CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





Mirela-Ioana Dorcescu, Crinii negri
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mirela-Ioana Dorcescu  
 
Crinii negri  
 
O după-amiază caniculară. Cu aer fierbinte. Dacă ar trebui să-ți umpli plămânii cu el, ți s-ar face rău. Citesc manuscrise. Jaluzelele sunt trase complet, pentru a mă feri de „lăncile” soarelui. Din când în când, tresar la câte-un vers. Îl privesc apoi fix, cum își va fi privind pictorul o natură moartă, înainte de a se hotărî să o transfigureze. Așa se-ntâmplă cu „... crinii negri-ai soarelui pe trepte...” Versul mă duce cu gândul la casa noastră de la Carani. Privirea mi se oprește asupra treptelor înalte, stăpânite total de soare. Altădată, aveau și alți stăpâni. O revăd pe bunica, urcându-le năucă și strigând: „Foc! Foc!”, atunci când a început, din senin, să ne ardă casa. Sau pe Emilia țipând de mama focului, când a deschis ușa spre curte și a văzut, pe prima treaptă, o șerpoaică perpelindu-se la soare. Ori pe Bunu John, mângâindu-și cățelușa urâtă, pe care o ținea în brațe și o dezmierda „Fru-mu-și-caaa”. Focul a fost stins, șerpoaica omorâtă, Frumușica s-a făcut nevăzută la înmormântarea Bunului John. „Nimic n-a mai rămas”. Toți ai mei sunt în morminți. Treptele – pustii. Soarele va fi desenând și pe ele stranii flori... „Flori de-ntuneric, flori de lumină,/ca-ntr-un pașnic coșmar” (Abbadon, 13). O casă din care au plecat stăpânii, o casă goală – cum e, de altfel, și cea natală a Poetului – a intrat, ireversibil, sub stăpânirea lui Abbadon. (Adrian Popescu remarcase, în cazul lui Eugen Dorcescu, relația dintre Abbadon și abandon.) „Crinii negri” sunt blazonul lui Abbadon.  
 
Salvate din sfera „pașnicului coșmar” sunt, în poezia lui Eugen Dorcescu, pe de o parte, măruntele și plăpândele flori ale primăverii, care se identifică în mitologia copilăriei și a iubirii (brândușele, cârligeii, zambilele, caprinele, spânzul), iar, pe de alta, viguroasele și giganticile buganvillas, din Insula Tenerife.  
 
Crinul și nufărul/lotusul au un alt regim distribuțional și semiotic. Puritatea acestor flori, sugerată de albul fraged, imaculat și strălucitor al petalelor, le conferă atributele feminității, ale fecioriei. În același timp, crinul și nufărul/lotusul prezintă și trăsături masculine: sunt dominante, ferme, nobile. Dar aceste caracteristici diadice, aflate la baza comparației ce permite asocierea lor, nu sunt singurele care au generat semnificații culturale. Jean Chevalier și Alain Gheerbrandt observă subtilul paralelism dintre ele, motivat de ambivalența simbolică: „... crinul este floarea iubirii, a unei iubiri intense, dar care, în ambiguitatea ei, poate să fie irealizabilă sau refulată sau sublimată. Dacă este sublimată, crinul este floarea gloriei. Noțiunea aceasta nu este străină de echivalența ce se poate stabili între crin și lotus, crescut deasupra apelor pline de nămol și hidoase. E vorba atunci de un simbol al realizării posibilităților antitetice ale ființei” (Dicționar de simboluri, 1994, vol. I, p. 387). Fără vreo ocurență în același context, crinul și nufărul figurează într-un paralelism tematic în poezia lui Eugen Dorcescu. Axându-se pe potențialul antitetic al ființei, Poetul plasează aceste simboluri florale în inima „pașnicului coșmar” – al vieții și al morții interșanjabile. Ori „deopotrivă”. Căci „moartea însăși e-o floare/risipită în flori” (Piața Centrală, 16). Din fiorul thanatic se plăsmuiește splendoarea distantă a crinilor și a nuferilor dorcescieni, înfățișați fie ca misterioase podoabe funebre („Luna pe cer, thanatică mireasă,/Calm presărându-și crinii funerari” – Elegiile de la Carani, 7; „dacă știi să privești, vei vedea, în abis,/înflorind, înflorind thanaticii lotuși” – Abbadon, 13), fie ca rafinate semne ale morții („... luna – floare glacială/de crin” – Piața Centrală, 16; „Bătrânul rămâne acelaşi, bătrân,/se gândeşte/că el, fără să vrea, le trezeşte interlocutorilor/nu dragoste, nu admiraţie, ci/teamă,/teamă de ei înşişi, de/ceea ce ascund în ei înşişi,/de acel ceva care creşte, zi de zi, în/ei înşişi, de nufărul morţii, adică” – Poemele Bătrânului, 8).  
 
Ambivalență simbolică, absorbind toate deliciile și tristețile existenței, comportă și expresia „crinii negri”, aparent oximoronică. Dar substituirea albului, definitoriu pentru crin, cu negrul, definitoriu pentru spiritul elegiac dorcescian, face ca vocabulele „crin” și „negru” să fuzioneze într-o unitate poetică dramatică – în crinii negri. Așa cum Paul Cézanne îngroșa cu negru contururile tuturor obiectelor pictate, Eugen Dorcescu subliniază, prin atașarea epitetului cromatic „negru” unor substantive din variate câmpuri lexicale, concomitența morții cu iluzia vieții: „negru ecou”, „spaimele negre”, „neagra transparență”; „neagra lumină”, „negru soare”, „cerul negru”, „negrul mesager”; „prăpastie neagră”, „muntele negru”, „câmpiile negre”, „apele negre”, „negrele pietre”; „vulturul negru (al morții)”, „negrii șerpi”, „negre lavre”; „coridoarele negre”, „scările negre”; „orbitele-i negre”, „(ochii tăi de) neagră catifea”; „ploaie neagră”; „sâmbure negru” etc. Fără îndoială că negru este cel mai frecvent adjectiv calificativ din lirica dorcesciană. El apare în cele mai multe combinații, învăluite, grație acestuia, în misterul tenebrelor, uitării, abisului și, nu în ultimul rând, al morții. În pofida frecvenței ilustrate, în câmpul lexical al florilor, am descoperit doar două elemente determinate de adjectivul negru: „crinii negri” (Genitrix) și „garoafă neagră” (Thanatica oglindă, 8). Atât „crinii negri”, cât și „garoafa neagră” simbolizează crunta absență cauzată de moarte. Cele două sintagme nominale apar în contexte de maximă tensiune lirică: „Nimic n-a mai rămas. Nici da, nici nu./Doar crinii negri-ai soarelui pe trepte” (Genitrix). cf. „Făptura ta umbrită piere lin,/Ca o garoafă neagră-n depărtare” (Thanatica oglindă, 8).  
 
În Genitrix, crinii negri induc ideea de doliu, determinat de conștientizarea absenței definitive a Mamei; în Thanatica oglindă, 8, „garoafa neagră” este metafora Iubitei pierdute pentru totdeauna într-o lume nedeslușită, îndepărtată, în impenetrabila lume a umbrelor. La data la care au fost scrise aceste poeme, numai datorită unui acut presentiment al morții a proiectat eul liric asemenea imagini. Mult mai adâncite în durere, cu accente tragice, bulversante, sunt cele rezultate din trăirea empirică, reflectată în două mari elegii ulterioare: Elegiile de la Bad Hofgastein (2010) și Nirvana (2014). Aici absența se desprinde din tema fundamentală a morții și își dobândește propria individualitate referențială. Consistența fizică a golului din locul ființei iubite face imposibilă și superfluă orice imagine culturală consacrată. Din entitate imaginată, aproximată simbolic, prin evocarea Styx-ului, absența devine un dat insuportabil al existenței, cu care ființa se confruntă, fără nicio speranță, atât în exteriorul, cât și în lăuntrul său. Victimă a puterii absenței, eul liric realizează motivația ultimă a acesteia – trezirea sa la realitate de către o forță superioară, divină: „Atunci,/absența ta, ca o stihie, m-a/izbit în adâncul/cel mai adânc./Am simțit cum toate/ligamentele ființei/se frâng.//O, nefericitul de mine!/O, Dumnezeu meu preaiubit!/Cât de crunt m-ai făcut/să-nțeleg./Cât de crunt m-ai trezit!” (Nirvana, 11). Dacă imaginarea absenței a implicat apelul la simboluri culturale de sorginte mitologică, experiența directă a acesteia prilejuiește valorificarea simbolisticii religioase, predominant creștine. Eugen Dorcescu îl mărturisește deschis pe Dumnezeu în poemele sale de maturitate. Între acestea se numără și Absența, poem filosofic, existențialist, inclus în ambele elegii despre care am vorbit, ca prolog în Elegiile de la Bad Hofgastein și ca text de coperta a IV-a în Nirvana:  
 
„Absenţa e-o prezenţă negativă,  
 
E-un gol, o aşteptare, o latenţă.  
 
E moarte şi viaţă, deopotrivă –  
 
Chiar Domnul, pentru simţuri, e-o absenţă.  
 
De neatins fiind, şi nevăzută,  
 
Asociind realităţi contrare,  
 
Absenţa naşte jale şi frustrare  
 
Şi-un gând de neputinţă absolută.  
 
Ne-existând, nu poate să se-ascundă.  
 
Ne-existând, nu-şi neagă evidenţa.  
 
Egale-i sunt teroarea şi clemenţa…  
 
Absenţa e-o prezenţă mult mai cruntă,  
 
Mai greu de îndurat decât prezenţa”.  
 
Aceste dezvoltări lirice ale temei absenței, lăstărită din cea a morții, ne obligă să vedem în himericii „crini negri-ai soarelui pe trepte” un însemn perpetuu al absenței stăpânei casei. Nu salcia plângătoare, ci crinul, planta care în Biblie este simbolul Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu, amintește de moartea Mamei. Este un însemn cosmic, de persistența căruia soarele însuși este răspunzător. Crinii negri sunt încrustați cu foc celest, inepuizabil. Metafora „crinilor negri-ai soarelui pe trepte” incumbă umbritele licăriri ale luminii solare, corespunzătoare necurmatelor pulsiuni ale amintirii morții Mamei, căci „Tatăl a murit o/singură dată./Mama moare în/fiecare zi” (Elegiile de la Bad Hofgastein, 2). Mama, adică Genitrix, „născătoarea”, „mama biologică” a Poetului. Nu întâmplător, cu această imagine, ce leagă, în plan spiritual, moartea de puritatea Mamei născătoare, a crinului și a soarelui, se încheie apoteotic un poem care vădește, în compoziția sa, prezența secțiunii de aur:  
 
Genitrix  
 
La marginile scării, Genitrix,  
 
Privirea ta blajină mai așteaptă?  
 
Când pașii se-ncovoaie către Styx  
 
Ca-n amintire, treaptă după treaptă?  
 
Sau aburul din fluviu ești chiar tu?  
 
Nemaidorind pe nimeni să aștepte?  
 
Nimic n-a mai rămas. Nici da, nici nu!  
 
Doar crinii negri-ai soarelui pe trepte”.  
 
Iată reprezentarea cadențelor poemului:  
 
v _ v v v _ v _ v v  
 
v _ v _ v _ v _ v _ v  
 
v _ v v v _ v v v _  
 
v v v _ v _ v v v _ v  
 
v _ v v v _ v _ _ _  
 
v v v _ v _ v v v _ v  
 
v _ v v v _ _ _ _ _  
 
v _ v _ v _ v v v _ v  
 
Numărul silabelor neaccentuate (52), raportat la numărul silabelor accentuate (32), are ca rezultat 1,6… Deci, numărul de aur, cel stabilit de Euclid, pentru a se verifica ocurența „proporției divine” într-o capodoperă artistică.  
 
Într-un text liric de asemenea valoare, „crinii negrii-ai soarelui pe trepte” constituie finalul ce încununează (capod)opera.  
 
Referinţă Bibliografică:
Mirela-Ioana Dorcescu, Crinii negri / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3130, Anul IX, 27 iulie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!