CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





SÂNGELE PĂMÂNTULUI
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
(piesă lirică într-un act)  
  
Personajele  
  
ŢĂRANUL (bătrân de peste 70 de ani);  
  
POLIȚAIUL (bărbat mustăcios, între două vârste);  
  
MĂRINICĂ,  
  
VASÂLIE, feciori de ţărani;  
  
GUVERNUL (individ gras, scund, chel, cam de 50 ani);  
  
PUBLICUL (din sală) = poporul.  
  
Tabloul 1
(Un sat sărac. În depărtare, dincolo de un râu, se văd flăcări şi dâre de fum. ŢĂRANUL, împins cu o puşcă din spate de către POLIŢAI. ŢĂRANUL cade, apoi încearcă să se ridice).  
  
POLIŢAIUL  
  
Hai mişcă, mișcă ţărane! (Îl împinge cu arma.) Mişcă, mă, odată... Fi-ţi-ar mă-ta a dracu!  
  
ŢĂRANUL  
  
Uşor puiule, uşor!... (Se ţine cu mâna de umărul sângerând.)  
  
POLIŢAIUL  
  
Hai, că n-am timp de tine. (Îl loveşte cu bocancii.)  
  
ŢĂRANUL  
  
Ficiorule, da’un’mă grăbeşti aşa?! Dă-mi puţină tihnă...  
  
(Încercând să se ridice, cade. Oftează lung, tuşeşte înfundat, scuipă o flegmă tabagică.)  
  
POLIŢAIUL  
  
Vorba... Vorba, că te ia gaia! Te ia, ţărane!  
  
ŢĂRANUL (visător)  
  
Las’să mă ia... Să mă ducă sus, acolo...  
  
POLIŢAIUL  
  
Păi, sigur... Crezi că acolo ajung toţi mojicii?!... Toţi neciopliţii!?...  
  
ŢĂRANUL  
  
Voi vreţi să-mi ucideţi şi visele... Mă duc şi eu unde mi-o fi sorocul...  
  
Mă duc după alde Ion, alde Mărinică, Vasâle... că au venit ei azi noapte şi m-am chemat la ei. Da’io n-am vrut să plec. Au zis că e bine acolo... Că tot pământul e al lor... Şi nu e nici un ştab acolo... şi nu plăteşti impozite... şi....  
  
POLIŢAIUL  
  
Ţărane, ai gongi la cap? Te-ai cam scrântit de când te-a pocnit ăla.  
  
ŢĂRANUL  
  
... şi oamenii sunt buni şi nu se iau la şagă, cică apele ar fi de lapte şi malurile de miere...  
  
POLIŢAIUL (surprins)  
  
Zău că m-aş duce şi eu acolo, să nu mai fiu slugă la dârloagă…  
  
ŢĂRANUL  
  
Da’la poartă stau doi îngeri şi nu lasă pe fiştecine...  
  
POLIŢAIUL (revenit la realitate)  
  
Baliverne!... (Întreabă din curiozitate:) Dar cine intră, ţărane?  
  
ŢĂRANUL  
  
... Şi cine intră acolo...  
  
POLIŢAIUL  
  
Spune odată, nu mă călca pe nervi.  
  
ŢĂRANUL  
  
Pe voi nu vă primeşte.  
  
POLIŢAIUL  
  
Eu nu sunt om ca toţi oamenii?  
  
ŢĂRANUL  
  
Doamne fereşte!... Eşti, da’ai puşcă... Nu toţi oamenii au puşcă... şi încă ce puşcă...  
  
POLIŢAIUL (mirat)  
  
Ce puşcă!?  
  
ŢĂRANUL  
  
Murdară.  
  
POLIŢAIUL  
  
(Se uită instinctiv la ea, o aşează jos lângă el. Râde.)  
  
N-am curăţat-o de când am luat-o. Ahăăă... de câte opri n-a scăpărat, săraca...  
  
ŢĂRANUL  
  
... Săraca?!...  
  
POLIŢAIUL  
  
Mai am un glonte... Apoi o fac lună...  
  
ŢĂRANUL  
  
... Lună însângerată!... Poţi s-o lustruieşti cât ai vrea, sângele ăsta negru şi gros de ţăran ţâşneşte mereu... Nu se curăţă cu una, cu două.  
  
POLIŢAIUL (scoate un glonte)  
  
Ţi-am păstrat un glonte curat. (I-l arată:) Nu vreau să folosesc gloanţe ruginite.  
  
ŢĂRANUL  
  
Glonţul curat se murdăreşte mai repede... alunecă dincolo de râu şi-l aude alde Măria. Şi-o să zică:  
  
"Mă, glonţul ăsta îl cunoaşte pe ăl Gheorghe. Ia să-l iau ieu"...  
  
O să-l ia... O să vadă pe el urme de sânge, iar Măria îşi cunoaşte ea bărbatul de la o poştă.  
  
"Bă, Gheorghe, o să-mi spună, mai ai şi tu grije de tine, nu mai da sângele tău altora străini".  
  
POLIŢAIUL  
  
Şi eu sunt... sunt ţăran... Taica e din Valea Mare şi maica de peste două dealuri. Tai drept prin crâng, la Păcureni.  
  
ŢĂRANUL  
  
De ce ţi-ai pătat sângele?  
  
(Se repede la el să-l sugrume. Celălalt caută să se apere cu arma, dar nu reuşeşte. Ţăranul îl apucă de guler şi-l scutură. Apoi îi dă drumul scârbit. Poliţaiul rămâne pironit locului).  
  
Barim te-ai pocăit?  
  
POLIŢAIUL  
  
(Lovindu-l cu patul puştii pe unde nimereşte:)  
  
Tăntălăule! Ogar râpos, îndrăzneşti să ridici mâna la mine? Ţi-arăt eu ţie!  
  
ŢĂRANUL  
  
(Palid de loviturile armei, căzut undeva prin apă).  
  
Ce să-mi arăţi, neică? Ce-am făcut? Ce-ai cu mine?  
  
POLIŢAIUL  
  
Ţine-ţi gura, secătură! Sfrijitule!  
  
(Îi trânteşte câteva picioare pe unde nimereşte, nervos, răcnind:)  
  
Să te iei tu cu mine? Eu, organ autoritar, eu, organ central, eu, organ organ? Ridică-te!  
  
ŢĂRANUL  
  
(Cu efort şi căzând de mai multe ori cu capul în râu, ca un înecat:)  
  
Bîîî... Ppp... Vîvîvî... Aaa... Juuu...  
  
POLIŢAIUL  
  
Taci, potaie! Te prefaci, ai?  
  
ŢĂRANUL  
  
Bîîî... Ppp... Vîvîvî...  
  
(În timp ce ridică o mână, îi alunecă alta în apă. Scena trebuie să fie reală. Actorul trebuind într-adevăr... să intre la apă!)  
  
POLIŢAIUL  
  
N-am înţeles o boabă! Ce vorbeşti, turceşte?  
  
ŢĂRANUL  
  
(Sângerând înfiorător ca în filmul "Vârsta de Aur", de Luis Buńuel:)  
  
Aaa... Ooo...  
  
POLIŢAIUL (Se apleacă, cade la pământ:)  
  
Aoleo, aoleo! (Un zbierat ridicol, la care publicul ar trebui să râdă.) L-am omorât!  
  
(Cu mâinile către cer, ca un musulman care se roagă în moschee:)  
  
Doaaam-neeee! Doaam-neee iartă-măăă!  
  
(Întinde puşca ŢĂRANULUI, care dă să o apuce.)  
  
Ţine-o! Scapă-mă de ea! Scapă-mă de zile!...  
  
(Plânge. ŢĂRANUL nu schiţează nici un gest).  
  
Hai, ia-o!... Împuşcă-mă! Dacă nu, te împuşc eu!  
  
(ŢĂRANUL, revenindu-şi puţin în fire, ia instinctiv puşca, deschide ochii şi o studiază cu atenţie. Scena aceasta trebuie să fie ca un gol spiritual cu tensiune nervoasă.)  
  
Trage omule! Trage odată!  
  
(Ţăranul pune un deget pe trăgaci, fără vlagă.)  
  
Foc! (Nu se-aude nimic.) Foc!  
  
(ŢĂRANUL aruncă puşcă cu dispreţ. Poliţaiul se repede la ea. Din încăierare se sloboade un foc. Cad amândoi leşinaţi. Polițaiul se pipăie să vadă dacă e rănit. Ia puşca şi se ridică.)  
  
(Cu puşca îndreptată spre moş:) Scoală-te, laşule! Tu nu poţi ucide!  
  
(ŢĂRANUL rămâne pe loc.)  
  
ŢĂRANUL (revenindu-şi)  
  
Glonţul ăsta o să-i spună lu’ale Măria că eu sunt pe aici. Când o să vină, o să zică:  
  
"Gheorghe, Gheorghiţă, văd că nu risipeşti sângele nostru... de viţă. Tu nu eşti din ăia"...  
  
"Lasă-mă fă, Mărie, lasă-mă cu Dumnezeu!"  
  
POLIŢAIUL  
  
Ridică-te, omule, o dată... nu mă fierbe!  
  
ȚĂRANUL  
  
(Pironit locului, cu privirea oarbă spre ochii POLIŢAIULUI.)  
  
Alde Ion mă aşteaptă... Alde Vasâlie... Mă duc şi eu cu ei... Măria nu mă lasă... Şi de-aia nu-i spun nimic... Nu-i spun nimic... Dar i-am lăsat sângele meu... şi amintirea mea...  
  
POLIŢAIUL (hipnotizat, parcă)  
  
Şi pe taica îl chema Gheorghe. (ŢĂRANUL se ridică.) Iar pe maica, Mă... Mă... ria. Mă, parcă n-ar mai fi nume pe lumea asta! Numai Gheorghe şi Maria şi Ion şi Vasâlie şi Mărinică, şi... Uuufff, maică cum de m-ai născut poliţai!?  
  
ŢĂRANUL (blajin)  
  
Fiule, de ce-ai încălcat destinul ţărănesc?  
  
POLIŢAIUL (trezit brusc)  
  
Du-te dracu de opincar!  
  
(Făcând pe avocatul:) Ia să-mi spui, câine-mpuţit, cine a dat foc Guvernului... la Conacul Guvernului?  
  
ŢĂRANUL  
  
Timpul... Timpul a ars conacele cu sânge... Anul 1907... Viitorul îţi arată trecutul sângeros.  
  
POLIŢAIUL (ca o nălucă)  
  
Voi, voi, voi... Voi aţi pus foc în ograda Guvernului... la pătulul cu porumb... la fânărie... la casă... la... la... la...  
  
Dealul era o mare de flăcări... flăcări... flăcări care urcau în noapte. Urcau dealul. Acopereau conacul. Acopereau totul... Vântul vuia...  
  
ŢĂRANUL  
  
Sângele din pământ curgea în pământ... la lumânarea flăcărilor... Morţii au avut pentru întâia oară lumină... Ţăranii acum n-au lumină...  
  
POLIŢAIUL  
  
... Pe lumea ailaltă!...  
  
ŢĂRANUL  
  
... Am văzut cu ochii mei de plugar, aţi vărsat gloanţe în noi ... Sunt un sol din depărtare... Tu mi-ai ucis copiii... Tu ţi-ai ucis părinţii... Cu puşca asta... blestemată. Lepăda-o-ai!  
  
POLIŢAIUL  
  
Ce tot bolboroseşti omule? Pe cine am ucis eu?...  
  
Eşti primul individ pe care am ordin să-l execut...  
  
ŢĂRANUL  
  
Omoară-mă, dar ai pe conştiinţă toţi urmaşii mei care nu s-au născut şi pe care nu-i laşi să se nască...  
  
POLIŢAIUL  
  
Decât să ajungă ca tine, mai bine lipsă. Dacă te împuşc, îţi fac un bine, zi mersi.  
  
(Către PUBLIC:) Săraci, nu mai nefericiţi copiii, născându-i!...  
  
ŢĂRANUL  
  
Degeaba mă împuşti, că eu nu mor... Te privesc prin timp înapoi şi-mi râd de tine. Nu ne puteţi învinge pe toţi...  
  
Miroase!  
  
(Arată către pământ. POLIŢAIUL ezită, apoi din curiozitate se-apleacă.)  
  
E ud... leoarcă... e plin de sudoare.  
  
(POLIŢAIUL, nedumerit, priveşte spre ŢĂRAN. Îi întâlneşte privirile. ŢĂRANUL îi face din nou semn să privească în jos).  
  
Ce culoare are?  
  
POLIŢAIUL  
  
...?! (Ridică mirat din umeri şi sprâncene.)  
  
ŢĂRANUL  
  
E negru.  
  
(POLIŢAIUL priveşte atent; tăcere. ŢĂRANUL ia un pumn de ţărână în mână şi-l pune în râu. Apoi mănâncă.)  
  
Ce bun e!... Avea dreptate maica, s-o ierte Dumnezeu... Pământul ăsta e dulce. Gustă şi tu sângele nostru, cum îl gustă Guvernul!  
  
POLIŢAIUL  
  
Potoleşte-te, omule!  
  
ŢĂRANUL  
  
Oricine-ai fi și orice-ai face, tot Pământ vremea te face... Dacă mănânci pământ, te faci mai repede pământ... şi-atunci o să ai pământ cu nemiluita... Te-mbrăţişează el pe tine, nu tu pe el...  
  
(Bolnav de friguri, tremurând, începe să aiureze).  
  
Mărie, dă, fă, vacile din lucernă! Vezi că le ia la obor... Ţine-te la Bălana, nu vezi că suge viţălul!? Nu mai înţarcă odată, lua-r-ar necuratuʼ!  
  
Dă-i cu balegă pe uger, fi-ar a dracului de treabă... Cum? Suge şi-aşa? Fi-ar aşa şi pe dincolo... leagă-l fă dă-un ţăruş... Culege-i niscai costreie... Ia şi un sac de pălămidă de raţă... (Adoarme, sforăie.)  
  
POLIŢAIUL (îl mişcă)  
  
Hai, bade! Plecaşi cu porcii la jir, ai?  
  
ŢĂRANUL (trezit)  
  
Îii!?!  
  
POLIŢAIUL  
  
Scoal', c-avem treabă!  
  
ŢĂRANUL (ridică buimăcit capul)  
  
Cee?  
  
POLIŢAIUL  
  
Trebuie să mergem la...  
  
ŢĂRANUL (întrerupându-l)  
  
... să ajung io acas’la mine... Să tai o găină, una moţată, grasă... bătută cu usturoi... O bărdacă de vin din butoiu’de zece vedre... o azmă prăjită pe plită şi o ceapă spartă. Cu sare... (Foarte încântat:) Şi-o muzică lăutărească!...  
  
(Se-ntunecă afară. În zări se văd nori grei. Bubuie şi fulgeră).  
  
POLIŢAIUL  
  
Nici muzică de moarte nu-ţi cântă ţie, bă, mutră...  
  
ŢĂRANUL  
  
(Arătând la cer şi ascultând loviturile de bici ale Sfântului Ilie:)  
  
Dar asta ce e? Natura e de partea mea, se pregăteşte să mă ia...  
  
POLIŢAIUL  
  
Întotdeauna omului i-ar place să aibă ce n-are, și să facă ceea ce nu poate... (După o pauză:) Hai să te-ajut s-ajungi la casa ta din cer, că văd că te grăbeşti.  
  
(Şi cu cel mai natural gest, fără vreun sentiment de remuşcare, descarcă în el toate gloanţele care le are. Ia cadavru şi-l aruncă în râu. Rostogoleşte un pietroi uriaş după el un timp ce adaugă:)  
  
Fie-i pietroiul uşor!  
  
(Dispare după colţ.)  
  
Tabloul 2  
  
(Câteva minute scena rămâne goală. Tabloul următor se desfăşoară pe lumea cealaltă. Acelaşi decor, dar luminat confuz, ca într-o peşteră. Se văd două umbre.)  
  
MĂRINICĂ  
  
Ce faci aici, bădie?  
  
ŢĂRANUL  
  
Mă caut pe mine. Mă caut pe mine şi nu mă găsesc.  
  
MĂRINICĂ  
  
Cum, bădie?!  
  
ŢĂRANUL  
  
Aici e locul nostru, mă, băiete. Ne strângem toţi aici... Io mă grăbii să vin să te mai văz... Să vorbim de ziua de mâine...  
  
Mă, cine dete foc? Cine, mă?  
  
MĂRINICĂ  
  
Noi, bădie, noi toţi. Şi eu, şi matale...  
  
ŢĂRANUL  
  
De ce nu mi-a spus aşa, mă, băiatule, mă? De ce?  
  
MĂRINICĂ  
  
Să fi văzut ce frumos ardea... flacără înaltă, bădie... roşieee... Mare de flăcări. Ţâşneau din pământ, bădie! Satanice clipe...  
  
(Se-aud ecouri de revoltă. Zarvă mare. MĂRINICĂ priveşte într-acolo.)  
  
ŢĂRANUL  
  
Cine v-a dus acolo, Mărinică?  
  
MĂRINICĂ  
  
Timpul, Doamne...  
  
Zilele noastre...  
  
ŢĂRANUL (privindu-l drept în ochi)  
  
Ce ochi aprins ai, mă, băiete!  
  
MĂRINICĂ  
  
Mi i-a dat taica Ghiţă; şi mi-a dat şi o toporişcă.  
  
ŢĂRANUL  
  
Măria a fost, Mărinică?  
  
MĂRINICĂ  
  
Fost, bădie.  
  
ȚĂRANUL  
  
Și io am fost cumva?  
  
MĂRINICĂ  
  
Şi mata, bădie.  
  
ȚĂRANUL (spune cu veselie:)  
  
Şi 1000, deci!  
  
MĂRINICĂ (accentuat)  
  
Şi mata, desigur.  
  
ȚĂRANUL (Priveşte fix. Ridică vocea:)  
  
Mai tareee... nu te-aud clar... Aţâţ focurile... focuri care nu mai au ce arde.  
  
Natura are hemoragie. Roşul se stinge...  
  
MĂRINICĂ  
  
Țipă şi mata, bădie... Şi eu, bădie... Şi noi, bădie... Toooooţţţţi!  
  
(Cade leşinat cu capul plecat în pământ. Plânge. Apare VASÂLIE).  
  
(Scena următoare este ca un poem pe mai multe voci. Ar trebui acompaniat de sunete de chitară corespunzătoare, dând impresia, împreună cu focurile din zare, mai degrabă unui foc de tabără).  
  
VASÂLIE  
  
Ce vezi acolo, bădică?  
  
ŢĂRANUL  
  
Munţi... Crengile verzi prind rădăcini. Timpul urcă...  
  
VASÂLIE  
  
Se uită la noi, bădică. N-are ochi pentru noi. Ce faţă îngrozitoare are... I se strâmbă gura. Respiră aer care nu-i convine.  
  
ȚĂRANUL  
  
Omul acela îmi face teamă.  
  
MĂRINICĂ  
  
Lasă-l în trecutul lui absurd. Acum e bolnav... bolnav de inimă „albastră”.  
  
VASÂLIE (uitându-se iar fix)  
  
Merge... merge mai departe orbeşte. Conacul îi stă în inimă. Un palat mort. Nu vede realitatea viitoare... Măria dă cu sapa în Guvern, un copil îi dă un pumn.  
  
ȚĂRANUL  
  
Lasă-l în durerea lui!  
  
VASÂLIE  
  
Se retrage în tăcere. Prezentul îl devoră. Ţine în mână un felinar.  
  
MĂRINICĂ  
  
Lumina lui e crudă.  
  
VASÂLIE (continuând)  
  
Se împiedică şi se prăbuşeşte.  
  
MĂRINICĂ  
  
S-a-nvăţat cu soarele, iar întunericul îl doare.  
  
VASÂLIE  
  
Te rog, Mărinică, ia-mă să văd limpede ceea ce este beznă.  
  
ȚĂRANUL  
  
Se înlătură praful de pe cărţi.  
  
Războiul îşi alege eroii.  
  
GUVERNUL  
  
(O căzătură. Un zgomot mai puternic şi înfundat. Un zgomot de disperare din afara scenei).  
  
Îndurare!  
  
MĂRINICĂ  
  
Semnale misterioase. Mesajele disperării.  
  
(O nouă buşitură.)  
  
S-a prăbuşit! Gata! L-a lovit taica Ghiţă!  
  
ŢĂRANUL  
  
Viaţa e totuşi viaţă. Subteranul scufundă edificiul clădit deasupra.  
  
GUVERNUL  
  
Milă, Popor al meu! Pământul mă sufocă... focă... ocă... ăă...  
  
ŢĂRANUL  
  
Am suferit în tăcere până când tăcerea s-a umflat şi a plesnit. Ţăndări s-a făcut.  
  
(Către PUBLIC:) Aţi trăit o noapte absolută.  
  
PUBLICUL  
  
(Către ŢĂRAN:) Ţi-am păstrat mormânt în istorie, pentru starea ta de patrie. Moarte din dragoste.  
  
ŢĂRANUL  
  
Întreb Pământul dacă-l doare sângele meu scurs prin venele lui... Un mare semn de întrebare pe cer... Se-adună cenuşă fierbinte pe oasele mele... Timp vertical.  
  
O lovitură stridentă de gong. Se-ntrerupe lumina brusc. Dâra unui fulger pe scenă:  
  
SOARTA  
  
şi trăznet:  
  
CORTINA.  
  
Referinţă Bibliografică:
SÂNGELE PĂMÂNTULUI / Florentin Smarandache : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3289, Anul X, 02 ianuarie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Florentin Smarandache : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florentin Smarandache
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!