CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fragmente >  





RĂDĂCINI...
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
NU MI-AM DAT VOIE SĂ PLÂNG
Motto:
„Geniul este persistenţa copilăriei în maturitate.”(Garabet Ibrăileanu)
 
  
E o zi caldă de toamnă întârziată, simt nevoia să mă odihnesc și mă așez pe băncuța de la poartă. Și eu sunt în toamna târzie a vieții, poate, de aceea, sunt ușor melancolică. Ulița e pustie, oamenii sunt la câmp, adună viile. Eu nu mai am ce culege, via s-a uscat.
Pe banca asta s-au odihnit mulți membri ai familiei, mai ales tăticu, în ultimii ani de viață. Oamenii treceau pe lângă el și îl salutau, iar el le răspundea vesel, bucuros că îl băgau în seamă.
Tăticu a fost un bărbat frumos, puternic, vesel, băiatul lui Codreanu. Cine nu-l cunoștea pe Dumitru Codreanu și cine nu-l știa pe Ion al lui Codreanu. Familia codrenilor era renumită, o familie de oameni puternici, mândri, harnici, colectivizarea însă... i-a frânt. Și-au pierdut măreția , dar, mai ales, le-a secat sufletul.
Privesc către șosea, spre Marinică al lui Oprea, nu văd pe nimeni, privesc și în josul uliței, spre Măturică(Rădache), tot pustiu. Ce să fac? Nu-mi găsesc locul, sunt puțin agitată. Îmi sprijin spatele de spătarul băncii, azi-noapte m-a durut, iar poziția în care stau acum îmi alină durerea și mi se relaxează mușchii.
Hmm! Ce este? Aud glas de gâște, îmi ridic ochii spre cer și zăresc un cârd de gâște sălbatice, ce zboară într-o formație perfectă. Privesc intens cerul, norii sunt pufoși și leneși, le simt consistența moale și mătăsoasă, mai că m-aș odihni pe unul dintre ei. Mi-e bine, sunt imponderabilă, devin un tânăr gâscan și ocup un loc în formație, chiar lângă cuplul veteran al cârdului. Gâsca-mamă nici nu sesizează intrusul, care sunt, mă tratează ca pe puiul ei. Mă simt protejată, mama-gâscă este grijulie când aterizăm, pentru odihnă și hrană, înaintea unui zbor mai lung. Bobocii, frații mei, sunt încă nedezlipiți de părinți și le ascultă prețioasele sfaturi. Ce bine e... să te îndrume cineva când ești copil! Ce bine! Sunt atentă și ascult ce mi se spune...
Uau, ce s-a întâmplat?! Unde sunt?! S-a auzit un
pocnet...Oare a tras cineva cu pușca în noi?! Mi-am scuturat capul și...m-am trezit pe bancă. Dinspre țața Manda venea o mașină bezmetică, care dădea rateuri. În liniștea uliței, în minunată zi poleită de lumina toamnei, sunetele s-au auzit ca niște împușcături. Mi-a tremurat sufletul, ce zgomot infernal! Tocmai îmi găsisem părinții și frații, mă simțeam ocrotită... Fără să vreau, încep a plânge. Noroc că nu e nimeni în jur...
Ceva se revoltă în mine și strigă: „Și dacă ar fi cineva, ce ar conta? De ce mă cenzurezi de-o viață, nu simți că mă înăbuș? Dă-ți drumul, râzi, cântă, plângi, să umpli Lacul Ileanii, dacă asta simți. Eu îți poruncesc să faci asta!”
Cine ești tu?
Sunt copilul din tine, sunt copilul căruia nu i-ai dat voie să crească, de la 11 ani, de când te-a luat unchiu Ghiță la Moldova. Toți au vrut să ajungi „om mare”, iar tu ai crezut că dorința lor este visul tău. Toată viața ți-ai ascultat numai mintea, ai acționat împotriva sufletului, ai vrut să fii în frunte, ai uitat de tine și ai muncit cât șapte... iar acum ești singură.Te-ai înșelat! Nu m-ai luat în seamă decât arareori, ce tristă ai devenit!
Inima îmi plânge și îi dau dreptate copilului interior, fetiței Florica... în vârstă de 11 ani. Plâng, dar ce mai pot face, viața a trecut... Sunt stingheră pe aceste locuri, nu am prins rădăcini. Aici nu sunt „acasă”, dar ce mai pot face?! Ce mai pot repara?!
În Valu lui Traian, stau la poartă, mătur sau curăț trandafirii, dar oamenii nu mă salută, așa cum îl salutau purănenii pe tăticu. Nu sunt de-a lor, dar nici ei nu sunt de-ai mei...
 
  
II  
  

 
  
Gata, a trecut mașina, fumul și praful s-au împrăștiat, iar peste uliță s-a așternut liniștea. Dacă pocnetele mașinii nu m-ar fi trezit din reverie, mi-aș fi continuat „zborul” . Așa, gâștele sălbatice au dispărut pe imensitatea albastră a boltei cerești. Din cer, lumina se prelinge ca mierea proaspătă dintr-un fagure, mi-e bine și mă reașez cât mai comod pe băncuță, apoi îmi arunc privirea în jur. Dispre pădure, miresmele toamnei ajung până la mine, mă învăluie și îmi ostoiesc inima. În vârful salcâmului de la poartă cântă o pasăre, n-o recunosc, dar îi admir viersul duios. Privesc și ascult! Ce frumos plutesc frunzele din corcodușul de la drum...Urmăresc zborul uneia dintre ele, ce s-a desprins de pe ram, a plutit ca un fluturaș galben-verzui, apoi s-a așezat grațios peste alte frunze. Ce surprinzătoare este natura! Parcă și-a propus să mă-mbete cu aromele de struguri copți. Dinspre vii, mă asaltează miresmele...într-un evantai de nuanțe, adevărat festin al aromelor. Mireasma tămâioasei este puternică și obraznică, se impune mai mult decât celelate...  
  
Ce surprinzătoare este natura! Cad pe gânduri...  
  
III  
  
Îmbătată de atâtea miresme, privesc nostalgică nucul din grădina unchiului Radu, care a crescut odată cu picii de pe uliță. Un patriarh, ce a devenit nostalgic ca și mine. S-a aplecat atât de mult asupra uliței, încât pare că o îmbrățișează protector. Între ei s-a creat o tandră camaraderie și amândoi iubesc copiii. Nu a fost copil, care să nu poposească sub bătrânul nuc și să nu se bucure, vara de umbră, iar toamna de fructele lui. Chiar și oamenii în toată firea se opreau și culegeau nucile căzute pe iarbă. Nimeni nu se supăra, rămâneau destule și pentru tușa Titina, nevasta unchiului Radu, care avea un obicei, ce devenise un adevărat ritual. În fiecare toamnă, într-o anume zi, numai de ea hotărâtă, îi punea pe nepoți să-i „bată” nucul, apoi să le adune nucile de pe jos.

Dacă a doua zi era duminică, o vedeai pe banca de la poartă, înconjurată de femei ce stăteau pe iarbă, la picioarele ei, ascultându-i spusele. Devenise un obicei, de a ține „prelegeri” privind nucile. S Spunea aceleași lucruri de fiecare dată, arareori intervenea câte o variațiune. Și asta, doar, dacă cineva din „public” îi punea întrebări. Parcă o aud:„Ai, fa maică, mâncați nuci că vă fac bine.”

Uneori se întâmpla, ca o femeie, o „doamnă„ venită de la oraș, s-o iscodească:

De unde știi matale astea?

Le știu de la Marioara tușii Miții, care vine în fiecare toamnă, de la oraș, să-i dau nuci și alte alea din grădină.

Țață Titino, Marioara e doctor?

Făi fată, „vorbi și nea Ion că și el e om”, vorba Leanii, aci de față. Spune-le tu, Leano, cine e Marioara.

Leana era mama mea și era nerăbdătoare să ia „cuvântul” și să le scuture un pic, pe „neastâmpărate”. Așa că, începu mămica…cu o glumă:

– „Babelor slabelor”, Marioara de la București e verișoara mea , mama ei și tăticu au fost frați. Tușa Mița a învățat de la mama lor, mama Mara, la ce sunt bune buruienile de leac și cum să descânte. De la ea am învățat și eu să descânt, încă de când eram copil și dormeam împreună. E o poveste lungă, o să v-o spun în altă duminică. Mai bine tăceți și ascultați ce spune Titina. Apoi, pe același ton glumeț, mămica o îndeamnă pe vorbitoare:
- „Hai ,”doamnă”, spune ce mai ai de spus despre nuci.

- Păi ce să mai am, nu văzuși cum mă întrerupse Floarea?

- Așa-i, tușă Leano, îi întări spusele Valerica Radii lui Împușcă-urs.

Înțepată, Floarea Cilichii ripostează:

- Ce vă agitați ca niște gâște? Îmi place cum vorbește țața Titina și mi-e drag s-o ascult. Venii acasă că mi-era dor de voi.

Din colțul ei, sare iarăși Valerica, verișoara „Vali”, cum o alint eu, care are și ea gură mare:

- Floareo, mai mănâncă un miez de nucă și taci din gură.

Tușa Titina își reia vorba și continuă:

- Fă, nucile sunt bune pentru sănătate. Seara, când vin de la deal și sunt obosită, îl pun pe Gheorghe să-mi spargă câteva, le mănânc cu pâine și-mi trece oboseala. Parcă întineresc, muncesc cu drag și acasă, că doar sunt atâtea treburi de făcut și pe bătătură. Iarna, când Lucică și Gheorghe răceau, le făceam ceai cu coji de ceapă și de nucă, îl îndulceam cu miere , îl beau călduț, și le trecea.

- De unde aveai matale miere? Ia spune, o întărâtă Vali.

- Mi-o aducea tușă-ta Vergina de la Baciu, o cumpăra de la unu Busuioc. Dacă nu știi, taci din gură! Iar asta, ce spune Leana, cu descântecele, ea le știe mai bine. Cred că a descântat tot satul de „deochi” , de „întâmpinare„ de „frică” și de alte alea. Ehei, câte știe Leana…

Autor: Floarea Cărbune, „Rădăcini”, Editura Lidana, Suceava, 2010.
PS: în poză, o bucățică din ulița noastră și câțiva oameni de pe uliță-1982
 
  
Referinţă Bibliografică:
RĂDĂCINI... / Floarea Cărbune : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2942, Anul IX, 20 ianuarie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Floarea Cărbune : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Floarea Cărbune
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!