CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Poezie > Credinta >  




Autor: Flavius Laurian Duverna         Ediţia nr. 2730 din 22 iunie 2018        Toate Articolele Autorului

Dor de Împlinit

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dor de Împlinit  
 
Cu dorul sfânt a Te vedea
Isuse drag, când ai să vii,
Îmi duc-nainte pregătirea
Să-mi închei în har slujirea
Şi prin dureri, şi-n bucurii.  
 
Necazuri multe, câte-or fi
Prin Tine eu le-oi suporta,
Căci sufletu-mi se va-ntări
Când paşii vieţii-oi cântări,
Ca să nu cad pe calea Ta.  
 
Cu dorul sfânt a Te întâlni
În străluciri, şi-n măreţie,
Când sus pe nori vei veni
Şi îngeri mii, Te-or însoţi,
Voi trăi scumpa bucurie.  
 
Atunci dureri toate-or fugi
Şi nici lacrimi, nici suspine,
Nu vor mai fi spre a umbri
Clipele dragi ce-or preamări
Salvarea-n marea întâlnire.  
 
Cu dorul de a fi împreună
Adulmecând iubirea mare,
Să fiu lângă sublima mână
Ce-n vremurile de furtună
Ea m-a păzit, ocrotitoare.  
 
Şi scut şi pavăză să-mi fii,
Şi izbăvirea, în clipe grele,
Nădejdea trează să îmi ţii
Cu toţi cei dragi ai tăi copii
S-ajung acolo, între stele!  
 
Cu dorul viu de-a Te-nsoţi
Să ştiu atunci ce-i bucuria,
Acelor lumi, ce le-oi privi
Şi-n dragoste mă vor uimi,
Cum îşi trăieşte, veşnicia.  
 
Şi-nsoţindu-Te, neîncetat
Isuse drag, şi cu ardoare,
Ales în numărul cel sigilat
De-a fi lângă Tine Împărat,
Să-Ţi aduc veşnic adorare!  
 
Flavius Laurian Duverna  
 
 
Referinţă Bibliografică:
Dor de Împlinit / Flavius Laurian Duverna : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2730, Anul VIII, 22 iunie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Flavius Laurian Duverna : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Flavius Laurian Duverna
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!