Floare și lut
Când pelicanii pleacă-n zbor
Și-și lasă cuibul din răchită
De zori de lume-mi este dor
Când viața nu-mi era rănită.
Când frunza cade, tresăltând,
Înfiorată de răcoare
Și-nchipuind dantele-n gând,
Mi-e dor de noi, boboci în floare.
Gutui și meri îndestulează
Și ”geaba-i tihnă în pridvor,
Că omu-n pârg capitulează
Și cată spre trecut cu dor.
Chircește bruma firul verde,
Chircește bruma firul sorții
Iar zborul spre înalt se pierde,
Se ghemuiește-n fața porții.
Se-ntoamnă toamna-n om și-n câine,
Se-ntoamnă toamna-n calendare,
Privim cu jind către un mâine
Ce poate-i ”dar” sau ”condamnare”.
Și vine gerul și înghețul
Însă căldura-l risipește
Dar omul își plătește prețul,
Devine lut și se topește.
