de dorul lui.
Iubirea ei a părăsit planul terestru și acum se află în orizonturi îndepărtate.
Acolo ea o caută mereu, acolo și-o închipuie și și-o imaginează, acolo se află fericirea și consolarea ei.
Angela Mihai este o poetă a statorniciei în iubire, la ea acest cuvânt nu are nimic formal ori fals, ori prefăcut în el.
Privind-o strălucind ca o zeița, în hainele sale de doliu, cu părul lung și negru ca abanosul, cu zâmbetul pe buze dar cu tristețea în ochi și în suflet, rămâi subjugat de figura ei.
Ea este ceva aparte, un ceva care vorbește prin atitudine, prin privire, prin mers, prin mișcările corpului...
Această poetă a cunoscut Iubirea adevărată însă soarta nemiloasă. Dumnezeu chiar, i-a smuls-o brutal din brațele-i de iederă verde și atât de calde!
Versurile sale au rimă, ritm și culoare, sunt muzicale, par niște fluturi zburând spre înaltul cerului pentru a ajunge la sufletul ei pereche, par niște porumbei voiajori, uniți cu zarea, ducând pe aripile lor disperate șoapte de iubire.
Ea însăși ar alerga prin anotimpuri numai să fie împreună cu cel atât de adorat:
"Doar la noi ninge cu fluturi albaștri
Și sub troiene de aripi ne-ngroapă,
A rămas doar cărarea spre cer, ca aștri
Să mergem pe alai de aripi la groapă"
( Ninge cu fluturi albaștri )
Altădată, deși ningea tot cu fluturi albaștri, totul era perfect, acum această ninsoare apare ca un prăpăd în care a pierdut totul, prin care nu mai poți zări nici cerul deși ea este dornică
mereu ca el s-o vadă, să-i simtă durerea și neputința:
"Privește-mă cum ninge în hohot, iubite,
Și cum prin bocetul surd aiurea gonesc,
Cum rochia de mireasă și șiragul de lacrimi
Curgând, fără milă, în urmă, mă dezgolesc."
(Privește-mă cum ninge )
Declarația sa de dragoste este sfâșietoare:
"Și-n nopți cu lună neagră
Îți voi atinge dorul,
Cu gândul meu profund
În tine-oi răscoli,
Să pot să-mi uit în tine
Iubirea și amorul,
Căci te-am iubit o viață
Și-o moarte te-oi iubi."
( Întâlnirea după moarte )
Cu gândurile și fantezia sa îl recrează și îl aduce lângă sine ori de câte ori dorul o sugrumă însă, revenită în realitate, simte cum moare "în amintiri" și își cere iertare pentru toate mărunțișurile vieții în cuplu, cât el era în viață, dar și pentru iubirea-i prea mare, prea multă, totală și nemuritoare.
Lipsindu-i această iubire, nu mai dorește nimic de la viață fiindcă fără el totul pare pustiu, totul este un deșert prin care își împleticește pașii prin furtuni de nisip, obosită și cu ochii împăienjeniți:
"Fără să fii tu, nimic nu există,
Nici iarbă în rouă n-ar exista,
Fără tine nici lac, nici nuferi,
Nici lumea fără tine n-ar fi a mea."
( Nu vreau nimic fără tine )
Fără el, nu numai în plan terestru simte
că totul e pustiu, ci și în plan stelar:
"Fără tine și luna e neagră,
Fără tine, iubite, și stelele mor
Fără să fii, soarele plânge cu sănge
Și n-ar fi existat nici înțelesul cuvântului "dor"
( Nu vreau nimic fără tine )
Plânge, se jeluiește, își urcă dorul în cer, îi visează mângâierea, sărutările de altădată, îi visează brațele ocrotitoare, vocea lui caldă dar, nemaifiind posibil acest lucru în realitate, este hotărâtă:"Din moarte eu te-oi aștepta"
I se adresează direct prin versuri de parcă ar fi prezent fizic lângă ea dar oricum, spiritual îl are în permanență aproape.
Versurile Angelei Mihai strigă, versurile sale dor, plâng reținut, ca o muzică în surdină.
Se autosugestionează că și lui îi e dor de ea și de cei trei copii ai lor, doi băieți și o fată, întinde mâinile ca să-l ridice din negura în care este căzut dar nu-l găsește pentru că el nu este în negură ci în Lumină.
Strânge de prin unghere toate amintirile, poze. scrisori, însuflețindu-le. Oricând este dispusă să aleagă veșnicia pentru a-i fi alături și pentru a visa împreună "printre stele":
"De-o să dorești din cer să vizitezi pământul
Doar să mă strângi mai tare te voi purta cu gândul,
Vom presăra destinul cu praf de stele-n vis
Și vom zbura aievea spre-al nostru Paradis."
( Visând printre stele )
Tot interiorul său este flacără și urlet de durere, lacrimi, ceață, groază și frig. De mila sa plâng și norii, plânge luna, plânge lacul...
Se simte "uitată în gara vieții" și obosită de atâta așteptare, îi reproșează iubitului său etern:
"Eu până ieri am așteptat ca într-o gară
Umblând mereu să te zăresc în lung și-n lat,
Azi stoarsă am căzut și zac îngenuncheată,
Să nu mai vii, nu mai am pași, i-am terminat!"
( Uitată în gara vieții )
Ca și iarna, toamna participă și ea la jalea poetei, este tot mai tristă iar poeta mereu în așteptare, cu privirea pe aleile sale, în timp ce frunzele toamnei se aștern covor peste durerea sa.
Însăși natura participă la suferința ei continuă, neostoită: lacul cu nuferii săi, codrul cu frunza lui, salcia, luna.
Toate tremură, se îndoaie cad, luna devine neagră, lacrimile sale negre.
De atâta dor și suferință, uneori se răzvrătește, amenințându-l cu plecarea:
"Cine ești să cred în tine?
Cine sunt să crezi că pot?
Când m-arunci în mări de lacrimi
Făr' să știu, să crezi că-not?"
( Plec )  
  
De-oi rămâne-mi va fi greu,
De-oi pleca nu-mi va fi bine,
Cum să fac, unde să fug
Și de lume și de tine?"
( Suflet fără nume )
Poeta se simte o ființă rătăcitoare nemeritat prin labirintul vieții și se întreabă cu ce a greșit?
"Viața-n șoapte mi-a trecut
Și-n amarul din vâltoare
Seacă fără de iubire
Și-am să mor rătăcitoare."
( Sunt un suflet rătăcit )
Ea crede că se va vindeca de suferință numai prin moarte și spune că nu are de dat socoteală nimănui pentru lacrimile sale amare și nesecate.
I s-a furat culoarea vieții primind în dar negrul cel trist:
"Ești unicul ce mi-ai furat pe veci culoarea"( Tu ești cel ce mi-ai furat culoarea )
Urmează în volum o trilogie în care abordează diferit suferința:
Luna este plină de viață, de lumină, dar se îndrăgostește de pământul veșnic rece și nepăsător:
"Colțul trist de lună plină
Avea lacrimi pân' la brâu
Însă el, Pâmântul rece
Îi ținea vorbele-n frâu"
( Un pământ și-un colț de lună )  
  
"Sunt un colț de lună
Ce știe s-ascundă
Durerea din lacrimi
Ce-adâncu-o inundă..."
Iubirea dintre pământ și lună este imposibilă ca și iubirea dintre viață și moarte.
Dar pământul doar în aparență este rece și nepasător fiindcă în realitate, Luna îl atrage: "Vreau să tremuri cu mine
Să mă plângi de plăcere
Să-ți strivesc Răsăritul
Între buzele mele."
( "Colț de Lună, ascultă! )
Pământul trăiește și simte precum poeta iar Luna, precum iubitul său.
Dorința Lunii, ca și a Luceafărului eminescian, este să devină o muritoare:
"Vreau să simt că-s muritoare,
Să iubesc în patimi grele,
Vreau să mor, dar grăitoare
Fie-mi dorurile grele."
( Durerea Lunii )
" Vreau să gust plăceri nebune,
Să cutreier infinitul
Și-n fiorii mei de lună
Vreau să-mi țes cu dor iubitul"
( Durerea Lunii)
Ea vrea să treacă prin anotimpuri și prin ani ca o muritoare de rând însă în cele din urmă își dă seama de zădărnicia dorințelor sale și renunță:
"Nu mai vreau să rătăcesc
Prin iubiri amăgitoare,
Vreau să-mi iau locul ceresc.
Să rămân nemuritoare."
( Durerea Lunii)
La fel ca Luna și ea își cheamă iubitul cu toate simțurile treze, cu toată lava din suflet, cu toată patima zăcută pe patul agoniei sale:
"Vreau iubite să te chem
În adâncul meu fierbinte
Să te las să îmi cunoști
Patima ce zace-n minte."
( Vino )
Toate aceste dorințe sunt însă poezie, o poezie care varsă lacrimi prin fiecare vers, prin fiecare literă, prin fiecare silabă, prin fiecare cuvânt, prin fiecare semn de punctuație:
"Viața mea-i un plâns în hohot,
E un chin născut din doruri,
E o doină ce-și jelește,
Trist, pierdutele-i amoruri."
( Viața mea )
Poeta se visează ca și Luna, nemuritoare, însă numai Dumnezeu hotărăște când i se oferă omului acest dar.
Nu o mai interesează viața, nu vrea să știe ce rol mai are pentru sine, fiindcă simte că timpul i s-a scurs printre degete și deja este prea târziu pentru a se mai putea bucura de ceva din moment ce i s-a răpit tot ce i-a fost mai drag pe lume.
În volum urmează câteva poeme în care își exprimă dorul de mama și de căsuța părintească:
"Of, ce dor greu m-apasă
De căsuță și de mamă,
De copilăria-mi verde
Și de-a măicuței dojană."
( Dor de mamă și de-acasă )
Se mai regăsesc și câteva poeme dedicate unor prietene dragi, care i-au fost apropiate în momente de cotitură din viața sa și cărora le-a fost aproape când a fost nevoie de ea.
Este revoltată pe cei care o judecă aiurea:
"Cine te crezi tu de mă judeci
Că sunt așa cum a fost dat?
Eu nu trăiesc să-ți fac în ciudă
Nici în tiparu-ți încadrat."
Prin iubirea sa ea atinge infinitul însă condiția-i de muritoare nu-i permite să rămână acolo.
Va trebui să revină și să aștepte cu răbdare acel moment al întoarcerii ACASĂ, în LUMINA ETERNĂ, unde nu va mai avea nevoie de amintiri ori de "cufărul iubirii pierdute", un cufăr greu, plin cu lacrimi, dureri și amintiri fericite ori triste.
A fost părăsită într-o iarnă și, cine știe?, poate se vor regăsi tot într-o iarnă, dar una prietenoasă, fără dangăt de clopot, fără sunete de goarne, fără jelanii și fără acea culoare neagră care îi întunecă viața...
Se vor regăsi poate într-o lumină albă și strălucitoare, în care vor înnota înlănțuiți, două Duhuri prin Rai, uitând de toate patimile trăite:
"Și-atunci când vom renaște
Din doruri ce-n cenușă
Ne-au prefăcut iubirea,
Pierzându-ne de noi
Am să deschid cu tine
A vieții nouă ușă
Și-om naște-o altă lume,
Iubite, amândoi."
Poeta Angela Mihai, pe care eu am supranumit-o Înger, prin chiar numele său sugerat, este un suflet iubitor, statornic în iubire, atât în plan terestru cât și dincolo de acesta.
Ea iubește cu profunzime, cum rareori ți-e dat să întâlnești așa ceva, scrie cu sufletul, cu toată ființa sa, cu tremur, cu emoție, atrăgându-te prin harul său, în acea lume a iubirii desăvârșite și necondiționate.  
  
Am alcătuit această recenzie ca pentru o prietenă pe care am întâlnit-o și în realitate, cunoscându-i pe viu trăirile și tremurând și plângând alături de ea.
Nu sunt critic literar, doar un cititor și un admirator sincer.  
  
Acesta să fie darul meu pentru tine, Înger drag, nepuând să-ți fiu aproape, fizic, la lansarea noii tale cărți care va avea loc curând la Iași.
Îți doresc mult succes, Angela și sufletul și gândul meu vor fi alături de tine!  
  
Referinţă Bibliografică:
IUBIRE DINCOLO DE MOARTE / Florentina Savu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3329, Anul X, 11 februarie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Florentina Savu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florentina Savu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!