DOI FRAȚI
”Mi-ai fost și rău, mi-ai fost și bine,
Prieten hărăzit de soartă,
Și pentru tine-au plâns suspine
De-atunci, când te-am găsit la poartă
Abandonat și frânt de teamă
Că nu aveai un suflet-frate
Pentru durerea ta să geamă,
Să îți ia grijile din spate.
Dar ne-am găsit și mi-ai fost rău
Și mi-ai fost bine, totodată,
M-ai scufundat, adesea,-n hău
Și ți-am fost mamă, ți-am fost tată.
Mi-ai fost copilul cel din flori
Ce s-a lipit, profund, de suflet,
Mi-ai fost balsam, mi-ai dat fiori,
Mi-ai fost..., cât am avut răsuflet...”
O altă casă, mult mai rece,
Mai austeră și mai tristă
Și o durere ce nu trece
Și-un câine, ce încă rezistă
Să privegheze pe-al său frate
Acoperit cu lespezi grele
Iar lacrimile lui sărate
Nu pot tristeți și dor să spele.
Doi frați și-o dragoste curată
Și-o inimă înrourată...
