CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Recenzii >  




Autor: Florentina Savu         Ediţia nr. 3316 din 29 ianuarie 2020        Toate Articolele Autorului

RECENZIE: DORUL LUNII
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
DORUL LUNII
De Mihu Eugenia  
  
Eugenia Mihu este una dintre poetele înzestrate cu un excepțional simț artistic. Ea creează poeme de o frumusețe aparte. Sufletul său se scaldă în oceanul creației, sub binecuvântările divine ale zeului poeziei. Ea cântă sau bocește iubirea, o doinește, o înalță și o coboară, o cheamă, o prețuiește.
Dorul său este la fel cu dorul lunii, eterne și mereu îndrăgostită de soare.
Iubirea sa devine la fel de imposibilă ca și iubirea dintre cei doi aștri, care se întâlnesc pe fugă, doar la răsărit și apus, în clipe de o frumusețe și de o gingășie fermecătoare, și care se retrag, fiecare într-o altă emisferă, la un alt capăt de lume și de univers.
Comparația aceasta mi se pare ca venită dintr-un basm: dorul lunii și dorul poetei, o paralelă în care lacrimile nu se întâlnesc, inimile nu se ating, iubirile sunt doar spirituale fiindcă așa a hotărât cândva destinul.
Poeta este îndrăgostită de natură, cu tot ce implică aceasta: ape, păduri, dealuri, munți, câmpii, livezi, flori, gâze, păsări, animale.
De asemenea, ea iubește toate anotimpurile și le rezervă poeme emoționante:
Primăvara, copilul etern, înflorind în fiecare zi cu pași sublimi, spre nuntita mireasă, vara cea strălucitoare, deplasându-se cu pași aerieni spre înțeleapta și bogata toamnă, adunând frumosul din toate, pentru a ajunge în iarna amintirilor, cu fruntea miruită de apusul unor ani care nu au trecut degeaba ci au lăsat în urmă dâre de lumină și parfum de cumsecădenie.
Eugenia Mihu iubește oamenii, știe să fie o bună prietenă, se leagă sufletește, cu fire trainice, de persoanele îndrăgite, cărora nu ezită să le dedice unele dintre poemele sale, tocmai pentru a-și exprima dragostea, atașamentul, prețuirea față de ele.
Ea intervine și cu câteva replici la poeziile unor prietene, continuând idei și venind cu completări adecvate.( "Fluturele albastru", replică la poezia "Fluturele", a poetei Mariana Cristea;
"Tu poți, Mari, eu nu mai pot", replică la poezia Mariei Simion)
Pentru autoare, nimic nu este întâmplător. Serioasă sau cu o glumă mereu în buzunar, ea își trăiește viața după standarde care nu o îndepărtează de viața reală ci, dimpotrivă! Este aproape de păsurile cele multe și grele ale semenilor săi, pentru care are cuvinte de compasiune, de înțelegere și intervine cu ironie și cu un ascuțit spirit critic la adresa clasei politice pentru tot dezastrul și pentru toate relele care s-au întâmplat pe acest pământ în ultimele decenii, indiferent de culoarea politică a celor ce s-au perindat în fruntea țării.
Versurile sale curg parcă de la sine, sunt ca valurile liniștite sau învolburate, care stau între maluri ca apoi să răbufnească și să izbească înspumate țărmul, lovind cu putere în el, tocmai pentru a-și exprima furia și neputința.
Versurile sale devin astfel un strigăt, un îndemn spre deșteptare, spre atitudine.
Dorul lunii o urmărește pretutindeni pentru că acesta este și dorul ei, dorul ei de mai bine, de mai frumos, de mai cinstit și de mai real.
Eugenia Mihu este îndrăgostită și de plaiurile natale, încărcate de o istorie bogată și frumoasă, de legende și mituri, de care amintește în unele poeme, ( precum: "Povestea unui deal", "Pasărea măiastră", "Colț de plai", "Prinos Iancului", "Suspină tulnicu-n Ardeal, ) cu mândrie, spre trezirea spiritului patriotic, al iubirii pentru țară, neam și limbă, al conaționalilor săi.
Luna îi va fi pildă și îndemn, spre atingerea unor visuri pe care le-a purtat în suflet zeci de ani.
Acum a sosit momentul să le dea frâu liber și să zboare, condori, spre înălțimi.
Ne putem întreba: ce este luna?
Întrebarea pare simplă dar nu este. Luna e astrul desăvârșit al nopții, o fereastră a cerului prin care privim și suntem priviți, bucata de lumină perfect rotundă, fără început și fără sfârșit. Cântată de poeți, adorată de îndrăgostiți, ea ne primește visurile și ni le păstrează sub umbrela-i strălucitoare. Ea ne însoțește în bucurii și-n necazuri, ne mângâie tristețile, ne presară pulberi aurii din pulberea sa magică pe chipuri, redându-ne zâmbetul și speranța.
Luna înseamnă iubire, dorul lunii este dorul iubirii, dorul luminii, dor care este redat de autoare în poeme superbe.
Torța iubirii este cea care i-a ars sufletul și i-a adus cu sine sentimente care de care mai puternice, dureri, dezamăgiri, căderi, însă nimeni, în afară de soartă, nu a fost vinovat pentru această ardere mocnită.
Suntem martori ai unei iubiri care înflorea precum primăvara, care îi îmbogățea sufletul și trupul ca nici o alta, dar care s-a stins fulgerător, neașteptat:
"Ce ai făcut, ce n-ai făcut dar știu că mă iubești nespus,
Că poate nu e vrerea ta dar e voința lui Iisus
Și dacă tot ne-am mistuit pe torța unei mari iubiri
Aș vrea să fim un singur drum, să fim ai Domnului martiri..."
( Torța iubirii )
Mărturisirile sale în ceea ce privește dragostea, sunt emoționante, iubirea sa este una specială. Dorul o conduce către anotimpuri trăite cândva, amintiri care acum îi inundă gândurile.
Își aduce aminte de începuturile iubirii sale, cum era ea la vremea înmuguririi, cât era de încrezătoare și de plină de lumină și de bucurie:
"Și-n fața ta îngenunchez, în fața ta mă plec smerită,
Căci ești un om cu suflet floare și mă declar preafericită"( Mugur de iubire )
În fiecare fior ce-i străbate trupul există un dor.
Între sine și natură a stabilit o comuniune extrem de frumoasă, ea luând asupra sa dorul tuturor: anotimpuri, flori, gâze etc.
Autoarea este o fidelă observatoare a universului, a tot ceea ce există în jurul său. Fantezia sa este nelimitată:
"Lasă, Toamnă, fată dragă, uită dorul de Gorun
C-am aflat că te iubește, nedisimulat, un prun
Și ți-ar pune la picioare frunza toată și verdeața
De-ar putea să te sărute, când se scoală dimineața"( Toamna, prunul și gorunul ).
Gândurile poetei se îndreaptă cu compasiune și către o căsuță sărăcăcioasă în care doi bătrâni lipsiți de puteri, se gândesc cu nostalgie la trecuta lor tinerețe precum și la sfârșitul care se apropie:
"Iar de va fi să te grăbești, plecăm ținându-ne de mână,
Nici tu mai repede, nici eu, și amândoi vom fi țărână
Totdeodată. Și aș vrea, bărbate dragă, să ne-ngroape
La țărmul văii dinspre deal, la cap cu murmurul de ape"( Drum în doi )
Accente de baladă care emoționează profund...
Destinul păsării spin o impresionează și o determină să concluzioneze:
"E pasărea numită spin ce în extazul morții sale
Încântă sufletul și mintea cu trilurile ei de jale
Ești tu, om bun, cântul ți-e viața și treci prin doruri și suspine
Pentru că tot ce este bun doar cu durere de obține."( Pasărea măiastră )
Poeta observă cu fidelitate totul din jur pentru că știe să privească, trăiește cu intensitate și iubește fără măsură.
Iubitoare de natură, cu durere, prin versurile sale, ne prezintă situația de astăzi, când aceasta este în primejdie, când codrii ei sunt la pământ, când poluarea se întinde ca pecinginea peste trupul țării, peste codri și ape, peste câmpii. Nimic nu mai este curat fiindcă nimeni nu-și mai dă interesul pentru sănătatea naturii și a omului.
Oricare a fost culoarea politică de la putere, rezultatele sunt parcă trase la indigo.
Toate plâng dar pe nimeni nu doare plânsul nimănui: "plânge verdele pădurii", "plâng și codrii de aramă", "plânge iazul", "plânge lanul", "plânge pâinea", "plânge curcubeu pe ceruri", "Plânge ochiul, plânge mâna, plânge luna, plânge dorul", "plânge izvorul", "Plânge România-ntreagă, plânge Marea noastră mare"
( Plânsetul pâinii )
În paralel, dorul ei se regăsește în gânduri, în amintiri, în arderi de torță, "în speranțe deșarte" ale unor părinți care își așteaptă copiii plecați la muncă pe meleaguri străine, pentru o pâine mai bună:
"Dar poate vine mâine ori la toamnă sau la primăvară
Ori poate va veni cândva, când buruienile vor crește-n prag,
Iar ochii mamei vor fi stinși și-n casă nici un suflet drag."
Locul unde poeta trăiește poartă în trecutul său o legendă impresionantă, povestea unui cuplu, băiat și fată, care s-au iubit nespus.
El, pentru a fi demn de iubirea ei, a trebuit s-o care în spate, fără popas, sus pe munte. Ajuns acolo, de osteneală moare iar fata, iubindu-l la fel de mult, se aruncă din vârf și îl urmează în eternitate:
"Dealul plângerii se cheamă Dealul Fetii și ne este
O legendă dar și-un munte din sătucu-mi de poveste."
Dornică de lumină și căldură, de iubire, ea cercetează, observă, deslușește, trage concluzii.
Depărtarea, înstrăinarea, durerea, viața grea, toate își fac loc în versuri profunde, pline de sentiment. Din ele se revarsă sufletul poetei, ca o apă al cărei nivel crește, tot crește, în timpul ploilor furibunde.
Întrebări retorice îi frământă cugetul și, toate, aducătoare de amintiri dragi, de lacrimi, de dor:
"Azi dorul de copii, frați și părinți
Vă răvășește gândul, vă sugrumă
Și înălțați, fierbinte, către sfinți,
O rugă către sfânt pământul-mumă"
( Copii de Românie )
Iubiri imposibile în univers, în natuă, în viața cea de toate zilele, vieți risipite, destine frânte, rugi fierbinți:
"Dă-mi
Doamne,
viața mea
Să le pot duce pe toate câte mi le dai!
Dă-mi, Doamne!"( Dă-mi, Doamne! )
Viața grea, nevoia de un trai mai bun, îi izgonește pe mulți de pe acest tărâm iubit. Luna privește neputincioasă tot chinul și zbaterea tuturor. Ea poate doar să le lumineze sufletul și gândurile, oriunde s-ar afla ei, ea poate doar să le păstreze amintirile sub umbrela sa caldă și strălucitoare, ea poate doar să le îndulcească dorul.
Cântecul lebedei care moare, poate fi cântecul de jale al tuturor iar acest dans spre moarte, spre necunoscut, doare.
Eugenia Mihu își trăiește propria iubire în amintiri, în gânduri. Acolo ea i-a făcut culcuș cald, etern, acolo ea își cheamă amintirile, le mângâie, le alintă și simte că iubirea sa este precum un luceafăr, simte că ea îi luminază încă viața:
"Adio deci, căci ochii tăi albaștri
Mi-or fi doar jar nestins, de neatins."
Jar...Depărtări...Dor...Imposibil...Frunze în vânt...
Ea trăiește în continuare
"Pe un colț de rai"
"Pe-o gură de rai, unde-mi dorm părinții."
Aici dorul o urmărește necontenit și singurătatea o macină:
"Nu credeam că poți să pleci
Și izvoarele să-mi seci,
Nu credeam că știi să mori
Și să te transformi în flori..."
Dar...te poți pune cu destinul?
"Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!"
I-au rămas totuși amintiri, vise, visuri...
Libertatea visării este nelimitată:
" În lan de maci, pe pat de dor,
Cu sânziene-acoperiți
Și-n murmur dulce de izvor
Să ne trezim înlănțuiți."
( "Printre flori de sânziene" )
Alinarea și-o găsește în poezie și-n luna care o privește cu înțelegere și simpatie.
O dorință dulce-amară o încearcă totuși:
"M-aș cocoța pe lună, doar cu tine
Dar dacă socotești că sunt prea grea?
Și-alegi să ne croim alte destine,
Să emigrăm, din lună pe o stea?
( Blânda lună )"
Când ți-e greu, când ți-e ușor,
Când te prăpădești de dor
Să te făci un curcubeu
Să te-adapi la sânul meu."
(Să te-aducă doru-mi dor)
Vise frumoase, mulțumiri alinătoare:
"Îți mulțumesc, iubirea mea, hai dormi, să-ți fie somnul lin
În gânduri ești la mine-n brațe
Nu simți, gingaș, cum te alin?"
Totodată, îi reproșează lunii destinul său nemilos:
"Lună plină, lună nouă
Tu mi-ai rupt inima-n două"( Lună )
Dragostea sa se consumă între două lumi:
"Căci suntem între două lumi, prinși între rău și între bine
Prinși între cer și-ntre pământ, prinși între zâmbet și suspine,
Nici raiul nu ne vrea, nici iadul, nici lumea bună, nici cea rea
Și dacă visul ni s-ar frânge, doar pe noi doi ne-ar mai durea"( Mai știi? )
Ea nu-i uită nici pe eroii locului și-i îndeamnă pe toți la neuitare:
"Veniți și voi din țară,
Voi, puii de țărani,
Să-i dăm prinos lui Iancu
Măcar din an în an!"( Prinos lui Iancu )
Mi se pare foarte interesant un poem, "Vâltoarea vieții", în care se regăsesc patru strofe, deci 16 versuri, fiecare cuvânt, din fiecare vers începând cu aceeași consoană, la fel ca și titlul. Toată poezia sugerează multă mișcare, energie, zgomot, "vâltoare":
"Vulcanii vatămă vărsând
Văpăi vezuviene,
Vlăstarii vindecă, vârând
Viața voită-n vene"
Poeta are multă compasiune pentru vitregiții sorții, nevoiți să trăiască pe străzi și să cerșească, copii părăsiți de părinți, oameni disprețuiți de semenii lor bogați, dormind pe betoane:
"Răsare luna. Cel sărman se-ntinde pe-un beton,
S-acoperă cu-n țol de griji( sau poate de carton ) ( Cerșetor )
O întrebare retorică îi apare pe buze:
"Doamne, cât ar trebui
Să-ți torni cerul peste noi,
Cât mai poți îngădui
Să ne zbatem în nevoi?"
Sărăcie...Durere...Suferință...Dar suferință este și în sine...
Iubirea ei a dispărut într-o primăvară, izbită de un puternic cutremur. De atunci au trecut zeci de ani dar durerea persistă acolo, într-un ungher al inimii:
"Doar eu te-asociez cu primăvara
Și-n suflet îți sădesc din nou o floare
Și îmi rezerv plăcerea și povara
De-a-ți așeza la cap o lumânare"
Speranța sa de împlinire se află într-o altă sferă, într-o altă dimensiune:
"Va fi o vreme de plăceri, când sper că viața nu ne doare
De nu aicea pe pământ, măcar în lumea viitoare"
În volumul său, autoarea dedică poeme și unor prietene dragi, ea fiind recunoscătoare și altruistă totodată:
"Învingătorul sorții", "O fată dintr-un vis anume" și "Vis...de vis", acestea două dedicate Mirelei Szabo de la Radio Vis de Taină, "Trandafir"( pentru Tatiana Blue, talentata realizatoare de videoclipuri superbe), "De primăvară"( poezie comună, în care se regăsesc șapte prietene poete, ca șapte surori: Steluța Crăciun, Daniela Badea, Dora Pascu, Luchy Lucia, Rodica Grigorie, Tatiana Dragotă și autoarea, bineînțeles.
Meditează de asemenea și la propriul sfârșit, când o fi să fie:
"Și dac-o fi o stea-ntre stele
Să o privești cu gând de bine,
Sunt eu și dorurile mele
Și luminez și pentru tine"( Și dacă )
Spre final de volum, Eugenia Mihu a așternut câteva scrieri de proză scurtă.
- "Iuliana" impresionează mult. Este despre destinul nefericit al unei mame care își pierde unicul copil într-un nefericit accident de circulație.
Acum el este înger protector al propriei mame.
Poveste reală, personaje cunoscute și foarte dragi...
- "Început de poveste", o poveste de dragoste între două personaje: Elena și Laur, poveste ciudată, din care lipsește pasiunea și-n care există tristețe, dezamăgire și un viitor incert.
- "Poveste cu îngeri și fluturi", în care se regăsește un viol într-un loc public; rușinea și tăcere femeii violate, el, fluture ce zboară din floare în floare pentru satisfacerea unor pofte carnale.
- "Primăvară", o poveste cu adevărat cutremurătoare: facem cunoștință cu două personaje, Emma și Traian, doi tineri care se iubesc mult și a căror iubire curată continuă timp de trei ani, când hotărăsc oficializarea ei.
Dar, vine teribilul cutremur din 4 Martie 1977, cutremur care frânge destine.
Vestea morții lui ajunge târziu la Emma care, până pe 22 Martie trăise în incertitudine și-n lipsă de vești, cu sufletul la gură.
"Traian este mort!"
Vestea pică precum un trăsnet.
A murit în urma prăbușirii blocului Scala, în a cărui incintă, la etajul 9, se afla. Este descoperit a doua zi încă viu dar, după alte două zile de chin, moare fără să-și mai revadă iubita.
Trauma Emmei a fost teribilă, consecințele devastatoare...
"Au trecut peste 40 de ani de atunci.
Emma plânge și acum când își amintește sau vorbește despre Traian, își cântă și acum iubirea-neiubire, dragostea dusă, neîmplinită, pentru omul drag, pierdut atât de devreme. Lacrimi și flori!"
Ce ar mai putea fi de adăugat?
Tăcere...  
  
Povești de viață, povești reale care aștern frig și ceață peste suflete, peste destine!
Proza Eugeniei Mihu, atât de reală, stoarce lacrimi, creează emoție, declanșează amintiri...  
  
Referinţă Bibliografică:
RECENZIE: DORUL LUNII / Florentina Savu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3316, Anul X, 29 ianuarie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Florentina Savu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florentina Savu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!