Viața ca un spectacol 

Ultimii slujitori ai „Focului din Mociur“-Resita au obosit și focul s-a stins după două sute patruzeci și trei de ani de foc continuu. Tinerii s-au supărat, au plecat departe și ultimii slujitori au îmbătrânit și au obosit. Trebuia cineva să-i cheme pe toți locuitorii Reșiței ca să participe la acest ultim spectacol: un spectacol al focului care se stinge după doua sute patruzeci și trei de ani. Al unei vieți care de șaizeci și cinci de ani este ca un spectacol. 

Focul s-a stins și activitatea, cu practică îndelungată, s-a întrerupt. Activitatea făcea parte dintr-o tradiție și o tradiție întreruptă cu greu se reinventează. Poate că nu creștem și aici iarba cât casa, resturi de betoane, păduri sălbatice (…) pentru mult timp. 

Să sperăm că se va găsi unul cu idei, cu vocație de constructor ca să refacă ceva aici, fără actori sau figuranți ai unei vieți ca un spectacol, ca în ultimii șaizeci și cinci de ani. 

De ce oare ultimul “DIRECTOR-e” nu s-a bazat pe oameni cu competențe profesionale, ci pe oameni care au avut doar obiceiul de a fi fideli? Oamenii fideli sunt ființe ale altor vieți, nu ale lor, adică sunt actori sau figuranți în viața ca un spectacol. Cu acești actori și figuranți izvorul inspirației a secat. Inspirația duce la creativitate, creativitatea la progres și putere economică. 

Cum o fi să fii ultimul “DIRECTOR-e” al unei activități ce durează de peste două sute de ani, pe care tu o întrerupi și o lași în urma ta ca moloz și praf? Dacă ai fost actor sau figurant al vieții ca un spectacol, atunci poți merge acasă liniștit, după ce s-a tras cortina. Așa să fie? 

În Mociur-Reşiţa au rezistat de-a lungul anilor câteva utilaje fabricate înainte de anul 1900. Cum era dacă aceste utilaje ar fi fost aduse într-un spațiu, de exemplu, din cadrul Universității Eftimie Murgu, curățate, vopsite și puse în valoare pentru cei care vin după noi, chiar și pentru contemporani, un fel de muzeu sau ca obiecte de studiu pentru studenți. Cel care taie „FIARELE“ din Mociur nu are nicio treabă cu istoria orașului și poate că are dreptate, dar ultimul “DIRECTOR-e” putea să scoată niște bănuți, din veniturile lui, din perioada în care a condus activitatea din Mociur și să cumpere aceste utilaje, la preț de fier vechi. Cei din primăria localității Reșița, puteau să găsească, fără mari costuri, vreo 10 tone de fier vechi și să le dea în schimbul acestor obiecte de patrimoniu? 

Nimic din toate cele care să înnobileze locul pe care pășim zilnic și să ne facă trăirea să impună respect nu are loc. Asa se întâmplă când actori sau figuranți ai vieții ca un spectacol te conduc. 

Eugen LUPU