India, decembrie 2004 - ianuarie 2005  

Vizităm Muzeul de Artă Tribală Adivart. Elefanţi, căluţi din ceramică la intrare. Fresce, asemănătoare cu cele egiptene, reprezentând scene din viaţa tribală. Covoare din mătase şi lână.  

În centrul oraşului Khajuraho se află o tombă musulmană, Memorialul lui Maharaja Sri Pratap Singh Ju, transformată în şcoală religioasă.  

Elevii stau pe podea cu picioarele încrucişate, cărţile pe lângă ei, învăţătoarea într-un colţ. Săli mici, înghesuite.  

Localnicii usucă bălegarul şi-l folosesc în foc ori pentru afumat.  

În Basarabia se numeşte tizâc şi e folosit tot la încălzit pentru că arde mai încet ca lemnul şi ţine căldura.  

– Dannevad! glăsuiesc în hindi.  

– Welcome! mi se răspunde în engleză.  

Cipu este un fruct precum cartoful, dar cu gust de pere pădureţe – că mi se strepezeşte gura!  

Keila = banană în limba hindi, anar = granată, amrut = guavă.  

Nomazi dormind pe marginea drumului în căruţe ori care trase de boi cu coarnele vopsite în alb şi roşu, ca ţiganii noştri. Hinduşii îi numesc bangara. Capre slabe, parcă alungite precum în sculpturile lui Giacometti şi droaie de puradei.  

În Old Delhi am văzut homeless-i în loi albe (ca robele), înşiraţi pe borduri, unul lângă altul, seara. Acolo înnoptează, sub cerul liber, îşi ţin de urât şi de cald unul altuia.  

Am intrat şi-n sate. Case de lut acoperite cu ţiglă, gard din nuiele, câte o vacă sau capră în bătătură.  

Lumea umblă desculţă la ţară. Femei cu sari lungi până-n pământ, largi, colorate strident, subţiri, acoperind şi capul precum o basma. Sari este o pânza lungă de şase metri, specific Indiei, pe care o înfăşoară pe corp.  

Cel mai ciudat templu vizitat este Shri Shantinath, reprezentând religia oamenilor din pădure; călugării lor umblă dezbrăcaţi complet!  

Fotografiile îi arătau fără haine, cu penis, testicule. Mă întrebam: ce icoane pot fi astea cu sfinţi în pielea goală?! Cine se roagă lor? Iată, în spirit paradoxal, o religie... nudistă(!).  

În templu a trebuit să ne dăm jos şi şosetele, iar cimentul rece ca gheaţa ne îngheţa tălpile, de mergeam chirciţi.  

Mulți indieni vor să trăiască în stil occidental şi preferă muzica pop americană.  

În Parcul Naţional (Pana Park) din Chatarpur. Pur în hindi se traduce prin „oraş”. Străinii sunt discriminaţi la intrare pentru că sunt taxaţi de 2-3 ori mai scump decât localnicii – chiar şi de 10-15 ori.  

Ideea unui parc deschis trezeşte interes pentru că zăreşti animalele în mediul lor natural trecând cu un jeep prin rezervaţie cu ghidul lângă tine – problema e că nu prea vezi animale, ori sunt la depărtare. Unii turişti îşi aduc binocluri.  

Panna Park are 463 km2 pe margine râului Ken. 33 de tigri bengali trăiesc în pădure, dar ies noaptea. Căprioare, cerbi, antilope (care au două coarne, spre deosebire de cerbi care au ramuri de coarne), un arici, porci mistreţi.  

Nu se-arată nici un tigru şi nici un crocodil nu iese din apă. 3-4 km am parcurs cu jeep-ul. Se poate şi vâna în fiecare a 5-a zi. Mistreţul e periculos. Atacă omul.  

Arbori exotici: de tutun, de vin, pentru hârtie, Sterqulia urones (în hindi kulu) – pentru femeile gravide, Dysprore manaloxici Lon etc.  

Cascada Pan (cu maimuţe pe stânci). Alăturat o zonă muntoasă (pahari ilaka în hindi) de unde apa cade mărunt în stropi ca o ploaie permanentă.  

Casă în copac, precum în filmele cu Tarzan.  

Poduleţ de bambus, gard din fân împletit, acoperoş cu frunze.  

O bucătărie în aer liber.  

Cascada Raneh, la 16 km de Khajuraho. Canion format pe râul Ken. S-a filmat aici „Kamasutra” – film de educaţie sexuală.  

Acum 4000 de ani au avut loc erupţii vulcanice. Găseşti roci de granit, cuarţ, bazalt, dolurite.  

Arborele de cauciuc şi arborele de ceară cresc aici. 100 de metri adâncime are apa în canion şi încă vreo 70 de metri deasupra se umple craterul vulcanului în anotimpul ploios (iulie-septembrie). Atunci 2-3 zile plouă continuu, torenţial (musladhar), pe urmă inundaţie; o pauză de câteva zile şi iar ploi torenţiale. Cascadele, sunt vreo patru, cad de la 30 de metri înălţime.  

O turistă străină şi-o familie indiană cu doi copii au alunecat de pe stânci şi-au murit.  

Anunţuri în hindi, engleză, germană, franceză şi italiană.  

Indienii beau ceai cu lapte.  

Temple medievale în Kajuraho, mari sau mici. Intrarea 5 $ sau 250 rupii pentru străini. Cum dolarul cade, plătim 5 $ = 235 rupii, deci mai puţin de 250 rupii.  

Figuri mistice, istorice, din Pantheonul hindus, războinici, dansatori, animale.  

Dar specifice lor, renumite în lume, sunt scenele erotice. Iubirea sexuală este divină. Sculpturi în piatră împodobesc exteriorul acestor arhitecturi hinduse... Sex în toate poziţiile!  

Ne descălţăm la fiecare templu. Tot căscând gura la imagini am auzit vorbindu-se lângă noi... româneşte. Era o familie de emigranţi români din Cincinnatti (Ohio).  

Momente din viaţa medievală imortalizate în stâncă, timp îngheţat din sec. X-XV.  

Templul Kandhariya Mahadev are 31 metri înălţime şi şase compartimente interioare: colonada, holul principal, transeptul, vestibulul, sanctuarul şi zona ambulatorie.  

Vizităm templul Varaha. Templul Jagadambi, dedicat lui Vishnu. Templul Chitragupta, dedicat lui Surya, zeul-soare. Templul Visvanatha, dedicat lui Shiva. Templul Duladeo, sec. XII, dedicat lui Shiva. Templul Chaturbhuja, ridicat în anul 1100, fără scene erotice, fără înzorzonări, când sculptura indiană începuse să decadă. Este dedicat lui Vishnu.  

Majoritatea templelor din Khajuraho sunt construite din stâncă de nisip, dar templele Chausath Yogu, Brahma şi Lalguan Makadeva sunt din granit. Ele nu sunt îngrădite cu ziduri, precum sunt celelalte din India. Există 85 de temple pe această platformă înaltă din Khajuraho, însă 25 sunt în stadii de renovare. Cele din stâncă de nisip se rod mai uşor de vreme.  

Templele aparţin sectelor Shiva, Vaishnaya şi Jaina.  

Jhansi este un oraş, în statul Uttar Pradesh, cu peste 400.000 de locuitori.  

Jehangir Mahal în Orchha. „Mahal” înseamnă palat in hindi.  

Ridicat în secolul al XVI-lea de către Veersingh Deo I pentru recepţia Regelui Jehangir la Orchha, palatul are peste o sută de camere. Construcţia a durat 22 de ani, iar regele l-a folosit doar o zi. Jehangir avea o regină oficială şi multe neoficiale.  

Tombele familiei regale. Un muzeu. Palatul este impresionant. Zidurile sale sunt înnegrite de vreme. Relevă o îmbinare a culturii hinduse cu cea musulmană în localitatea Orchha, aproape de Jhansi.  

Un alt rege, Akbar, a invitat o frumoasă dansatoare, Praveen Rai, la el, dar ea n-a vrut. Atunci Akbar a zis ca Praveen să moară. Dansatoarea şi-a cerut scuze, iar regele i-a construit un palat numai ei, unde să danseze. Palatul şi anexele sunt îngrădite ca o fortăreaţă. Exista şi un grajd pentru cămile.  

Un ghid în engleză costă 100 rupii.  

Templul Orchha în Jhansi. În faţă, o piaţă cu bijuterii, mirodenii, obiecte de artă, statuete alungite, à la Giacometti.  

Kavita cumpără prăjituri peda, iar eu înfulec de nu mă mai satur. Îmi plac grozav dulcegăriile lor.  

Văcuţe umblă prin piaţă singure precum câinii vagabonzi la noi.  

Taxiul ne-a delectat patru ore cu muzică indiană pe casete, tot drumul Khajuraho – Jhansi.  

Pe 31 decembrie cu trenul (satabdi) spre Agra. Aer condiţionat, rapid, în preţul biletului intrând apa, mâncarea şi ceaiul.  

Nişte nemţi bătrâni, gălăgioşi, în spatele nostru. N-am să uit niciodată, în vagon, tavanul plin de ventilatoare.  

Agra este supranumit şi „Oraşul lui Taj” – celebrul palat, una dintre cele şapte minuni ale lumii.  

Călătorii vorbeau în hindi şi mai auzeam câte-un cuvânt ori expresie în engleză: Happy New Year, Thank you.  

Un simbol hindi (sawastik) pentru bunăstare pe la casele oamenilor şi-n temple asemănător cu svastica germană.  

Kavita afirmă că eu sunt padu, cică „serios în scris / citit” fiindcă mereu îmi iau notiţe.  

Din gară luăm auto-ricşa (n-aveam loc de bagaje, am pus din ele şi deasupra pe auto-ricşă).  

Călătorim în stil indian, claie peste grămadă. Dar suntem veseli, glumim.  

Batic, ca-n româneşte, înseamnă „tipăritură” în hindi.  

Fratele Kavitei, Anil Sharma, arhitect, ne primeşte îmbrăcat în tradiţionala robă albă, lungă până la genunchi (kurta pajama).  

An Nou petrecut în Agra cu prieteni indieni. Anil este bogat. El bea whisky, eu bere. Servesc mâncare indiană: chole, raita gagera (toate felurile sunt piperate, iuţi). Mă grăbesc să intru în 2005 cu 12 ore înainte (atât e diferenţa de fus orar între New Mexico şi India). Cât e India de mare, există doar un fus orar.  

Ne-am uitat pe G-TV (canalul general pe toată India, în engleză).  

Artificii afară, artificii pe terasa lui Anil. Vibha, fiica gazdei, dansează cu voaluri / şaluri (chunri) după melodii tradiţionale indiene. Ne invită şi pe noi. Mă prind în cerc cu ei şi, vrând-nevrând, picioarele mă iau într-un fel de sârbă oltenească (atâta ştiu şi eu”)...  

Eu mă izbesc la mâncare de orice fel, ca un gurmand.