Meștere,-am venit cu-o mare problemă,
Inima mă doare și am și-o dilemă:
Ruptă-i în bucăți, oare mi-o poți coase?
Ale ei bătăi le simt până-n oase!  

 

Mă ia cu-amețeală, fața mi-e palidă,
Mă târăsc pe drumuri precum o omidă,
Îmi bubuie pieptul, durerea mă-ndoaie,
Picuri de sudoare mă trec ca o ploaie,  

 

Nu știu ce să fac, mi-e teamă că mor
Și-o să cad grămadă de atâta dor,
Mi-e teamă că tu nu poți s-o repari,
Meștere, te rog, coase-o cu-al tău har,  

 

Coase-o cu șnur roșu să nu se cunoască,
Mâinile-ți docile pot să o lipească,
Cântărește-o bine, să nu pierzi din ea,
Mi-o vreau caldă, moale, ghem de catifea...  

 

Văd c-ai multe cereri și lucrezi din greu
Ia, te rog, în seamă și necazul meu,
Repară-mi motorul să pornesc din noi
Chiar dacă n-am stofă de-a fi un erou.  

 

Chiar dacă-s cam mică și neînsemnată,
Repară-mi te rog, inima sfărâmată,
Știu că o vei face și îți mulțumesc,
De ea am nevoie fiindcă chiar iubesc,  

 

Iubesc tot ce mișcă, tot ce-are suflare,
Pentru toți m-aș vrea sănătoasă tare;
Stai pe scăunel și coase cu spor:
Ața-i fermecată și tu...vrăjitor!