CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  





PE CÂND ERAM ÎN ȚARĂ
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mă trimite mama, într-o duminică, zi de târg pe la noi, în vale, la moară, la Oteteliş, să vând grâu.
Eu, de când mă ştiu, am fost un nepriceput la comerţ; şi un naiv.
―Florine, du-te cu Bibi, că bea, nărodu', şi se-mbată, şi-i fură gologanii grâul. Tu să-i apuci banii, să te uiţi bine cât dă şi să ţii banii la tine.  
  
Deci mă duceam nu să vând, ci să păzesc vânzătorul.  
  
Taică-meu se sculase, ca niciodată, de noapte, se primenise. Era slab şi înalt, cu părul castaniu, dat pe spate. Nu mi-l amintesc decât într-o continuă stare de ebrietate.  
  
Când îl vedeam şi pe el treaz, ca toată lumea, mă întrebam: ce s-o fi întâmplat? Bea toată ziua vin de buturugă preparat de noi, sau de la Profir, vecinul de peste drum, şi pufăia din ţigară: Mărăşeşti, de Tg. Jiu.  
  
Ştiu că, odată, când eram student, i-am adus un pachet de Kent din Craiova şi-a zis că nu-i place, că sunt «ţigării» proaste. Fuma numai Mărășeşti. Nu mânca deloc şi ajunsese slab ca varga.  
  
Când era mort de beat, devenea însă distractiv. Cânta toată ziua acelaşi cântec.  
  
De la moară pân' la gară  
  
Hop, lele, hop,  
  
Toate carele coboară  
  
Hop, lele, hop,  
  
Numai carul lui Marin  
  
Hop, lele, hop,  
  
Încărcat cu rozmarin  
  
HOP, LELE, HOP…  
  
şi, când pronunţa «hop, lele, hop», dădea tare cu piciorul în podea şi mai zicea:  
  
―Ah, Bibi, al dracu' ai fost pe lumea asta... Se miră toţi de tine!  
  
Apoi o lua iar de la capăt:  
  
De la moară pân la gară  
  
Hop, lele, hop…  
  
Erau singurele cuvinte ce le mai ştia şi le repeta ca un patefon hodorogit. Şi mai trăgea un fum din mărăşeasca ce-o ţinea într-un ţigaret de lemn.  
  
La patruzeci de ani, arăta ca la cincizeci, iar la cincizeci, ca la şaptezeci.  
  
Era însă mândru de el. Se lăuda faţă de mine, mama, şi Nea Iulică, un chiriaş:  
  
―Unu' e Bibi în Bălceşti!  
  
Într-adevăr, marele Bălceşti şi Marele Bibi!  
  
La colectiv se ducea când vroia şi de multe ori venea chiar inginerul agronom să-l scoale din somn. Trăgea de el, iar el răspundea mahmur, fără măcar să deschidă ochii:  
  
―Las, că viu eu…  
  
Inginerul pleca şi revenea peste un ceas, două.  
  
―Hai, bă, Bibi, odată!, şi-l zgâcina să coboare din pat.  
  
Eu plecam în camera mea. Dar el nu se grăbea câtuşi de puţin. Dădea pătura la o parte, îşi ştergea picioarele talpă în talpă, se ducea la closet, îşi făcea toaleta, tuşea, scuipa, mai fuma o ţigară; şi abia pleca.  
  
―Ia mai dă-i, bă, dracului, cu colectivul lor!, mi se adresa.  
  
Avea o bicicletă veche şi prăfuită, cam rablă. O lua de coarne şi mergea agale, flegmatic.  
  
―Mă, Bibi, fii, mă, şi tu cuminte, nu mai bea atâta, că râde lumea de tine..., îi spunea mama.  
  
―Taci, fă!  
  
―Uită-te la Ghiu, că şi el bea cu tine, da' dup-aia se duce acasă la muiere şi face treabă, fabrică lumânări... şi Savu lu' Piscan, l-ai văzut ce ridică la buşteni şi taie lemne cu gaterul…  
  
―Măi taci, fă, din gură! Savu lu' Piscan...  
  
Eu priveam neputincios şi-mi ziceam în gândul meu: «O să mă fac eu mare şi o să ajung cineva şi mama o să se bucure de mine; o să vadă lumea ce-a ajuns un fiu de bețivan!».  
  
―Unde m-ai văzut tu că beau?  
  
―I-auzi, Florine, că nu bea, se enerva mama.  
  
―Cum nu bei, bă?, îndrugam eu.  
  
―Ce vorbeşti, mă, ţii cu mă-ta?, se auzea vocea horcăită a lui tata. V-aţi făcut toţi ai dracu! Da' tot eu sunt mai tare ca voi!, şi dădea cu pumnul în masă de se zdruncinau paharele, ca să-şi arate puterea.  
  
―Bea dracu, bă, nu bei tu! continua mama, şi mai nervoasă. Stai toată ziua lângă butoi şi nu te mai trezeşti. Bă, ascultă-mă pe mine, o să-ajungi ca Panca!  
  
Panca fusese o soră năroadă, care damblagise, de-a lu' tătă-mare Mandache.  
  
―Să fie-al dracului care bea, cu mama' şi cu tata' lui?  
  
―Du-te, fă, dracu...  
  
―N-am fost şi eu distrată, plimbată ca femeile ălelalte. M-am omorât pentru un copil, că mai bine îmi luam lumea-n cap şi mă duceam unde-o fi dat Domnu. Când ți-am zis: "Hai Florine să plecăm să-l lăsăm dracu pe zăpăcitu ăsta", ai zis: "Nu plec eu de la casa mea". Erai mic pe-atunci. Te duceai cu oala de noapte subraţ la Leontina, că ea a avut grijă de tine cât eram eu la servici. M-am chinuit să te cresc mare, să-ţi dau şi eu educaţie ca lumea...  
  
―I-auzi, mă, s-a chinuit mă-ta cu tine... C-a vrut să te cace la gard. Şi i-am spus eu: "Lasă, fă, copilu, că ăsta e popilu meu"...  
  
Taică-mio, când mă alinta, îmi zicea popilu meu.  
  
―Ia vino tu aici, popile-tată!  
  
Mă duceam şi mă mângâia pe cap. Îmi dădeau lacrimi. L-am văzut dându-i şi lui lacrimi de câteva ori. Era beat şi plângea. Maică-mea râdea. Râdeam şi eu.  
  
―Că n-am avut şi eu noroc pe lume, plângea mama de mă treceau şi pe mine fiorii.  
  
Şi eu priveam neputincios şi-mi ziceam în gândul meu: «O să mă fac eu mare şi o să ajung cineva, şi mama o să se bucure cu mine; o să vadă lumea ce-a ajuns un fiu de beţivan». Apoi mama, plângând:  
  
―Mi-am pierdut toată viaţa cu un nenorocit, un stricat care a beut până a dat sub el. ÎI aduna lumea din şanţ. Plângea inima în mine când vedeam pe altele, fir-ar ale dracului, că nu aveau nevoie de nimic. Le făceau bărbaţii pe toate. Io am fost şi om, şi femeie la uşa casei... Că nărodu n-a bătut un cui în gard. M-am zbătut să le fac pe toate. Bine că m-a ascultat copilu ăsta, şi-o fost cuminte, şi-o-nvăţat… Că atât mi-ar mai fi lipsit, să fie şi el ca tac-su… Ce mă făceam cu doi beţivi?! Când l-am văzut mic cum semăna cu el, am zis, să ştii c-o să calce pe urmele lui. Şi i-am interzis de-atunci să pună strop în gură. Apoi a crescut şi s-a schimbat. Lumea zice că e leit maică-sa…  
  
Când eram mai mic, tata ne bătea şi ne gonea pe amândoi. Fugeam la Mama-Tina, o soră mai mare de-a mamei, care stătea la câteva sute de metri de noi.  
  
Tata dormea cu cuţitul sub pernă, zicea că vrea s-o taie pe mama.  
  
Alte dăţi ne pitulam în fânărie, aşteptam să aţipească, fiindcă apoi dormea buştean şi sforăia de se auzea din curte, iar noi intram pe urmă tiptil în camera bună.  
  
Originea mea săracă şi de la ţară avea să-mi fie o etichetă lipită în frunte. La şcoală, trebuia să învăţ mai mult decât fiul Securistului sau al Doctorului din comună pentru a avea aceeaşi notă ca ei, dar ajungeam de fiecare dată să iau Premiul Întâi.  
  
În ciclul primar, când mama se ducea la şedinţă cu părinţii, învăţătoarea nici nu o băga în seamă. Vorbea mai mult cu a lui Bâlă, a lui Nicolăescu, Calangiu, le dădea indicaţii, le spunea să înveţe lecţia înainte...  
  
―Să înveţi Florine, să le-arăţi tu lor, îmi zicea mama supărată când venea de la o aşa consfătuire, că e rău să fii mic, uite, te calcă toţi în picioare. Să ajungi şi tu om mare, să comanzi pe alţii, nu alţii să te comande pe tine!  
  
Mama era o femeie energică, mică de statură. Cu părul negru şi ten închis la culoare. Toată ziua se certa şi încăiera cu tata, care nu muncea niciodată nimic. Trebuia să chemăm vecinii ca să ne ajute să tăiem porcul sau să facem ceva pe lângă casă.  
  
Cât despre mine, se pare că eram la fel de leneş ca el. Mă scăldam toată ziua în Olteţ, sau plecam pe deal la furat de struguri sau mâncat de mure cu copiii: Geonea, Cost, Bigioc, Covrig ăl Mic sau Mircea, Piciu, Chesa, Cârna, Victoraş sau Beca.  
  
*  
  
Deşi terminasem facultatea şef de promoţie, am luat un post neinspirat, într-o uzină din Craiova, IUG. Jocul de cuvinte ce-l făceau muncitorii de aici avea să se adeverească şi pentru mine: uzina se apela mai degrabă JUG. Toate eforturile şi disperările mele de a mă transfera ca profesor în învăţământ se soldau numai cu eşecuri. Mă uitam cum colegi de-ai mei puteau să se mute dintr-o parte în alta, unii chiar trecând prin mai multe locuri - dar pentru mine nimic nu era posibil.  
  
Eu eram condamnat să trag şi să mor la JUG. Bine, bine, ziceam eu, stagiar, stagiar, dar legile nu sunt valabile pentru toţi?! Adică, pentru unii e posibil orice, pentru alţii e interzis totul? Făceam zeci de audienţe pe la inspectorate, ministere, nimeni nu-mi acorda nicio atenţie. "De, dacă n-ai un Om acolo unde trebuie", îmi zice un coleg, Drăcea, pentru care detaşarea şi chiar titularizarea fusese o simplă formalitate.  
  
*  
  
Mă trimite, aşadar, mama, într-o duminică, zi de târg pe la noi, în vale, la moară, la Oteteliş, să vând grâu. Eu, de când mă ştiu, am fost nepriceput la comerţ; şi-un naiv.  
  
―Florine, du-te cu Bibi, că bea nărodu', şi se-mbată, şi-i fură gologanii grâul. Tu să-i apuci banii, să te uiţi bine cât dă şi să ţii banii la tine.  
  
Deci mă duceam nu să vând, ci să păzesc vânzătorul...  
  
26 mai 1984, Sefrou, Maroc  
  
Referinţă Bibliografică:
PE CÂND ERAM ÎN ȚARĂ / Florentin Smarandache : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3225, Anul IX, 30 octombrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Florentin Smarandache : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Florentin Smarandache
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!