CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593



Acasa > Literatura > Beletristica >  





MIRELA-IOANA DORCESCU, PĂRINTELE PROFESOR NICOLAE NEAGA - PERSONAJ LITERAR
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mirela-Ioana DORCESCU  
 
Părintele Profesor Nicolae Neaga – personaj literar  
 
 
Exordiu  
 
Apariție fulgurantă în proza dorcesciană, Părintele Profesor Nicolae Neaga este unul dintre personajele integral pozitive ale renumitului scriitor timișorean. În contextul unei lumi incriminate fără cruțare, emergența spirituală a acestui caracter câștigă un tot mai uimitor și mai important teritoriu, cel puțin din punct de vedere artistic. Rarisime sunt în literatură personajele umane fără pată, fără defecte, care nu ratează nimic și nu dezamăgesc deloc. Tocmai de aceea, un asemenea personaj incită. Se cere definit și justificat. Încadrat într-o tipologie. Oricum, remarcat. Întrucât el contrazice înțepenitele șabloane analitice, conform cărora un personaj literar pe de-a-ntregul pozitiv ar fi factice, neverosimil, de vreme ce contrazice flagrant lumea oamenilor. Or, Părintele Nicolae Neaga nu este doar perfect credibil, ci și (după imbatabila spusă a lui Aristotel) verosimil și necesar, dat fiind că sistemul său de reprezentare, de integrare și de referință e altul: lumea divino-umană. În viziunea și în interpretarea lui Eugen Dorcescu, Părintele Nicolae Neaga este un sol, un mesager, un duh slujitor: anghelos. Prin el (și prin el) se arată puterea lui Dumnezeu de a vindeca „duhul zdrobit” al Poetului, duh zdrobit adus (și conștientizat) drept jertfă plăcută Domnului (cf. Psalmul 50, 18). De aceea, crede Eugen Dorcescu, agreează Dumnezeu o atare jertfă: fiindcă atunci își poate arăta El, în plină lumină, mărirea, îndurarea și puterea.  
 
Preliminarii  
 
În primii ani de după Revoluția din 1989 („marea revoluție capitalistă din decembrie”), Eugen Dorcescu resimte o puternică inaderență la realitate, perfect motivată în Jurnalul său, intitulat Îngerul Adâncului (Timișoara, Ed. Mirton, 2020). Are „duhul zdrobit”. Care sunt cauzele dezamăgirii și dezgustului? Înșirăm, aleatoriu, câteva: obținerea libertății noastre prin vărsare de sânge fratern, presupunând încălcarea poruncilor (v. „Să nu ucizi!” și „Să îți iubești aproapele ca pe tine însuți!”); instalarea debandadei, a conflictelor, a ororilor; furtul („Să nu furi!”); degradarea orașului; absența unei perspective de încredere; imoralitatea și oportunismul; dezbinarea; disprețul față de valori; „bișnița la sol”, dar și la niveluri superioare; ravagiile produse de „gherila urbană” (ce ironie amară!) în instituțiile de cultură etc. Adică fațetele evidente ale acelei „démence universelle”, despre care vorbea Flaubert, în Éducation sentimentale, punând o etichetă peremptorie declinului postrevoluționar. Eugen Dorcescu preia enunțul flaubertian, aplicându-l realităților autohtone. În toiul unor asemenea evenimente, a căror (i)logică nu s-a lămurit nici până astăzi, Poetul se retrage din lume, printr-un gest decisiv: demisia de la conducerea Editurii Facla.  
 
„Nerâvnind la vanitățile materiale ale acestei lumi (mai ales, în tulburea vreme a «tranziției»), Eugen s-a refugiat (dar, oare «s-a refugiat» sau o avea înscrisă în ADN-ul său dintotdeauna ?) în comuniunea cu Atotputernicul, găsindu-și liniștea (salvarea) în acele momente de cumpănă” (Livius Petru Bercea, Îngerul Adâncului. Persoana umană și istoria oamenilor).  
 
Intervenția divină în existența cunoscutului Poet timișorean s-a manifestat, în acea perioadă, prin stimularea unui alt centru vital: cel „al darului său de har”. Ideea spontană de a stihui Psalmii marchează un reviriment. Poetul se angajează total într-un proiect de slujire a lui Dumnezeu, potrivit talantului încredințat lui. Trăiește, cu fervoare, într-o metarealitate. Încă de prin anii ’70, Eugen Dorcescu plănuia să scrie o Metafizică. Acel proiect a eșuat. Nu a încetat însă, odată cu blocarea acestuia, și dorința scriitorului de a se consacra metafizicului – ca om („Singurătatea omului metafizic e comuniunea cu Divinitatea. Solitudinea lui e, de fapt, libertate” – Îngerul Adâncului, 9 martie 1991) și ca poet („Eu sunt creștin. Eu sunt poet. Eu sunt poet creștin. Eu sunt poet mistic” – Îngerul Adâncului, 11 decembrie 1997). În ambele ipostaze, s-a plasat constant, după Revoluție, pe „o cale regală”, după cum afirmă Mircea Lăzărescu (Îngerul din adâncuri. Sau tulburătorul Paște al anului 2020, „Timișoara”, 8 mai 2020, p. 6). Semnele grației divine se multiplică. De pildă, în cursul versificării Psalmilor, Eugen Dorcescu simte pogorând asupră-i Duhul, care, pentru o vreme, îi îngăduie să avanseze în proiectul său spiritual. Florin-Corneliu Popovici s-a referit la această stare de elevație a Poetului:  
 
„... [Eugen Dorcescu] trăiește pe deplin (uneori contondent, dureros) propria-i metamorfoză, cu o uluitoare capacitate de muncă și de sinteză, pe care, invariabil, o pune pe seama harului cu care a fost investit: la 49 de ani, în numai două săptămâni, reușește performanța de a versifica 50 de psalmi, într-o primă lucrare de căpătâi ce-i marchează intens existența” (Și eu am fost în Abaddon).  
 
Credința, cultura biblică și talentul poetic au ridicat stihuirea Psalmilor la un asemenea nivel de expresivitate și de calitate, încât Profesorul G.I. Tohăneanu a văzut în măreața realizare nici mai mult, nici mai puțin decât „un act patriotic”. În același sens, Lucian Bureriu a remarcat că, în inspirata lucrare a confratelui său, „se conservă limba română”.  
 
Mai mult decât atât, după ce a publicat, în două ediții, Psalmii în versuri (1993, 1997), Eugen Dorcescu a pătruns, prin „porți împărătești”, într-o altă lume. S-a apropiat de preoți și ierarhi, fiind apreciat de personalități ale Bisericii Ortodoxe Române. Iată ce afirmă despre Psalmii în versuri, Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania (ilustrul cărturar Valeriu Anania): „Am deschis cartea, am citit primele pagini și de îndată mi-am dat seama că autorul – un mare meșteșugar al stihului învățat să zboare cu aripile larg deschise – nu se mulțumește să versifice textele biblice, ci le re-creează la măsura limbii române contemporane și la dimensiunile talentului autentic al unui scriitor modern” (Valeriu Anania, text de coperta a IV-a la volumul Eugen Dorcescu, Biblice, Timișoara, Ed. Marineasa, 2003). De asemenea, Părintele Nicolae Neaga, citat de Poet în Îngerul Adâncului, 2 februarie 1996, salută „o capodoperă, datorată unui mare poet”. Trimiterea bibliografică o găsim mai târziu: „Părintele Nicolae Neaga a scris o recenzie la Psalmii în versuri pentru «Altarul Banatului»” (Ibidem, 30 iulie 1997).  
 
Considerăm că una dintre cele mai benefice consecințe ale stihuirii Psalmilor a fost întâlnirea, cu adevărat providențială, dintre Eugen Dorcescu și Părintele Nicolae Neaga, o legendă vie pentru clerul ortodox. Sacerdotul a trăit 100 de ani (1902-2002) – vârsta maximă a omului, după Isus Sirah. Teolog de renume național, cu studii de specialitate la Cernăuți, doctorat la Strasbourg și strălucită carieră universitară la Academia Teologică din Sibiu, de unde a ieșit la pensie în 1973, Părintele Nicolae Neaga a fost un specialist de elită în Vechiul Testament, care, în ultimul deceniu al secolului trecut, nonagenar fiind, ținea încă prelegeri și conferințe la nou-înființata secție de Teologie a Universității de Vest, publica în revistele de profil, era o prezență activă în cercurile culturale ale Timișoarei și, cu toată smerenia sa, se remarca, pretutindeni, prin orizontul cunoștințelor, prin tăria credinței, prin serenitatea ce-l defineau. De aceea, avea întotdeauna rezervat, în mediul teologic și cultural din vestul României, un loc de cinste. De exemplu, cu prilejul unei sesiuni de comunicări, îl aflăm în proximitatea Mitropolitului Banatului:  
 
„A fost și o sesiune de comunicări dedicate Psaltirii, la Universitate, în Aulă, cu participare selectă – inclusiv Mitropolitul Nicolae și Părintele Nicolae Neaga. Am citit acolo o comunicare – Psalmii în versuri. Mărturia stihuitorului și Psalmul 136/137” (Îngerul Adâncului , 28 aprilie 1997).  
 
În schimb, pentru locuitorii urbei de pe Bega, era mai degrabă un necunoscut. Trecea printre ei, cu discreție, cu modestie, aproape nevăzut:  
 
„Prea puțini, nepermis de puțini, sunt cei care știu, care pricep cine este ființa fragilă (extrem de puternică însă), ființa aproape celestă care – așa cum repetă, zâmbind – «face umbră pământului»” (Scrisori la un prieten, p. 10).  
 
Portretul Părintelui Profesor Nicolae Neaga  
 
Analizând însă impactul Părintelui Nicolae Neaga asupra propriei deveniri, Eugen Dorcescu vede în bonomul teolog un mesager al Domnului. De trei ori își exprimă această percepție:  
 
- prin epitetul apreciativ angelic, din titlul unei scrisori, Senectutea angelică, scrisoare publicată în „Paralela 45” (1997) și introdusă apoi în volumul Scrisori la un prieten (Timișoara, Ed. Excelsior, 2000);  
 
- printr-o metaforă in praesentia, într-o structură tipică definiției:  
 
„În imensa și deșarta nebunie a lumii, Părintele Nicolae Neaga e un înger (s.n. – MID)” (30 iulie 1997). Acesteia i se adaugă o explicație: „Pentru el, viața e altfel decât pentru inșii din jur. Fiindcă el e altfel” (Ibidem). Cum altfel? Pur, candid, cu frăgezimea unui copil. Ideal pentru Împărăția lui Dumnezeu: „Senin, binevoitor, lipsit complet de patimi, purificat. […] Mărunt de statură, cu tenul curat, ca de prunc” (Ibidem).  
 
- printr-o metaforă in absentia, în urma unei identificări ontologice:  
 
„Sunt fericit când mă aflu în preajma acestui mesager al Înțelepciunii” (Scrisori la un prieten, p. 10).  
 
În paginile de jurnal, publicate sau inedite, ca și în epistola consacrată Părintelui Nicolae Neaga, se preamărește forța candorii celui „credincios până la sfârșit”, într-o lume urâțită, zbuciumată, chinuitoare. Poate că Părintele Neaga nu se lasă atins de neajunsurile ambianței, fiindcă el, precum Iisus, „nu aparține lumii acesteia”.  
 
Vitalitatea lui, energia implicării, optimismul și entuziasmul tuturor întreprinderilor sale trezesc admirație, dar și uimire, făcând dificilă o tentativă de portretizare:  
 
„... personalitate a cărei valoare îmi este cu neputință să o calific și care, la cei 96 de ani ai săi, e încă de față acolo unde Spiritul încearcă să se arate sub zgură și reziduuri...” (Scrisori la un prieten, p. 10).  
 
Din relatările lui Eugen Dorcescu reiese că Părintele Nicolae Neaga se ivea, de cele mai multe ori, pe neașteptate în calea scriitorului. Oriunde ar avea loc, dialogurile lor sunt, de fiecare dată, pline de dragoste și armonie. Le caracterizează naturalețea, simplitatea și profunzimea. Absența oricărui gând ascuns. Bucuria.  
 
„Ieri, îndreptându-mă spre Excelsior, l-am văzut în parc pe Părintele Nicolae Neaga. Am mers la el și am stat puțin de vorbă. Duminică a împlinit 96 de ani” (Îngerul Adâncului, 30 iulie 1997).  
 
„Îl văd uneori, când e vreme frumoasă, contemplativ, împăcat, abstras și, evident, neobservat, pe o bancă, în parcul din centrul orașului. Mă alătur și conversăm câteva minute. Orice întâlnire de acest fel e purificatoare” (Scrisori la un prieten, p. 10).  
 
După ce, din proprie inițiativă, Eugen Dorcescu stihuiește și Ecclesiastul, este pătruns „până în măduvă” de spiritul acestuia. Havel Havalim descrie, în viziunea Poetului, întreaga existență umană. Amărăciunea se întețește pe măsură ce recitește, de numeroase ori, Cartea lui Iov, în ediții diferite, în vederea unui nou proiect literar. Dar, Părintele Neaga îi deturnează planurile.  
 
„Ieri, înainte de ora 12, l-am întâlnit la Poșta Mare pe Părintele Nicolae Neaga. Mi-a spus că a trimis la revistă recenzia sa la Ecclesiastul în versuri și că va recomanda studenților cartea. Mi-a reprodus, privindu-mă atent cu ochii săi luminoși, finalul comentariului: «Autorul să continue cu celelalte cărți: Pildele»”.  
 
Îndemnul clar, rostit cu „ochi luminoși”, din finalul acestei consemnări are valoarea unui sfat, a unui imbold duhovnicesc. Salutar. Eugen Dorcescu îi dă imediat ascultare. De altfel, este fericit să se știe călăuzit de Părintele Neaga. Are deplină încredere în cunoștințele sale, dar și în bunele intenții, în intuiția sa infailibilă, simțind că într-o asemenea persoană umană sălășluiește Dumnezeu. De altfel, el primește acest impuls după o înfiorată așteptare. Îi apreciază, pe loc, justețea. Oportunitatea. Fiindcă Eugen Dorcescu a fost atras dintotdeauna de sentențe, în special de cele biblice, dar nu se gândise niciodată până atunci că le-ar putea stihui. Din acel moment a fost convins de reușită. A vibrat intens la gândul noului proiect, având certitudinea că Îngerul s-a arătat pentru a-l călăuzi spre bine, spre valoare.  
 
„L-am ascultat, absorbit, mulțumindu-i, în gând, pentru sugestie. Da, voi stihui Pildele. Fără ezitări, fără prea multe amânări” (31 august 1997).  
 
Acestei întreprinderi i se interpune doar scrierea acelei epistole-portret, închinată Părintelui Nicolae Neaga (v. supra). La succesiunea celor două evenimente, Poetul se referă în Jurnal:  
 
„De azi-dimineață, am început stihuirea Pildelor. Ieri am scris Despre senectutea angelică, un portret al Părintelui Nicolae Neaga. L-am dus la «Renașterea»” (Îngerul Adâncului, 14 noiembrie 1997).  
 
Misterul ființei ce apare din senin, în clipe de încercare, și indică direcția salvatoare, ascunde un sens transcendent. Alteritatea sa depășește orice așteptare omenească. Blajin, gentil, himeric, spiritualizat, Părintele Neaga îi insuflă Poetului o tărie și o determinare superioare celor experimentate până atunci:  
 
„... părintele Neaga, apariție delicată, senină, comunicativă, de o distinsă și întăritoare sociabilitate, nu a rupt câtuși de puțin legăturile cu lumea, dar le-a înduhovnicit (s.a.- ED), le-a plasat acolo unde le e locul și menirea” (Scrisori la un prieten, p. 11).  
 
Mi-ar fi plăcut să îl cunosc direct pe Părintele Neaga. Mi-e și greu să cred că nu l-am remarcat în Universitate, în oraș. Dar, citind însemnările lui Eugen Dorcescu, m-a frapat acest personaj, atipic prin imaterialitatea sa și prin puritatea lui absolută. Totuși, cum am spus, verosimil. Și m-au asaltat întrebări nenumărate privind natura lui ontologică. În toate scrierile lui Eugen Dorcescu, limita dintre real și ireal este extrem de fragilă. Întâlnirile lui cu avatarii și epifaniile sale se petrec tocmai pe această muchie – ce desparte și unește în același timp. Deși în plină zi, întâlnirile cu Părintele Neaga par a potența impresia de irealitate, de evadare, de pendulare între lumi.  
 
Contrastul materie-spirit se adâncește pe măsură ce trec anii și Părintele pare a se decorporaliza, pare a fi doar duh:  
 
„O lumină, totuși, în fața Poștei Mari – Părintele Profesor Nicolae Neaga. Are 98 de ani” (6 septembrie 1999, pagină inedită din Jurnalul lui Eugen Dorcescu).  
 
Astfel încât, în universul discursiv metafizic, concluzia lui Eugen Dorcescu devine plauzibilă:  
 
„În lumea noastră chinuită, agitată, bântuită de îndurerări diabolice, în nimicnicia vieții noastre delirante, Părintele Nicolae Neaga este un înger” (Scrisori la un prieten, p. 11).  
 
Referinţă Bibliografică:
MIRELA-IOANA DORCESCU, PĂRINTELE PROFESOR NICOLAE NEAGA - PERSONAJ LITERAR / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3437, Anul X, 29 mai 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!